Prima funie care se rupe este funia relației cu Dumnezeu. Doi soți care se ceartă și-și aruncă cuvinte jignitoare unul altuia, doi soți care țipă unul la altul și își aruncă reciproc regretul că s-au căsătorit nu mai pot veni în unitate înaintea lui Dumnezeu, se simt rușinați să se mai roage împreună, de obicei nici nu se mai rogă și atunci Satana a profitat, a luat vlaga spirituală a familiei. Apoi ne mirăm de ce demonii de ură, de neiertare și de divorț își fac apariția și nu mai pleacă. De aceea trebuie să veghem ca cearta să nu rupă funia relației cu Dumnezeu. Familia trebuie oricând să fie gata să înalțe rugăciune puternice în pace și liniște pentru a fi ascultate. Continue reading “Cele trei funii rupte de certurile din familie”
Tag: Familia
Analfabetism valoric
Anul 2020 va rămâne în memoria noastră toată viața, fie tineri, fie vârstnici. Motivele le cunoaștem cu toții. Oamenii cu rațiune, însă, se întreabă cum va fi reconfigurată lumea post 2020 și, mai ales, cine ori care grup își va imprima agenda, ideologia ori gândirea mai profund ca alte grupuri în noua societate globală? Va fi noua lume una a valorilor ori a non-valorilor? Una în care valorile creștine și creștinismul în general vor domina, ori vor fi marginalizate?
Cresterea analfabetismului valoric
Înainte de a discuta subiectul acesta, însă, e important să discutăm altul, la fel de important: analfabetismul valoric al anului 2020. Secularismul și revoluția sexuală au transformat generațiile de după 1960 în generații analfabete din punct de vedere valoric. Secularismul, elita politică, instituțiile europene și cele globale și mass-media au reușit să ne transforme în analfabeți valorici. Dacă din 1960 încoace s-a făcut progres în domeniul științei, sănătății, economiei și în domenii similare, în domeniul valorilor s-a produs o involuție rapidă si deloc de bun augur. Continue reading “Analfabetism valoric”
Hagia Sophia – Încă un atac psihologic împotriva creștinilor
Numim lucrul acesta nu progres, ci involuție. Investim timp, energie, resurse financiare enorme pentru a transforma societatea globală în una mai tolerantă, în care respectul pentru confesiuni, civilizații și culturi diferite devine mai pronunțat. Decretul semnat de Erdogan pe 10 iulie este o dovadă că nu facem progres în această direcție, ci pași decisivi înapoi. Dacă la acest gest atât de tragic adăugăm atacurile teroriste împotriva creștinilor (care mai în toată lumea sunt facute de teroriști musulmani), concluzia e și mai tristă: suntem ținta unui genocid calculat, sistematic și bine programat. Un genocid lent, mai mult sau mai puțin tacit, mai mult sau mai puțin agresiv, mai mult sau mai puțin deschis.
În 2020, China persecuta creștinii mai mult ca oricând din anii 1970 încoace, anarhiștii anului 2020 atacă mai mult ca oricând bisericile și simbolurile creștine amplasate în spațiul public în America, iar teroriștii Boko Haram și alții atacă și ucid mai mulți creștini în 2020 în Nigeria, Niger, Mali, Congo, Mozambique, Tanzania, Uganda etc. ca oricând. Să fie asta doar o coincidență? Continue reading “Hagia Sophia – Încă un atac psihologic împotriva creștinilor”
Buletin informativ AFR din 21 iulie 2020
New York Times cenzurează. Cel mai influent ziar din lume cenzurează. O jurnalistă proeminentă și-a dat demisia și denunță cenzura necruțătoare aplicată jurnaliștilor de conducerea ziarului: LINK
Transgenderism. O mamă îngrijorată a adunat mărturia a alte 200 de mame ale căror fete au cerut să „tranziționeze” în băieți. Experiențele lor au fost traumatizante: LINK
Homosexualitate și suicid. 40% dintre homosexualii americani tineri au avut gânduri de suicid anul trecut: LINK
Transgenderism. Un ziar britanic relatează despre soarta mizerabilă a celor care își „schimbă sexul” și vor să revină apoi la sexul „original”: LINK Continue reading “Buletin informativ AFR din 21 iulie 2020”
Argumente împotriva legii vaccinărilor
OBLIGATIVITATEA VACCINĂRILOR SUBMINEAZĂ DREPTURILE PARENTALE, SPUNEM NU!
by Peter Costea
In măsura în care putem, analizăm, din perspectiva valorilor, diverse proiecte legislative importante care intră in dezbatarea natională. Ne intrebăm, e el bun pentru noi, comunitatea crestină? Ne promovează ori inhibă drepturile ori valorile? In cazul de față, legea privind vaccinarea persoanelor in Romania, subminează drepturile parentale. Colegii nostri din alte grupuri pro-familie au făcut o treabă bună informând publicul din România asupra pericolelor continute în proiectul de lege. [luptăpentruviațata.wordpress.com] Continue reading “Argumente împotriva legii vaccinărilor”
Buletinul informativ al AFR din 12 Mai 2020
„Progresiștii” pro-dictatură. Până în prezent, „progresiștii” Americii au făcut propagandă pro-China și contra administrației Trump privind pandemia: LINK
Pandemia și credința. Aproape un sfert dintre americani spun că pandemia le-a întărit credinta în Dumnezeu: LINK
Olanda – adopție prin constrângere. Presa olandeză discută despre adopții „forțate” sau cel puțin viciate: LINK
New York exclude creștinii. Orașul New York cere organizațiilor caritabile creștine să părăsească orașul: LINK Continue reading “Buletinul informativ al AFR din 12 Mai 2020”
Made în China: Covid-19 și Pactul cu Diavolul
Nu există persoană pe planetă care să nu poarte ceva îmbrăcăminte ori să aibă un obiect pe care să nu scrie „Made in China”. Dacă nu îmbrăcăminte, atunci încălțăminte, ochelari, ceas ori alte lucruri similare. Nu există casă ori familie niciunde pe planetă în care să nu existe un lucru, aparat, obiect care să nu fi fost „made in China”. După cum nu mai există nicio persoană ori casă de pe întreaga planetă care să nu fi auzit de ultimul produs „Made in China” care a apărut pe piața mondială și care s-a extins în toată lumea cu viteza sunetului: coronavirusul, COVID-19. Dar este un produs cu care China nu se poate mândri. Continue reading “Made în China: Covid-19 și Pactul cu Diavolul”
Buletinul informativ al AFR din 21 Aprilie 2020
Pandemia văzută dinspre Biserica lui Hristos: LINK
Coronavirusul va duce la renașterea… ori la prăbușirea creștinismului în Marea Britanie: LINK
Coronavirus și infracționalitatea. Numarul crimelor in Japonia a scazut pe durata pandemiei: LINK
SUA – homosexualitate. Scade nivelul de toleranță al americanilor față de homosexualitate: LINK. Și încă un articol pe aceeași temă: LINK
Rasismul chinezesc. Pandemia a readus in prim plan un aspect mai puțin cunoscut al civilizației chineze – rasismul: LINK
Renaștere buddhistă. Coronavirusul a cauzat o creștere a interesului japonezilor față de buddhism: LINK Continue reading “Buletinul informativ al AFR din 21 Aprilie 2020”
Buletin informatic AFR din 14 Aprilie 2020
Trans-convertiri. Mărturia unui bărbat „devenit femeie” și care acum regretă: LINK
Misiune dificilă în Uganda. Un misionar american în Uganda e în instanță. Cronica evenimentelor e foarte interesantă. LINK
Cum se va sfârși pandemia? O analiză din perspectivă științifică: LINK Continue reading “Buletin informatic AFR din 14 Aprilie 2020”
Kirk Durston: Mortalitate și sexualitate – O relație sănătoasă
Din nefericire, manifestările imorale continua, ba chiar se și intensifică, în timp ce pandemia Covid-19 încă se dezlănțuie cu furie în toată lumea. Citim cu oroare că diverse platforme online care pun la dispoziția publicului pornografie, încep să o facă fără filtre privind vârsta și cresc diversitatea și vulgaritatea materialului pornografic.
La fel face si Netflix. Oamenii stau în casă așteptând să treacă coronavirusul iar bărbații își petrec timpul vizionând pornografie. Astfel, dependența de pornografie crește. Continue reading “Kirk Durston: Mortalitate și sexualitate – O relație sănătoasă”



