Tag: Dumnezeu

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

On By GeorgeIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

INTERVIU CU SCULPTORUL LIVIU MOCAN-Fiorul vibratiei creatoare in opera sculptorului

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Incurajare, Natura Umana1 Comment

Reporter: George Danciu

Sculptorul clujean Liviu Mocan isi are atelierul de lucru intr-o zona linistita a metropolei universitare, parte de suflet a casei in care locuieste impreuna cu familia sa.
Casa – asezata mai departe de freamatul grosier si permanent al concitadinilor sai, departe de zgomotul inevitabil al unui oras prosper, fericit situata in liziera unei bucati de padure de rasinoase – are in fata ei, la strada, curtea, impodobita cu “stâlpi impuscati” si “seminte”, fara de numar, lucrari care l-au facut cunoscut pe sculptor in intreaga lume.
Intrând in atelier – pentru inceput – am facut câteva poze cu sculptorul, asezat la birou, meditând, dar si in mijlocul lucrarilor sale dispuse, fie direct pe pardoseala, fie asezate pe rafturi, dupa nevoia lor de spatiu. Multe din ele pareau parca a astepta suflarea care sa le dea “viata” pentru a putea umbla in lume, cum ne va marturisi ulterior sculptorul.

In fata cestii de ceai, maestrul Liviu Mocan, a avut amabilitatea sa  raspunda intrebarilor de sondare a amintirilor si izvoarelor operelor sale.

Reporter: Ce îti amintesti, care au fost primele framântari care te-au dus in directia de a alege sculptura ca mod de abordare artistica si materializare a meditatiilor tale?

Liviu Mocan: Nu eu am ales arta pentru viata mea, ci arta m-a ales pe mine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu mi-a dat acest dar, aceasta chemare. Nu a fost o ecuatie pe care eu am gândit-o : Nu am zis „voi face arta pentru Dumnezeu”, ci nu puteam si nu pot altfel. Lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine in viata, lucrul care ma bucura e sculptura. Si vad ca ea are o mare eficienta si un bun impact pentru oamenii cu care intra in contact. Cu mesajele lor – care cuprind adevaruri fundamentale si cosmice – prin estetica, oamenii reactioneaza pozitiv si foate intens.
Au fost situatii in care vorbind unora despre o sculptura, oamenii sa plânga chiar, vazând mai departe de ceea ce se vede, stând de vorba cu ei, despre sculptura din fata noastra si mesajul ascuns, astfel, am ajuns sa simt, ca toata povestea asta care caracterizeaza viata mea, ca pe ceva ce nu eu am ales, ci ca pe ceva ce mi s-a dat inca din copilarie.
Imi amintesc foarte bine de vremea când eram copil, probabil prin clasa a II-a, si am facut un desen la scoala, si acum pot sa ti-l redau. Era un tânar schior care parca zbura cu schiurile, in orice caz se afla atârnat intre cer si pamânt. Iar pe la 13 ani când eram în clasa a VI-a, am realizat prima sculptura, o poti vedea aici pe raft. Este din alabastru. Cumva dintotdeauna am facut ceva in domeniul artei, din copilarie, fara sa mai pomenim mai apoi de scoala mica de arta – Liceul de arta, Studiile academice -Universitatea de Arta din Cluj si de cele post academice, din USA. In fapt, sculptura a constituit pentru mine cea mai puternica atractie a vietii, desigur, dupa relatia mea cu Dumnezeu si aceea cu familia.

Reporter: Dezvaluie-ne din munca ta de laborator creativ, deoarece operele tale tradeaza autorul grav, un profund gânditor care le-a plamadit.

Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine actul de creatie este o reverberare, un ecou al creatiei divine in mine, eu sunt in primul rând o sculptura si abia apoi un sculptor. Pe mine, aceasta sculptura, ma modeleaza Marele Sculptor, zi de zi, clipa de clipa, El face ceva in aceasta creatie care sunt sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrari, pe care le face Sculptorul, cu majuscula – Marele Sculptor – in mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar intr-un poem aceasta realitate care tine de actul meu de creatie:

“Ecouri ale propriei mele daltuiri, imi sunt daltuirile,
Sarmane intruchipari, galbene, albe.
Eu nu sculptez, eu reverberez,
Soaptele iubirii se impiedeca si in mine, sarmanul.
Si daca astfel e dat, ce alta pot face sub soare,
A face mai bun decât marelui flutur si alb,
Cutie de rezonanta, eu sunt.”

Daca actul de creatie ar fi o expresie a lumii mele – asa cum cei mai multi ARTISTI incearca sa-si creeze o lume si ei sunt imparatii acelei lumi- profunzimea lucrarilor mele, ca fiinta umana, ar merge probabil maximum pâna la sexualitate, dar pentru ca eu nu vorbesc – sculptez – mai intâi, despre lumea mea, ci despre lumea Lui, nevazuta, careia eu insumi ii apartin, atunci lucruri extrem de profunde si extrem de grave, intra in reverberatia sufletului meu, lucruri care tin de adevar, de frumos, de bine, lucruri la scara cosmica, lucruri care depasesc cu mult capacitatea mea de percepere, si, astfel, arta pentru mine este acel loc in care eu ma integrez unei lumi superioare mie, pe care incerc s-o inteleg si sa intru in armoniile ei.

Reporter: Creatia divina joaca un rol primordial in opera ta, cum si vorbesti. Ce-ti amintesti, care au fost primele tale framantari duhovnicesti in acest sens?

Liviu Mocan : Primele incercari pe care le-am facut in domeniul sculpturii au fost portretele celor dragi. Eram foarte tânar când am facut portretele bunicilor mei, din partea mamei, Oltean Petru si Oltean Ana, lucrare de foarte mari dimensiuni. Apoi, am realizat un portret a lui Viorel, fratele meu. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi-a dat familie, am incercat sa-i portretizez pe ei, pe sotia mea si pe copiii mei.
De ce consider ca aceste lucrari raspund intrebarii tale? Pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, cu cât imbatrânesc, ca relatiile sunt pietrele de temelie ale existentei umane : Relatia cu Dumnezeu si relatia cu semenii. Ca artist, foarte usor te izolezi in propriul tau turn, in turnul de fildes, si acolo intri in dialog cu piatra, cu lemnul, cu bronzul si stai de vorba cu materialele intâlnite si atât de frumoase ! Uiti de semenii tai, te izolezi si mori, intr-un sens. Pentru ca esti viu atât timp cât esti intr-o relatie. Universul nostru este un univers relational. De aceea cele doua porunci fundamentale, in care se aduna absolut tot, tin de conditia umana. Prima, iubeste-L pe Domnul Dumnezeu, si, a doua iubeste-i pe semeni. Si ce sunt acestea? Sunt relatii. Inca tot invat si acum sa ies din turnul meu si sa iubesc. Sa-mi iubesc sotia, sa-mi iubesc copiii, sa-mi iubesc vecinii, sa stau de vorba cu ei, sa am o relatie cu ei. Astfel, faptul ca le-am facut portretele celor din familie, consider ca este un act de spiritualitate, si anume una de esenta, pentru ca, altfel eu, prin natura mea, prin firea mea, nu as cauta aceste lucruri in mod natural.

Reporter: Ce anume iti inspira creatia ? Nichita Stanescu spunea, in poemul Nod 28, spune ca “Daimonul meu vine de departe / in gazda fapturii mele, …” E o inspiratie de moment ce o determina?

Liviu Mocan: Aici, de fapt, prin intrebarea aceasta, reintram in turnul de fildes, pentru ca aceasta supa, acest lichid, aceasta apa vie care favorizeaza actul de creatie, este relatia mea intima si personala cu Dumnezeul meu. Stau cu El intr-o stare de vorba, intr-o incercare de a-L simti, de a-L intelege, de a-L trai. Si din aceasta stare curg ideile, curg motivele de inspiratie.

Reporter: Cercetând istoria operelor tale, vedem ca mai toate au mai multi ani pana sunt finalizate. Ce anume face diferenta timpului scurs pina la finalizarea unei lucrari?

Liviu Mocan: Dumnezeu este sculptor. Când Dumnezeu a creat din lut, din pamânt moale, fiinta umana, i-a dat forma exterioara, a creat sculptura din pamânt, dar nu s-a oprit aici. Pasul urmator a fost sa-i dea duh de viata.
Sculptorul marunt, cum sunt eu insumi si oricare dintre cei ai lumii si istoriei – in comparatie cu marele, totalul sculptor – facem insa la fel, cream obiectul de arta, dar el nu e gata pâna in momentul in care are suflet, pâna in momentul in care reusim creând ceva, o emotie, un reflex, o miscare, o patina, ceva care sa-i dea viata. Ceva, in alte cuvinte, care sa-i creeze emotia artistica. Sa nu privesti la obiectul acela, ca la un obiect utilitar, ca la un pahar, de pilda, pe care il iei, il umpli si-l folosesti, ci la un obiect de arta. Privitorului, când il vede, trebuie sa-i trezeasca o emotie. Atunci e gata o lucrare de arta când are suflet. De aceea, in atelierul meu sunt lucrari gata, unele de ani de zile, dar care nu sunt vii, nu au suflet si probabil vor ramâne nenascute, pentru totdeauna. Vor muri -ramân moarte- in atelierul meu si nu vor ajunge sa aibe viata, adica sa paraseasca atelierul si sa se mute si sa locuiasca intr-un muzeu, in casa cuiva, intr-un oras, pentru ca nu au viata.

Reporter: Care e relatia ta cu Dumnezeu pe timpul elaborarii unei opere? Unde e El in acest timp? Cum vezi implicarea Sa?

Liviu Mocan: Eu nu sunt sculptor, eu sunt ucenic. Pe mine ma intereseaza extraordinar sculptura. Toata viata m-a interesat. Si studiez si observ si invat despre sculptura, continuu. Dar sculptura este regina piesei mele de sah, nu regele. Regele este Dumnezeu. Pentru mine arta este doar modalitatea in care ma apropii de rege. Este vehiculul meu, este fereastra mea prin care privesc universul, il privesc pe Dumnezeu. Incerc sa inteleg ceva despre lume, despre viata, despre mine insumi. Arta, este de la Dumnezeu, care mi-a daruit-o ca fereastra, un spatiu prin care El comunica cu mine. Când ajung la Atelier, primul lucru pe care incerc sa-l fac, nu este sa ma apuc de lucru, ci primul lucru este sa ma apuc de rugaciune, sa stau de vorba cu Maestrul meu. Sunt ucenicul in acel atelier, El e maestrul si rugându-ma il intreb: „Maestre, ce planuri ai Tu astazi de lucru, ce vrei sa realizam? Ce vrei sa facem?“ Imi deschid, inima, imi deschid urechea si incerc sa aud soapta Lui si in ziua respectiva ma ocup de lucruri care simt ca vin de la El, ca El vrea sa le realizeze.

Reporter: Cum se face ca operele tale tind mereu in sus, in inalt?

Liviu Mocan: Esenta evangheliei este verticalitatea. Opera de mântuire se realizeaza de Isus Cristos si prin imaginile lucrarii sale, de vizualizare, care sunt verticale, extrem de expresive. La ce ma refer? Mântuitorul Cristos a murit inaltat intre cer si pamânt. A murit vertical. Ar fi putut alege un alt tip de moarte, cum de altfel contemporanii lui au si incercat s-o faca, sa arunce cu pietre in El, astfel ca ar fi murit orizontal, dar Isus a murit vertical, legând pamântul de cer. Apoi, dupa ce a fost ingropat si a inviat din morti, S-a inaltat la cer, S-a inaltat, S-a inaltat pâna ce ucenici l-au pierdut din ochi, când ingerii au acoperit intrarea in celelalte dimnesiuni ale universului. Nu vi se pare interesant ca Mântuitorul, când a parasit lumea aceasta, S-a inaltat, adica a urcat la cer. El ne-a lasat pentru totdeauna o imagine vizuala a plecarii Lui d epe pamânt. Ne-a lasat verticala cosmica, axul lumii, invierea din morti. Aceste lucruri fundamentale cu privire la moartea si invierea Mântuitorului, inspira verticalitatea lucrarilor mele.

Reporter: Dupa cum stii,  am participat impreuna  la Conferinta CRESTEREA IN HAR – 25-28.10.2010, de la sala Romana a hotelului NAPOCA din Cluj, la care invitatul principal a fost scriitorul PHILIP YANCEY. Pentru acea sarbatoare ai pregatit doua lucrari foarte importante. Una ai « ridicat-o » ad-hóc impreuna cu un coleg si fiul tau (cred), in ritmul unei pisese de teatru foarte bine regizate. Sincere felicitari!  E vorba, mai intâi, de Piatra din capul unghiului, apoi, cealalta lucrarare, “Invitation/Decalogue” Vorbeste-ne, te rog, despre aceste lucrari.

Liviu Mocan: “Piatra din capul unghiului” – ca de altfel si “Invitatie/Decalog” – este o lucrare colectiva, este o realizare a vecinului si prietenului meu Daniel Veja, a fiului meu David Mocan si a mea. Am incercat sa exprimam impreuna faptul ca Domnul Isus Cristos este piatra de bolta a universului, piatra de bolta a mântuirii noastre. Pietrarii care construiau templul, au neglijat aceasta piatra fundamentala, neglijând-o adesea si azi. Daniel Veja este constructor. El intelege foarte bine cum pentru o bolta cât de importanta e piatra aceea care aduna si tine bolta, cheia boltii cum se mai cheama. Daca acea cheie nu exista, daca piatra aceea pe care se sprijina de fapt ambele jumatati ale boltii, daca piatra aceea nu exista tot esafodajul se prabuseste. Isus e fundamental. In piesa noastra, David, baiatul meu, copilul cret, frumos, inocent, in alte cuvinte, ingerul, lumea spirituala, care ne oferea aceasta piatra lui Daniel si mie ca si constructori in salopete care ridicam bolta, dar am refuzat-o mereu. Pentru ca nu-i vedeam locul ei, nici nu semana cu nici una dintre celelalte pietre. Deabia când am dat sa terminam bolta si am vazut ca ne lipseste o piatra, CAND a reaparut Ingerul cu ea, ne-am dat seama ca aceea este piatra necesara.

Invitatie/Decalog este o lucrare extrem de importanta pentru viata mea, este foarte importanta pentru conditia umana si este foarte importanta pentru generatia noastra. In contemporaneitate, civilizatia vestica, in mod special, a devenit relativista, considera ca nu mai exista absolutE. Ca absolutul il fixam noi fiecare dupa buna placere a carnii si firii noastre, a idealurilor, a dorintelor noastre. Pe când creatorul nostru, creatorul fiintelor umane ne-a daruit codul moral, ne-a daruit cele zece porunci. Si ni le-a daruit la modul in care ni se cuvine din partea lui, ca Imparat al unei imparatii in care noi suntem cetateni. El ne-a dat poruncile Lui si ne spune ce sa facem si ce sa nu facem, ce e voie si ce nu e voie. Dar toate acestea, desigur, ca sunt de folos pentru noi, nu pentru El. Astfel ca am creat aceasta lucrare, despre Cele 10 porunci, aici in estul Europei si Dumnezeu a destinat-o intr-un mod foarte, foarte interesant sa calatoreasca prin lume. Si, din estul Europei, acum un an, când lumea noastra protestanta sarbatorea 500 de ani de la nasterea lui Calvin, la Geneva (vezi si http://vimeo.com/9614663, vernisajul lucrarii expuse la Geneva), aceasta lucrare despre cele 10 porunci a fost parte a manifestarilor respective, din iulie 2009. Si a stat la Geneva mai multe luni, a iernat acolo, apoi Dumnezeu a dus-o prin alti frati lânga Los Angeles la Bellflower, de acolo a plecat mai departe in Michigan. Acum strajuieste – pentru un an – la Calvin College, National Liberal Arts College, in Grand Rapids, Michigan. Eu nu am planuit sa fac aceasta sculptura. Mie mi-a dat Dumnezeu ideea aceasta, acum 17 ani, si o aveam ca schita in atelier. Atât am putut eu face, atât mi s-a dat. Dar mai pe urma, Domnul a trimes diversi oameni, unul dupa altul, carora le-a dat alte obligatii si alte misiuni (unul a fost Jonathan Tame, misionar evanghelic englez, care a adunat bani s-o realizam la scara mare, cca 5 m inaltime fiecare componenta; apoi Adrian Gocan, Apoiray Verwise si foarte multi altii).
Aceasta sculptura este o metafora. O metafora care exprima mesajul sculpturii Invitatie Decalog, aceea ca cele 10 porunci sunt mâinile lui Dumnezeu care ne protejeaza sau ne pedepsesc, in functie de pozitionare noastra fata de El.

(mai multe informati despre acest grup statuar puteti gasi pe websitul acestuia http://www.liviumocan.com/ pe
www.invitationsculpture.com si pe pagina facebook invitation sculpture decalogue)

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Isus te cauta acum

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10

Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.

(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti- Ioan 8.

„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „

Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “

(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient- Ioan 3.

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “

(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient- Ioan 4.

“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “

De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!

Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!

SLAVA DOMNULUI ISUS CRISTOS!

Philip Yancey – Creșterea în har

On By GeorgeIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

philip-yanceyNu numai la Conferința din România (Cluj, 25-28.X 2010), dar și în cărțile sale, scriitorul Philip Yancey spune ca pentru a scrie, abordeaza subiecte pe care nu le cunoaste prea bine, dar se documenteaza mai multi ani pentru a scrie despre acele subiecte. Trece la documentare, isi chestioneaza cunoscutii despre modul cum inteleg ei problema respectiva, edificându-se treptat aspura acelui subiect.

Philip Yancey are un unchi Jack. Viata acestuia a ajuns să-l lămurească asupra unor intrebări ivite in timp. Jack e atipic sau in orice caz problematic. Acesta e o persoană care nu se simte confortabil in orice biserica, căci el e mult prea legalist și … corect! Continue reading “Philip Yancey – Creșterea în har” →

O privire in Biserica Baptista din CASEIU

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare1 Comment

Drum CaseiuComuna Caseiu este situata in partea dreapta a râului Somes si este traversata de soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare, fiind pozitionata la 6 km nord-vest de orasul Dej si la 65 km de Cluj Napoca.

Este situata la poalele de sud ale Dealului Chiuiesti (Dealurile Ciceului), in zona de confluenta a râului Salatruc cu râul Somes. Comuna este compusa din centrul de comuna Caseiu si satele Coplean, Custura, Gârbau Dejului, Guga, Leurda, Rugasesti, Salatruc si Urisor. Se intinde pe o suprafata de peste 83 km2, populatia intregii comune fiind de 4.943 de locuitori. Continue reading “O privire in Biserica Baptista din CASEIU” →

Abel vorbeste azi, măcar că este mort!

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Inviere1 Comment

 

Cain si AbelCredința transformă viitorul în prezent

 “Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”- Evrei 11: 4

In crestinismul autentic e vorba, de o adevarata si veritabila credinta,  de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent. Continue reading “Abel vorbeste azi, măcar că este mort!” →

O privire in Biserica Baptista din SIGHETUL MARMATIEI

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, FamiliaLeave a comment

Biserica Betania
“Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta.”

  Evrei 13.7

I. Sighetul Marmatiei, câteva informatii

Municipiul Sighetul Marmatiei (atestat din 1326) este situat in nordul Romaniei, in judetul Maramures, la frontiera cu Republica Ucraina, la o altitudine de 274 m si este inconjurat de raurile Tisa (care reprezinta si linia de delimitare a teritoriului national), Iza si Ronisoara. Orasul se prezinta sub forma unei insule. Continue reading “O privire in Biserica Baptista din SIGHETUL MARMATIEI” →

O privire in Biserica Baptista din GOSTILA

On By GeorgeIn Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

GostilaGOSTILA (sat atestat in 1553) este o localitate transilvana apartinand de comuna Poiana Blenchii din judetul Salaj.

Comuna Poiana Blenchii este asezata la extremitatea rasariteana a judetului Salaj, la o distanta de 100 km de resedinta judetului, municipiul Zalau si la 25 km departare de municipiul Dej (ramificatia la dreapta din localitatea Gilgau) si tot la 25 km de orasul Târgu Lapus, fiind dispus intr-o poiana la confluenta mai multor vai, un loc pitoresc inconjurat de paduri de fag si stejar. Continue reading “O privire in Biserica Baptista din GOSTILA” →

Intruparea supranaturala a Fiului lui Dumnezeu

On By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Explicatii sumare.Aplicatie.


Prin neascultarea Evei si a lui Adam, de porunca si pretentiile lui Dumnezeu, a intrat pacatul in lume si in toti oamenii.
Daca citim prima pagina a Scripturii, vedem ca la inceput Dumnezeu a facut cerul si pamântul. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa fie lumina!”. Si a fost lumina. Cuvântul lui Dumnezeu are mare putere, ce zice se si face.
Asa a fost si cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus, intruparea s-a infaptuit in mod supranatural, contrar legilor pamântesti, in fecioara Maria, la cuvântul rostit de Dumnezu, cu sute de ani mai inainte in cartea Isaia 7.14 [“De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramâne insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)]” si Isaia 9.6 ( “ Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.”). In Maria, deoarece ea avea un caracter impecabil si traia in temere si ascultare de Dumnezeu. Pentru un Dumnezeu atotputernic, care a creat totul din nimic, prin cuvântul Sau, a fost cât se poate de normal sa aduca in lumea noastra pe Fiul Sau Iisus intr-o fecioara asa cum promisese.
Prin ascultarea desavârsita de Dumnezeu a celor doi protagonisti, Maria si Iisus, s-au creat premisele necesare mântuirii noastre din ghiarele pacatului si al mortii spirituale. Mai apoi, mântuirea si rascumpararea noastra din pacatul mostenit si comis nemijlocit de catre fiecare dintre noi, a fost desavârsita prin viata exemplara si pilduitoare a lui Iisus, si, concret, prin jertfa suprema adusa pe lemnul crucii, murind ca plata a pacatelor noastre, dar a a treia zi a inviat, ca Unul care avea viata in Sine, si pentru ca noi am fost socotiti neprihaniti, prin credinta in El (Romani 4.25).
Cum de avea Maria un caracter impecabil? Pentru ca , atât ca fiica, ca fecioara, ca logodnica, ca sotie si, apoi, ca mama, ea a fost intr-o relatie foarte buna cu semenii si cu ea insasi, dar, si vietuind cu reverenta, temere si adorare fata de Creatorul ei. Maria a ales sa se teama de Dumnezeu, a ales sa asculte de pretentiile lui Dumnezeu si sa-L iubeasca mai mult decât orice altceva. Asa se face ca in ea s-a intrupat pruncul Iisus.

Daca urmarim ce a consemnat Scriptura despre atitudinea Mariei, retinem:
a) cu privire la intruparea lui Iisus in fiinta sa: “ Maria a zis: Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale! Si ingerul a plecat de la ea.” (Luca 1.38)
b) la marturia depusa de pastorii care au primit de la ingeri informatii despre divinitatea pruncului Iisus: “Maria pastra toate cuvintele acelea, si se gândea la ele in inima ei.” (Luca 2.19)
b) la nunta din Cana, când au ramas nuntasii fara vin: “Mama lui a zis slugilor: Sa faceti orice va va zice Iisus”. (Ioan 2.5)

APLICATIE. Si noi putem urma pilda Mariei. Sa ne slefuim si noi un caracter ca al ei, cu o moralitate pretioasa inaintea lui Dumnezeu. Sa cautam sa avem o atitudine si o traire placuta inaintea lui Dumnezeu, sa-L iubim mai intâi pe El si acestea toate ne vor conduce in final la intruparea lui Iisus in viata noastra.
Iata ca miracolul Craciunului este o realitate supranaturala care se produce in inimile celor care il asculta pe Dumnezeu si au credinta in Dumnezeu, in implinirea promisiunilor Sale consemnate pentru oameni ca Testament in scriptura. Amin!