Credința te scoate din starea de faliment!

Detroit, sub incidenta  Falimentului
Sursa: http://best-places.net/?p=616

 Stăruiți în rugăciune!

.

Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. 

El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.

Psalmul 145

     .

Știrea cu falimentul orașului american Detroit (Michigan) a apărut după ce am terminat de scris meditația despre importanța rugăciunii. Ziarul Gândul titrează această tristă veste cu un titlu cuprinzător:

Oraşul Detroit este în pragul falimentului şi va fi pus sub administrare specială

Orașul american Detroit, devenit un simbol al sărăciei şi violenţei urbane, se află în pragul falimentului şi va fi pus sub administrare specială, care poate implica închiderea unor departamente întregi ale primăriei, modificarea contractelor de muncă, vânzări de active şi rescrierea legislaţiei.
Guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, urmează să numească un administrator special pentru Detroit în următoarele zile, astfel încât să se evite intrarea în incapacitate de plată a oraşului, leagănul industriei americane a automobilelor, supranumit “Motor City”, relatează AFP. Continue reading “Credința te scoate din starea de faliment!”

Fericirile (1)

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”

Evanghelia lui Matei, 5. 3

.

Cine ar crede că doi iluștri gânditori atei,  Voltaire și Bertrand Russell,  metidând la esența vieții și  căutând să identifice  scopul vieții omului,  ambii au conchis în mod surprinzător vis-a-vis de existența lui Dumnezeu:

Dacă Dumnezeu nu ar exista, El ar fi trebuit inventat.” (Voltaire)

Până nu te raportezi la Dumnezeu, întrebarea despre scopul vieții nu-și are rostul.” (Bertrand Russell)

.

Ferice de cei săraci în duh

.

Dar nu surprinde pe nimeni dacă afirmi că într-un fel sau altul, omul în general, conștient-inconștient, tânjește și caută fericirea. Dar întrebarea firească este aceasta: Ce este fericirea? Mulți gânditori și filozofi au încercat și au dat diferite definiții, iar oamenii, practic, doar pentru scurt timp se simt fericiți prin împlinirea unor aspirații și nevoi neduhovnicești. Continue reading “Fericirile (1)”

Fii vrednic de Evanghelie!

Vorbiti între voiNumai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos,

pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi,

să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei

Filipeni, 1.21

Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!

1 Corinteni, 16.13

.Într-o zi un pastor a ajuns și în casa unei femei sărace care simțea că are nevoie de ajutor. După timpul de părtășie, la despărțire, pastorul a îndrumat-o cu blândețe:  “Soră, mai citește Biblia. Stăruie  în rugăciune în Numele Domnului Isus. Și pune-ți încrederea în Dumnezeu, iar  El te va ajuta negreșit“.

În timpul vizitei, pastorul, pusese 100 $ în Biblie, bani pe care-i va găsi femeia atunci când va citi cuvântul Domnului din Scriptură.  Nu după mult timp a vizitat-o din nou pe această femeie și a întrebat-o de sănătate.”Ai făcut cum te-am sfatuit? Domnul, te-a ajutat?“, iar femeia a raspuns dezamăgită: urmase sfatul, dar încă nu primise ajutorul sperat! Atunci pastorul a luat Biblia Continue reading “Fii vrednic de Evanghelie!”

Biserica Ekklesia din Phoenix, Arizona

În atmosferă de nuntă în noua clădire

EkklesiaChurchSâmbătă, 23 februarie 2013, conaţionalii care compun cea mai tânără comunitate de credincioşi penticostali din diaspora română din Phoenix, Arizona, s-au închinat pentru prima dată lui Dumnezeu în noul locaş, remodelat în întregime şi pregătit pentru a găzdui viitoarele întruniri ale bisericii EKKLESIA. Continue reading “Biserica Ekklesia din Phoenix, Arizona”

Între liberalism și legalism – alege rânduiala biblică

right-way-wrong-way“Veți afla adevărul și adevărul vă va face liberi”

Evanghelia lui Ioan, 8.32

.

Problema, oricare ar fi ea, poate fi de neînțeles pentru o mare parte dintre oameni. Întreabă-te în ce domenii sau lucruri concrete ești afon, dar s-a ajuns că toți le știm pe toate și ne dăm cu părerea la tot ce se întâmplă sub soare. Însă în lucrurile duhovnicești trebuie să aibă întâietatea Scriptura, să vedem ce zice ea, și apoi să vedem și de ce duh e călăuzită părerea omului.

Numai dacă ne gândim că doar  celor smeriți le dă Dumnezeu har, am vedea că pe cei liberali nu-i prea cuprinde acest verset:

Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”” (1 Petru 5.5) Continue reading “Între liberalism și legalism – alege rânduiala biblică”

Consultare privind revizuirea Constituției

constitutia-romc3a2nieiALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

.

Vă invită să  luați atitudine privind revizuirea Constituției României

.

CONSULTARE PRIVIND REVIZUIREA CONSTITUŢIEI

Dorim să ne consultăm cu dumneavoastră privind revizuirea Constituţiei Româniai. AFR cere Guvernului să includă în referendumul constituţional prevăzut pentru anul acesta şi un amendament de protejare a familiei şi căsătoriei. Cerem revizuirea Articolului 48 pentru clarificarea definiţiei căsătoriei. Definiţia actuala este ambiguă şi insuficientă ca să o protejeze. Actualmente, Articolul 48(1) afirma că „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Cerem ca acest Articol revizuit să afirme că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor lor.

În plus, cerem ca dreptul părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor lor să fie declarat ca drept fundamental. Aceasta va proteja drepturile parentale de pericolul deciziilor anti-parentale emise de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. În final, cerem adăugarea unui articol suplimentar care să afirme că „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”.[…] Continuarea in Revista ARMONIA

Arheologii sapă în mormânt, după dovezi, dar Isus este în Cer

Descoperirile de la Marea Moart
Sursa: http://reiki-angels.com/2010/01/19/manuscrisele-de-la-marea-moarta/

Arheologii, cercetătorii și oamenii de știință, în general, când este vorba de lucrurile duhovnicești, ei vorbesc în  limbajul “de lemn”  și limitat al oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

La ce te poți aștepta de la oamenii care nu au credință? La ce te poți aștepta de la cei care nu citesc Biblia? La ce te poți aștepta de la cei care nu înțeleg Biblia?

Dumnezeu, care este Duh, este căutat în Pământ, într-un mormânt!

E o chestiune de educație și de cultură minimă, a cunoaște cel puțin ABC-ul Scripturilor.

În dimineața învierii lui Isus Hristos, în cea de a treia zi de la răstignirea și moartea Sa și așezarea întrun mormânt al lui Iosif din Arimateea, îngerii i-a dojenit aspru pe cei care îl căutau în mormânt: “ Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.  Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”  Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.” (Luca, 24.4-8) Continue reading “Arheologii sapă în mormânt, după dovezi, dar Isus este în Cer”

Omul temător de Dumnezeu

Om temator de Dumnezeu“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Evanghelia lui Matei, 5.8

.

Salutar este faptul că Constituția multor țări prevede în mod clar și idubitabil dreptul omului de a urmări și căuta fericirea, căci aceasta este într-adevăr una dintre căutarile fundamentale ale ființei umane de-a lungul veacurilor. Doar că, în multe situații concrete, în România sau America, de pildă, această prevedere a ajuns să fie maculatură pentru unii gânditori contemporani.

Omul are în el sădită această dorință de a înseta după fericire, cerință care însă nu poate fi împlinită cu ușurință. E bine de știut că toate își au vremea lor, cum zice  înțeleptul Solomon.  Întotdeauna oamenii L-au căutat pe Dumnezeu, din instinct,  ca  manifestare a conștiinței. Căci Dumnezeu vine în întâmpinarea celor ce-L caută:”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia, 29.13) Continue reading “Omul temător de Dumnezeu”

Cum îți este inima?

Semănătorul
Sursa: http://masteryourhigh.blogspot.com/2009/05/ca-tot-vorbim-de-seminte.html

“Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.”

Evanghelia lui Luca, 8.15

.

Nevoia omului de-a avea o inimă bună și curată

.
De notorietate este D.L. Moody,  și prin obiceiul său de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi cel puțin unei persoane care încă nu era împăcată cu Dumnezeu.  Într-una din zile Moody l-a întâlnit pe Continue reading “Cum îți este inima?”

Un detaliu al Cuvântului…

Dwight L. Moody
Sursa: http://www.21st-century-christianity.com/You-Count.html

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”

Epistola către Evrei, 4.12

.

Dwight L. Moody (1837-1899), originar din Northfield, Massachusetts, stabilit  de la 17 ani în Boston, avea obiceiul de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi, cel puțin unei persoane care încă nu s-a împăcat cu Dumnezeu, deci unui vrăjmaș.  Dar într-una din  seri venise ora pentru odinna de peste noapte și se afla deja întins în pat când și-a amintit că nu și-a onorat Domnul în acea zi, privind mărturisirea Lui. Îndată s-a îmbrăcat și a avut o rugăminte Domnului: “Doamne Isuse, Te rog scoate-mi în cale un om rău, care încă nu Te cunoaște, ca să-i pot mărturisi iubirea Ta.Continue reading “Un detaliu al Cuvântului…”