Andrew Wommack: O bună edificare pentru “duhul vostru…” (2)

On April 18, 2016April 18, 2016 By GeorgeIn CredintaLeave a comment

Iulia Ionescu – Traducere in romaneste dupa cartea “Spirit, Soul and Body” de Andrew Wommack – http://www.awmi.net

Duh, Suflet și Trup

Eliberează ceea ce ai deja!

Duhul tău s-a schimbat complet când ai fost mântuit! Când l-ai făcut pe Isus Hristos Domnul tău, duhul tău a trecut printr-o transformare imediată și completă. În mod specific, transformarea care a avut loc are un impact și asupra trupului și sufletului tău, însă acestea nu sunt schimbate total și complet. Continue reading “Andrew Wommack: O bună edificare pentru “duhul vostru…” (2)” →

Harul rece

On February 3, 2014February 3, 2014 By GeorgeIn Credinta, MantuireLeave a comment

by Dionis Bodiu

Pe buzele noastre harul îngheață. N-apucă să curgă înspre aproapele, că deja e dogmă, doctrină, deget amenințător, foc și mânie, selectivitate arbitrară.

Augustă alegere a facerii de bine. Nemeritată, însă atât de întemeiată pe vrednicia recipientului!

Văd aici un paradox al condiției umane: cu cât vorbim mai puțin despre har, cu atât suntem mai dispuși să-l lăsăm să curgă prin noi. Harul se vede cel mai bine în făpturile lui Dumnezeu atunci când este neînsoțit de cuvinte. Harul nu se ambalează în vorbe: atunci când încercăm să îl împachetăm în cuvinte devine perisabil și începe să prindă miros. Continue reading “Harul rece” →

Un act imperativ (1)

On November 9, 2012November 9, 2012 By GeorgeIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura Umana2 Comments

by George Danciu

“Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.“

Efeseni, 5.15-18

Poruncile Domnului sunt imperative!

E de pomină și binecunoscută povestea cu paznicul de noapte dintr-un sat de munte. Acesta trebuia să trezească sătenii atunci când veneau lupii la oi sau dacă era vreun incendiu în sat. Însă s-a întâmplat că paznicul striga în miez de noapte, când somnul oamenilor le era cel mai dulce: “Treziți-vă, lupii atacă oile!“, dar când sătetenii erau în picioare, în stare de alertă, el le spunea candid “Am glumit. Culcați-vă, oameni buni!” Dar a venit și vremea când lupii flămânzi Continue reading “Un act imperativ (1)” →