Ce mă învață curcubeul

1. Curcubeul mă învață că cine l-a creat deține și Cerul și Pământul și apele Cerului și apele Pământului, că acest Creator are putere de a decide asupra celor de pe pământ cât și asupra celor din Cer. A Lui este tot ce mișcă. Unii fizicieni zic că acest curcubeu este de fapt un fenomen fizic banal, însă cine putea porunci acestui fenomen colorat să se arcuiască pe cer și să nu apară de exemplu ca o pată de culoare? Așa cum Dumnezeu a poruncit ca frumosul curcubeu să apară ca un arc peste pământ, ca o umbrelă, ca o cupolă ce simbolizează protecția, așa a poruncit și apelor mării să rămână în matca lor, a poruncit apelor norilor să se adune în nori ca mai apoi să se verse pe pământ și a poruncit apelor pământului să țâșnească în râuri închise în matca lor. Continue reading “Ce mă învață curcubeul”

Conferința “Este Dumnezeu absent?” la București

CurcubeuCreștin sau necreștin, mai devreme sau mai târziu cu toții ne gândim la această întrebare.

Pentru a afla mai multe, te invităm să participi la conferința Diakonia. La acest eveniment avem ca invitați formația Excelsior și corul reunit al tinerilor creștini după evanghelie din București. De asemenea, vom urmări o scurtă pantomimă și vom asculta o expunere care își propune să răspundă la întrebarea: este Dumnezeu absent?

Vino și tu duminică, 27 octombrie, în sala bisericii noastre din str. Mașina de Pâine, nr. 67, orele 18:00!

Pentru detalii folositi www.biserica-diakonia.ro

Sursa:  www.stiricrestine.ro –  Conferința “Este Dumnezeu absent?”