Donald Trump a găzduit o reuniune a O.N.U. pentru libertate religioasă

by Poteraș Ionuț

Donald Trump a devenit primul președinte american care a găzduit vreodată o întâlnire la Națiunile Unite privind libertatea religioasă.

În calitate de președinte, protejarea libertății religioase este una dintre cele mai înalte priorități ale mele”, a declarat Trump națiunilor lumii acum o săptămână. Continue reading “Donald Trump a găzduit o reuniune a O.N.U. pentru libertate religioasă”

Și-a propus cineva să distrugă credința creștină și cultura familiei în România?

Răspunsul la această întrebare trebuie căutat în agenda unor organizaţii internaţionale şi naţionale care se pare că au această preocupare.

 Strategia acestor organizaţii este foarte bine alcătuită şi, printre altele, include:

– Pregătirea activiştilor anti-creştinism şi anti-familie la şcoli prestigioase din occident. În aceste şcoli, tinerii români au fost goliţi de orice urmă de credinţă şi moralitate creştină, pe de o parte, şi îndoctrinaţi cu ideile şi argumentele pluralismului şi relativismului secularist ateu, pe de altă parte. Acest proiect a început în anii 90 şi continuă. De dragul adevărului trebuie spus că nu toţi tinerii români care au plecat la studii în străinătate se încadrează în această categorie şi de aceia nu toţi sunt înrolaţi în lupta împotriva creştinismului şi a familiei. Continue reading “Și-a propus cineva să distrugă credința creștină și cultura familiei în România?”

Crucificat din Nou: O descriere a Noului Război al Islamului contra Creştinilor

raymond-ibrahimDe ce creștinii sunt grupul cel mai persecutat din lume?

Răspunde Raymond Ibrahim, autorul cărţii Crucified Again: Exposing Islam’s New War on Christians (2013) (Crucificat din Nou: O descriere a Noului Război al Islamului contra Creştinilor). Articolul este preluat şi tradus din The Christian Post.

De ce creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume, aşa cum reiese dintr-un raport al Centrului de Studii Pew? Şi de ce persecuţia vine în principal dinspre lumea islamică? Motivul acestui fenomen omniprezent, al persecuţiei musulmanilor contra creştinilor este triplu: Continue reading “Crucificat din Nou: O descriere a Noului Război al Islamului contra Creştinilor”

Miroase greu a Ecumenism la Institutul Teologic Penticostal

ITP BucurestiMiroslav Volf  – Cel mai mare promovator între evanghelici al unirii Creștinismului cu Islamul, într-o religie hibrida numită “Crislam

Miroslav Volf a apostaziat de la credința creștină normală, trădând astfel Adevărul Evangheliei.

[Cine este Miroslav Volf? El este de origine croată, și a făcut studii la nivel de masterat la Fuller Seminary din SUA. Și-a luat doctoratul la Universitatea Tubingen din Germania. Amândouă instutiile sunt liberale, dar Univ. Tubingen este campioana ereziilor. În prezent M. Volf este profesor de teologie la Universitatea Yale, cea mai puternică instituție academică în ecumenism. M. Volf este un globalist, membru întru-un forum mondial de această factură.] – sursa citind aici. Continue reading “Miroase greu a Ecumenism la Institutul Teologic Penticostal”

Liceul “George Cosbuc” se vrea “cool”!

Liceul George CosbucAlianța Familiilor din România
..
Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti se vrea “cool”. Se doreste a fi vârf de lance in promovarea in rândul tinerilor adolescenti din România a homosexualitatii si a noii ideologii sexuale. Fara jena. Daca anul trecut a facut primul pas ingaduind organizatiei Accept sa organizeze un eveniment legat de luna homosexualitatii in România, anul acesta a facut un pas si mai mare si indraznet – a programat o parada a homosexualitatii pe 15 februarie. Conducerea liceului se vrea “cool” si probabil multi dintre elevi si ei doresc sa se dea “cool”. Doresc sa apara “broad minded” (ca sa folosim si noi un termen dintr-o limba alta decit cea româneasca!), neintelegând, ori nestiind, si cealalta parte a axiomei, luata tot din vocabularul englez ori american — “if you are too broad-minded your brains might fall out” (adica, in limba romana, “daca esti prea deschis la minte s-ar putea sa-ti cada creierii din cap”).
.
Asa a fost cam peste tot unde promovarea homosexualitatii si a noii ideologii sexuale au fost lansate. Undeva, cândva, o instutie, un ziar, o scoala, o universitate a gasit “cool” sa promoveze ceea ce pâna atunci nu era “cool” ci dimpotriva ceva dezagreat de toata lumea si vazut ca scârbos ori respingator – in engleza “yucky” (ca inca vorbim de liceul “bilingv” George Cosbuc). Primul club homosexual si prima publicatie homosexuala au aparut in Germania in 1896. Si de atunci s-au raspândit în toata lumea
.