ANDREI PLEȘU: „Cum răspunzi celui care-ţi face rău cu intenţie”

 

12049728_557623684390399_7270442636558008844_nby Remus Florescu

Problema Răului” a fost tema pe care a abordat-o Andrei Pleşu într-o savuroasă prelegere la Cluj.

Filosoful a vorbit despre relaţia dintre rău şi Dumnezeu, despre demoni, „războiul nevăzut” şi păcatul originar, încercând să facă lumină în două mari dileme cu care se confruntă creştinii. Pleşu a avut observaţii şi despre subiecte precum refugiaţii din Siria, Pablo Escobar, comunism, nazism. Continue reading “ANDREI PLEȘU: „Cum răspunzi celui care-ţi face rău cu intenţie””

ZORII DIMINEȚII…

 Rodica Botan

Dimineata din nou…devreme. De îmbracat, m-am îmbracat corect…adica pantofii în piciorul care trebuie, jacheta încheiata bine – împerechind nasturii cu butonierele potrivite. Am închis si poarta si…la drum. Incerc sa-mi tin ochii deschisi – mamă, mamă ce efort…Bag mâna în straiță si scot un măr. Am auzit ca merele sînt mai bune decât cafeaua ca sa te țină treaz. Că mesteci…si muști…si iară mesteci. De fapt am mai citit si ca efortul pe care-l depui sa manânci un măr consuma caloriile pe care le primesti mâncându-l. Mai trebuie sa gasesti merele potrivite…ca majoritatea au gust de …iarba; sînt culese prea devreme ca sa reziste la transport, iar prin magazii si nu ajung să se coacă. Ok…am gândit destul despre mere…ăsta din care mușc e bun… Continue reading “ZORII DIMINEȚII…”

Multumirea – o stare normala

Motto. „Sa-Mi ridici un altar de pamânt, pe care sa-ti aduci arderile-de-tot si jertfele de multumire”- Exod 20.24

In VT, in cartea Levitic , Moise, care fusese pe munte cu Dumnezeu, când ii vorbise acestuia fata in fata, el primeste de sus invatatura si indemnuri: „Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfa de multumire (…) din cireada, fie parte barbateasca, fie parte femeiasca, s-o aduca fara cusur, inaintea Domnului „

Multumirea, ca jertfa, ne costa un pret, ne doare deseori, cum se zice, la buzunar sau la contul din banca, ne afecteaza mândria caci trebuie sa ne aplecam cu multumire pentru darurile primite in viata noastra de la Cel care da cu mâna larga, de Dumnezeu, si lui nu-i pare rau.

David, ca nimeni altul, a vazut cât de mult a primit si cât de mult rebuia sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

David l-a identificat pe Dumnezeu ca fiind Pastorul cel bun, cel care il poarta la pasuni de verdeata si la ape de odihna, Cel care-i intinde masa cu bunatati in fiecare dimineata si-i inveseleste sufletul. De aceea, el l-a facut pe Dumnezeu obiectul laudelor sale.

Daca privin la Psalmul 103, ne putem alatura privirii lui David, care vorbeste sufletului, si sa conchidem la fel, ca si noi avem o multime de motive sa-i aducem slava, sa zicem ALELUIA! privind la viata noastra care a fost ocrotita si impodobita de binefacerile purtarii de grija parinteasca a Domnului Dumnezeu.

Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant! Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita nici una din binefacerile Lui! El iti iarta toate faradelegile tale El iti vindeca toate bolile tale; El iti izbaveste viata din groapa, El te incununeaza cu bunatate si indurare; El iti satura de bunatati batranetea, si te face sa intineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. (…) Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul.

David fost sensibil la felul de a se implica Dumnezeu in viata sa si a poporului. El a fost miscat si a pretuit Legea lui Dumnezeu, scrisa de degetul Sau pe cele doua table de piatra, si date lui Moise si puse in acea vreme de preoti in chivotul lui Dumnezeu.

Au venit si au spus imparatului David: Domnul a binecuvantat casa lui Obed-Edom si tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu. Atunci David a pornit, si a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom in cetatea lui David, in mijlocul veseliei. Cand cei ce duceau chivotul Domnului au facut sase pasi, au jertfit un bou si un vitel gras. Astfel au suit David si toata casa lui Israel chivotul Domnului, in strigate de bucurie si in sunet de trambite.

David a vazut ca cine pretuieste chivotul lui Dumnezeu, Cuvântul si Prezenta Sa Divina, este binecuvântat si rasplatit din Cer.

Sfântul apostol Pavel, sumarizeaza aceasta idee, invatându-i pe cei din Efes sa aduca multumiri lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Scriitorul Philip Yancey, in cartea sa DARUL DURERII, scrisa impreuna cu dr. Paul Brand, medic chirurg renumit, cu multa dibacie insereaza episoade din viata si experienta medicului.

Intr-o zi, o tânara mama aduce la dr. Paul Brand pentru consult pe fiica ei, Tanya, o fetita de numai 4 anisori. Avea mânutele si labele picioarelor ranite.

Când am desfacut si ultimul bandaj, am gasit ambele talpi napadite de ulceratii infectate. Cu cea mai mare delicatete, am examinat ranile, cautând reactii de orice fel pe fata Tanyei. Dar ea nu manifesta nici una. Sonda a strabatut cu usurinta tesutul moale si necrozat si puteam chiar sa vad luciul alb al osului dezgolit; in tot acest rastimp, fetita tot nu avea nici un fel de reactie. (…) Putem sa-i vindecam ranile astea, am spus, dar Tanya s-a nascut cu insensibilitate la durere. In lipsa durerii, nimic n-o poate apara de accidentari. Nimic nu se va ameliora, pâna ce nu va intelege ea insasi problema si nu va incepe in mod constient sa se protejeze. “

Intelegem oadata in plus ca exceptia intareste regula. Suntem fapturi si creaturi atât de minunat plamadite de mesterul Creator.

Multumiri fie-i aduse de noi toti singurului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile!

Aleluia! AMIN!