“ John, am făcut tot ce s-a putut? ”

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în apropiere de Chicago, în suburbia Evanston, se afla cea mai mare universitate metodistă. Într-o dimineaţă de vară, s-a zvonit că pe mare, în apropiere de Evanston, ar fi naufragiat un vapor. Studenţii şi locuitorii oraşului au aleargat jos la mal şi au văzut ȋn depărtare vasul sfărâmat scufundându-se. Eduard Halley, un foarte bun ȋnotător, s-a dezbracat, şi-a leagat ȋmprejurul trupului o funie al cărui capăt l-a azvârlit la mal, a sărit ȋn valuri, a ȋnoatat până la rămăşiţele vasului, a apucat o persoană şi a făcut semn privitorilor să-l tragă la mal. Apoi din nou s-a aruncat ȋn mijlocul talazurilor spumegânde, a apucat o altă persoană şi a adus-o la mal ȋn siguranţă. Continue reading ““ John, am făcut tot ce s-a putut? ””

Advertisements

Vinovăţia

CU CEVA VREME ÎN URMĂ  am luat un autostopist cu maşina. Nici n-a intrat bine  în mașină, că şi-a aruncat o geantă mare de pe umăr la picioare, spunând: „Of, grea este ştiinţa asta… şi la propriu şi la figurat!”. „Ce studiaţi?”, am întrebat. „Psihologie”, mi-a răspuns. „Sunt masterand în psihologie clinică la Timişoara”. Având o logoree incontrolabilă, a început să-mi povestească tot felul de cazuri pe care le-a întâlnit în timpul practicii. Continue reading “Vinovăţia”

Halloween fără mine!

halloween-fara-mineby Bebe Ceaușu

Începe nebunia de Halloween. Dovleci sculptaţi, măşti cu demoni, costume inscripţionate cu schelete umane, cranii, fantome, pălării de vrăjitoare etc. – majoritatea pentru copii. La urma urmei este doar un joc inofensiv, îşi spun părinţii, care nu vor să-şi dezamăgească odoarele ce le repetă întruna că toţi colegii lor deja şi-au procurat cele mai trăsnite costumaţii pentru serbarea de Halloween. Continue reading “Halloween fără mine!”