Blaise Pascal, un om de știință creștin

Să capete … înțelegere, … ca să cunoască … pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii.

Coloseni 2:2,3

Pascal (1)

Blaise Pascal, matematician și fizician francez, se numără, fără îndoială, printre savanții omenirii. El s-a născut în anul 1623 la Clermont-Ferrand și a murit de tânăr, la vârsta de 39 de ani, la Paris. Volumul cercetărilor și al descoperirilor sale științifice este însă unul enorm. Continue reading “Blaise Pascal, un om de știință creștin”

Dezvăluirea Noului Legământ – David Wilkerson

Perla Suferinței's avatarPerla Suferinţei

Gânduri printre rânduri

Planul lui Dumnezeu de eliberare din puterea păcatului a Bisericii zilelor din urmă.”

Autorul cărții surprinde atât de realistic și vizibil starea în care se află astăzi Trupul lui Hristos – Biserica Sa.

Este tragic cum mulți creștini sunt înșelați, înghițiți de acest păienjeniș al păcatelor. Sunt mulți care flirtează cu păcate ascunse și apoi, se pomenesc zbătându-se pentru propriul suflet. Mulți sunt înlănțuiți și stăpâniți de patimi: alcool, droguri, pornografie, fumat, amărăciune, mânie, lăcomie etc.

În Cuvântul Său, Noul Legământ are un rol esențial în viața creștinului. Pentru că El spune: “ Nu- Mi voi călca Legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” ( Psalmul 89: 34) Este de o importanță vitală ca Biserica Lui, astăzi, să înțeleagă Noul Legământ, acum când ne confruntăm cu vremuri cutremurătoare. Și tot în Scriptură citim cum că Satan își va vărsa urgia…

View original post 343 more words

Ce atitudine să avem față de protestele sociale?

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Mi-a plăcut poziția recomandată de John MacArthur

El a analizat părerea lui Solomon, cel mai înțelept dintre oameni. Cărțile Proverbe și Eclesiastul au de a face cu viața de acum, în perspectiva vieții veșnice.

I. Caută să mângâi pe cei care au nevoie de mângâiere, pentru că lumea păcatului este grea și rea.

2. Încrede-te în providența divină în toate. Este lumea lui Dumnezeu, nu a ta.

3. Vestește Evanghelia. Numai cei care se întorc la Dumnezeu află pacea și împăcarea. Doar cei care se împacă cu Dumnezeu pot intra într-o comunitate de frați și surori.

4. Trăiește sfințenia (excelența divină).

5. Bucură-te de tot ce ți-a dat Dumnezeu. Sărută-ți nevasta și copiii. Nu-ți păierde liniștea din cauză că sunt probleme nerezolvate în lume. „Lumea“ este ea însăși o problemă nerezolvată.

6. Așteaptă venirea Împărăției dreptății și a sfințeniei. Nu-ți face nădejdi false pentru lumea aceasta. Cine vrea s-o salveze…

View original post 212 more words

IS GOD A MATHEMATICIAN?

If you are asked this kind of question, the first thing that must come to your mind is the fact that God is not human, and therefore may not possess or have all it takes to be a good Mathematician.

Also Read: Is There A God? A Research By Cyborg

The above notion is colossally wrong in the sense that God is the creator of heaven and earth, and can do anything to magnify that position.

God is unlimited in all ramifications, His acts or signs and wonders are above man’s comprehension.

The question if God is a Mathematician should not be confusing because He works or acts like a great Mathematician. Continue reading “IS GOD A MATHEMATICIAN?”

Poziția determină purtarea

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un  chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați. Efeseni 4.1

Legea făcea ca poziția să depindă de umblare. Harul face ca umblarea să depindă de poziție. El ne așază în locurile cerești în Hristos și apoi cere o umblare vrednică de această poziție.

Aceasta este calea actuală a lui Dumnezeu, separată de legalism, pe de o parte, dar și de libertinism, de cealaltă parte; la fel de clară în respingerea faptelor bune, ca temei al acceptării, dar și în solicitarea lor, ca rezultat al acceptării; proclamând cu aceeași tărie că nu poate exista roadă decât rămânând în viță, dar și că trebuie să existe roadă dacă rămânem în ea.

Prin urmare, umblarea creștinului trebuie să fie potrivită chemării sale în Hristos. Ca mădular al trupului Său, el trebuie să se poarte corespunzător. Dacă Trupul nu este din lume…

View original post 82 more words

Dumnezeu Se interesează de noi!

Domnul privește din ceruri și îi vede pe toți fiii oamenilor. Din locașul Lui cel statornicit, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți și ia aminte la toate faptele lor.

Psalmul 33:13-15

La interfonul unui bloc dintr-un mare oraș apar nume care nu par a fi ale unor locatari vecini, ci ale unor persoane necunoscute, din alte localități. Fiecare își are propria poveste. Oameni cu bucurii și cu necazuri, cu visuri și cu dezamăgiri! Cu toate că spațiul care îi desparte pe unii de alții este adesea doar un perete, ei sunt copleșiți de o singurătate adâncă. Nu își cunosc vecinii și nici nu se interesează de ei. E destul că fiecare are de-a face cu sine. Continue reading “Dumnezeu Se interesează de noi!”

Gaither Vocal Band – Let Freedom Ring

Deep within the heart has always known that there was freedom
Somehow breathed into the very soul of life
The prisoner, the powerless, the slave have always known it
There’s something that keeps reaching for the sky

And even life begins because a baby fights for freedom
And songs we love to sing have freedom’s theme
Some have walked through fire and flood to find a place of freedom
And some faced hell itself for freedom’s dream Continue reading “Gaither Vocal Band – Let Freedom Ring”

Apocalipsa 22 – Integrare în eternitate

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

În această discuție pe țărmul eternității am ajuns împreună să dăm un răspuns la cea de a treia întrebare pe care o pun cei ce studiază Apocalipsa:

  1. Cum de ni s-a spus ceea ce ni s-a spus?
  2. Cât putem înțelege din ceea ce ni s-a spus?
  3. Ce este dincolo de ceea ce ni s-a spus?

După ce am enumerat cele șapte lucruri noi din lumea viitoare, rămâne să dăm un răspuns la întrebarea: „Atâta este tot?

  • Ce este dincolo de ceea ce ni s-a spus?

(Continuare)

View original post

Nicio privire înapoi!

Dar Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu“.

Luca 9:62

Pe 3 iulie 1866, în zori, la comanda împăratului german, vapoarele „Wittekind“ și „Frankfurt“ s-au lansat pe mare împotriva vrăjmașului. La plecare, comandantul trupelor a strigat cu voce bărbătească soldaților, ai căror ochi încă mai priveau conturul slab al țărmului natal: „Acum nicio privire înapoi, înainte cu Dumnezeu!“. Continue reading “Nicio privire înapoi!”