Când Cerul invadează Pământul – Bill Johnson

Gânduri printre rânduri

Planul lui Dumnezeu nu a fost nici o clipă abandonat. El a fost desăvârșit odată pentru totdeauna prin învierea și înălțarea Domnului Isus, la cer. Am fost restaurați pe deplin. În urma acestui fapt, învățăm cum să aplicăm biruința obținută prin Cruce:

 

“ Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satana sub picioarele voastre.” (Romani 16:20)

În situațiile imposibile, primim putere de Sus. Tot ce are Tatăl este al nostru prin Fiul Său, Isus Hristos. Continue reading “Când Cerul invadează Pământul – Bill Johnson”

IMPORTANȚA LAUDEI ȘI A ÎNCHINĂRII

Scopul închinării este să atingem inima Lui Dumnezeu, este pentru El, nu pentru noi; este mai mult decât muzică, este comunicare intimă cu Domnul nostru și nu ar trebui să fie doar o parte din viața noastră, ci ar trebui să fie viața noastră. Simplu spus, ne închinăm cu adevărat dacă suntem îndrăgostiți de Isus Cristos! Oare cât din închinarea noastră este cu adevărat pentru Domnul și cât este doar pentru ca noi să ne simțim bine că ne-am făcut datoria? Continue reading “IMPORTANȚA LAUDEI ȘI A ÎNCHINĂRII”

Demonul lui Darwin (un rasist, xenofob și misogin)

George's avatarRevista ARMONIA - Saltmin Media

Este posibil ca teoria evoluționistă să îi fi fost descoperită lui Darwin de un demon? Probabil că întrebarea vă surprinde. Nu auziseram nici noi despre această ipoteză până luna trecută lecturând recenzia cărții tocmai publicate în Statele Unite de Jimena Canales, Bedeviled: A Shadon History of Demons in Science / Demonizat: O istorie din umbră a demonilor în știință.  [Link: https://www.newyorker.com/…/sciences-demons-from…]

Citiți și:

Amazon acuzat de cenzură după ce a retras de la vânzare o carte ce critică ideologia transgender

Comuniștii din USR-PLUS trec la atacul de tip sovietic al Bucureștiului prin țintirea simbolurilor creștine ale orașului. Schimbarea denumirii Parcului Sf. Ștefan, complet imorală: chiar Biserica Sf. Ștefan a donat terenul pentru parc!

Evolutioniștii incomozi

Este un titlul care pe omul de rând îl șochează, dar mai ales pe creștini. Mulți nu cred în existenta demonilor, și atunci cum să creada în existența ori manifestarea demonilor în știință? Întrebarea…

View original post 1,353 more words

Marinela Buzas: Cine este adevăratul „Influencer”?

Când spunem “influencers”, ne gândim la oamenii cu audiență mare pe rețelele de socializare. După standardele de azi, cei care au între 40,000 și 1 milion de „followers”, sunt „macro -influencers”, iar cei care au între 1,000 și 40,000 de „followers”, sunt „micro – influencers”. Dacă ar fi să traducem cuvântul „influencer”, direct din latină (influentia), am spune ceva de genul: „care curge în”. De aceea, mie îmi place să mă gândesc la un „influencer”, mai mult ca la o persoană care-mi prezintă o informație, făcând o analiză, trăgând anumite concluzi și urmărind un anume scop. De fapt, chiar și eu am un scop ascultându-l, și anume, acela de a mă informa, de a cerceta anumite lucruri, ca să-mi formulez o opinie personală. Informația pe care o primesc este filtrată de mine ascultătorul, și în funcție de filtrele pe care le folosesc, poate fi acceptată sau respinsă. Continue reading “Marinela Buzas: Cine este adevăratul „Influencer”?”

“Vreau să mor în credința în care m-am născut…”

Când aud un om care a lăsat însărcinate câteva femei, pe care le-a vrut doar pentru plăceri și le-a șantajat/amenințat mai apoi ca să avorteze, producând traume majore, mă crucesc. Când aud un bărbat/femei de genul, care își înșeală nevasta/soțul cu cine apucă, că vrea să moară în credința în care s-a născut înțeleg că acea credință nu se numește de fapt nici măcar ortodoxism sau orice altceva, ci înțeleg că a lui/ei credință este în pofta lui/ei stricată, iar credința aceasta îi minte pe oameni că orice ar face, oricât de ticăloși ar fi, tot în Rai ajung. Cu niște aghiazmă băută sau stropita din când în când și cu un pupat de sfinți nu se intră în Cer, ci doar când devii tu un sfânt prin Jertfa lui Hristos ai acces. Continue reading ““Vreau să mor în credința în care m-am născut…””

Un răspuns lui Iacob Coman – “Sabatul” în Noul Testament

În emisiunea  ȘTIREA CEA BUNĂ de la a7 tv, realizatorul  Cornel Dărvășan îl are ca invitat pe Iacob Coman  pentru a vorbi “DESPRE POCĂIȚII DE SÂMBĂTA“. Deși tema e deosebit de importantă pentru orice creștim și om de cultură,  nu a fost susținută la un nivel acceptabil de conf. univ. dr. Iacob Coman care s-a dovedit a fi un interlocutor mult prea infatuat și limitat atât în înțelegere dar și în  răspunsurile “date”  cu privire la sabat, la lege și la har.

Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.” – Matei 12:8 Continue reading “Un răspuns lui Iacob Coman – “Sabatul” în Noul Testament”

Un dialog necruțător care dezvăluie viața duplicitară a lui Ravi Zacharias

În urma acuzațiilor făcute la sfârșitul lunii august 2020 că Ravi ar fi comis abateri sexuale și abuzuri în legătură cu diferite femei care i-au asigurat servicii de spa și de masaj, firma de avocatură  Miller & Martin PLLC a efectuat o anchetă independentă și a constatat că viața lui Ravi Zacharias a fost una de-a dreptul mincinoasă. Continue reading “Un dialog necruțător care dezvăluie viața duplicitară a lui Ravi Zacharias”

Buletinul informativ al AFR din 16 Februarie 2021

Franța sexualizează copiii. Franța legiferează 15 ani ca vârstă a consimțământului sexual. Până acum Franta nu avea o asemenea lege; în consecință, pedofilia era greu de sancționat: LINK

Biden și avortul. Majoritatea americanilor nu agreează politicile pro-avort ale lui Biden: LINK

Este UE ne-democratică? Acesta a fost subiectul comentariului AFR de joi. Oferim versiunea online: LINK

Darwin misoginul. Evolutionștii vor sărbători curând ziua de naștere a lui Darwin. Conform unui articol din New York Times, Darwin a fost… misogin: LINK

Dacă nu încetează pandemia? Un „expert” ne atenționează că în ciuda vaccinurilor pandemia ar putea deveni permanentă: LINK Continue reading “Buletinul informativ al AFR din 16 Februarie 2021”

Adâncimi înalte în cartea Iov – un mijlocitor necesar

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Iov 33.1-22

În două rânduri, Iov ceruse intervenţia unui mediator (9.33; 16.21), iar acum dorinţa îi este îndeplinită: Elihu urmează să fie pentru el interpretul gândurilor lui Dumnezeu.

Iov mai în­ţelesese că această misiune nu putea fi îndeplinită decât de un om asemenea lui (9.32), iar acum poate auzi din gura lui Elihu tocmai această trăsătură: „iată, înaintea lui Dumnezeu eu sunt ca tine: şi eu sunt frământat din lut” (v. 6).

Ridicând realitatea aceasta la planul general al omenirii, Scriptura ne învaţă că este „un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos…” (1 Timotei 2.5).

Este marea taină a Domnului Isus – umanitatea Sa – fără de care El nu S-ar fi putut face purtătorul de cuvânt al omului înaintea lui Dumnezeu!

„Dumnezeu vorbeşte o dată, şi de două ori…” (v. 14).

După ce a vorbit prin profeţi, Dumnezeu a vorbit în Fiul. Câtă aten­ţie ar fi…

View original post 215 more words