După 534 de zile în spațiu – astronautul Jeff Williams – revine cu o mai mare credință!

„Am văzut lucrarea unui Dumnezeu infinit”

jeff-williamsAstronautul american a petrecut 534 de zile în spațiu, unde a putut privi îndeaproape frumusețea extraordinară a creației lui Dumnezeu!

Jeff Williams, astronaut de la NASA, a fost comandantul celei de-a 48-a expeditii a Stației Spațiale Internaționale (ISS). El a împărtășit recent o parte din experientele sale după ce a a vut privilegiul de a privi Pământul din exterior. Continue reading “După 534 de zile în spațiu – astronautul Jeff Williams – revine cu o mai mare credință!” →

François Fénélon: Despre folosirea corectă a încercărilor

fenelonOamenilor le este foarte greu să creadă că Dumnezeu pune cruci peste cruci în viaţa celor pe care îi iubeşte. „De ce Şi-ar găsi El plăcerea în a ne face să suferim?”, întreabă ei. „Nu ar putea să ne facă bine fără să ne aducă în asemenea stări nenorocite”?

     Da, fără îndoială că Dumnezeu ar putea face asta, căci la El toate lucrurile sunt posibile. Mâinile Lui atotputernice ţin inimile oamenilor şi le îndreaptă după cum Îi place Lui, aşa cum omul care deţine controlul asupra unui rezervor de apă îndreaptă şuvoiul încotro vrea. Dar, deşi Dumnezeu ne-ar putea mântui fără cruci, nu a găsit cu cale să procedeze astfel, întocmai cum Continue reading “François Fénélon: Despre folosirea corectă a încercărilor” →

Confuzie spirituală

686250a792822596c52fc5d96a695d64by Oswald Chambers

„Nu ştiţi ce cereţi.”

Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine. Continue reading “Confuzie spirituală” →

François Fénélon: Noţiuni false despre progresul spiritual

 fenelon by François Fénélon

  1651-1715, France

     Cei mai mulţi dintre cei care urmăresc să-I slujească lui Dumnezeu fac asta, mai mult sau mai puţin, pentru ei înşişi. Vor să câştige, nu să piardă; să fie mângâiaţi, nu să sufere; să posede, nu să fie deposedaţi, să crească, nu să se micşoreze. Totuşi, întregul nostru progres spiritual constă în a pierde, a ne jertfi, a ne micşora, a ne smeri şi a ne goli de sinele nostru, chiar şi de darurile lui Dumnezeu, pentru a-I aparţine Lui pe deplin. Adeseori suntem asemenea unui bolnav care îşi ia pulsul de cincizeci de ori pe zi şi vrea ca doctorul să-i prescrie mereu un tratament nou sau să-i spună că e mult mai bine. Continue reading “François Fénélon: Noţiuni false despre progresul spiritual” →

Doar convingerile conduc la angajament (evlavie)

slide_8by Vestea Bună

 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,
este plin de mândrie şi nu ştie nimic
1 Timotei 6: 3-4

Am scris mai înainte despre Învățătura care duce la evlavie (angajament).

De când am scris, am mai discutat subiectul cu unul și altul din frați preocupați de chestiunea educației creștine, cu oameni care au suferit pentru angajamentul lor în lucrul lui Dumnezeu, cu cunoscători ai Cuvântului lui Dumnezeu și acum doresc să mai adaug câteva gânduri despre angajament (evlavie). Continue reading “Doar convingerile conduc la angajament (evlavie)” →

Învățătura care duce la evlavie

1-timothy-3-16by Vestea Bună

Taina evlaviei este mare…  “Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”

1 Timotei 3: 16

După ce am scris despre ”Însemnătatea Cuvântului evlavie” și despre ”Taina evlaviei”, voi scrie azi despre cum se ajunge la evlavie.

”Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic…” 1 Timotei 6:3-4 Continue reading “Învățătura care duce la evlavie” →

C. H. SPURGEON: O inimă tare

2057301_orig

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Psalmul 27:14

Da, nădejdea noastră să fie în Domnul; El este vrednic de a fi nădejdea noastră şi El nu va lăsa să fie dat de ruşine, sufletul care se încrede în El. Aşteptarea noastră să fie fără teamă (neclintită). Să nădăjduim că Dumnezeu ne va da o mare izbăvire şi să fim gata să-L lăudăm pentru aceasta. Făgăduinţa care este în stare să ne încurajeze este la mijlocul versetului; “îmbărbătează-ţi inima”. Continue reading “C. H. SPURGEON: O inimă tare” →

Buletin informativ al Alianței Familiilor Din România – 6 Sept.’16

pam-anderson-600x800Pamela Anderson împotriva pornografiei: Vedeta Pamela Anderson e sătulă de pornografie. Într-un recent interviu atenţionează asupra impactului toxic pe care pornografia îl are asupra bărbaţilor şi virilităţii lor – A zis că   porno este un “Pericol Public“. Este timpul pentru un dialog onest despre porno: LINK
 
Promiscuitatea homosexualilor: Luna trecută Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA şi-a emis raportul anual privind promiscuitatea homosexualilor americani. Ei constituie 55% din toate cazurile de infecţii cu boli venerice din America. Un comentariu asupra studiului îl puteţi citi aici: LINK Raportul are peste 300 de pagini şi poate fi citit aici: LINK
 
Feminismul se autodevorează: Conflictele dintre diferitele curente feministe contemporane sunt discutate în comentariul alăturat: LINK

Dependenţi de medicamente: O carte a fost tocmai publicată care descrie cum marile companii farmaceutice multinaţionale ne-au făcut pe toţi dependenţi de medicamente. Recenzie: LINK

Feminismul şi sexualitatea: Feministele sunt mai puţin active sexual, singuratice şi necăsătorite. O viaţă nu tocmai de invidiat. O carte a fost publicată pe acest subiect. Recenzie: LINK Continue reading “Buletin informativ al Alianței Familiilor Din România – 6 Sept.’16” →

ALARMANT – VIZIONAREA materialelor pornografice continuă să crească în rândul celor din Biserică

kingdom-works-08-31_618 Ultimele statistici privitoare la pornografia în biserică au fost lansate de Grupul Barna la Summit-ul Set Free din Greensboro, NC, anul în curs, scrie Charisma News.

Statisticile deja existente erau oricum îndeajuns de descurajante, afirmând ca 68% dintre bărbații ce frecventează bisericile au vizionat materiale pornografice în mod regulat. Ultimele statistici, disponibile într-un raport numit The Porn Phenomenon, informează că această epidemie este în creștere. Continue reading “ALARMANT – VIZIONAREA materialelor pornografice continuă să crească în rândul celor din Biserică” →

Dan Bercian: Interviu cu un Călugăr Ortodox care a devenit ”SECTANT”

220px-2_priests_checking_merchandiseVenim în lume fără voia noastră și fără să știm care ne este rolul (rostul), pentru ce am venit în lumea aceasta!

Ne uităm în jur, începem să-i copiem pe ceilalți, credem că știm tot mai mult și totuși, în finalul vieții, suntem triști și avem sentimentul ascuns căci ceva ne-a scăpat. Ne agățăm disperați de viață căutând să mai pridem ceva din sensul ei. Pentru unii dintre noi, însă, se întâmplă ceva deosebit. Undeva pe traseul vieții noastre strălucește o lumină. Și pe drum apare un personaj dintr-altă lume: Iisus Cristos. Din acel moment totul se schimbă. Percepția asupra lucrurilor din jur, concepte despre viață și oameni, despre bine și rău. Este momentul adevărului. Continue reading “Dan Bercian: Interviu cu un Călugăr Ortodox care a devenit ”SECTANT”” →