François Fénélon: Noţiuni false despre progresul spiritual

 fenelon by François Fénélon

  1651-1715, France

     Cei mai mulţi dintre cei care urmăresc să-I slujească lui Dumnezeu fac asta, mai mult sau mai puţin, pentru ei înşişi. Vor să câştige, nu să piardă; să fie mângâiaţi, nu să sufere; să posede, nu să fie deposedaţi, să crească, nu să se micşoreze. Totuşi, întregul nostru progres spiritual constă în a pierde, a ne jertfi, a ne micşora, a ne smeri şi a ne goli de sinele nostru, chiar şi de darurile lui Dumnezeu, pentru a-I aparţine Lui pe deplin. Adeseori suntem asemenea unui bolnav care îşi ia pulsul de cincizeci de ori pe zi şi vrea ca doctorul să-i prescrie mereu un tratament nou sau să-i spună că e mult mai bine.

     Acesta este, în bună parte, singurul folos pe care unii oameni îl caută la duhovnicul sau păstorul lor spiritual. Ei se mişcă încontinuu într-un cerc mărunt de virtuţi facile, fără să iasă vreodată în afara lui din toată inima şi cu altruism. În tot acest timp, aşteaptă ca duhovnicul (asemenea medicului) să-i aline, să-i mângâie, să-i îmbărbăteze, să le încurajeze sensibilitatea şi perfecţionismul, prescriindu-le doar mici tratamente de liniştire, care se transformă în obicei şi rutină. De îndată ce sunt lipsiţi de o măsură considerabilă de har, care este ca laptele pentru bebeluş, asemenea oameni îşi închipuie că totul e pierdut. Dar aceasta este dovada clară că ei se ţin exagerat de mult de mijloace, ignorând ţinta, şi că sinele este principalul lor obiectiv.

     Privaţiunile sunt hrana minţilor puternice; ele fortifică sufletul, îl scot din sine însuşi şi îl aduc ca jertfă vie lui Dumnezeu. Dar oamenii slabi cad în disperare la primul contact cu vreo privaţiune. Îşi imaginează că toată lucrarea lor e dată peste cap, tocmai când ea începe cu adevărat să fie bine întărită şi purificată riguros. Ei sunt dispuşi să-L lase pe Dumnezeu să facă ce vrea cu ei, cu condiţia ca întotdeauna să fie ceva măreţ şi desăvârşit; nu au nicio idee ce înseamnă a fi deprimat şi zdrobit sau a fi adus ca jertfă care să fie mistuită de flăcările divine. Ei caută să trăiască doar din credinţă, dar vor să-şi păstreze toată înţelepciunea lor pământească; să fie ca nişte copii, dar mari în proprii lor ochi. Ce amăgire spirituală este aceasta!

(Citatul a fost preluat din cartea „Calea regală a crucii”, carte publicată la editura „Lampadarul de aur”)

_____________________________________

Sursa: Dan Bercian, Radio Unison Zalau

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s