Mircea Levi: Coronavirusul – O pedeapsă blândă!
Revista ARMONIA - Saltmin Media
Cu o moarte toți suntem datori. Și cu toate că se moare de 6000 de ani omul încă nu este obișnuit cu gândul că va muri. Mor azi mii de oameni de această pandemie și e o groază mare. Au murit sute de milioane, miliarde de oameni, de când e pământul, și, omul cu suflare, nu înțelege că va muri. Tragedia este că prin viața trăită în păcat, deși omul este o ființă care iubește să trăiască, își grăbește moartea. Aceasta este drama pe care nu o înțelegem. Și dacă pentru păcatele noastre am plăti doar cu o moarte poate că nu ar fi o problemă prea mare. Groaza, căci este teribil, care ar trebui să-l cuprindă pe omul „care își trăiește viața” după voia lui, în păcat, este că se plimbă deasupra iadului, și nu-și dă seama, iar când moare cade în chinul etern, în chimul de neimaginat în…
View original post 376 more words
Andrei Croitoru: Masa Domnului în case
Cred că există câteva principii biblice la care toți ar trebui să aderăm și care pot lămuri care este procedura care trebuie adoptată în perioade de criză (pandemie, persecuție, izolare etc) cu privire la Masa Domnului
Câteva principii generale despre Masa Domnului
În primul rând, Masa Domnului este o rânduială a adunării locale. Pentru acest motiv eu nu pot recomanda Masa Domnului luată în submarin, la munte, în uzină, dacă te uiți pe canalul de Youtube la o slujbă de la Cireșarii. Tu nu ești parte și nici prezent cu adunarea respectivă, nici măcar online. Tu doar privești ce se întâmplă. Ești un spectator. Știu că este dureros să fii absent, dar surogatele nu pot satisface inima care vrea să fie în conformitate cu dorința Domnului Isus. Continue reading “Andrei Croitoru: Masa Domnului în case”
Daniel Branzei – Constatare și viziune
Orice mișcare proaspătă a Duhului este în pericolul osificării sacerdotal/liturghice! Odată cu pierderea energiei inițiale ea încape repede pe mâna „specialiștilor“ organizatorici, care o cenzurează sugrumând-o. Aud acum că Cina nu poate fi „dată“ de oricine, oricum și oriunde (așa cum s-a petrecut în vremurile grele de persecuție?).
Probabil că era mai bine când era dată de păstori vânduți comuniștilor, de hoți și de trăitori în curvie cu carnet de predicator ?!
Anulăm astăzi toate botezurile făcute în păduri, acasă la oameni sau noaptea la râuri în care se spărgea ghiața?! Retragem calitatea de membrii sănătoși celor care au fost botezați de membrii din biserică trimiși de păstori care se temeau să nu-și piardă carnetul? Continue reading “Daniel Branzei – Constatare și viziune”
Daniel Branzei – Inedit la Cina Domnului
Cina Domnului
Condițiile grele ne pun probleme grele și este normal ca soluțiile să nu fie ușoare. Întrebarea circulă mult și în America. Mi-a plăcut răspunsul dat de Pipper: „Acolo unde nu există legi precise (porunci) în Noul Testament avem libertate să facem în multe feluri.“ Probabil că tocmai de aceea nu avem un tipar precis, doar un îndreptar pentru starea sufletească în care luăm Cina Domnului.
Îmi aduc aminte că, aflat într-o vizită la Radăuți, păstorul Purel m-a rugat să dau Cina împreună cu ei. N-am vrut. A insistat. Am cedat. Omul care s-a văzut „înlocuit“ din cauza prezenței mele, m-a oprit la sfârșit și mi-a spus roșu de satisfacție Continue reading “Daniel Branzei – Inedit la Cina Domnului”
Semnificația Cinei Domnului Isus
Cei care suntem membrii ai unei biserici neo-protestante, știm că Cina Domnului este un act sacru, esențial pentru viața creștinului născut din nou. Dar oare cât de adânc ne atinge faptul că avem șansa să ne împărtășim cu sfânt trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos? Cât de adânc înțelegem semnificația acestui act?
- Ioan 6: 53-57 – Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.”
Cred că nu e nevoie de prea multe explicații pentru eforturile dușmanului de a-i opri pe creștini să ia Cina Domnului. Continue reading “Semnificația Cinei Domnului Isus”
SCANDAL URIAȘ la nivel global. China, acuzată în instanță de lansarea ARMEI biologice de ucidere în masă
Revista ARMONIA - Saltmin Media
Freedom Watch ACUZĂ guvernul chinez de TERORISM
Avocatul american Larry Klayman și grupul său de avocatură Freedom Watch, împreună cu compania Buzz Photos (Texas), au intentat un proces împotriva guvernului chinez, armatei chineze, institutului de virologie Wuhan, directorului Institutului de Virologie Wuhan, Shi Zhengli, și generalului major al armatei chineze, Chen Wei.
Reclamanții cer despăgubiri de 20 de trilioane de euro autorităților chineze, pe care le acuză că au „proiectat” virusul SARS-COV2 ca armă biologică de distrugere în masă, scrie businesstoday.in.
View original post 140 more words
31 de zile cu Solomon în Proverbe
Este o inițiativă mai mult pentru cei de la Bethel. O ofer însă tuturor celor ce vor să folosească timpul de carantină pentru o „cură de înțelepciune“.
M-ați ajuta dacă v-ați înregistra și voi, soț și soție, alternând versetele acolo unde nu există cursivitate de subiect și îmi trimiteți fișerul capitolului audio (câte unul de familie) înregistrat cu QuickTime Player sau ceva echivalent. Eu am să adaug grafica și rămâne ceva după carantina aceasta și de la voi. Nu umblăm după performanță artistică, ci după bunăvoință.
Mă adresez celor de la bethel, dar acceptăm orice colaborare.
Hedonismul și lăcomia – cauzele exploziei coronavirusului în Europa: cazul Austriei
Pe 31 martie, Spiegel a publicat un dosar privind subiectul, blamând Austria, hedonismul și lăcomia pentru explozia coronavirusului în Europa. Articolul acesta e bine să fie citit nu doar pentru că, așa cum veți vedea mai jos, e extrem de bine documentat, dar și pentru că nu are tentă creștină. Nu este scris și nici nu denotă impresiile unor creștini privind subiectul.
Spiegel a alcătuit o echipă de 9 jurnaliști care au examinat în profunzime documente confidențiale, date statistice și au luat interviuri unor persoane direct implicate în explozia pandemiei și care la publicarea articolului încă erau în viață. Continue reading “Hedonismul și lăcomia – cauzele exploziei coronavirusului în Europa: cazul Austriei”
Țările “progresiste” și pandemia Covid-19: Corelație, cauzalitate ori coincidență?
Săptămâna trecută, cel mai influent ziar din lume, The New York Times, i-a demonizat pe creștinii americani într-un articol, acuzându-i că sunt primordial responsabili pentru extinderea exponențială a coronavirusului în Statele Unite. Este unul dintre cele mai ostile articole pe care le-am citit vreodată la adresa creștinilor americani. [Link: https://www.nytimes.com/…/coronavirus-trump-evangelicals.ht…] -[ Vidi AICI și AICI articole care întăresc premisa articolului].
Titlul articolului este The Road to Coronavirus Hell Was Paved by Evangelicals / Drumul spre iadul coronavirusului a fost pavat de crestinii evanghelici. E un titlu ironic, considerând că articolul a fost publicat de un ziar din metropola Americii care a devenit un iad virtual pentru locuitorii lui, nu din cauza creștinilor ori a comunităților religioase de acolo, ci în primul rând din cauza mentalității, stilului de viață și a gândirii seculariste, atee, hedoniste, feministe și anti-creștine care domină în cea mai mare metropolă a Americii. Continue reading “Țările “progresiste” și pandemia Covid-19: Corelație, cauzalitate ori coincidență?”

