Un român a reuşit să impresioneze Statele Unite ale Americii!

România, ai nevoie de Dumnezeu!

Plagiatul, un stil si o regulă de viată!

Ce  părere avem de fapt despre ceea ce tot auzim de câteva luni? Despre  plagiat si “judecata” Parlamentului sau a Curtii Constitutionale. Sau despre atitudinea Presedintelui care judeca, practic, cum il taie capul?

Câti dintre cei care ar vota intr-un fel sau altul, ar face-o in cunostintă de cauză? Continue reading “România, ai nevoie de Dumnezeu!”

Să spunem, dar si fără cuvinte!

    Rodica Botan

Un profesor universitar călătorea cu un avion al Companiei “American Airline”,…nu mă intrebati numele său sau la ce universitate preda – că n-am retinut aceste detalii. Pe scaunul din fată a venit si s-a asezat un tip obraznic, gălăgios si pe deasupra si băut. Nu stiu dacă asta era ordinea lucrurilor. Uneori băutura este cea care face omul obraznic si gălăgios…sau, la băutura isi pierde doar controlul si lasă afară ce-i inăuntru…Oricum, nu asta este important pentru intâmplarea pe care am sa v-o povestesc. Continue reading “Să spunem, dar si fără cuvinte!”

Școala Crestină “Filadelfia” Suceava la AlfaOmegaTV!

Articol preluat –

DANIELA DELIBAS


Reportajul dnei Daniela Delibas, difuzat de Alfa Omega TV, se poate viziona AICI

(http://danieladelibas.wordpress.com/)

Şcoala Creştină Filadelfia este o şcoală creştină particulară, înfiinţată Continue reading “Școala Crestină “Filadelfia” Suceava la AlfaOmegaTV!”

„Siguranța Vieții Eterne”-turneu Misiunea Speranța 2012!

Misiunea Speranța dă startul unui nou turneu de evanghelizare sub genericul „Siguranța Vieții Eterne”. Turneul misionar a început în data de 3 iunie si se va încheia în 20 iulie 2012.

Articol preluat de la DANIELA DELIBAS

Într-un context al incertitudinilor de tot felul, într-o vreme marcata de probleme si situatti dificile, Misiunea „Speranta” vine în întâmpinarea nevoilor sufletesti ale românilor, aducând Continue reading “„Siguranța Vieții Eterne”-turneu Misiunea Speranța 2012!”

Cuvânt pentru atei

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”

                                                                                                 IEREMIA, 9.23-24

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

                                                                  PSALM, 14.1

 .

Ideile ateilor, preconcepute –

fără cercetare, analiză sau experimentare

.

ATEII: „CRED” FĂRĂ A CERCETA!

“Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar Continue reading “Cuvânt pentru atei”

Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.Evanghelia MATEI, 18.20

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”    Deuteronom, 16.1

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”                                                                         Ieremia, 29.13

.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Și la Câțcău


CÂȚCĂU o comună la marginea de NV a județului Cluj, pe șoseaua națională Dej – Baia Mare, la 12 km de Dej

Comuna Câțcău se întinde pe o suprafață de 37 km2, având o populație de peste 2.400 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Câțcău și satele Muncel, Sălișca. Este situată la poalele de sud-vest ale Dealului Muncelu Continue reading “Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)”

LA CETAN –

SĂRBĂTOARE ÎN CINSTEA DOMNULUI!

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!”                  Filipeni, 4.4

 „Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.                                                                                                                                                                                                                                                                           Evrei, 11.6

 .

Biserica Baptistă din Cetan – Județul Cluj

Pastorul Augustin Mecea – un veteran al crestinilor baptisti pe meleagurile Someșene și Dejene, a organizat și a dedicat o Zi de Sărbătoare în Cinstea Domnului la Biserica Creștină Baptistă din Cetan. Continue reading “LA CETAN –”

Seminar despre cea mai mare nevoie

George Danciu

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.  Evanghelia lui Luca, 24.47

.

.

Care este cea mai importantă nevoie a omului?

.

a) Părerea oamenilor de știință

Interesantă,  si acceptabilă dpdv al unei logici cu care opereaza omul,  este teoria cercetătorului american Abraham Maslow (1908 – 1970) cu privire la stabilirea unei piramide a nevoilor omenești Continue reading “Seminar despre cea mai mare nevoie”

Trepte ale cunoașterii și înțelegerii…

George Danciu

Ateism: Nimicul preexistent, a explodat!

Creație: Dumnezeu a creat totul din nimic

.

Uneori, existența sau gândurile și ideile unora, nu fac sens…


Copil fiind, elev în primele clase, am citit Biblia. Am avut deseori probleme de înțelegere, nici nu se putea altfel. Sunt puțini autodidacți competenți, asta depinde de capacitatea intrinsecă cu care e dotat copilul și de vârsta sau maturitatea sa. A fost dificil să înțeleg sau să accept cum a creat Dumnezeu totul din nimic. Continue reading “Trepte ale cunoașterii și înțelegerii…”