Harul rece

Tit 2.11.by Dionis Bodiu

Pe buzele noastre harul îngheață. N-apucă să curgă înspre aproapele, că deja e dogmă, doctrină, deget amenințător, foc și mânie, selectivitate arbitrară.

Augustă alegere a facerii de bine. Nemeritată, însă atât de întemeiată pe vrednicia recipientului!

Văd aici un paradox al condiției umane: cu cât vorbim mai puțin despre har, cu atât suntem mai dispuși să-l lăsăm să curgă prin noi. Harul se vede cel mai bine în făpturile lui Dumnezeu atunci când este neînsoțit de cuvinte. Harul nu se ambalează în vorbe: atunci când încercăm să îl împachetăm în cuvinte devine perisabil și începe să prindă miros. Continue reading “Harul rece”

Dreptatea lui Dumnezeu este de a pedepsi păcatul

 His blood cleanses us from all sinFără vărsare de sânge nu este iertare.

Evrei 9:22

Acesta este glasul adevărului –  fără vărsare de sânge, nici un păcat nu putea fi îndepărtat  în ceremoniile iudeilor.

Fără răscumpărare, păcatul nu putea fi îndepărtat, în nici un caz și prin nici un alt mijloc.

Este clar deci că nu există speranță pentru mine fără Christos, fiindcă nu există alt sânge care să se poată vărsa ca răscumpărare pentru păcat. Cred eu deci în El? Este sângele jertfei Sale răscumpărare pentru sufletul meu? Toti oamenii sunt egali în nevoia de El. Continue reading “Dreptatea lui Dumnezeu este de a pedepsi păcatul”

Priveşte din nou şi gândeşte-te

Do-not-worry-about-your-life-God-caresNu vă îngrijoraţi de vieţile voastre.

 

Matei 6:25

Trebuie repetat mereu avertismentul că grijile acestei lumi, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele după alte lucruri, odată intrate în viaţa noastră, vor înăbuşi tot ce pune Dumnezeu în noi. Nu scăpăm niciodată de valurile repetate ale acestei năvăliri. Continue reading “Priveşte din nou şi gândeşte-te”

La ce privesc eu?

9758.P25_ILL.epsLook to Me, and be saved [Priviți la Mine și fiți mântuiți.] (Isaia 45:22, KJV)

Aşteptăm ca Dumnezeu să vină la noi cu binecuvântările Lui şi să ne mântuiască? El spune: Priviţi la Mine şi fiți mântuiţi”. Cea mai mare dificultate spirituală este să ne concentrăm atenţia asupra lui Dumnezeu, şi ceea ce face acest lucru atât de dificil sunt binecuvântările Lui. Necazurile ne fac aproape întotdeauna să privim la Dumnezeu; binecuvântările Lui ne pot face să privim în altă parte, învăţătura Predicii de pe munte este, în esenţă, următoarea: restrânge-ţi toate interesele până când atitudinea minţii, a inimii şi a trupului tău este una de concentrare asupra lui Isus Cristos.

Mulţi dintre noi avem o imagine teoretică despre ceea ce ar trebui să fie un creştin, iar privirea la vieţile sfinţilor devine o piedică în calea concentrării atenţiei noastre asupra lui Dumnezeu. Continue reading “La ce privesc eu?”

Unde L-ai pierdut pe Christos?

Song of solomon 2L-am căutat, dar nu l-am gasit.

Cântarea Cântarilor 3:1

Spune-mi unde ai pierdut tovărășia lui Christos, si eu o să-ti spun unde ÎI vei găsi. L-ai pierdut pe Christos fiindcă nu te-ai rugat? Atunci trebuie să-L cauți pe genunchi si ÎI vei găsi. L-ai pierdut pe Christos păcătuind? Nu ÎI vei găsi decât renunțând la păcat si încercând, prin Duhul Sfânt să îndepartezi membrul prin care vine păcatul. L-ai pierdut pe Christos neglijând Scriptura? Trebuie să-L cauți în Scriptură. Este adevărată zicala „Caută un lucru unde l-ai scăpat; este acolo“.

Caută-L pe Christos unde L-ai pierdut, fiindcă El nu a plecat. Dar este greu să te întorci la Christos. Bunyan spune ca drumul de întoarcere al pelerinului a fost cel mai greu. Douăzeci de mile înainte sunt mai ușor de străbatut decât o milă înapoi pentru a găsi ceva pierdut. Ai grijă să stai aproape de învățător, odată ce L-ai găsit. Continue reading “Unde L-ai pierdut pe Christos?”

Viziune şi întuneric

110107L-a apucat o groază și un mare întuneric.

Geneza 15:12

Ori de câte ori Dumnezeu dă o viziune unui credincios, El îl pune, cum ar veni, în umbra mâinii Lui şi datoria credinciosului este să rămână liniştit şi să asculte. Exisită un întuneric care vine din prea multă lumină şi atunci este timpul să ascultăm. Genesa 16 este un exemplu de ascultare de un sfat bun atunci când este întuneric, în loc de a aştepta ca Dumnezeu să trimită lumina. Continue reading “Viziune şi întuneric”

Members in one body

Body of Christ titleEști parte a Trupului

 ori

Îţi merge numele că trăieşti?

Fără îndoială, într-un trup sunt importante toate mădularele (părțile) sale și fiecare dintre ele are rolul său specific și își aduce aportul său în viața și funcționarea trupului.

Vorbind despre Trupul lui Hristos Biserica – constatăm că relația dintre mădulare (membri) este deosebit de importantă în economia lui Dumnezeu. Și, pentru a funcționa bine, apostolul zice că aicinu mai există diferențele care există în lume: Aici nu mai este nici grec, nici iudeu Continue reading “Members in one body”

Biserica Baptistă din Atlanta – 3 decenii de har!

IMG_62781984 – 2014   

Atlanta este capitala și cel mai populat oraș al statului american Georgia, respectiv centrul urban al celei de a noua aglomerări urbane din Statele Unite. Conform datelor recensământului din anul 2012, orașul Atlanta avea o populație de 443.775 de locuitori, în timp ce populația zonei metropolitane era de 5,5 milioane de locuitori.

Situat în partea de sud-est a Statelor Unite, Atlanta beneficiază de un climat blând, de tip mediteranean, deseori iarna fără zăpadă, iar vara cu temperaturi ridicate asociate cu un nivel de umiditate ridicat. Continue reading “Biserica Baptistă din Atlanta – 3 decenii de har!”

CÂŞTIGAREA VICTORIEI

Romans 16.20Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.

Romani 16.20

Iată o făgăduinţă care o completează pe cea de ieri.

Potrivirea cu modelul nostru divin nu trebuie să ni se arate numai prin muşcătura din călcâi, ci şi prin biruinţa asupra celui rău. Balaurul trebuie zdrobit şi sub piciorul nostru. Adunarea din Roma era bântuită de lupte interne, dar Dumnezeul lor era ”Dumnezeul păcii” şi le dădea odihna sufletului. Vechiul vrăjmaş poate reuşea să-i facă să se poticnească şi să-i amăgească pe cei simpli; dar până la urmă, el va trebui să fie călcat în picioare chiar de aceia pe care-i tulburase. Poporul lui Dumnezeu nu obţine această biruinţă nici prin puterea lui nici prin dibăcia lui. Dumnezeu însuşi îl va zdrobi pe Satan; va fi zdrobit sub picioarele noastre, da, Dumnezeu îl va zdrobi. Continue reading “CÂŞTIGAREA VICTORIEI”