Cântarea în Biserica Domnului

Grup de cântărețiCântarea comună în  Adunarea Domnului

Între activitățile care se fac în Casa Domnului, muzica și cântarea sunt deosebit de importante, deoarece acestea sunt cele care creează atmosfera și pregătesc și sensibilizează sufletele participanților pentru a fi în părtășie și pentru a putea primi binecuvântarea Lui.

Cântarea are menirea ei în biserica  lui Dumnezeu și trebuie să i  se acorde locul și rolul ei duhovnicesc, bine definit,  cu toată seriozitatea și responsabilitatea pe care ne-o pretinde Dumnezeu. Continue reading “Cântarea în Biserica Domnului”

Semne ale naşterii din nou

born-again-1Răspunsul la întrebarea: „Cum se poate naşte din nou un om bătrân” este următorul:

Atunci când el este îndeajuns de bătrân ca să moară – să moară faţă de drepturile sale, faţă de virtuţile sale, faţă de religia sa, faţă de orice şi să primească înlăuntrul său viaţa care n-a fost niciodată acolo înainte.

“Trebuie să vă nasteţi din nou.” –  loan 3:7

Viaţa cea nouă se manifestă prin pocăinţa noastră conştientă şi sfinţenia noastră inconştientă. Continue reading “Semne ale naşterii din nou”

Avort şi cancer: Un nou studiu confirmă corelaţia dintre avort şi cancerul de sân

no_abortion_talkreAnaliză științifică cu 72  studii epidemiologice: probele biologice evidențiază corelația dintre Avort și Cancerul de sân

by Karen Malec, Președinte, Legătura Avort / Cancer de sân

Revizuirea științifică efectuată de către Angela Lanfranchi și Patrick Fagan, constată corelaţia dintre avort şi cancerul mamar (ABC), există legătură în cunoașterea actuală a fiziologiei sânului (cum este prezentat în textele medicale standard), precum și în cercetarea epidemiologică și experimentală. Revizuirea, publicată în Law and Medicine, este intitulată “Avortul induce cancerul de sân: O revizuire cuprinzătoare a dezvoltării și fiziopatologiei sânului, literatură epidemiologică, și propunerea de creare a băncilor de date pentru a elucida toți factorii de risc ai cancerului de sân.” [1] Continue reading “Avort şi cancer: Un nou studiu confirmă corelaţia dintre avort şi cancerul de sân”

Observații la: “femeia să înveţe în tăcere”?

citind-bibliaDe data aceasta, sfatul pe care ţi l-a dat Ahitofel nu este bun.2 Samuel 17:7

Inițial, nu mi-am propus să comentez modul de abordare și de îndrumare dat de Vasile Filat referitor la ce anume vrea să spună apotolul Pavel prin binecunoscuta sintagmă:

  “femeia să înveţe în tăcere”

Nu doream deloc să comentez,  asta deoarece m-a luminat  înlocuirea cuvântului “în tăcere” cu “în liniște”. Ceea  ce e evident de bontón.

Însă, între timp, fără să caut, am simțit că îndemnul poate fi o încurajare pentru o cale primejdioasă, de aceea am să fac câteva observații. Iar  frații care sunt în măsură  să aducă observațiile și completările necesare, s-o facă neîntârziat, pentru ca nu cumva să avem tendința de a ne opune adevărului. Continue reading “Observații la: “femeia să înveţe în tăcere”?”

Suedia: iad pentru suflet?

George Orwell 1984

Anul trecut am scris  un articol despre “iadul britanic”,  privind discriminarea împotriva creștinilor britanici. Astăzi  discutăm despre un alt “iad” –  Iadul Suediei.

Reputația Suediei este că este, de fapt, un paradis. Pentru trup. O țară mică, cu o populatie mică, cu o istoria nemarcată de cotropiri străine ori războaie civile care să-i fi inhibat dezvoltarea culturală ori civilizatia, Suedia a avut marele noroc de a fi protejata de istorie si izolata de marile conflagratii si tiranii europene. Asta i-a permis să experimenteze cu doctrinele secularismului si cu diverse alternative sociale mai devreme ca oricare altă țară europeană.

Deci, dacă cineva deja vrea să vadă viitorul social al Europei, e suficient să priveasca la Suedia zilelor noastre. Aspectul pe care-l analizam astăzi, însă, e mult mai restrâns, și anume sexualitatea.

Continue reading “Suedia: iad pentru suflet?”

Povestea mea: Cum porno mi-a stricat viața

girls-at-computerMy Story: How Porn Harmed MY Life

Postare by Hysen Sisco  Traducere George Danciu

Aveam zece ani atunci când mi-am pierdut inocența. Zece. În urmă cu peste jumatate din viata mea. Acum, nu-mi amintesc ce am mâncat ieri la prânz, dar îmi amintesc de fiecare mic detaliu cum s-a întâmplat. Când mă gândesc la cum eram încă într-un sutien de formă și la vizionarea filmului Arthur pe Canalul 9, când aveam zece ani, inima-mi doar se frânge pentru micuța care eram la zece ani. Continue reading “Povestea mea: Cum porno mi-a stricat viața”

Talida Tolnai – povestea de succes a unei handbaliste creștine

 

stire 2014 talidatolnai handbalista 1Numele meu este Talida Tolnai

Sunt din Zalau și fac parte dintr-o familie în care mama este ortodoxă, tatăl este reformat iar cei doi frați ai mei sunt creștini ortodocși.

Am început să fac sport de la vârsta de 14 ani. Fac handbal. Este un sport foarte frumos. Continue reading “Talida Tolnai – povestea de succes a unei handbaliste creștine”

Sindromul Rasputin: A trăi în păcat și să predici despre neprihănire

Neprihănirea prin credințăby Laurențiu Balcan

In naivitatea lor, o mare parte a pocăitilor cazuti într-o idolatrie de care nu se vor vindeca niciodată, nu văd cum ar fi posibil ca eroii lor spirituali să cadă in păcat.

Cineva spunea cu patos : “chiar de mi-ați aduce dovezi, eu tot nu voi crede. Voi spune că dovezile sunt falsificate.’’ Adică, indiferent de realitate, eu cred ce vreau să cred si văd ce vreau să văd. Îngustimea asta, care este o puternică dovadă de retard spiritual si intelectual, creează atâta confuzie că ajungi de te întrebi: oare pe ce lume trăim?

Continue reading “Sindromul Rasputin: A trăi în păcat și să predici despre neprihănire”

Temelia pe care „mergem spre cele desăvârșite”

repentance-3Pe ce clădești și ce clădești?

fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu” – Evrei 6:1

Temelia trebuie să fie adevărul, Hristos, și pocăința noastră față de faptele moarte și neroditoare ale firii, și credința în Dumnezeu. Însă, creștinii superficiali (de astăzi)  nu mai au ca temelie pocăința, nici credința practică, nici frica de Domnul, astfel că ei nu sunt …spre cele desăvârșite! Continue reading “Temelia pe care „mergem spre cele desăvârșite””

Ce înseamnă “femeia să înveţe în tăcere”?

Preot Vasile Filatby  Vasile Filat

Întrebare:

Vă rog să daţi o claritate asupra următoarelor versete din Biblie: “Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. (1 Timotei 2:11-12) Cer un răspuns biblic şi nu după păreri fiind-că ele se împart.

Scopul pe care mi l-am propus la crearea acestui site a fost şi este să răspund la toate întrebările cu ce este scris în Biblie, nu cu păreri omeneşti şi fără să depăşesc ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu.

Continue reading “Ce înseamnă “femeia să înveţe în tăcere”?”