Gândul zilei – Despărțit de lume

noah_ark_people_drowingApoi Domnul a închis uşa după El.

Geneza 7:16

Noe a fost despărţit de lume de mâna iubirii divine. Uşa alegerii se închide între noi şi lume, în care există multă răutate. Noi „nu mai suntem din lume” (loan 17:11), după cum nici Isus nu era din lume. Noi nu putem intra în păcatul, veselia şi plăcerile mulţimii; nu putem juca pe străzile Bâlciului Deşertăciunilor alături de copiii întunericului, fiindcă Tatăl nostru Ceresc a închis uşa. Continue reading “Gândul zilei – Despărțit de lume”

Cristian Ionescu: INSTITUȚIILE DENOMINAȚIONALE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Rândurilversete_3e pe care urmează să le citiți vizează conducerile cultice evanghelice și instituțiile de învățământ pe care le patronează direct sau prin intermediul comunităților regionale sau bisericilor care le aparțin. Acest semnal de alarmă nu este o emanație paranoică și nici un demers vindicativ. Nu este un atac personal împotriva cuiva ci doar un avertisment care demască o strategie periculoasă, menită să demonteze – în timp – sistemul de valori biblice care stă la baza denominațiilor noastre. Continue reading “Cristian Ionescu: INSTITUȚIILE DENOMINAȚIONALE DE ÎNVĂȚĂMÂNT”

R.C. Stoica – Prindeți vulpile mici

Vulpea

La toată tevatura cu Miroslav Volf, un lucru nu-mi iese din minte: cum a fost deturnată discuţia de fond, de la afirmaţiile lui Volf şi potenţialul pericol pe care-l au ele asupra mediului evanghelic în care se anunţau conferinţele sale, spre o cu totul altă problemă: către aşa-zişii “sionişti creştini”.
Sintagma aparţine lui Dănuţ Mănăstireanu şi a înveninat, din capul locului, desfăşurarea ulterioară a discuţiei. Continue reading “R.C. Stoica – Prindeți vulpile mici”

Un Dumnezeu care nu te părăsește niciodată

Evrei 13 5DEOSEBIT DE PREŢIOŞI

Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Maleahi 3.17

Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea”, dacă El „azi” e al tău. Continue reading “Un Dumnezeu care nu te părăsește niciodată”

Mircea Levi – Puncte de vedere despre Crislam

Biblia

1. Stafia închipuită a crislamului nu e chiar stafie închipuită așa cum o numesc unii foarte luminați care au bătut “de ani de zile pietrele pe la colocvii, simpozioane și conferințe din Europa …la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris”.

Asta o dovedeste cel care a scris: “Nu am de gând să discut despre „crislamul” de care s-ar face vinovat Miroslav Volf. E un subiect delicat, asta-i cert, dar care nu cred că poate fi tranșat în trei sentințe dezlânate și pline de sfânt năduf. Continue reading “Mircea Levi – Puncte de vedere despre Crislam”

Gândul zilei: “Pentru Mine și pentru tine”

bible 15Isus i‑a zis: „Deci fiii sunt scutiţi. Dar, ca să nu‑i facem să se poticnească, mergi la mare şi aruncă o undiţă şi ia primul peşte care vine; şi, deschizându‑i gura, vei găsi un stater; ia‑l şi dă‑li‑l lor, pentru Mine şi pentru tine“.    

Matei 17.26,27

Tributul despre care se vorbeşte aici nu este unul pentru autoritatea civilă, ci este vorba de didrahma (un stater era echivalentul a două didrahme) pe care fiecare evreu adult o plătea pentru slujba templului şi pe care ei şi l‑au impus de bunăvoie în timpul lui Ezra – un tribut pentru Domnul. Continue reading “Gândul zilei: “Pentru Mine și pentru tine””

Gândul zilei: Fii smerit ca și Isus!

Filipeni 2 13“Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.”

FILIPENI 2:5

Domnul Hristos pe tot drumul Său de la slavă la cruce, ne este prezentat ca Modelul nostru desăvîrşit pentru ca să producă în noi o viaţă de smerenie şi har. Cu cît sîntem mai apropiaţi de Domnul Isus, ne vom simţi nimicnicia noastră în prezenţa Lui. Continue reading “Gândul zilei: Fii smerit ca și Isus!”

Pot eu oare să-L văd pe Isus…?

He-is-Beautiful«Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în strălucirea Lui.»

Isaia 33:17

Când ne rugăm: «Doamne, mai este mult până vei re­veni pe norii cerului?» auzim răspunsul Domnului Isus în inimile noastre: «Voi veni când vei fi cu adevărat pregătit».

Mă gândesc la textul din Apocalipsa 19,7: «soţia Lui s-a pre­gătit». Duhul Sfânt face ultimele pregătiri pentru mireasa Mielului, ca aceasta să fie cu adevărat gata să-Şi întâlnească Mirele ceresc. Continue reading “Pot eu oare să-L văd pe Isus…?”

Un păcat mic te poate deturna de pe Cale

edkZo.AuSt.156 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile.

Cînt.Cînt. 2:15

Un lucru neînsemnat poate cauza multă suferinţă. Un nor cât o palmă poate ascunde soarele. „Vulpile cele mici… strică viile“, şi păcatele cele mici strică inima credinciosului.

Aceste păcate se ascund în suflet, îl fac să fie neplăcut lui Christos, şi ne opresc de la părtăşia şi comuniunea cu El. Continue reading “Un păcat mic te poate deturna de pe Cale”

Billy Graham – „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”

billy-graham-1„Vă cer tuturor creştinilor de pretutindeni să fiţi urmaşi adevăraţi ai lui Isus Hristos – fără să vă potriviţi chipului veacului acestuia – dar să vă asemănaţi în fiecare zi chipului lui Isus Hristos”.

 Traducere: Beni Drădici

.     Când Roma se afla în apogeul gloriei şi puterii sale, a apărut o sectă tulburătoare cu  numele de creştini. Datorită unui foc care ardea în inimile lor, aceste persoane au avut curajul de a fii altfel decât majoritatea. Într-o epocă în care imoralitatea, bogăţia şi luxul erau la modă, creştinii s-au împotrivit şi nu s-au lăsat contaminaţi de practicile senzuale ale unei civilizaţii în dezintegrare. Într-o perioadă în care viaţa umană era ieftină, aceştia au pus o valoare înaltă persoanelor umane, sufletelor lor şi destinului acestora.

Continue reading “Billy Graham – „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia””