CREŞTI SPIRITUAL?

citind-bibliaSă creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15)

Creşterea spirituală nu se întâmplă în mod automat. Trebuie să-ţi doreşti să creşti, să decizi să creşti, să te disciplinezi şi să te bucuri în creşterea spirituală. „Dar eu duc o viaţă prea grea” spui tu. Mulţi au dus-o mai rău decât tine şi au ajuns la maturitate spirituală şi mulţi au dus-o mai bine şi au rămas blocaţi la stadiul de infantilism spiritual. Asta întrucât s-au îndoit de abilitatea lor de a creşte, au alunecat în direcţia în care i-a dus curentul sau şi-au amânat creşterea gândindu-se: „mă apuc şi de asta când se mai schimbă lucrurile”. Dar nu se întâmplă niciodată.

Creşterea începe mereu cu o decizie. „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El” (Matei 9:9). Matei nu a înţeles toate implicaţiile deciziei lui; el pur şi simplu s-a hotărât să-L urmeze pe Isus. E singurul lucru de care ai nevoie ca să te porneşti: de o decizie. Nimic nu-ţi modelează mai mult viaţa decât deciziile pe care le iei. Dacă doreşti să ştii ce vei face peste douăzeci sau treizeci de ani, analizează-ţi angajamentele şi priorităţile care îţi guvernează viaţa.

Momentul dedicării este clipa în care majoritatea dintre noi ratăm binecuvântarea lui Dumnezeu. Din cauză că ne este frică să ne luăm vreun angajament, ne dedicăm cu jumătate de inimă în prea multe lucruri şi ajungem să fim frustraţi deoarece alegem lucrurile greşite. Şi când ne angajăm în lucrurile greşite, ajungem să trăim cu regrete. Fiecare alegere are consecinţe, aşa că alege cu înţelepciune. Asemănarea cu Hristos este rezultatul alegerilor făcute în ascultare de Hristos, urmând apoi hotărârea de a depinde de El pentru a te ajuta să duci acele alegeri până la capăt. Şi El te va ajuta: „să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:24). (Cuvântul Lui Dumnezeu pentru astăzi, primit prinEmail)

*

Este aici un băieţel care are cinci pâini… şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” – Ioan 6:9

O mulţime înfometată,  doisprezece  ucenici,  un  băieţel  şi DOMNUL ISUS. Iată un tablou care înfăţişează aceiaşi situaţie din zilele noastre. Trăim într-o lume care este în mare nevoie de hrană spirituală care să le satisfacă foamea lăuntrică a vieţii lor şi care n-au putut-o satisface cu nimic din ce poate să ofere lumea. Însuşi Domnului Isus “I s-a făcut milă de ei” şi El este şi astăzi la fel deplin de milă ca şi atunci.

Doi dintre ucenici sunt menţionaţi: Filip în faţa unei situaţii extreme, propune o soluţie omenească care însă era insuficientă şi nu putea fi de ajutor. Andrei face mai bine. Şi mijloacele de care vorbeşte el Domnului sunt insuficiente, dar cel puţin, el le prezintă Domnului Isus ce era acolo: “Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti“. Dar, cu binecuvântarea Domnului, era mai mult decât suficient. El a oferit Domnului Isus tot ce avea în traistă, n-a reţinut nimic pentru el.

Să fim şi noi la fel de simpli ca acest băieţel, să ne punem la dispoziţia Domnului cu tot ce avem. El va şti să facă minunea, ca noi să ştim că Lui nimic nu-I este imposibil. Să nu oprim nimic din pâinile şi peştii pe care-i avem. Cu acestea vrea El să facă minunea. Să-I aducem Lui capacităţile noastre, meseria noastră, banii noştri. El caută supunerea şi cooperarea noastră deplină.

Domnul spune: “Daţi-le voi să mănânce“. El vrea să spună că hrănirea unei lumi înfometate după neprihănire, după mântuire, după o viaţă total deosebită de cea pe care o trăieşte se poate face numai prin credincioşii Lui. Această poruncă este deci pentru noi astăzi. Dar uneori noi îi prezentăm lui Dumnezeu tot felul de scuze ca să ne eschivăm de la datoria “de a le da noi să mănânce”. Simţim că nu avem nimic care ar putea fi folosit de Dumnezeu, ori suntem foarte ocupaţi şi avem prea multe responsabilităţi acasă şi la lucru, nu avem o chemare în privinţa aceasta etc, etc. Poate simţim că avem puţin să-I oferim, dar puţinul nostru este mult când Dumnezeu este în el. Nu este vorba de ce avem ci de ce facem cu ce avem.

Cât de adesea noi limităm pe Dumnezeu în ceea ce vrea El să facă şi cu viaţa noastră. Când îi dăm Lui totul, El îl ia şi-l înmulţeşte prin puterea Sa. Atunci, ceea ce facem noi nu mai este în puterea noastră ci în puterea Lui. Să nu subestimăm ce poate Dumnezeu să facă într-o viaţă care a fost predată în mâinile Lui ca s-o folosească. Daca suntem complicaţi, dacă ne lăsăm opriţi de puţinul pe care-l avem sau de ce ne lipseşte, Dumnezeu nu-Şi va putea manifesta puterea.

De aceea, ca să putem vedea minunea, trebuie să fim izbăviţi de ideile noastre false şi de orice lipsă de supleţe care ar împiedica mâinile Lui să ne dirijeze cum vrea El. Atâta timp cât ne închidem în raţionamentele noastre, El nu poate să lucreze, să conducă şi să ne elibereze de noi înşine şi de necredinţa noastră. “Un băieţel…”, o viaţă disponibilă, în aparenţă, cu puţine capabilităţi de a sluji. Dar pentru că este pusă în întregime la dispoziţia Domnului Isus, mii de oameni au fost hrăniţi. Trebuie să avem o inimă atât de largă ca să îmbrăţişăm pe toţi oamenii şi să ne gândim la sufletele lor cu aceleaşi simţăminte pe care le are pentru ei Domnul Hristos. (MANA DE DIMINEATA, primită prin Email)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.