Doi țărani foarte murdari și Biblia împărțită în trei

„Doi ţărani foarte murdari au venit la mine acasă într-o zi. Ei veniseră din satul lor pentru a căpăta o slujbă, care consta în săparea pământului îngheţat, în plină iarnă, sperând să câştige banii necesari cumpărării unei Biblii vechi, jerpelite pe care s-o ducă în satul lor. Pentru că primisem Biblii din America, le-am oferit o Biblie nouă. Nu-şi puteau crede ochilor! Au încercat s-o plătească cu banii câştigaţi, cu atâta greutate în frig. Am refuzat banii. Ei au alergat cu Biblia în sat. După câteva zile am primit o scrisoare entuziastă de mulţumiri. Continue reading “Doi țărani foarte murdari și Biblia împărțită în trei”

Advertisements

Două meditații – Ce este omul? Tratament abuziv.

Ce este omul, ca să-l prețuiești și ca inima Ta să se ocupe cu el, și ca să-l cercetezi în fiecare dimineață și ca să-l încerci în fiecare clipă?
Iov 7: 17,18

DOMNUL ESTE APROAPE

Iov folosește această expresie remarcabilă, pe care o găsim în alte două părți ale Vechiului Testament: „Ce este omul?”. Există o mare diferență între acest loc și cel din Psalmul 8, ca și cel din Psalmul 144. „Ce este omul?” Dacă privim la om fără Hristos, nu este nimic extraordinar de comentat; dar, când privim la Hristos, vedem cel mai minunat lucru, fie în adâncimea umilinței Lui, fie în măreția înălțării Lui slăvite. Despre aceste lucruri vorbește Psalmul 8. Continue reading “Două meditații – Ce este omul? Tratament abuziv.”

Acest articol dezvăluie dezastrul la care lucrează Diavolul prin DEMOCRAȚII care vor să distrugă AMERICA și întreaga lume – N. Rădoi

Scris de Daymond Duck, traducere Doru Motz;  original publicat March 24, 2019 de către RRadmin7 la rubrica: Daymond Duck, General Articles

Mai întâi, a fost Alexandria Ocasio-Cortez, apoi Bernie Sanders, iar acum este Beto O’Rourke

Luna aceasta, pe 13 martie, fostul congresman republican de Texas şi candidat pentru funcţia de senator, Beto O’Rourke, şi-a lansat campania pentru a deveni preşedintele Statelor Unite. Continue reading “Acest articol dezvăluie dezastrul la care lucrează Diavolul prin DEMOCRAȚII care vor să distrugă AMERICA și întreaga lume – N. Rădoi”

Să nu-ți faci niciun chip cioplit, nicio asemănare a ceea ce este sus în ceruri…

Să nu te pleci înaintea lor și să nu le slujești; pentru că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.
Exod 20:4,5

Fiindcă Dumnezeu dorește să-L cunoaștem, Scriptura Îl descrie în moduri pe care noi le putem înțelege. Totuși mulți găsesc greu de acceptat faptul că El Se descrie pe Sine a fi un Dumnezeu gelos. Unii chiar au găsit o scuză în acest lucru, pentru a părăsi credința creștină în care fuseseră crescuți, invocând faptul că gelozia ar fi un defect al caracterului lui Dumnezeu. Continue reading “Să nu-ți faci niciun chip cioplit, nicio asemănare a ceea ce este sus în ceruri…”

Pastorul Gligor Hada după 30 de ani !

de 

În primăvara lui 1989, Gligor Hada era deja de opt ani pastor al Bisericii Penticostale din Hunedoara.

Continua să răspândească Bibliile aduse din Germania prin Biserica Reformată. Ştia că este urmărit de Securitate atât la serviciu, cât şi în biserica pe care o conducea. Tot în acea primăvară, fiul său cel mare a fugit din ţară, trecând Dunărea înot în fosta Iugoslavie.

Crede că e timpul ca toţi foştii informatori ai Securităţii să fie cunoscuţi, pentru că a venit vremea ca lumea să afle adevărul, oricât de dureros ar fi. Este convins că aceştia au fost infiltraţi în toate bisericile, dar spune că i-a iertat pe toţi cei care i-au făcut rău. Continue reading “Pastorul Gligor Hada după 30 de ani !”

Patru motive pentru care să citești Biblia

by Chris Bolinger

Adaptare: Nick Laurenţiu Nica

Dacă ești creștin de ceva vreme, probabil că ți s-a spus, sau poate ai fost încurajat, și poate chiar rugat să citești Biblia în mod regulat, de preferință zilnic. Dar probabil că nu ți s-a spus și motivul pentru care să o faci…

Există diferite versiuni ale Bibliei, în diferite forme: tipărit, electronic, audio, video, aplicații pe telefoane, tablete, etc. În articolul de față vom prezenta patru motive pentru care să citești Biblia în mod regulat. Dacă nu ai o Biblie a ta, fă rost de una, acum se găsesc peste tot. 🙂 Continue reading “Patru motive pentru care să citești Biblia”