Peter Costea: Gladiatori sau filozofi?

Fiind recent în Italia, un român mă numea un gladiator al credinței, un termen simbolic având în vedere prezența mea la Roma. Afirmația aceasta a fost făcută în contextul unei conversații despre diversele acțiuni în care am fost implicat de-a lungul anilor, inclusiv pentru familia tradițională la referendum, demersurile împotriva parteneriatului civil, poziția mea în sprijinul Laurei Bretan, Familia Bodnariu și alte implicări similare. Continue reading “Peter Costea: Gladiatori sau filozofi?”

O bună purtare în Hristos

Având o conștiință bună, pentru ca, în ceea ce vorbesc împotriva voastră ca de niște răufăcători, să fie dați de rușine cei care defăimează purtarea voastră bună în Hristos. Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul.
1 Petru 3:16,17

DOMNUL ESTE APROAPE

Să remarcăm cât de des apare cuvântul „bun” în 1 Petru 3.10-17 (vedeți versetele 10, 11, 13, 16)! Creștinul este o persoană care a fost binecuvântată și care este trimisă pentru a binecuvânta. Am fost binecuvântați de Domnul, după care El ne-a așezat în această scenă pentru a fi binecuvântători, așa cum ne spune Petru. Continue reading “O bună purtare în Hristos”

Bazează-te pe prietenia Domnului

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.

Psalmul 25:14

sursa

Există anumite taine ale providenţei lui Dumnezeu pe care El îngăduie copiilor Săi să le afle. De fapt, deseori, cel puţin la suprafaţă, planurile Lui cu ei par să fie severe şi ascunse. Totuşi credinţa priveşte mai profund şi spune: „Aceasta este taina lui Dumnezeu. Tu priveşti numai în afară, dar eu privesc mai profund şi văd sensul ascuns“.

Adu-ţi aminte că diamantele se găsesc în stare brută, şi adevărata lor valoare nu se poate vedea. Şi când a fost ridicat cortul întâlnirii în pustiu, nu avea nimic în afară care să-ţi atragă privirile. Continue reading “Bazează-te pe prietenia Domnului”

Administrația Trump anunță măsuri de protecție pentru obiecțiile de conștiință religioasă din domeniul medical

Administrația Trump a anunțat de curând o nouă regulă de protejare a drepturilor medicilor, asistenților medicali, asiguratorilor și spitalelor de a renunța la furnizarea de servicii care contravin convingerilor religioase ale acestora, cum ar fi avortul și sinuciderea asistată.

„Această regulă asigură că entitățile și profesioniștii din domeniul sănătății nu vor fi hărțuiți pentru refuzul de a participa la acțiuni care încalcă conștiința lor, inclusiv luarea de vieți omenești”, a declarat directorul pentru Drepturile Civile (OCR), Roger Severino. Continue reading “Administrația Trump anunță măsuri de protecție pentru obiecțiile de conștiință religioasă din domeniul medical”

Papa Francisc, acuzat de erezie. Catolicii ultraconservatori cer înlăturarea sa din fruntea Bisericii Catolice

George's avatarRevista ARMONIA - Saltmin Media

de  Ștefania Brândușă 

Catolicii ultraconservatori au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită înlocuirea Papei Francisc, acuzându-l pe acesta de delictul canonic al ereziei, potrivit DPA preluată de Agerpres.

Vestea vine în contextul în care, pe 30 aprilie, a fost inițiată o petiție pentru înlăturarea Suveranului Pontif din fruntea Bisericii Catolice.

View original post 212 more words

Germania: Participanții la o procesiune pro-viață din Freiburg, păziți de poliție pentru a nu fi atacați de mulțimi violente

de Andrei Nicolae

Aceste imagini din Europa au șocat lumea conservatoare și creștină de pe Bătrânul Continent. Pe 26 aprilie, la Freiburg, Germania, o organizație catolică a programat un marș pentru viață în centrul orașului, relevă Cuvântul Ortodox. Continue reading “Germania: Participanții la o procesiune pro-viață din Freiburg, păziți de poliție pentru a nu fi atacați de mulțimi violente”

Microeseurile pentru concursul din anul acesta: ”Un bărbat ratat?”

Marius David's avatarMarius Cruceru

Mai jos sînt publicate microeseurile pentru concursul Fabrica de bărbați din anul acesta. Am primit 15 eseuri, dar 2 participanți depășesc vîrsta admisă în regulament, un eseu este nepublicabil din pricini pe care le voi ține sub tăcere, alte 2 au fost trimise, dar dincolo de termenul precizat. Din totalul de 15 eseuri, am reținut doar 10, cele trimise în condițiile indicate. Ultimul a sosit chiar cu un minut înainte de limita de timp.

Le citiți cu atenție, puteți discuta între voi, dar numai doamnele și domnișoarele au voie să voteze. Prietenii, frații, soții, da, sigur, vă puteți influența prietenele, surorile, soțiile et c., dar voi, băieții/bărbații nu aveți voie să votați!

Votul va fi exprimat AICI, după ce îmi cereți parola prin mesageria facebook.

Joia viitoare, în data de 9 mai, la ora 23.59,  va fi anunțat cîștigătorul. Pînă atunci, spor la vot!

MENȚIUNE IMPORTANTĂ:…

View original post 7,650 more words