Până una alta, mă mărturisesc înaintea voastră cu trăirile mele, cu spaimele mele și cu izbăvirile Domnului. Ce am observat în mine și în cei din jurul meu?

În primul rând am observat refamiliarizarea cu moartea ca eveniment cotidian, inevitabil. America veacului modern a exilat moartea în curtea din spatele casei, in The Backyard, ascusă pe cât se poate cu cortine și panouri. America caselor mortuare ne-a obișnuit cu o moarte frumoasă, cu morți „făcuți frumoși“ cu tot felul de cosmeticale și pomezi și cu cimitire fără cruci, ca niște pajiști odihnitoare. Aici nimeni nu vrea să mai moară. Toți fac exerciții pentru întreținerea formei fizice și țin diete pentru prelungirea vieții. Nimic rău în asta.

Amnezia asta voluntară colectivă a fost făcută praf de epidemia virusului necruțător. Imposibil de oprit, moartea s-a sculat din curtea din spate, a dărâmat toate panourile, a dat în lături toate cortinele și s-a mutat cu rânjetul ei grotesc în grădina din fața casei, s-o vadă toată lumea. S-o vedem și noi ori de câte ori ne gândim să ieșim pe ușa din față ca să mergem undeva.

Moartea ne privește obraznică direct în ochi pe fiecare, scuturând praful care se așternuse gros pe una din pancardele antice pe care se vede iar scris deslușit: „Memento Mori“ (cu-o moarte toți suntem datori). Confruntarea cu moartea poate fi metoda pentru o viață mai înțeleaptă.

În al doilea rând, nu pot să nu remarc universalitatea acestei amenințări. Este pentru prima dată când asistăm la ceva cu adevărat „mondial“. Nici un alt eveniment, nici măcar așa numitele „războaie mondiale“ n-au afectat TOATĂ omenirea. Asistăm la ceva cu adevărat unic. Este oare o inaugurare a „evenimentelor“ apocaliptice de care râdeau până nu de mult criticii batjocoritori ai Bibliei? Numai Dumnezeu știe! Nu se poate însă să nu notăm că în palat sau în bordei, în academie sau în junglă toți am ajuns să ne temem și să tremurăm în fața aceluiași lucru. Remarcabil! Remarcabil! Remarcabil și … revoltător! Creatorul a alertat toată creația prin intermediul uneia dintre cele mai mici făpturi ale Sale: un virus microscopic.

În al treilea rând, văd reapărând ciocoii de profesie, circarii cataclismelor, cărăușii crizelor care publică tot felul de „scenarii“ care de care mai absurde. Se poartă mai ales moda conspirațiilor, cu cât mai scandaloase cu atât mai credibile, cu cât mai șocante cu atât mai crocante lângă o ceașcă de cafea sau la un pahar de vorbă. Mi-a trimis cineva un link spre o „capodoperă“ de gen, o scenarită demnă de un teatru absurd sau de scena unui saltimbanc de provincie, în care, țineți-vă bine, niște specialiști în profeții postulau ultima găselniță: America este Babilonul cel Mare!

Culmea, sau poate că așa se fac lucrurile astea, este că „specialiștii în decospirări“ țineau semeț Biblia în mână, pretinzând că-și riscă viața ca să ne spună nouă chestiile astea. Farsa lor schioapătă cel puțin din două pucte de vedere:

Unu, dacă ei sunt buni creștini și ascultând de Domnul ne îndeamnă și pe noi să facem la fel, cum se face că trăiesc ei înșiși în cea mai crasă neascultare? Cum să-l ascult pe cel care nu se ascultă singur? Textul despre Babilonul cel Mare spune clar:

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! “ (Apoc. 18:4).

Cine susține cu Biblia în mână că America este Babilonul cel Mare și încă n-a plecat din această țară nu valorează nici cât o ceapă degerată. Cum mă convinge el cu vorbele, dacă cu fapta este el însuși un „babilonean“ căruia nici nu-i trece prin cap să plece de aici ?!!! Tipii ăștia seamănă cu românca duhovnicească ce i-a făcut pe mulți de aici să se mute din California în Portland că, vezi Domne, i s-a descoperit că se scufundă california. … Ce-i rău cu asta? E rău că a tulburat viețile multora în timp ce ea, bine mersi, a rămas … tot în California.

Miroase greu a minciună și a mândrie șireată. Doamne, amuțește-le glasul  care-i smintește pe unii din copiii Tăi! redu-i la tăcere așa cum ai făcut cu șarlatanii vindecărilor și cu atotștiutorii profeți de ocazie.

Doi, dacă America este Babilonul cel Mare, locul de unde se răspândesc bunuri materiale în toată lumea și pe care-l vor boci negustorii și transportorii maritimi, cum se face că pe mai toate bunurile care circulă peste tot este scris: „Made in ….. China“?

Știți gluma cu copilul care și-a întrebat tatăl:
„Tată este adevărat că Dumnezeu a făcut toate lucrurile?“
„Sigur, copilul meu, așa este.“
„Tată, Dumnezeu locuiește în China?“
„Nu puișor, cum de ți-a trecut așa ceva prin cap?“
„Pai pe toate din magazin scrie „Made in China“.

+++

Iată cu ce mă frământ eu zilele acestea. Iată ce văd și iată ce mă întristează. Încolo, dincolo de lucrarea pastorală, scriu, citesc, corectez și pregătesc pentru publicare un nou comentariu la 1 și 2 Tesaloniceni și altul la Faptele Apostolilor. Timpul se grăbește și nu vreau să-l scap din mână, ci să-l storc de tot ce-mi poate da. Vă îndemn și pe voi să faceți la fel:

„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele“ (Efeseni 5:16 și Col. 4:5)..