Cum să învingem teama de corona virus și orice teamă

Când privim la Isus, ne concentrăm gândurile pe El, Îl lăudăm, ne amintim că este Domnul nostru, că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt și că avem în noi același Duh care L-a înviat pe Isus din morți, duhul nostru se întărește și devenim mai puternici. Totodată, crește și nivelul încrederii în Domnul nostru și astfel putem învinge orice frică. Putem ști cu certitudine că nu suntem niciodată singuri, pentru că Isus nu ne părăsește nicio clipă.

Duhul Sfânt nu este doar prezent în noi, El este totdeauna gata să ne sfătuiască, să ne ghideze, să ne ajute, să ne întărească, să ne încurajeze și să ne mângâie. Dacă atenția noastră este concentrată pe Isus, vom înfrunta provocările vieții de pe o poziție de siguranță și vom putea să nu ne temem de nimic. Ar trebui să avem o singură frică și anume frica de Domnul, trăind cu dorința sinceră să nu-l întristăm și să nu păcătuim. Este o frică reverențioasă, sănătoasă și plină de respect. Frica sfântă ne face să dorim și să depunem eforturi ca să trăim în sfințenie și curăție de inimă înaintea Domnului.

Mass media, media socială precum și cei din jurul nostru ne pot induce temerile lor, dacă nu suntem atenți. Frica este mult mai „contagioasă” decât curajul. Tot ceea ce este distructiv și rău ne cucerește mai repede decât ce este bun, pentru că se potrivesc cu natura firii umane păcătoase. Este nevoie de efort și tenacitate ca să putem avea atitudinea corectă, să fim bucuroși și să avem o credință fermă în Domnul nostru.

Așa a fost posibil ca oameni de pe toate meridianele și paralele lumii să permită unui virus microscopic să devină un monstru uriaș. Cine și-ar fi imaginat și cu doar două luni în urmă, că locuitorii din toate țările lumii vor ajunge izolați la domiciliile lor? Că activități normale cum ar fi plimbările, pescuitul, mersul pe bicicletă sau mâncatul în oraș să ajungă oprite prin ordonanțe militare? Este timpul să ne amintim că slujim un Dumnezeu Atotputernic, care ne poate proteja și care poate distruge acest virus! Avem putere și autoritate în Numele Lui Isus Cristos, dacă suntem născuți din nou. Putem alege între a fi temători și a-i permite dușmanului să ne infecteze cu acest virus sau să ne încredem pe deplin în Domnul că ne ajută și ne păzește, pentru că El este „turnul nostru de scăpare și cetățuia noastră”. Putem locui în pacea Lui deplină, dacă ne concentrăm pe ceea ce știm deja despre Tatăl ceresc și anume că El este dragoste și viața însăși. El este „Iehova Rafa”, Dumnezeu care vindecă!

Ne putem încuraja amintindu-ne versetul 4 al psalmului 91 care spune că Domnul ne va acoperi cu penele Lui şi ne vom „ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!” Cu alte cuvinte, când trăim în ascultare de Domnul și ne odihnim în prezența Lui, recunoscând măreția Lui, putem fi protejați de viruși și de atacurile celui rău. Domnul nu permite nimic rău, care nu va conduce la ceva bun pentru noi pe termen lung. Nimic rău nu poate intra în prezența Lui Dumnezeu și suntem acolo când suntem ascunși sub aripile Lui! Aleluia!

Continue reading AICI

2 thoughts on “Cum să învingem teama de corona virus și orice teamă

  1. Fratilor sa pus intrebarea cum sa invingem teama de corona virus,cuvantul Domnului ne da raspunsul,Ap. Cap.3-v10.cine vrea sa scape de aceasta teama, sa inplineasca acest verset si a scapat de teama virusului,eu na-m avut si nici nu am nicioteama devirus .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.