Dr. Silvia Nica, spune că în noaptea incendiului de la Colectiv, medicii s-au rugat la Dumnezeu „mai intens ca de-obicei: Eu sunt convinsă că deciziile se iau Sus”

de Andrei Nicolae

Medic și artist în același timp, Dr. Silvia Nica este șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar București.

Pe lângă meseria de medic, Dr. Silvia Nica este și o mare iubitoare de muzică clasică, astfel că face parte din Orchestra Medicilor, cântând la vioară.

Dr.Nica este și o mamă și soție, are doi copii, în vârstă de 14 și 17 ani. Și deși unii spun că medicina nu are legătură cu credința, Dr. Nica contrazice această teorie. Ea spune că în noaptea incendiului de la Colectiv, medicii de la Unitatea de Urgențe s-au rugat mai mult ca de-obicei.

„A fost o noapte încărcată cu foarte mult dramatism… Nu pot să vorbesc despre acea noapte, parcă revăd și acum acele momente. Pot spune că a fost o situație în care toți, pe lângă actul medical în sine, ne-am rugat la Dumnezeu mult mai intens decât o facem de obicei. Eu sunt convinsă că deciziile se iau Sus. Având în vedere faptul că aici ( la spital- n.r.) permanent ne lovim de situații care nu se desfășoară așa cum noi le anticipam din punct de vedere medical și științific, convingerea mea este că decizia o ia Cineva de deasupra noastră”, a spus ea într-un interviu acordat Evenimentului Zilei.

Sursa: Activenews.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.