Nicu Butoi – Răspunsuri la întrebări delicate

Nu poți să rezolvi o problemă cu mentalitatea cu care s-a creat acea problemă. (Albert Einstein)

Cine sunteți voi să nu mergeți la nunta cu cei din familia voastră, de alt cult (de ortodocși, catolici …), care v-au pregătit mâncare specială, jumătate din nuntași ați fi fost voi… dar voi nu v-ați dus…  Dar Fiul lui Dumnezeu a stat la masă cu oamenii de rând, cu cei considerați decăzuți de către societate…  Voi cine vă credeți, ce gândiți voi despre voi?

Un frate, care mă întrebase, tot el zice  că  unul nu s-a dus nici la nunta fiicei lui, măritată cu un ortodox.  Credincios, măi, omul acela!,  i-am scris înapoi.  O fi zis fiica: Frumoasă credință are tata, abia aștept să se încheie nunta (ea, mireasa!), să mă duc acolo – vezi să nu fi mers;  n-a mai călcat femeia în viața ei acolo.

Dintre cauzele greșite care se manifestă în biserică, identific câteva:

  •  Nu avem premisele dezvoltării în sine.
  •  Am adoptat o muzică totalmente ruptă de neamul românesc; pentru neamul  românesc am devenit trădători de neam și am fost asociați cu americanii, germanii.
  • Nu ne-am grefat ca suflet în sufletul neamului meu și să-i cânt bucuria și amarul.
  • N-am avut nici o relevanță pentru țară, în momentul când am devenit adventiști, am devenit niște sectari închiși într-un cult care funcționează numai în interior.
  • Trebuie lucrat la viziunea aceasta, dar trebuie lucrat drastic și dramatic, cu orice consecințe. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ridice niște oameni care să înțeleagă vremurile în care trăim.

Suntem ridicoli când cineva ne vede niște ciudați, literalmente niște ciudați, într-o lume în care trebuia să ne integrăm natural. Cineva să se laude cu noi: “vecinii  noștri adventiști“.  Trebuia să fim cunoscuți în școli, la serviciu, oriunde, și apreciați, ca oameni prietenoși și care au curaj să vorbească unii cu alții,  fără nici o teamă. Oamenilor le e frică să vină la biserica adventistă.

Ați văzut că la biserica ortodoxă, sfinții nu sunt puși așa la nivelul cotidian; sunt afișați mai sus, nu ajunge omul la ei  (fără scară, și proptele). Numai pe aceia pe care trebuie să-i pupi, să-i săruți sunt la nivel accesibil.

Noi vorbim de idoli, spre exemplu;  biserica catolică și cea ortodoxă, se acuză între ele: una a făcut statui, alta a făcut icoane, iar noi îi acuzăm de idolatrie. Dar noi, de asemenea, suntem căzuți demult în patima idolatriei, pentru că putem face dintr-o idee, o tradiție, un idol.

Mântuitorul lumii, a fost cel mai prietenos om din vremea Lui. Nu i-a fost frică nici unui nelegiuit din lumea asta să vină în apropierea lui Hristos. Dar știți cui le-a fost frică să vină lângă El? Sfinților, fariseilor, acelora le-a  fost frică, aceia L-au disprețuit. Și știți de ce? Pentru că El le propunea un schimb, iar ei nu erau de acord, asta nu a mers. Dar în schimb, nu le-a fost frică la copii, de pildă;   nu le-a fost frică nici  la samariteni.

Dar știți cum stăteau samariteni în fața iudeilor? Mult mai rău și mai grav decât au stat evreii în lagărele de concentrare naziste. Evreul n-avea voie să ridice capul până ce trecea un german. La fel se întâmpla cu un samaritean: dar acesta trebuia să sară în șanț, cu capul plecat, până ce trecea evreul pe stradă. Și oare ei (iudeii) credeau că sunt lumină? Este o parodie teribilă, deci trebuie schimbată și viziunea noastră, a credincioșilor de azi.

Ca evanghelist, privind la starea de acum, cred că este așezată pe o temelie care nu duce nicăieri, este totalmente neproductivă. Parcă s-a luat orice măsură ca biserica să nu aibă impact și efect asupra societății. S-a luat orice măsură în acest  sens, undeva, cineva a gândit acest lucru.

Nu sunt cu conspirațiile ….  dar ceea ce spun este că la un moment dat era vorba să merg de pastor undeva, într-o biserică. Tot poporul din acea biserică au considerat că e o idee bună, în unanimitate. Eu nu voiam cu tot dinadinsul, ci am zis să vedem dacă asta e și voia lui Dumnezeu și cu dragoste. Până la urmă apar acolo niște mișcări politice, destul de serioase, se fac niște schimbări. M-am recomandat acolo, ca constructor. Alții m-au recomandat tot așa: pot să reconstruiesc și să ridic pe acele ruine, biserica. Era clar că asta trebuia s-o facă un meseriaș. Dar ei ce-au făcut? Au adus pe cineva care este analfabet în materie de construcție și, care, din ziua nr.1, a început să anunțe transferuri din biserica aia, continuu-continuu, până acuma, de la câteva mii de oameni au ajuns la a mai rămâne unii împrăștiați pe colo-colo. Și abia acum s-a aflat despre ce e vorba: de fapt, se plănuise undeva distrugerea acestei biserici, deoarece unii aveau nevoie de clădirea ei, și nu puteau să le spună la oameni că le va distruge biserica – nu se spune așa ceva. Dar le trimite pe cineva. Cum să iei un constructor, când ei aveau nevoie de un demolator?  Ce șanse aveam eu într-o competiție cu un demolator, când trebuia să ia pe unul care demolează acolo?

Într-o altă biserică, au adus un alt pastor, de la 1.200 de membri, a adus-o la 300 de membri; iar un al doilea, a dus-o la 180 de membri. Deci, acestea, nu le numesc conspirații, le numesc acțiuni gândite. Administratorii acelor biserici, e clar că au gândit nimicirea acelor biserici, pe un criteriu sau altul, Dumnezeu știe însă care e, nu-i judec eu.

Ce constat eu, este că anumite măsuri, anumite tradiții dintre noi, anumite vederi care sunt păstrate între noi, sunt atât de distructive și contraproductive, încât, câtă vreme rămân aceste vederi în mijlocul nostru, nu se prevede nici un fel de schimbare sau de dezvoltare a lucrării lui Dumnezeu.

Nu poți să rezolvi o problemă cu mentalitatea cu care s-a creat acea problemă. (Albert Einstein)

Ce ne-a adus pe noi în situația în care suntem? O anumită mentalitate. A noastră, vizavi de noi înșine, și față de alții, vizavi de oamenii din afară, vizavi de Biblie ș.a.m.d. Acum, noi vedem că ne confruntăm cu o problemă.  America (România) se plânge că le-a plecat tinerii. Ce le era relevant acelor tineri ca ei să rămână? Mai nimic. Deci a fost natural.

Oamenii vor să rezolve această problemă,  se plâng la toate întâlnirile, uite ce dezastru…! Dar încearcă să rezolve această problemă cu aceeași mentalitate.  Niciodată nu au umblat la adevărata cauză a problemei, care e mentalitatea.

Biserica românească de diaspora: este produsul unei anumite mentalități, cu care a plecat din Țară, că noi suntem singurii credincioși de pe pământu’ ăsta, că am venit la păcătoșii ăștia de americani… Am plecat din țară cu ideea asta și ne-am făcut un fel de cazemată în care ne-am închis ca să nu pătrundă nimic și nimeni. Dacă vin alții, de afară, ne scade spiritualitatea noastră. Nu sunt să judec, ci să constat un lucru, să văd de unde vine așa ceva, dacă acesta-i obiectivul nostru.

Nouă ne-a predicat de la amvon un domn profesor, că lucrarea misionară e de la Satana. Și știți ce ne-a spus: Dumnezeu nu are nimic pentru acestă lume, s-a  încheiat cu lumea asta. Noi trebuie să facem lucrarea înăuntru, frați și surori, zicea  omul, până ne-om sfinți în așa hal că nu vom mai avea nevoie de Dumnezeu și vom  trăi fără Dumnezeu. Și a zis el mai departe: până ce Dumnezeu va ajunge la mâna noastră. Dacă noi, nu-L scăpăm pe Dumnezeu de judecată, Dumnezeu e pierdut – asta a fost ultima lui predică pe care a ținut-o acolo. Asta a fost tema. Și erau frați acolo care n-aveau nici o problemă să dea mereu din cap aprobator! Cum să nu te doară și să nu te trezească așa ceva, afară de faptul că n-a pomenit deloc Numele Domnului Hristos sub nici o formă. Și omul e venerat ca un sfânt în viață, în lumea adventă. Să ne ferească Domnul de astfel de sfinți.

Sunt probleme de concepție, extraordinar de mari. Dumnezeu poate să ridice oameni din rândul DVS., care să vadă dincolo de gardurile acestea ridicate de oameni. Poate se vor ridica oameni care vor lucra la cauzele acestor lucruri și nu numai la efectele lor. Poate se va găsi cineva, de aici, un tânăr sau un bătrîn, sau un copil, Dumnezeu ia dintre cele mai umile locuri, pe care-l va angaja Dumnezeu să facă o anumită treabă, prin care apoi să ridice biserica Sa. Trebuie lucrat deci la concepția noastră.

O altă problemă gravă este esența mărturiei noastre, centrul mărturiei noastre. Cumva noi am ajuns o firmă care ne respectăm, ne promovăm și ne facem reclamă în lume. Vrem să ne câștigăm cât mai mulți clienți (adepți) pentru firma noastră. Care e subiectul nostru? De unde iau trăznaia asta? Evanghelismul nostru este întemeiat pe mărturisirea noastră de credință. Uite ce credem și ce înțelegem noi – asta predăm noi în lume. Cine ne ascultă, și unu găsește de bine, 99% nu găsesc de bine.

Evanghelizarea nu este menită să proclame biserica!

Biserica este numai unealta pe care o are Dumnezeu pentru proclamarea Evangheliei. Și  atunci, mesajul nostru ar trebui să fie christocentric  oriunde pe pământul acesta.

Niciodată nu ne-a trimis Dumnezeu pe noi ca să-i facem pe oameni adventiști. Asta nu se prevede nicăieri în Biblie.

Uitați-vă că în vremea ucenicilor era unu care nu mergea cu ei. Și ce-i cu asta? Și Fiul lui Dumnezeu l-a recunoscut ca un lucrător al lui Dumnezeu, deși  nu mergea cu ei. Dar, la noi, dacă nu merge cu noi, e anatema deja! Cu ce ocazie, cine ți-a dat dreptul să-l numești anatema pe omul pe care Fiul lui Dumnezeu îl confirmă? Lasă omul acela să lucreze, că el lucrează pentru Mine! Nu-l opri fiindcă nu merge după tine. Și sunt mai multe roade dacă lucrăm în felul ăsta, o spun după 40 de ani de lucrat în grădina asta, dacă noi îl proclamăm pe Mântuitorul nostru, decât dacă ne proclamăm pe noi înșine. Dacă ne proclamăm pe noi, o să facem niște ucenici de-ai noștri, care se întâmplă uneori să fie un fiu al ghenei, câteodată.

Dar dacă-i conducem pe oameni și ei devin ucenici ai Domnului, nici nu ne imaginăm ce binecuvântare pot deveni ei pentru biserică.

Spurgeon spune : Ce-nfricoșată unealtă, este în mâna lui Dumnezeu, un om consacrat. Asta trebuie să fie lupta noastră. Să facem ucenici ai Domnului, să-L predicăm pe Isus Hristos, Mântuitorul nostru, acesta să ne fie obiectivul.

După ce pe om l-ai adus la Hristos, de acolo te retragi frumos, pe vârfuri, și l-ai lăsat în dialog cu medicul sufletelor. Dacă te duci la medic, în sala de operație, și-i tot spui lui cum trebuie el să lucreze … ești tu medicul?

DE curând, primesc un E-mail, la ultima mea plecare în România. O mamă disperată îmi scrie că băiatul ei e în închisoare în Florida. Mama profesoară de muzică, fiul ei mare muzician, a cântat în Orchestra simfonică a Floridei, are premii mari luate, dar se întâmplase ceva cu el, între timp, picase pe mâna drogurilor, în urma unor dezamăgiri.

Cauza n-a fost dezamăgirea, căci dacă el îl cunoștea pe Domnul, avea unde să se refugieze și cui să-i predea povara aceea și nu avea nevoie sau de ce să se arunce în nenorocirea drogurilor. De la droguri situația s-a tot agravat, teribil de mult, apoi a fost arestat o dată, de două ori, de mai multe ori până ce a ajuns la închisoare, privat de libertate, în condiții ffff grave, sub o severă depresie. Mama lui, în România, profesoară de muzică, extrem de cunoscută, care a produs oameni mari în muzică, chiar și în băiatul ei, i-a dat muzica, i-a dat moralitatea, dar pe Dumnezeu și pe Mântuitorul Isus nu i l-a dat, căci nici ea nu l-a avut.

Scrie în E-mailul acela că ar dori să știe dacă băiatul ei mai trăiește, unde este și ce se întâmplă cu el. Nu are nici o informație despre el și e distrusă din această cauză. Eu eram cu valiza în mână să merg la Aeroport, pentru a pleca din Florida, în România și explodam că nu mai aveam când s-o mai ajut. Într-o oră-două, puteam face ceva, dar nu le mai aveam la dispoziție, căci eram deja pe poziția de plecare. Însă, o sun pe o bună ucenică a Domnului, Cristina, care lucrează cu o avocată și o sun să-i spună avocatei: Lasă tot, și vezi în acel Penitenciar, ce e cu băiatul ăsta, că în afară nu se mai știe nimic. În 10 … 15 minute primesc răspunsul că este acolo, este bine și sănătos, va sta cca 3…6 luni și va ieși de acolo. I-am scris pe scurt mamei, Email: Băiatul e bine, stai liniștită, în câteva luni va ieși și va fi liber.

Și am fugit la aeroport. Când ajung în București, în Balta Albă, unde trebuia să țin evanghelizare, era foarte multă lume pe trotuare, afară. Luaseră scaune multe de la o cârciumă, că nu mai aveau scaune, și, în lumea multă care era acolo, eu mă opresc la o singură persoană pe care o văd undeva și-i strig: Băiatul e bine! Băiatul e foarte bine! După care mi-aduc aminte că nu știu de fapt cine e acea femeie.

Apoi doamna îmi scrie un e-mail:

–  DE unde ai știut că sunt eu?

– Păi, asta e, că n-am știut! – îi zic eu.

Am pățit ca americanul care a salvat de la moarte un băiat până ce au sosit pompierii: el s-a aruncat în apă, înainte de-a-l lua apa, la o gură de canal. Și l-a scos afară. A fost felicitat, a primit și o medalie de erou. L-au întrebat:

 –  Nu ți-a fost frică să te arunci acolo, în acele condiții grele?

 – Nu, când am văzut-o pe fetiță în pericol de moarte, am uitat de orice, am uitat că nu știu să înot… Așa a fost și cu mine.
Și, apoi, pe e-mail am condus-o pe femeia aceasta la Mântuitorul. Nici nu i-am spus măcar că sunt adventist, că nu sunt adventist, că sunt pastor.
Femeia scrisese la toți preoții și pastorii vorbitori de limba română din toată Florida, atunci, de băiatul ei, ce dorea să afle urgent:  zero răspunsuri, adică unul venit de la mine. Acuma, mult mai târziu, zice: A fost degetul lui Dumnezeu să nu răspundă nici unul dintre ei. Cât am plâns de suferință că nu-mi răspunde nimeni din atâția preoți și atâțea pastori, nici unul, din toate religiile. A fost degetul lui Dumnezeu că nu mi-a răspuns nimeni. Că a primit răspunsul de aici  (de la el). Și nu am făcut nimic altceva, nu i-am dat adresă de biserică, nu i-am spus să se ducă undeva pentru botez, nimic-nimic, decât:

 – Știi, cineva a murit pentru tine?
– Nu, nu știu.
– Uite, afli acum asta.
– Știi că cineva a plătit prețul mântuirii tale?
– Nu, n-am știut, acum aflu treaba asta.
– Știi că Domnul vine înapoi?
– Nu, nici asta nu știam, n-am auzit.
Dânsa era fumătoare, de 45 de ani fuma, are o voce de bas de numa-numa. Dar eu nu m-am ocupat de țigările femeii acesteia, niciodată. Cine sunt eu să mă ocup de țigările oamenilor, de hainele oamenilor? E asta chemarea mea? Chemarea mea a fost să o duc la Mântuitorul și de aici Mântuitorul îi va conduce pașii. Asta am făcut eu.

A trecut mult timp, ea a aflat o biserică la Foișor, aproape de unde stă ea, Cristi Voicu era pastor acolo. Cristi s-a împrietenit cu ea, a doua zi a fost la ea în vizită acasă. Ea și-a continuat viața la biserică și fumatul în același timp. Ieșea afară și fuma din greu, ea fuma mult. Și, zice ea, mă bucur că n-am întâlnit nici un frate credincios, că dacă întâlnea vreunul, era… alungată femeia, nu-i trebuie decât un bobârnac la un astfel de om (ca să fie respins).
– Când vei înttâlni un așa sfânt, tu te vezi că ești Satana, în oglinda lui. Și a păzit-o Domnul.

Vreau să vă spun altceva: Am vaccinat-o pe femeie. La asta mică a noastră, nepoată, îi făcuse medicii vreo 18 injecții, iar eu la doamna asta cred că-i făcusem 100!
– Fii atentă: Locul în care te duci, acolo se găsește grâu și neghină. Masa lui Isus la care stai, sunt ucenicii și e un drac acolo. Vezi, că e unul care e un drac care e la masă acolo. VEZI că s-ar putea să te întâlnești cu dracu’ într-o zi, când te duci la biserică acolo, că ăsta nu stă degeaba, umblă cu lume. Fii pregătită!, i-am spus, Fii pregătită! Să nu cumva să-i lași pe ăștia să se așeze între tine și Mântuitorul tău. Indiferent ce fac, ce nu fac oamenii aceia. Tu să te duci la Domnul când te duci acolo. Și multe alte imunizări i-am spus și făcut.
Într-o zi, merge în curtea bisericii, învățase și ea limbajul bisericii și-i spune uneia:
– Vai sora, ce bine arătați! La care femeia se uită contrariată și-i răspunde grav:
– Nu sunteți soră cu mine, decât după ce vă botezați.
Și-mi scrie înapoi un Email:

– Ha, ha, ha…! Nicu, m-am întâlnit cu ăla de-ai zis tu!
– Ți-am zis că te-ntâlnești cu el!
– Ce-mi venea să-i dau una!

A fost absolut reală situația asta. În sfârșit, mai trece ceva timp… Într-o altă zi îmi spune că, întâmplător,  pe internet s-a conectat la predicile mele și a ascultat nonstop 12 ore. Un suflet uscat, dar în orice caz foarte însetat. Nu poți să-i torni în pahar materiale de construcție, când ei îi trebuie apa vieții, aer să respire, nu să-i bagi pe gât ceva nehrănitor, nu merge.

În orice caz, într-una din nopțile când asculta ea acolo, asculta și fuma, asculta și fuma, dar ea nu a crezut niciodată că ar fi ceva contradicții între aceste lucruri. Dar pe când asculta ea, într-una dintre predici, am vorbit despre a-i duce un dar lui Dumnezeu în timp ce ai rănit inima cuiva. Și Domnul zice, lasă-ți darul la altar, și du-te întâi și împacă-te cu aproapele tău. Lasă tu, slujbe, zeciuieli ceea ce faci tu, du-te mai întâi de te împacă. Și am zis în predica aceea: Decât să încerci să-L mituiești pe Dumnezeu, cu așa ceva, în timp ce l-ai lăsat pe aproapele tău rănit, în urma ta, du-te mai bine și fumează, du-te și ia-ți țigări de banii zeciuielii. Așa zice ea, că am zis eu în predică, cu multă desconsiderare despre fumat, nu atât de grav ca și cu a nu te împăca cu aproapele tău!
Fiind cu urechea fină, Duhul Sfânt i-a vorbit pe calea asta, despre fumat.
– Nicule, atâta dispreț despre țigră, în viața mea n-am auzit. Ai vorbit cu atâta scârbă despre a fuma și a avea țigări, încât mi-a venit să vomit pe loc.
– Ieși, Satano, din viața mea! am spus în clipa următoare. Ăsta-i Diavolul. Și a început o luptă grea de tot, după 45 de ani de fumat greu. Și-a mai luat un băț țigară electronic: s-a agățat o soră de ea:
– Pleacă de aici, de nu, îți dau foc la fustă. Apoi a aruncat-o și pe aceasta electronică. După care a primit de la niște surori rețete, cum să se îmbrace etc

Zic: – Giulieta, tu ai decolat de pe pistă vertical, altota le trebuie zeci de ani să decoleze vreodată de pe pistă, dacă se mai ridică vreodată de pe pistă!
A mers exact la țintă. Acum ea face e aceeași lucrare cu fiul ei…

Iubiții mei, omul bolnav are nevoie de un doctor, nu de un comentator, are nevoie de cineva care să-i vindece boala nu să-i explice. Omul bolnav, omenirea noastră bolnavă are nevoie să fie condusă la Marele Medic al sufletelui. După ce sufletul s-a vindecat, lucrurile vor decurge în mod natural.

 Copiii pastorului trebuie conduși strict la Domnul Isus, la Mântuitorul, ei sunt mult mai atacați în biserică și răniți, decât ceilalți, de-aceea ei trebuie să aibă o bună relație cu Domnul Isus!

Ce rol are ascultarea ca să fiu mântuit ?

  • Ascultarea, e un rod al mântuirii. Când nu ascultăm, înseamnă că nu suntem mântuiți? Era sau este ascultarea mea faptă?

Noi avem obsesia asta: Pot fi mântuit fără ascultare? Avem obsesia asta de a introduce omul în procesul mântuirii, în tot timpul, fie prin ascultare, fie prin neascultare, mereu băgăm omul în ecuația aceasta. Asta-i religia omului.

Când discutăm de mântuire, aceasta-i o problemă care trebuie limprezită din start, altfel ne va tulbura toată viața.  Când discutăm de mântuire, trebuie să înțelegem un singur lucru: mântuirea a fost lucrată înainte de veșnicii, prețul a fost plătit înainte de întemeierea acestei lumi.

Noi nici nu existam când s-a întâmplat asta, pe când eram noi păcătoși a murit Hristos pentru noi. Noi eram morți în păcatele noastre (Efeseni 2:1-6); nu poți să spui că un mort contribuie cu ceva la mântuirea lui. Nici măcar omul nu poate ridica mâna să voteze asta, că vrea sau nu vrea să fie înviat. Dacă-i mort, e mort. Singurul lucru care poate să-l producă e să miroase greu. Mai mult de atât, n-are ce să producă un mort. Aceasta-i o lucrare exterioară nouă. Noi luăm acest lucru și întotdeauna îl facem dependent de performanța noastră. Nu –  mântuirea o primești, sau nu o primești. Asta-i tot. Ce se întâmplă după ce ai primit mântuirea, vreau să văd, am crescut, am scăzut:   Nu e cazul.

Zice cuvântul: Cum ați primit pe Isus, așa să continuați să umblați cu El. Adică: Ațintiți-vă privirile la Marele Preot…
Nu ești tu subiectul, cum e adunarea noastră, cum sunt eu, ci subiectul este altul. Subiectul este acolo, la Dumnezeu. Când ne ațintim privirile la El, se produc aceste frumuseți ale spiritului care le vedem în mulți care locuiesc între noi care s-au întors din această lume.

Dar Pavel spune:  În ce privește neprihănirea pe care o dă legea, sunt neprihănit, dar nu din cauza asta sunt eu mântuit, departe de mine așa ceva; lucrurile care pentru mine altădată erau virtuți, acum le-am socotesc ca un gunoi (nu vorbește că ar fi lumesc – eu care sunt evreu, din neamul cutare…, astea toate sunt gunoi) în clipa în care l-am cunoscut pe Isus. Deci, cele bune, vrea să spună el, sunt gunoi.

Nu trebuie niciodată să introducem elementul om în procesul mântuirii, mântuirea a avut loc înainte de aceste lucruri.  Dar în același timp, nu trebuie să uităm niciodată că suntem niște oameni mântuiți și să trăim ca niște oameni mântuiți. Nu putem să uităm că suntem înfiați, nu putem să ne comportăm ca niște bastarzi.

Dacă sunt înfiat, trebuie să aduc onoare și respect celui care m-a înfiat. Dar El nu m-a înfiat pentru ce-am făcut și n-am făcut, m-a înfiat pentru că a hotărât să mă înfieze. Cineva a făcut posibilă această înfiere. Trebuie să-i aduc onoare și respect Celui care m-a înfiat.

Când putem fi mântuiți, astăzi sau atunci?

Mântuirea, când o privim prin lentila omului, este de tip evoluționist, pornim de la moluscă sau de la monera (cel mai vechi grup de organisme de pe pământ)  și evoluăm, până ce ajungem pe culmea mântuirii și zicem că nu mai avem nevoie de Dumnezeu. Asta e religia Diavolului, a trăi fără Dumnezeu, numai că mergem pe calea credinței, știi.

Când privim la mântuire, ca un dar al lui Dumnezeu, atunci vedem că ea ne-a fost dată odată pentru totdeauna; și nu suntem azi mântuiți, mâine pierduți. Azi, n-am ascultat, sunt pierdut, mâine, am ascultat… Fiul tău a făcut ceva, e murdar pe nas, ieși afară, nu mai ești fiul meu – Nu, nu e posibil așa ceva. Apoi se curăță, vino înapoi la primărie, te înfiez din nou.

Un copil este și rămâne al tău, chiar dacă a ales să nu trăiască cu tine; te-a respins. Nu nu ești tată pentru el, dar el e copilul tău pentru totdeauna.
Dumnezeu nu ne-a condamnat la mântuire, ne-a lăsat libertatea să ne întoarcem înapoi dacă asta vrem să facem.

Excluderea unui om care trăia în incest (1 Corinteni 5:1-5)

Aici e o problemă serioasă, e ceva rău de tot. Ce este excluderea asta? Ce măcelării, ce masacre s-au făcut, câte biserici n-au fost întinate datorită manierei în care s-a condus un proces ca acesta.

Ce este cu excluderea asta? Este condamnarea la moarte a cuiva? Este anatemizarea cuiva? Este ca o bulă papală prin care am avertizat/anatemizat un om, și din clipa asta, când ai anatema papală, asta te paște? Așa este privit.  Dar uitați-vă pentru ce luptă Biblia: ca duhul lui să fie mântuit în ziua lui Hristos!

 În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,  am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. (1 Corinteni 5:4-5)

Ce-ai făcut tu, pentru omul ăsta sau fata asta care… ? Ce-ai făcut tu pentru omul ăsta? Ai făcut ceva cu gândul ca duhul lui să fie mântuit în ziua lui Hristos? Sau te-ai lepădat de el ca de un diavol, și gata? Sau ai gândit: Pleacă de aicea și dispari cât mai repede din locul acesta?

Aici este marea noastră problemă. Uitați-vă ce face Pavel, după ce spune toată chestia asta: Fugiți repede la omu’ ălă ca nu cumva să fie doborât de descurajare,  acuma, fraților. Noi nu l-am dat afară din biserică să fie descurajat. Noi l-am dat afară din biserică, pentru că el a ales acest drum și noi am vrut ca el să înțeleagă faptul că nu este un om lepădat de Dumnezeu: La ora aceasta, este tratat de Dumnezeu. Atâta tot. Zice: fugiți repede la el, ca nu cumva să se descurajeze omu’ acela. Satana nu trebuie să aibă nici un câștig de la noi. Primiți-l iarăși pe omul acela în mijlocul vostru, cu căldură.

Uitați-vă la exemplul Mântuitorului nostru, El nu numai că-l primește pe Petru, dar îl restaurează. Noi nu facem treaba asta. La noi când cineva a făcut o boacănă dintr-asta, e ținut la index o jumătate de secol! N-ai ce să faci: 50 de ani să știe tot omu’ că asta-i femeia care s-a culcat cu cutare, sau cel care a spart și a furat de nu știu de unde, câte și mai câte. Toată viața i se va atașa acest lucru persoanei ăsteia, unde? Într-o adunare în care toată lumea vine dintr-o așa nenorocire, dar, chipurile, ei n-au fost prinși! Dar asta e toată diferența.

Excluderea sau tratarea unui caz – Pavel zice mă tem că va trebui să plâng pe mulți dintre voi, nu să vă urăsc și să vă dau afară pe mulți, ar trebui să plâng pe mulți dintre voi; m-am purtat cu mulți dintre voi ca o doică cu copiii ei, toată răbdarea pe care ați văzut-o în noi, lupta și suferința pentru fiecare în parte. Acesta este rolul bisericii.

Sper că vă amintiți bine ce v-am spus despre pastorul de la biserica de romi din Toflea. El a venit la credință, apoi l-au îmbătat unii. Dar a doua zi, a fost toată biserica la el acasă, și au plâns pe umărul lui. Toată biserica i-a spus același mesaj: Frate nu te descuraja! Frate nu te descuraja! – ăsta a fost mesajul. Căci el hotărâse ca în veac să nu mai meargă la biserică, însă atunci, la acest mesaj de încurajare, a spus cu jurământ lui Dumnezeu: Doamne, nu numai că voi rămâne în biserică, dar voi sluji aici până voi muri. Și acum, el este pastorul bisericii de acolo. Dar spunea el Niciodată n-am uitat cuvintele lor, și plânsul lor, care-mi spnea: Frate, nu te descuraja.

Pe când noi spunem: Așa ai făcut, nenorocitule? Și-i sunăm și pe alții: Ai auzit mă, ce-a făcut cutare? Domnue, cine-i centralistu ăsta? Nu cumva e Satana care te pune să suni așa ceva? Dimpotrivă, dimpotrivă, trebuie luptat până la sânge pentru fiecare în parte, asta trebuie făcut.

Am avut și eu cazuri foarte grave, nu doar că-mi venea să-l bat, îmi venea să-l șterg de pe fața pământului pe unu odată. Ce nenorocire a putut să facă ăsta. Cu toate acestea a trebuit nu numai să-mi înfrânez sufletul, dar să-l pun la muncă. Și m-am dus noaptea după el, m-am dus și în partea cealaltă, tot noaptea, am zbuciumat acolo ce nu vă pot spune, ca să-l ajut. Și a fost bine de tot că, puțin mai târziu, când tinerelul ăsta s-a întors la Dumneezeu mi-a spus: Știi ce voiam să fac în noaptea aia? Dacă nu veneai atunci… Toată biserica atunci l-a blestemat…, în toate felurile, când a auzit ce a făcut. Dacă nu veneai, nu pentru că ai venit tu, dar știi ce plănuisem în acea noapte?
– Nu știu nimic.
– Eu am vrut ca în noaptea aia, să ies afară, să-mi tai venele. Sau să ies și să plec la asta și s-o omor în ultimul grad, și apoi să mă omor și pe mine. Asta am vrut să fac.
Și eu am picat acolo în seara aceea. Adică, să știți,  răul poate deveni mult mai rău, Diavolul nu se oprește până nu duce răul la extrem, iar noi ca biserică trebuie să păzim cu gelozie și trebuie să luptăm pentru fiecare suflet în parte. – Nu te descuraja, omule! Privește la Mântuitorul nostru. Acesta e rolul bisericii.


sursa

Seria de intrebari si raspunsuri

10 Noiembrie 2012, Romanian Heralds Toronto

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s