Nicolae Rădoi: O cetate de necucerit

Capitolul

ALRC

Un comitet hotărât să schimbe tratamentul credincioșilor evanghelici din România

De îndată ce a fost constituit Comitetul ALRC a trecut imediat la expunerea persecuțiilor la care erau supuși  credincioșii evanghelici și la revendicarea prin memorii a libertăților ce ne erau garantate prin Constituție, dar în practică erau încălcate de oficialii Guvernului român la toate nivelele. Un lucru care era clar pentru securiști era că dacă vor reduce la tăcere sau vor corupe pe cei mai curajoşi și vocali ceilalți se vor risipi de la sine și Comitetul își va încheia astfel activitatea.

Lupta Securității împotriva mea se ducea pe două planuri. Unul era cel al Bisericii. Se cerea demiterea Comitetului și instaurarea celui anterior ce fusese credincios Partidului. Apoi se ducea lupta împotriva mea pe plan politic, fiind atacat din pricina activității mele în cadrul Comitetului ALRC.

Am fost declarat un indezirabil pentru Guvernul comunist din România, de aceea expus celor mai mari pericole, dar mâna bună a Dumnezeului nostru m-a apărat!

Dumnezeu m-a păzit de multe lucruri rele, dar mai ales m-a păzit de vinovăţia laşităţii în lucrarea Lui. Curând au urmat evenimentele din vara şi toamna anului 1978 când Biserica Baptistă din Caransebeş cu Comitetul ales prin vot secret a ajuns ţinta atacurilor Securităţii şi a “fraţilor” din conducerea Cultului Baptist. Am ajuns bătut, torturat, închis în temniţa morţii, dar nu am regretat niciodată că am rămas credincios Domnului meu, care mi-a salvat sufletul şi viaţa.

Sfatul unuia care cunoștea realitățile

S-au unit toți împreună să vină împotrivă… Neemia 4:8

După înființarea ALRC-ului am fost vizitat de unchiul meu, Niță Cocârlă, secretar la Seminarul Ortodox din Caransebeș, care era prieten cu episcopul Nicolae Corneanu. Împreună cu unchiul Cocârlă a venit și protopopul Grama, și amândoi au pledat să ne dezangajăm din ALRC, deoarece nu vom avea sorți de izbândă, ci vom fi sacrificați. Din partea episcopului Corneanu ne-au transmis că acesta ne admiră pentru curajul  nostru, dar este cazul să abandonăm lupta, deoarece nu avem sorți de izbândă.

Cei trei insistau să ne retragem din luptă, deoarece cazul nostru este similar cu cel al partizanilor ce s-au opus instalării regimului comunist, și prin aceasta s-au condamnat singuri la distrugere. Printre altele mi s-a adus aminte de luptătorul Pemu, care împreună cu alți partizani, a rezistat câțiva ani în munții din împrejurimile Caransebeșului, ca în cele din urmă, după ce colegii lui au fost împușcați și el a ajuns lipsit de muniție, să folosească ultimul glonț pentru a-și pune capăt zilelor de teama de a nu cădea viu în mâinile comuniștilor. „Nici voi nu veți reuși!” a fost pronosticul pe care cei trei ni-l ofereau și ne rugau în același timp
să ne cruțăm viața și familiile. Am plâns, dar am declarat celor doi care erau de față că nu vom da înapoi! „Oricum voi muri, am spus eu. Că mor acum sau peste câțiva
ani, nu contează! Dar vreau să mor cu fruntea sus și să pot sta la fel în fața Mântuitorului meu, care m-a salvat de două ori. M-a mântuit de osânda pentru păcat și a doua oară mi-a salvat viața de tifosul dizenteric ce amenințase să mă răspună cu câtva timp înainte.” M-au privit cu compătimire, și apoi ne-am despărțit. Alături de mine era fratele Petre Cocârțeu, ce le-a comunicat și el aceiași decizie de a ne sacrifica, dacă este nevoie, dar de abandonat, nu vom abandona lupta începută.

Multă vreme nu am știut dacă cei doi și episcopul Corneanu au fost bine intenționați sau au fost montați de autoritățile comuniste să ne moaie inima și să ne determine să renunțăm la poziția hotărâtă ce o aveam. Dosarul pe care l-am scos din arhivele Securității mi-a adeverit că ei erau în slujba Securității, dar în inima lor erau anti-comuniști convinși. Ne admirau pentru curajul nostru și determinarea chiar de a plăti cu viața pentru cauza în care credeam.

Renunțând de dragul lui Christos

De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi
prigoniţi. 2 Timotei 3:12

Pe la începutul anului 1977 am fost transferat la Reșița ca șofer pe un TIR nou. Era un fel de avansare, deoarece șefii au ajuns să vadă că se puteau bizui pe mine din toate punctele de vedere. Unul din șefi declarase că „nici un șofer nu este în stare să treacă Oituzul iarna, decât Rădoi”. Pentru că eram foarte apreciat de șefi, în același an, 1977, am  fost propus să devin șofer pe TIR pentru transporturi în străinătate. Mi s-a întocmit dosarul și toate declarațiile strânse despre mine erau pozitive.  Dosarul a fost aprobat. Dar între timp eu mă înscrisesem în ALRC. Doi ofițeri de Securitate m-au chemat să stăm de vorbă la un restaurant în Reșița. Am luat cu mine și pe Petru Cocârțeu.

„Rădoi, a spus unul, ai toate recomandările pentru a fi șofer pe TIR și a călători în străinătate, nu știu de ce te-ai băgat în ALRC! Retragete și vei fi promovat. Vei face transporturi în Germania, poți aduce ca și ceilalți șoferi marfă pentru tine și rudeniile tale. Dacă renunți vei pierde atât de mult!” În mine se dădea o luptă.  Propunerea era așa de tentantă, dar în minte mi-a venit promisiunea ce am făcut-o Domnului când m-a vindecat, că nu voi mai face compromisuri, și voi fi gata să îmi dau viața pentru El.

„Domnilor, nu am nevoie de nimic!” am spus eu hotărât. Ei au continuat: „Poți fi activ în Biserică, dar nu e bine să fii membru într-o organizație politică potrivnică Guvernului! Fii înțelept, și retrage-te!” Le-am răspuns imediat: „Am o conștiință, și nu voi trăda pe frații mei pe care i-am asigurat că voi sta în luptă până la capăt.”  Astfel am renunțat la promovarea ce mi se promisese și la călătoriile în țările apusene.

Prelucrat la locul de muncă

Cine lucrează cu o mînă leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici
îmbogăţeşte. Proverbe 10:4

În vara lui 1978 s-a hotărât să fiu chemat în fața unei adunări a oamenilor muncii din întreprinderea unde lucram ca șofer. În fața celor adunați reprezentanții bazelor de autocamioane s-au adunat să mă condamne și voiau să se folosească de masa muncitorilor pentru a-și atinge scopurile. Toți membrii ALRC-ului eram chemați în fața oamenilor muncii pentru a fi criticați și eventual prin ceea ce se va realiza la locul de muncă (adunarea de mărturii false și incriminatorii) să se construiască  cazul de acuzare pe mai târziu.

Niște fete tinere, ce lucrau ca și contabile, s-au ridicat să mă acuze de speculă (cu brânză, caș, miei, etc., că vând mașini, etc.).Am ripostat că specula o făceau cei ce cumpărau marfă de la unii și o vindeau la alții pentru profit fără să depună nici un fel de muncă. Ori eu produceam produsele lactate pe care le vindeam! Au tăcut mâlc.

S-au sculat apoi muncitori care mă cunoșteau și au depus mărturie  în favoarea mea, de exemplu, unul ce fusese martor că am avut 80 de costume în plus (haine confecționate la Reșița și trimise la București) la un transport. Cel ce le prelua voia să facem jumi-juma. Eu am refuzat și am declarat eroarea la cei din Reșița care o făcuseră. Cel ce lua cuvântul mărturisea că eram un om de cinste și onoare. S-au auzit voci care ziceau că dacă 20 de persoane ar fi ca Rădoi în regiune, nu am duce lipsă de produse alimentare.

Un altul s-a ridicat să spună că oridecâte ori se transportau băuturi alcoolice, mulți șoferi declarau că o parte din sticle s-au spart în timpul transportului (70 de sticle la un transport erau considerate perisaj), dar eu nu am avut nici o pierdere de acest fel la transporturile făcute. „Se vede că este un om cinstit, că deși putea declara și el o pierdere prin perisaj, nu a profitat niciodată de lucrul acesta.”

Directorul de la baza auto Caransebeș, domnul Floroiu a declarat: „Rădoi a fost fruntaș 10 ani pe tabloul de onoare. A muncit corect și cinstit. Dacă a intrat în acel Comitet ALRC ar trebui să iasă afară! Nu sunt de acord cu poziția aceasta.” După el doi șoferi au luat cuvântul și mi-au luat apărarea susținând că sunt un om corect și că acuzațiile ce mi s-au adus sunt nefondate.

Directorul de la baza auto Reșița, unde începusem să lucrez din momentul în care fusesem aprobat ca șofer pe TIR, a spus: „Îl cunosc pe Rădoi din experiența mea cu el. Este un om cinstit.” Apoi a relatat și el incidentul cu cele 80 de costume și a arătat că Organizația de Partid din Reșița a cerut să îl aibă ca șofer numai pe Rădoi din moment ce nu avea pierderi de sticle în transport.

În urma acestor mărturii directorul Iacob pus peste toată regiunea (Caransebeș, Reșița, etc.), nu m-a destituit din funcția de șofer al bazei, și astfel am lucrat acolo până la arestare. Truckul meu era unul special făcut pentru transporturi speciale în Germania, și nu mi l-au luat.

Stegarul lui Christos

Ai dat celorce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa
adevărului. Psalmul 60:4

Am fost un stegar chemat să țină sus un stindard pentru a ralia pe ceilalți ostași ai lui Christos. Lucru acesta l-am înțeles tot mai bine pe măsură ce trecea timpul. Stegarul este cel ce atrage atenția dușmanului și din această cauză este cel mai expus primejdiei. Poziția mea de stegar  a fost intuită imediat de Securitate. Când au efectuat interogatorii cu privire la cei care avuseseră inițiativa Comitetului ALRC, le-am spus că eu sunt cel vizat și am stat pe această poziție apărând pe toți ceilalți membri ai Comitetului.

Toți au încercat să dea jos acest stegar. Miliția orașului, Securitatea, autoritățile Guvernamentale și de partid, Conducerea Cultului Baptist, spionii Securității furișați ca frați mincinoși (cei din Biserică ce lucrau pentru Securitate) sau frați transformați în trădători. Stegarul a rămas însă la datorie și nu a lăsat steagul din mâini, deși a intrat la închisoare, a fost pus în celula morții, a fost amenințat cu distrugerea fizică și psihică în repetate rânduri.

Între frați apare și trădarea

În primejdii între frați mincinoși… 2 Corinteni 11:26

Am ştiut atunci că vom avea de luptat cu autorităţile comuniste şi cu uneltele comuniste din Biserică, dar nu ne-am închipuit că vom fi trădaţi şi de Iosif Ţon, cel care scrisese în 1973 lucrarea Cine își va pierde viața, în care pledase pentru rezistență până la sacrificiu suprem pentru salvgardarea autonomiei Bisericii. În mijlocul luptei ne-a părăsit și a trecut de partea persecutorilor scriind împotriva noastră și încercând să influențeze opinia publică împotriva acțiunilor de rezistență depuse de Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș. Mă gândesc că dacă atunci  frontul celor credincioşi ar fi rămas unit, am fi câştigat o mare victorie în lupta cu  autorităţile comuniste şi amestecul lor în Bisericile Baptiste ar fi încetat, sau cel puțin ar fi fost extrem de redus.

Victoria din Caransebeş (dacă ar fi fost fructificată și dusă până la capăt prin ralierea tuturor păstorilor la această luptă de stopare a imixtiunii organelor de stat comuniste în activitățile bisericești) ar fi dus la victorii similare în alte oraşe. Dar cei mai mulți au rămas pasivi și ca în orice război, au existat şi trădători ce au avut  impresia  că au de câştigat de pe urma trădării. Printre aceștia cel mai proeminent a fost Iosif Țon. Mulţumim însă lui Dumnezeu că noi, cei din Caransebeș, am rămas  credincioşi Lui în prigoana care ne-a trecut prin bătăi, prin procese şi prin temniţă.  Păstrez o amintire frumoasă a fraţilor cu care am colaborat în vremurile acelea şi care au rămas şi ei loiali Domnului. Victoriile noastre au fost de fapt victoriile Domnului. El să fie slăvit în veci.

Activitatea ALRC

Pregătiți o cale poporului! Croiți, croiți drum, dați pietrele la o parte!
Ridicați un steag peste popoare! Isaia 62:10

Comitetul ALRC a preluat cu toată energia datoria luptei pentru drepturile religioase în România. Dovadă stau documentele Comitetului și memoriile curajoase înaintate Guvernului ceaușist. La procesul în care am fost condamnați la închisoare, Procuratura nu a scos nici un cuvânt despre activitatea ALRC, ci doar ne-a acuzat de ultraj la moravurile publice. Nici măcar în instanță Guvernul nu voia să recunoască faptul că cetățenii erau nemulțumiți de politica Partidului ce suprima libertățile civice și religioase ale cetățenilor.

După eliberarea noastră din închisoare autoritățile au întreprins acțiuni de anvergură de a ne face să încetăm activitatea Comitetului. În acest sens au făcut presiuni asupra fiecărui membru de a se desprinde din Comitet sau de a înceta orice activitate de susținere. Noi, ca și disidenți politici și religioși eram în atenția Guvernului, Securității, a Departamentului Cultelor, Conducerii Cultului Baptist – toate împreună acționând pentru stoparea activității Comitetului.

Iată cum însumează evenimentele zilelor acelea Daniel Mitrofan într-un document publicat în blogul său:

„Istoria ALRC-ului și activitatea sa este stopată de Securitate, Departamentul Cultelor, conducerea Uniunii și unii păstori din Conducerea unor Comunități, în special ai celei din Timișoara. Securitatea prin aceste instrumente ale sale a creat mari presiuni astfel ca membrii ALRC-ului să fie excluși din membralitatea  Bisericilor unde făceau parte și din Cultul Baptist. La Caransebeș Departamentul Cultelor și Uniunea intervine brutal în treburile interne ale Bisericii din loc în așa fel că în cele din urmă depun o plângere penală la Miliția Orașului Caransebeș  împotriva fraților Cocârțeu Petru, Rădoi Nicolae și Munteanu Gheorghe, care s-au  opus ferm, dar fără brutalitatea de care sunt învinuiți, încercării conducerii  Comunității de Timișoara și Uniunii de a schimba Comitetul Bisericii și de a-i  elimina pe membrii ALRC-ului care erau aleși în Comitet. Activitatea ALRC-ului se  diminuează simțitor după plecarea definitivă a fratelui Pavel Nicolescu în Statele Unite,  la aproximativ un an și jumătate de activitate. După plecarea sa, Securitatea  i-a determinat pe ceilalți membri ai ALRC-ului să semneze o promisiune de încetarea  activității în schimbul aprobării plecării lor definitive în  străinătate.  Singurul care nu a semnat această hârtie a fost fratele Rădoi  Nicolae (numit Lae de prieteni).  pentru unele detalii și documnete vezi  ANEXA ALRC.”

Nu doar că unii membri ai Comitetului au semnat o hârtie că nu vor mai acționa critic la adresa Guvernului ceaușist, dar unul dintre ei, după ce a pășit pe  continentul american a devenit o unealtă a Securității și de atunci a slujit interesele Guvernului ceaușist și apoi PSD-ist. Personal, am avut satisfacția că până la sfârșit  am rămas credincios cuvântului pe care mi l-am dat când m-am înscris în Comitet. Drumul meu și a altor doi frați trebuia să treacă prin închisoare și în anii pe care i-am  petrecut în America am rememorat din nou și din nou ceea ce se întâmplase în  1978 în Biserica Baptistă din Caransebeș. Mai ales criza în care mă aflam la sfârșitul   anului 1999 în Los Angeles m-a determinat să fac o analiză amănunțită a evenimentelor ce au dus la încarcerarea noastră.

Sursa:

https://ocetatedenebiruit.wordpress.com/

http://radoinicolae.blogspot.com/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s