Păziți-vă inima și nu vă întinați!

Este bine să știm că  omul este alcătuit (cf. 1 Tesaloniceni, 5:23)  din  trei părți distincte, din  duh, suflet și trup , fiind plămădit de Dumnezeu  după chipul și asemănarea Sa, triunic, în care trupul e beneficiarul, sufletul este în fapt  administratorul, iar comanda trebuie s-o aibă duhul său.

În duh avem conștiința despre Dumnezeu,  intuiția, cunoașterea intuitivă despre Dumnezeu, aici avem discernământul între bine și rău, dar și capacitatea spontană de a judeca, cât și starea de comuniune, de închinare, de părtășie și de slujire – într-un cuvânt, sfânta sfintelor omului – altarul nostru înaintea lui Dumnezeu.

Sufletul omului, e însăși viața naturală, în el avem conștiința de sine, eul, personalitatea,  sentimentele, simțurile, emoțiile, voința proprie, mintea (cunoștința,  intelectul, înțelepciunea) – partea omului corespunzătoare locului sfânt așezat în cortul întâlnirii.

Trupul omului, partea sa materială, alcătuit de Dumnezeu în chip minunat e așa cum îl cunoaștem și prin el avem conștiința despre lumea materială; el este curtea de afară a cortului întâlnirii.

Pe scurt, sufletul cuprinde mintea, emoțiile și voința. Într-un fel, mintea și emoțiile  sunt cele două mari fereste spre lumea de afară (gânduri, informații,  cunoștință, înțelepciune, intelect; emoții și sentimente etc.). Cum gestionăm cu ceea ce ne hrănim sufletul nostru, cum vom dispune în continuare asupra trupului nostru, însă când știm că  sufletul este așezat între duh și trup, între  celelalte  două părți,  comandă (duh) și beneficiar (trup). Întrebarea urgentă este, vom ține seama de funcțiile duhului, lăsăm activ organul prin care avem balanța pusă în noi de Dumnezeu, de a discerne și de a acționa duhovnicește?

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Izgoneşte neadevărul din gura ta şi depărtează viclenia de pe buzele tale! (Proverbe, 4:23-24)

Ceea ce avem în mintea noastră (cunoștință, înțelepciune, planuri etc), nu sunt altceva decât idei, dorințe,  gânduri…,  însă, foarte important pentru noi este ce vom face, cum vom acționa, pentru noi sau împotriva noastră (și implicit împotriva semenilor noștri)?

Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. (Psalm 94:19)

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. (Evrei, 4:12)

Cel mai adesea, creștinul e și el bombardat direct de Diavol sau prin frați și surori, sau alți oameni,  cu gânduri negre (rele) fiind  insultați și pângăriți prin fel de fel de  bârfe, invidii, gelozii, de tot felul de lucruri rele și astfel ne este întinată inima și suntem cuprinși de acele sentimente și emoții rele, de  mânie… Ce vom face, voința noastră ce va decide?  Ce atitudine alegem să avem?  Să fiu un ucenic al Domnului, plin de iertare și de iubire? Sau să fiu un răzvrătit, un om mânios și plin de răutate, un ucenic al Diavolului, un acuzator, un mincinos, un hoț, un ucicaș de frați, neiertând și neiubind?

Ideea de azi este simplă, trebuie să ne păzim ușa inimii (mintea), ce intră și ce iese. Cu ce ne alimentăm inima, și ce lăsăm să iasă din ea, spre aproapele nostru. Ne folosim de balanța cunoștinței de Dumnezeu, de organul duhului nostru, de comuniunea și de părtășia cu Duhul Sfânt? Avem o inimă plină de iubire și de pace, acea  stare  de har care întrece orice pricepere? Dar dacă, Doamne ferește, s-a cuibărit în inima noastră … invidia, gelozia, răutatea, mânia… Ce facem?

12. Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;

13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

14. Urmăriţi pacea cu toţi, şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.

16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc… (Evrei, 12: 12-16)

Apostolul Pavel în epistola sa către biserica (sfinții) din Efes, scrie  că:

 
aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;

23. şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

25. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: “Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.

26. “Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.

28. Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.

29. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

30. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.

31. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

32. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. (Efeseni, 4:21-32)

Înnoiți-vă, prin citirea și asultarea de Cuvânt, umpleți-vă de iubire și de iertare, iertați-vă cum v-a iertat și Dumnezeu… călcați pe urmele lui Isus Hristos.

Păziți-vă inima și nu vă întinați!

7. Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.

9. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

10. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.

Fraților, să nu dăm nici un prilej Diavolului, nici un capăt de pod de-a intra și a se cuibări în viața noastră… căci el nu va mai pleca cu una-cu două, odată intrat, ci  numai prin puterea lui Dumnezeu, atunci când ne mărturisim păcatele (Iacov, 5:16) și  ne pocăim de ele, când iertăm și primim iertarea; după aceea trebuie poruncit  (în Numele lui Isus Hristos) duhurilor rele să ne părăsească, în termenii stabiliți de Domnul nostru.

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

_______________

Note

O meditație  inspirată de  Efeseni 4:26-27,   completată cu informații tehnice din cartea Omul spiritual de Watchman Nee

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s