WATCHMAN NEE: Omul Spiritual

 Nu introspecția îți aduce pacea și creșterea

Trebuie să ne păzim însă de un lucru: nu trebuie să folosim niciodată cunoştinţa dobândită pe paginile acestei cărţi pentru a ne autoanaliza. Dacă, aflându-ne în lumina lui Dumnezeu, ajungem să vedem lumina, ne vom cunoaşte pe noi înşine fără să ne pierdem libertatea noastră în Domnul. Dar dacă în fiecare zi, de dimineaţa şi până seara, nu facem altceva decât să ne analizăm pe noi înşine, sădisecăm gândurile şi sentimentele noastre, atunci lucrul acesta nu ne va îngădui să ne pierdem cu totul pe noi înşine în Cristos. Dacă un credincios nu e  învăţat profund de către Domnul, cu greu va putea cunoaşte adevărul deplin.

Acest proces de introspecţie şi de autoanaliză e dăunător vieţii spirituale. Ar fi bine să reflectăm asupra planului de răscumpărare al lui Dumnezeu.  Planul  Său prevede ca prin noua viaţă ce ni s-a dat, la vremea când am fost născuţi din nou, El să ne poată izbăvi de: (1) păcat, de (2) natural şi de (3) supranatural, adică de forţa satanică a răului din domeniul nevăzut. Aceşti trei paşi ai izbăvirii sunt  esenţiali. Nici unul nu poate fi omis. Dacă un creştin se mărgineşte la lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu, mulţumindu-se doar cu biruinţa asupra păcatului, el nu va împlini scopul deplin al lui Dumnezeu. Viaţa naturală – „eul“ – trebuie să fie  adusă la supunere, după cum trebuie învins duşmanul supranatural. Cu siguranţă, e bine să biruieşti păcatul, dar lucrarea nu e isprăvită dacă acel „eu“ împreună cu răulsupranatural rămân necuceriţi. Crucea nu-şi poate permite o asemenea victorie  parţială. Nădăjduiesc, prin harul lui Dumnezeu, că voi putea sublinia îndeajuns aceste puncte importante pe parcursul lucrării.

 În afară de ultima parte a volumului al treilea, în care voi discuta despre trup, cartea poate fi considerată un manual de psihologie biblică. Noi ne bazăm în toate afirmaţiile pe Biblie şi dovedim toate lucrurile prin experienţa spirituală.  Rezultatul descoperirilor noastre, obţinut atât prin studierea Cuvântului scris, cât şiprin experienţe personale, ne spune că pentru fiecare experienţă spirituală (cum e  naşterea din nou) există o schimbare specială în omul nostru dinăuntru.

Conchidem, prin urmare, că Biblia împarte omul în trei părţi: duh, suflet şi trup. Vom vedea, în continuare, cât de diferite sunt aceste funcţii şi domeniile acestorelemente, în special cele alte duhului şi sufletului. În acest context, se cuvine săprecizăm câteva lucruri în legătură Partea Întâi a primului volum al acestei trilogii.Reliefarea deosebirilor dintre duh şi suflet, precum şi sublinierea deosebirilor  dintre funcţiile lor – toate acestea sunt cunoştinţe esenţiale pentru cei ce doresc să  crească în viaţa spirituală. Numai după ce au ajuns ei să recunoască duhul şi tot ceea ce e duhovnicesc, vor putea ei umbla după îndemnurile Duhului. Din pricina unor mari lacune la acest capitol, ce pot fi observate la majoritatea credincioşilor,  am încercat să explic lucrul acesta cât mai detaliat. Celor care au unele cunoştinţe  de bază în acest prim domeniu nu le va fi greu să înţeleagă, în vreme ce unii, care nu sunt familiarizaţi cu acest studiu, vor trebui să zăbovească un timp asupra  concluziilor capitolului respectiv, abia apoi putând continua studiul.

Prin urmare, Partea Întâi nu se ocupă în mod propriu-zis de viaţa spirituală, ci doar ne oferă cunoştinţele de bază necesare înţelegerii vieţii spirituale. Partea aceasta va  fi mai bine înţeleasă dacă va fi recitită la sfârşit, după ce s-a parcurs întreaga trilogie.

Nu sunt eu primul care a scos în evidenţă deosebirea dintre duh şi suflet.   Andrew Murray a spus odată că Biserica, în totalitatea ei, şi credincioşii luaţi fiecare  în parte trebuie să se îngrozească mai cu seamă de un lucru: anume de  activitatea dezordonată a sufletului, cu puterea lui de subjugare a minţii şi a voinţei.  Apoi F.B. Meyer a declarat că dacă nu ar fi cunoscut deosebirea dintre duh şi suflet, nu şi-ar fi putut imagina cum este viaţa lui spirituală. Şi mulţi alţii, ca  Stockmayer, Jessie Penn-Lewis, Evan Roberts, Madame Guyon, au mărturisit  acelaşi lucru. Am apelat fără oprelişti la aceste scrieri, întrucât cu toţii am primit  aceeaşi încredinţare din partea Domnului. Aşa se explică de ce am hotărât să renunţ la menţionarea tuturor trimiterilor ori de câte ori am recurs la scrierile unuia dintre  aceşti autori.

 Cartea aceasta nu a fost scrisă doar pentru credincioşii maturi, ci şi pentru cei mai tineri, cu mai puţină experienţă în slujba Domnului. Noi, cei care răspundem de  viaţa spirituală a altora, ar trebui să ştim de ce să-i păzim şi spre ce să-i îndreptăm; de asemenea, de unde şi până unde să-i ducem. Dacă îi ajutăm pe oameni, dinspre latura negativă, îndemnându-i să nu păcătuiască, şi dinspre latura pozitivă, să fie plini de râvnă, oare doar la aceasta se rezumă lucrarea pe care doreşte Domnul s-o facem? Sau există şi o altă lucrare, mai profundă?Personal sunt de părere că Biblia ne oferă un răspuns foarte precis în această  privinţă. Planul lui Dumnezeu este ca toţi copiii Săi să fie izbăviţi cu desăvârşire de  vechea creaţie şi să intre pe deplin în noua creaţie. Indiferent cum i-ar părea vechea creaţie omului, ea este cu totul şi cu totul osândită de Dumnezeu. Dacă noi,  lucrătorii creştini, ştim ce trebuie să facem – adică ce trebuie nimicit şi ce trebuie păstrat şi zidit, atunci nu vom mai fi nişte orbi care îi conduc pe alţi orbi.

Naşterea din nou – adică primirea vieţii lui Dumnezeu – este punctul de plecare în tot ce urmează în viaţa spirituală. Ce lipsit de sens ar fi, atunci, dacă rezultatul final al tuturor argumentărilor şi îndemnurilor noastre, al explicaţiilor şi al studiilor noastre n-ar fi altul decât acela de a-i ajuta pe oameni să priceapă cu mintea, să ia anumite hotărâri cu voinţa lor, să simtă anumite sentimente şi să fie pătrunşi de  anumite emoţii, lucrurile oprin du-se aici! Asta nu ar fi de ajuns pentru a-i ajuta să  primească viaţa lui Dumnezeu în duhul lor. Dacă noi, cei care răspundem de predicarea Evangheliei, vom înţelege cu adevărat faptul că, dacă oamenii nu primesc viaţa lui Dumnezeu în străfundul fiinţei lor, nu am realizat nici o lucrare cu adevărat valoroasă, atunci ce radicală transformare se va produce în lucrarea noastră! O atare cunoştinţă ne va face să ne dăm seama că mulţi din cei care  mărturisesc credinţa în Domnul Isus nu au crezut, de fapt, cu adevărat în El.  Lacrimile, pocăinţa, schimbarea purtării, râvna şi toată munca lor neobosită nu sunt nici pe departe adevăratele semne ale unui creştin. Fericiţi suntem dacă am ajuns să ne cunoaştem adevărata responsabilitate: de a-l conduce pe om la  poziţia de a primi viaţa necreată a lui Dumnezeu.Amintindu-mi cum a încercat vrăjmaşul să mă împiedice să învăţ  adevărurile prezentate în ultimul volum, nu pot să nu încerc un sentiment de  nelinişte la gândul că unii, deşi vor intra în posesia cărţii, se vor lăsa înduplecaţi de Satan să nu citească, până la urmă, cartea. Sau, dacă o vor citi, vor putea fi manevraţi de Satan să uite tot ce au citit. Prin urmare, îi previn pe cititorii mei: cereţi Domnului să-l împiedice pe Satan de a vă face să nu citiţi această carte, iar atunci când aţi ajuns s-o citiţi, rugaţi-vă! Transformaţi ceea ce aţi citit în rugăciune. Rugaţi-vă ca  Dumnezeu să vă acopere cu coiful mântuirii, să nu uitaţi ceea ce aţi citit şi să nu rămâneţi la stadiul în care doar mintea să fie hrănită cu o sumedenie de teorii.Se cuvine acum să adresez câteva cuvinte celor care deja posedă  adevărurile cuprinse în paginile următoare. Dacă Dumnezeu te-a eliberat, prin harul Său, de carne şi de puterea întunericului, atunci ai datoria, la rândul tău, să împărtăşeşti aceste adevăruri şi altora. Astfel, după ce ai digerat profund cartea şi ţi-ai însuşit temeinic adevărurile cuprinse în ea, strânge în jurul tău câţiva sfinţi şi predă-le aceste adevăruri. Dacă îţi este peste mână să foloseşti tot materialul din carte, atunci alege un capitol sau două. Eu nădăjduiesc că adevărurile din ea nu vor rămâne neobservate. Chiar împrumutarea cărţii altora, ca s-o citească, poate fi de mare folos.

Acum, după ce acest mic tratat se află deja în mâna Domnului, dacă El va găsi cu cale, să-l binecuvânteze în vederea creşterii spirituale şi a victoriei pe plan spiritual, atât în mine, cât şi în mulţi dintre fraţii şi surorile mele! Voia Domnului să se facă, iar duşmanul să fie înfrânt! Vie Domnul Isus Cristos cât mai curând, să domnească El pe veci! Amin.

[Din Prefață la cartea Omul spiritual, traducere Doru Motz – 2009]

Watchman Nee

Şanhai, 4 iunie 1927

Sursa AICI

_______________________

 [Mai jos avem parte Din  A doua Prefață la cartea Omul spiritual, traducere Doru Motz – 2009]

În prima prefaţă am amintit o ches­tiune care merită să fie repetată şi dezvoltată  aici, căci este de o importanţă extra­ordinară:  să nu încercăm niciodată să ne analizăm pe noi înşine. Citind un aseme­nea tratat, s­ar putea, fără să ne dăm seama, să devenim dintr-­odată extrem depredispuşi la  autoanaliză. Observând sta­rea vieţii noastre lăuntrice, vom avea ten­dinţa de a  supra-analiza gândurile, senti­mentele şi fluctuaţiile omului nostru lăuntric. La  prima vedere, s-­ar părea că asta duce la un evident progres spiritual, în realitate  însă va îngreuna tratarea vieţii „eului“. Dacă în permanenţă ne îndrep­tăm atenţia  asupra fiinţei noastre lăuntrice, ne vom pierde cu totul pacea, căci în curând vom descoperi discrepanţa dintre aşteptările noastre şi trista realitate. Noi ne vrem  umpluţi de sfinţenie, dar suntem găsiţi mereu în minus la acest capitol. Lucrul  acesta ne dă un sentiment de neli­nişte. Dumnezeu niciodată nu ne cere să fim introspectivi – căci introspecţia este una din cauzele majore ale stagnării noastre spirituale. Odihna noastră stă numai şi numai în privirea aţintită asupra Domnului, şi nu asupra noastră. În măsu­ra în care privim la El suntem şi eliberaţi de eul nostru. Noi ne odihnim pe lucrarea isprăvită a Domnului Isus Cristos, şi nu pe experienţele noastre fluctuante.

Adevărata viaţă spirituală nu depinde de capacitatea noastră de a pătrunde gândurile şi sentimentele noastre din zori şi până seara, ci numai şi numai de privirea aţintită la Mântuitorul! Să nu fie indus în eroare cititorul, crezând că poate să se opună tuturor fenomenelor şi lucrărilor supranaturale. Scopul meu e, pur şi simplu, de a impri­ma asupra ta nevoia de a testa fiecare lucru, de a vedea dacă vine de la Dumnezeu sau nu. Sincer să fiu, cred că multe experienţe spirituale vin de la Dumnezeu. Am fost martorul multora din ele. Dar trebuie să  recunosc că multe din fenomenele supranaturale de astăzi sunt false şi amăgitoare. Nu am nici cea mai mică intenţie de a convinge pe cine­va să renunţe la tot ce e de  natură supra­naturală. Doar vreau să scot în evidenţă, în această carte, diferenţele principale din­ tre aceste două tipuri de manifestări. Atunci când un credincios este confruntat cu orice fenomen supranatural, el trebuie să­l cerceteze cu atenţie în  lumina princi­piilor revelate în Biblie, înainte de a hotărî dacă­-l va primi sau  respinge.

Cât priveşte chestiunea sufletului, cred sincer că majoritatea credincioşilor osci­lează între cele două extreme. Pe de o parte, considerăm emoţiile ca fiind sufle­teşti şi astfel, cei uşor mişcaţi în inima lor sau foarte emotivi sunt clasaţi de noi drept  sufleteşti. Pe de altă parte, pierdem din vedere faptul că a fi raţional nu înseamnă  deloc a fi şi spiritual. Trebuie să ne păzim tot atât de mult de confuzia spirituală de a spiritualiza o viaţă raţională, după cum trebuie să ne păzim de greşeala de a  cosidera că o viaţă în care predomină emo­ţiile e neapărat şi o viaţă  spirituală.

Mergând mai departe, vom spune că nici­odată nu trebuie redusă funcţia sufletului nostru la o stare de totală inactivitate. Probabil înainte nu ne priveam cu îngrijo­rare emoţiile şi sentimentele noastre sufle­teşti, iar umblarea noastră era pe măsura acestei stări. Mai târziu însă, recunoscându­-ne greşeala, am trecut în cealaltă extremă, suprimând total aceste emoţii. Chiar dacă o asemenea atitudine ni s-ar părea nouă bună, ea nu ne va face să fim cu nici un pic mai „duhovniceşti“. O înţelegere greşi­tă a acestei chestiuni, oricât de mică ar fi ea, va face ca viaţa cititorului să fie „foar­te moartă“. De ce? Fiindcă duhul lui, lipsit de capacitatea de a se exprima, va fi încarcerat, încorsetat printr­o suprimare a emotivităţii. Or, dincolo de acest prag zace un alt pericol, şi anume ca în acest proces de suprimare excesivă a emoţiilor sale, credinciosul să se transforme, în cele din urmă, într­-un om raţional, dar nu într-­unul spiritual; şi astfel, deşi într-­altă formă, el va rămâne tot sufletesc! Totuşi, efervescenţa sentimentelor sufle tului său, atunci când exprimă simţirea duhului, este extrem de valoroasă. Tot aşa şi gândul sufletului, dacă dezăluie mintea duhului, poate fi cât se poate de instructiv.

Aş dori să spun câteva cuvinte despre ultima parte a cărţii. Având în vedere propria mea slăbiciune trupească, s­-ar părea că sunt cel mai puţin îndrituit să mă pronunţ asupra acestui subiect. Totuşi, s­-ar putea ca însăşi slăbiciunea aceasta să-­mi confere o mai mare pătrundere interioară, întrucât sufăr mai mult de pe urma neputinţei, bolii şi durerii decât majoritatea oamenilor. De nenumărate ori aveam impresia că mă lasă puterile, dar slavă Domnului, am reuşit să termin de scris şi această  secţiune. Sper că cei care au avut experienţe similare în „corturile“ lor pământeşti vor accepta ceea ce am scris ca pe o lumină adusă de mine din întunericul prin care am trecut. Fireşte, nenumărate sunt controversele care s-­au ivit în jurul vindecării  divine.

Întrucât cartea de faţă se ocupă, în general, de principii, mă voi abţine de la  orice fel de polemici în chestiuni de amănunt. Am  spus în această carte ceea ce m-a­m simţit îndemnat să spun. Acum îl rog pe cititor ca în fenomenele legate de boală  să discearnă singur şi să deosebească între ceea ce vine de la el însuşi şi ceea ce vine de la Dumnezeu. Mărturisesc însă că multe lucruri rămân neterminate în această carte. În ce mă pri­veşte însă, am făcut tot ce se putea şi, prin urmare, vă ofer ce am mai bun. Cunoscând importanţa imensă a mesajului cuprins în această carte, L­-am rugat pe  Dumnezeu, cu frică şi cutremur, să mă treacă şi pe mine prin toate experienţele  descrise.

Prezint cele expuse în această carte cuge­tului copiilor lui Dumnezeu – ca ei să cântărească tot ce s­a spus. Recunosc că o lucrare care încearcă să descopere  vicleşugurile vrăjmaşului va deveni îndată ţinta celor mai furibunde atacuri din partea puterilor întunericului şi a opoziţiei multor oameni. N-­am scris din dorinţa de a căuta bunăvoinţa şi aprobarea oamenilor. Prin urmare, orice împotri­viri de acest gen le voi considera lipsite de importanţă. De asemenea, mai ştiu şi aceea că dacă lucrarea va fi de folos copiilor lui Dumnezeu, unii vor avea des­pre mine o părere mai înaltă decât s-­ar cuveni. Daţi-­mi voie s-­o spun deschis că şi eu sunt un biet om, şi încă cel mai slab dintre toţi. Învăţăturile acestor pagini relevă  experienţele slăbiciunilor mele. Cartea se află astăzi în mâinile cititori­lor şi asta numai şi numai prin harul lui  Dumnezeu. Dacă vei avea curajul şi perseverenţa să citeşti în întregime prima parte şi să continui apoi cu celelalte, poate că  Dumnezeu te va binecuvânta şi pe tine cu adevărul Său. Dacă ai terminat deja de citit toată lucrarea, pot să te rog s-­o reciteşti după câtva timp?

Preaiubiţilor, haideţi să ne îndreptăm inimile încă odată spre Tatăl nostru,  aruncându-­ne la pieptul Său prin credinţă şi primind de la El viaţa Sa. Să  mărturisim din nou că noi suntem săraci, dar El e bogat, că noi n-­avem nimic, dar El are totul. Dacă nu ne dă El har, nu suntem decât nişte păcătoşi lipsiţi de apărare. Să-­I mulţumim cu recunoştinţă în inimile noastre, pentru faptul că Domnul Isus ne-­a dat har!

Sfinte Tată, tot ce mi-­ai încredinţat se află cuprins acum în această carte. Dacă vei găsi cu cale,  binecuvânteaz­-o! Păzeşte­-ţi, Doamne, copiii în aceste zile de pe urmă, de întinarea cărnii şi de duhurile rele! Zideşte, Tată, trupul Fiului Tău, nimiceşte pe vrăjmaşul Fiului Tău şi grăbeşte venirea Împărăţiei Fiului Tău! Dumnezeule Tată, la Tine privesc acum şi mă arunc în braţele Tale! Pe Tine Te doresc!

Watchman Nee

Şanhai, 25 iunie, 1928 

Sursa AICI

Advertisements

2 thoughts on “WATCHMAN NEE: Omul Spiritual

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s