Doru Motz: Începutul umblării mele cu Dumnezeu

Cu ajutorul lui Dumnezeu, m-am rugat astăzi Lui să mă ajute să continui istoria vieţii mele, relatând din momentul în care am încheiat primul episod transmis pe Desculţi sub titlul Cum m-am întors eu la Dumnezeu, asta la cererea mai multor fraţi şi surori.

Să fim înţeleşi: istoria mea nu este cu nimic senzaţională; nu e nimic deosebit. Îmi fac doar datoria de a da o mărturie despre felul cum a lucrat Domnul în viaţa mea, tot ce am reuşit să fac fiind lucrarea Sa. 

Mărturisesc că am o oarecare ezitare în a face acest lucru. Motive? Multe şi variate. Dar Duhul mi-a amintit de 1 Petru 3:15, care spune: Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă. Desigur, s-ar putea cita o mulţime de alte versete, dar cel citat este de ajuns.

Apoi nu întâmplător mi-a căzut în mână seria Amintirilor cu sfinţi , de Daniel Brânzei, acum. Ca să preîntâmpin un eventual atac din partea criticilor: „Cum, tu te consideri sfânt?!”, răspund: Da, prin îndurarea Domnului sunt, în sensul că am fost îmbrăcat cu sfinţenia Lui, deşi, când mă uit la mine, văd încă multă nedesăvârşire, a work in progress – cum s-ar numi asta pe limba lui Shakespeare? – o lucrare în curs de desăvârşire? Trebuie să mă bazez pe Cuvântul Său, care mă asigură că sunt mântuit, pe baza sfinţeniei Domnului Isus Cristos, unul din copiii Săi, căruia El i-a atribuit sfinţenia Sa! Ca poziţie în Cristos, sunt ceea ce sunt, deşi pe planul trăirii practice, El mai are încă mult de lucru în mine. De ce m-a ales El şi pe mine să am parte de mântuire, să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui – ei, asta e un  mister, după cum spune cântarea: „Cum am ajuns în îndurarea Lui nu ştiu…” De ce m-am născut într-o familie de credincioşi, iarăşi nu ştiu, dar ştiu că Harul Său şi pentru mine a fost mare, cum spune iarăşi cântarea: Wonderful, matchless grace of Jesus sau Minunatul har, fără seamăn, al lui Isus!

Cred că aţi observat cum li se adresează Apostolul Pavel în diversele sale epistole copiilor Domnului. Citez doar un exemplu: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Cristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Biserica lui Dumnezeu, care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi să fie sfinţi şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Cristos…” (1 Corinteni 1:1-2).

Rog pe fraţii şi surorile de pe Desculţi să mă poarte în rugăciune, căci, la îndemnul multora dintre voi, m-am angajat la această lucrare, care, credeţi-mă, nu e deloc  uşoară. Dacă nu ar fi fost îndemnurile voastre, poate nu aş fi îndrăznit să scriu. Aş fi preferat să rămân mai departe un simplu traducător, dar Dumnezeu se pare că vrea şi altceva de la mine. Fiind convins atunci că e lucrarea Lui, nu mă mai  tem, deşi am încă ezitări şi mereu trebuie să întrerup, să cer din nou îndurare de la El. Într-un fel, mă cutremur, simţindu-mă iar student, aşteptând cu înfrigurare şi justificate emoţii ziua unui alt examen (zile de care credeam că, în sfârşit, am scăpat, acum la bătrâneţe)!

Suntem la început de august, în anul de graţie 1965, la câteva zile după ce prietenul meu Puiu Cocian şi cu mine ne-am întors de la Sibiu, unde am răspuns chemării Sale pline de dragoste, urmându-L în apa botezului şi predându-ne viaţa în întregime Lui, împlinind dorinţa/profeţia rostită de fratele păstor Cocian Marţian: „…să vă întoarceţi oameni schimbaţi!”

În vara acelui an, am absolvit şcoala profesională de pe lângă Uzinele de Vagoane din Arad, cu meseria de strungar. Mama mă îndemnase să învăţ o meserie, să pot fi de ajutor familiei, ca cel mai mare dintre patru copii, întrucât în 1961 nu se întrezărea eliberarea tatălui nostu din închisoare. Am ales o meserie ce părea mai interesantă. Piesa de la examenul de absolvire a fost un tampon de vagon, în miniatură, pe care m-a ajutat Dumnezeu să-l execut atât de bine, încât arcuia doar din etanşeizarea celor doi cilindri.

Ca urmare a rezultatelor bune obţinute şi la probele teoretice, am fost repartizat după absolvire ca muncitor calificat la secţia Sculerie/Matriţerie a menţionatei  uzine. Loc excelent, unde poate că aş fi rămas mult şi bine, fără să merg mai departe la şcoală, dacă Dumnezeu nu ar fi avut alt plan cu viaţa mea. După doar
câteva zile, am fost transferat subit, fără nicio explicaţie, la sectorul doi, cum, paremi-se, i se spunea acestuia, de peste podul peste liniile de cale ferată, din cartierul Grădişte.

Prezentându-mă la noul loc de muncă, am fost surprins neplăcut să fiu luat în primire de maistrul Ceavici, care nu şi-a ascuns bucuria de a mă avea din nou în subordine.

În perioada uceniciei, avusesem o întâmplare oarecum nefericită, fiind aproape să-mi pierd viaţa. Maistrul se ocupa cu „fuşeraiul”, adică cu executarea unor lucrări particulare pentru prietenii şi cunoscuţii săi din afara uzinei. Într-o zi, m-a dus la o altă secţie, ca să nu fie văzut de şeful lui, şi m-a aşezat la un strung nou, pentru a executa piesa respectivă. Trebuia să încep cu secţionarea unei bucăţi de OL42,
dintr-o bară lungă. Nefiind obişnuit cu acest lucru şi, mai ales, cu noua maşină, nu am asigurat bara, ce ieşea din strung destul de mult în poziţie liberă. Dintre toate vitezele modernului strung, pentru care nu mi se făcuse niciodată instructajul, închipuiţi-vă că am reuşit să introduc turaţia maximă!

Într-o clipă, s-a auzit un zgomot înfiorător, bara ce atârna liber îndoindu-se imediat la nouăzeci de grade şi măturând totul din cale, printre care şi un robinet de aer comprimat, dar, spre fericirea mea, nu se afla în momentul acela lângă strung niciun alt om, Domnul scutindu-mă de comiterea crimei de omucidere la frageda vârstă de nici 15 ani.

M-am făcut alb la faţă, aproape să leşin. Un frate de pe Valea Crişului, care lucra la strungul alăturat, mi-a venit imediat în ajutor, oprind numaidecât infernala maşină.

Se înţelege acum de ce, când reveneam la sectorul doi, după absolvirea şcolii profesionale, maistrul Ceavici, ce fusese probabil tras la răspundere pentru această ilegalitate, şi-a frecat bucuros mâinile, zicându-şi că acum avea prilejul să se răzbune pe mine. Numai că eu aveam de-acum un Stăpân Atotputernic, care
veghea asupra mea, deşi îngăduia să trec prin această şcoală amară, dar necesară, cum se spune la Plângerile lui Ieremia 3:27: Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.

Şi aşa mi-am început cariera de strungar, care a durat doar trei ani. Comiţându-se o ilegalitate, deşi aveam doar 17 ani, am fost obligat să muncesc în trei schimburi: prima săptămână şase zile, dar uneori şi şapte, de la 7 la 3, apoi săptămâna a doua de la 3 după amiază până la 11 p.m., iar a treia săptămână de la 11 seara la 7 dimineaţa, ş,a,m.d. – cel mai greu schimb dintre toate, fiind cel de noapte, pe care americanii, când am reluat, pentru o scurtă perioadă, această meserie, în Portland,
Oregon, spre satisfacţia „binevoitorilor” mei, care au exclamat: „Şi-a găsit locul. Uite, tot la strung a ajuns!” Ei bine americanii numesc acest schimb „graveyard shift”, adică schimbul groparilor! Nu eram însă în pericol să adorm, deoarece maistrul, care era mare şi pe linie de partid, petrecea o bună parte din noapte lângă strungul meu, ducând „muncă de lămurire” şi încercând să mă facă să mă las de credinţă.

Dar am sărit peste un moment important, care a avut loc curând după munca în acest loc ce semăna, mai degrabă, cu un lagăr de concentrare, unde, fiind cel mai tânăr, mi se dădeau cele mai infecte joburi – de pildă, să execut şuruburi, cu sutele, în fiecare zi, trebuind să merg afară să-mi procur bara de oţel, de multe ori pe întuneric, în condiţii de ploaie sau de zăpadă.

Cum a avut loc descoperirea mea sau, mai bine zis, cum m-a prezentat El de copil al Său? Într-o zi, pe la unsprezece dimineaţa, a sunat de pauza de masă. Înainte de a mânca, am plecat capul, spunând o rugăciune în gând. Când am deschis ochii, în faţa mea mă săgetau o pereche de ochi, întrebători, batjocoritori, ai şefului de UTC pe secţie. „Mă, tu eşti pocăit?” Fără să ezit, deşi ştiam ce va urma, am încuviinţat.

În mai puţin de zece minute ştirea senzaţională a făcut înconjurul atelierului. A fost doar un moment iniţial de uşoară suferinţă, când s-a împlinit Cuvântul de la Evrei 13:13: Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui, după care, tot cerul s-a coborât în mine, cum spune cântarea: „Mii de primăveri vin parcă, toate odată pe pământ”.

A urmat seria previzibilă de reacţii, de la râsete şi batjocuri la expresii secrete de admiraţie. S-au organizat, mai întâi, întâlniri particulare cu mine în doi-trei oameni, însă Cuvântul se împlinea întocmai: Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela (Matei 10:19).

Văzând maistrul Ceavici, secretarul de partid răspunzător pentru tineret, că nu mă poate convinge să mă las de Cristos, a trecut la şedinţe cu participarea unui număr mare de tineri, după ce noaptea, frustrat, îmi făcea viaţa amară, încercând să mă convingă să nu mai merg la adunare şi sugerând că acolo s-ar petrece cele mai  indecente fapte. „De ce nu veniţi să vedeţi ce facem noi acolo”, îi răspundeam eu.

Şedinţele publice au încetat curând după ce au început, când conducătorii de partid mi-au spus: „Aşa nu se mai poate! Tu ai să-i faci pe toţi pocăiţi ca tine”, când tinerii au început să-mi ia apărarea în luările lor publice de cuvânt.

Dacă metoda de sfidare publică nu a dat rezultate, şeful meu a recurs la alte  tertipuri. Am aflat ulterior că s-a dus la liceul seral Ioan Slavici, pe care-l frecventam, căutând să-i convingă pe profesori să mă dea afară. Numai că
încercările lui, tot mai disperate, au dat greş şi de data asta. „Cum? Să-l dăm afară pe Moţ? Dar el e elevul nostru cel mai bun!”

Dar despre asta şi despre cum am învăţat limba engleză, în episodul viitor, în cazul fericit că nu v-am plictisit sau că nu-mi interzice moderatorul grupului să mai vorbesc (glumesc, desigur). Contez pe rugăciunile voastre.
(Episodul 2)

s u r s a

Advertisements

One thought on “Doru Motz: Începutul umblării mele cu Dumnezeu

  1. Pingback: Doru Motz: Începutul umblării mele cu Dumnezeu — ARMONIA MAGAZINE – USA – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s