Mă voi duce la oamenii însemnați și le voi vorbi

Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor! Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile. (Ieremia 5:5)

Versetul e din Vechiul Testament, după cum toți cei ce citesc Cuvântul știu acest lucru, că Ieremia era trimis de Dumnezeu să vorbească poporului care se abătuse de la voia lui Dumnezeu. Acest popor avea un legământ pe care Dumnezeu îl făcuse cu părinții lor. Dacă citim întreg capitulul 5, vom vedea care era starea poporului în relația cu Dumnezeu. 

Mă voi duce deci la cei mari. Cine erau cei mari la care Dumnezeu vroia să le vorbească? Erau mai marii poporului. Peste o țară trebuie să fie și unii care să conducă poporul. Fie că îi conduce spre bine sau cum au fost situații când cei mari i-a  condus spre rău. Cei mari desigur că  au o responsabilitate față de poporul pe care îl conduce. Dar și mai mare responsabilitate o au înaintea lui Dumnezeu, în special cu acest popor, care era chemat “poporul Lui”. Așa stăteau lucrurile atunci în vechime.

Dar să ne uităm cum stau în zilele noastre, pentru cei care susținem că suntem credincioși și implicit facem parte din poporul lui Dumnezeu câștigat la Golgota de Domnul Hristos prin jerfa Lui. În Adunări sunt unii care conduc într-un fel sau altul pe frați și surori. Cum îi conduc ei? Deseori putem vedea că nu îi conduc spre bine. Putem observa de felul cum ei se ocupă de Adunarea lui Dumnezeu. Aceștia însă pretind că sunt puși de Dumnezu să ia grija de turma Lui. Adunarea lui Israel avea să sufere din timp în timp din pricina celor mari care îi conduceau.

Dacă vrei să fii mare în Adunare, în Casa lui Dumnezeu,  să știi că Dumnezeu va sta de vorbă cu tine, nu cu cel care te ascultă. Dar de ce  Dumnezeu stă de vorbă cu cei mari ai poporului? Citim în continuare: şi le voi vorbi. Ce să le vorbească? Ce avea să le spună? Avea să le reproșeze despre fiii lor. Să le vorbeasca despre legământul pe care El l-a făcut cu părinții lor. Sigur că avea să le aducă aminte că nici părinții lor nu au fost credincioși lui Dumnezeu. Dacă citim si versetul 7 vom vedea ce  zice Domnul: Copiii tăi M’au părăsit.

Ei bine, dacă așa stăteau lucrurile cu copiii celor de atunci care conduceau poporul, să vedem cum stau acum cu copiii celor ce conduc Casa lui Dumnezeu. Nu știu câți sunt conștienți că au de-a face cu Dumnezeu în creșterea copiilor lor și că El poate să le spună și lor aceleași cuvinte: Cum să te iert? Pentru nepăsarea pe care o au unii dintre părinți cu privire la creșterea spre slava lui Dumnezeu a copiilor pe care Dumnezeu li i-a dat. Am întâlnit credincioși care vorbeau în adunare și a căror copii nu numai că nu erau în Adunare, dar erau mai răi în societate decât ai celor necredincioși.

Dacă ești unul dintre aceștia care dai învățătură în adunare sau altora și ai tăi sunt străini de legământul lui Dumnezeu? Să știi că atârnă greu în cumpănă judecata Domnului pentru tine: Cum să te iert? întreabă Dumnezeu. Dacă copiii tăi umblă după alți dumnezei? Poate veți zice careva  Cum umbla ai noștri după alți dumnezei? Dar să știti că atât timp cât ei nu se bucură împreună cu cei răscumpărați au inevitabil alți dumnezei. Să luăm seama că Dumnezeu nu vorbește copiilor care acum pot fi maturi. El a pus responsabilitate pe umerii părinților Cum să te iert?  Pentru când i-ai lăsat de capul lor la vremea când ei aveau nevoie de îndrumare și strunire. Iată ce citim în  Proverbe 22-6:

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s’o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea. (Proverbe 22-6)

Mi-a fost dat să fiu în casa unuia care era printre vârfurile Adunării în București. Stînd de vorbă cu el și cu alt frate care venise acolo cu o situație personală, la un moment dat  se aude o lovitură în ușă și intră val-virtej în casă fiul acestui frate să îi spună ce a văzut la televizor la vecinul de apartament. Copilul nu știa că mai este cineva în casă la ei. Acel copil nici azi nu este credincios și nu are de- a face cu cei răscumpărați. Am dat acest exemplu ca să vedem cât de inconștienți suntem când “luăm grija” de casa lui Dumnezeu, dar nu și de a noastră (decât formal). Era greu în vechime ca poporul să aibă acces la Legea scrisă a lui Dumnezeu. Sigur că aveau acces numai cei mai mari ai poporului. De aceea le și dă Dumnezeu porunci precise:

 Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.  Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale. (Deuteronom 6:6-9)

 Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale:  leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. (Proverbe, 6: 20-21)

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni, 6:4)

Și în Țara noastra au fost vremuri când Cuvântul nu era la discreție cum este azi. Părinții nu au niciun motiv să se scuze că nu au și copiii lor Biblia lor personală [dar și aceea sădită de ei în inima lor]. Nu avea cum să știe poporul  ce vrea  și ce așteaptă Dumnezeu de le ei, dacă mai marii poporului nu le spuneau poruncile  și  Legea lui Dumnezeu, de către cei care aveau acces la ele. Nu au cum să știe copiii la o vârstă fragedă, mici sau mărișori (tinerii și adolescenții)  ce vrea Dumnezeu de la ei, dacă părinții nu le transmit această învățătură indinspensabilă pentru viață. Așa cum am spus responsabilitatea o poartă părinții de a-i îndruma spre și din  Cuvânt și să-L arate pe Domnul Hristos.

Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile. În partea aceasta de la urmă, jugul, se  referă la cei credincioși, la modul spiritual, cei care refuză să încheie un legământ cu Domnul Hristos, atunci când El se îndură de un suflet sau altul, L-au sfărîmat. Cei din vechime l-au rupt și au ales alți dumnezei.

La noi cei din timpul de azi, acest legământ este călcat în picioare, aș zice, nesocotit, de cei care frecventeaza adunările  dar nu sunt născuți din nou. Aceștia se încadrează în ceea ce citim în epistola  către Evrei: “şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor.” (Evrei, 6:5).

Ei au legământul lor personal pe care și l-au făcut. In vechime, relatia lui Dumnezeu cu poporul era la nivel pamântesc, Nu era un legământ prin Sângele Domnului Hristos, veșnic. Israelitii prin acest legamint pamintesc erau legati de Dumnezeu  –au rupt legăturile. Fiind popor al lui Dumnezeu aveau un statut aparte de alte popoare. Ei nu aveau voie să facă ce fac popoarele din jurul lor. Erau legati de Dumnezeu.

Nu tot asa se poate întâmplă cu un copil al lui Dumnezeu care a fost născut din nou. El este protejat de Însuși Dumnezeu. De ce? Pentru că legamântul este prin sângele Fiului Său; și este vesnic. Apoi, dacă este veșnic, are de-a face cu cerul. Este diferență între relația pe care Dumnezeu o avea cu acest popor pamântesc și relatia celor răscupărați de Domnul Hristos, pe care o au aceștia cu Tatăl lor.

John Balarie

Los Angeles, California

s u r s a

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s