Un Paște mai profund – Ioan Capitolul 3

 Trei lucruri primite ,,de sus“

by Daniel Branzei

În simbolismele terminologiei lui Ioan, ,,de sus“ și ,,de jos“ marchează mult mai mult decât direcții spațiale, delimitând veritabile ,,paliere existențiale“. Identificarea este calitativă, nu spațială. Felul acesta de a vorbi a mai fost folosit de Dumnezeu și în cartea profetului Isaia:

,,Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă degândurile voastre“ (Isaia 55:9).

Cheia simbolului ne este dată de Domnul isus însuși:

„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta“ (Ioan 8:23).

Capitolul 3 al Evangheliei lui Ioan ne prezintă trei lucrurri ,,venite de sus“: (a) o naștere de sus, (b) un izbăvitor venit de sus și (c) un destin primit de sus.

a. O naștere de sus (Ioan 3:1-9). Prima dată ne

naștem ,,din carne“ , ,,din apă“ (v.5,6), dar în Christos ne putem naște din nou, ,,din Duhul“ (v.8). Prima dată ne naștem pentru moarte. A doua oară ne naștem pentru viața veșnică. Nașterea din nou este debutul unei vieți noi (Rom. 6:4).

b. Un izbăvitor venit de sus (Ioan 3:10-21). Ioan ne spune pe rând că Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu coborât din cer, șarpele ridicat de Moise în pustie (Num. 21:4-9), darul dragostei lui Dumnezeu (v.16) și Lumina venită în lume (v.19). După cum șarpele a fost ridicat de Moise pe o prijină și Fiul lui Dumnezeu a fost ridicat pe cruce ca să poarte păcatul lumii întregi. Toți cei ce privesc spre El cu credință scapă de pedeapsă și primesc viața veșnică.

Cazul lui Nicodim

Nicodim a venit la Domnul Isus noaptea, dar a primit lumina revelației divine. El a insistat ca toți ceilalți să-I dea Nazarineanului șansa de a I se examina mesajul și faptele (Ioan 7:45-52). Evanghelistul Ioan ni-l prezintă ca pe cel ce, alături de Iosif din Arimatea, a participat personal la îngroparea celui răstignit (Ioan 19:38-42).

Amănuntul poate trece neobservat și considerat lipsit de importanță de cititorul modern, dar în Evanghelia lui Ioan este sinonim cu o declarație de credință. Nicodim a făcut pentru Domnul Isus ceea ce nici un alt ucenic n-a fost gata să facă, nici chiar femeile, nici măcar mama Domnului. Cu vinerea mare începea marea sărbătoare a Paștelor evreiești și niciunul din cei menționați mai sus n-a vrut să se spurce:

,,Oricine se va atinge pe câmp de un om ucis de sabie sau deun mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt va fi necurat timp de şapte zile“ (Numeri 19:16).

A făcut-o însă Nicodim! Gestul său a fost o mărturisire: ,,Mergeți voi și mâncați din mieii voștrii, după datină. Eu nu mai am nevoie de Paște. Îl am pe Cel ridicat pe prăjina crucii, asemeni șarpelui din psutie. El este Mielul izbăvirilor noastre“. Am predicat odată despre ,,Omul care și-a ratat Paștele“. Adevărul este însă că Nicodim a fost SINGURUL care și-a serbat Paștele așa cum se cuvine.

Ioan ne spune în capitolul 3 despre dialogul purtat de Nicodim cu Domnul Isus. Este clar că (1) Nicodim a fost un căutător sincer după Împărăția lui Dumnezeu, care (2) a avut o părere relativ bună despre ,,Învățătorul venit de la Dumnezeu“ (3:2), dar a manifestat o pătrundere limitată în lucrurile duhovnicești.

,,Învățătorul lui Israel“ (3:10) a stat față atunci în față cu ,,Învățătorul venit de la Dumnezeu“ (3:2). Discuția lor s-a purtat la un nivel foarte înalt și doar cei grăbiți par să o desconsidere. Nu există nici un ,,învățător“ din lume care ar putea spune că, spre deosebire de Nicodim, poate pătrunde, înțelege și explica misterele ,,nașterii din nou“! Domnul Isus nu-i vorbește despre ea ca să-l încurce, ci ca să-L convingă de caracterul supranatural al lucrării Sale. În fața descumpănirii lui Nicodim, Domnul Isus mai aduce încă două argumente ale divinității Lui: omniprezența Lui și mesajul unui gest profetic.

Dacă veți citi cu atenție textul lui Ioan veți descoperi nu o greșeală de gramatică, ci un timp verbal care complică lucrurile:

,,Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer“ (Ioan 3:12-13).

Fiind pe Pământ atunci, Fiul lui Dumnezeu ar fi trebuit să spună ,,care a fost în cer“, dar Domnul Isus nu poate face aceasta, pentru că El este peste tot și în același timp. Spre buimăcirea lui Nicodim, Domnul isus îi spune că El este în același timp în două locuri: și în cer și pe pământ! El este omniprezent și omniștient (știe lucrurile din cer), iar prin moarte și înviere va dovedi că este omnipotent.

Nu este singura dată când evanghelistul Ioan ascunde în text dovezile omniprezenței Domnului Isus Christos.

,,Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”.  Atunci, iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: ‘Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!’ ” „Voisunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta“ (Ioan 8:21-23)

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.” „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8:56-58).

În discuția cu evreii, Domnul Isus nu numai că-i informează că a stat de vorbă cu Avraam despre venirea Sa pe pământ (ceea ce ne face să credem că motivația credincioșiei lui Avraam a fost înrădăcinată în cunoștințe profetice nescrise în cartea Genezei), ci și că El a existat ,,înainte de Avraam“. Iarăși, evanghelistul Ioan nu scrie ,,înainte să se nască Avraam, am fost“, ci ,,înainte să se nască Avraam, Eu sunt“. Nu este o greșeală gramaticală, ci o subliniere a omniprezenței Fiului lui Dumnezeu. Isus Christos este pretutindeni în spațiu și în timp.

Cel de al doilea argument al divinității Domnului Isus și al caracterului supranatural al lucrrii Sale pe care-l primește Nicodim este gestul profetic al șarpelui de aramă înălțat de Moise în pustie (Ioan 3:14-16; Num. 21:4-9 ). Ar fi bine să uităm tot ceea ce știm ca să putem pricepe, ca pentru prima dată, ceea ce i-a spus Domnul Isus lui Nicodim.

,,Șarpele de aramă“ este un simbolism cu semnificație dublă, marcând profetic o încleștare telurică între Fiul lui Dumnezeu, sămânța femeii, și Satan, șarpele cel vechi. Probabil că cel care a surprins cel mai bine această luptă a fost Costache Ioanid, unul din cei mai mari poeți-teologi ai neamului nostru. Iată ultimele două strofe din poemul Ghetsimani:

,,Şi pe creştetul Golgotei,
sus, între pământ şi cer,
vor da cea din urmă luptă
Mielul blând şi Lucifer.

Iar când Iosif va desprinde
trupul sfântului Oştean,
nevăzut, pe crucea goală,
va rămâne-nfipt… Satan!“

În marea luptă de la calvar, Christos a fost biruitor, iar Satan biruit.

În cartea Numeri ni se spune că evreii au păcătuit și Dumnezeu a trimis împotriva lor ca pedeapsă ,,niște șerpi înfocați, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel“.

,,Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num. 21:7-8).

Dumnezeu putea alege ca obiect atârnat pe prăjină orice alt obiect în afara șarpelui; putea alege un cerc pentru a simboliza soarele sau două table de aramă care să simbolizeze Legea. Oare de ce să fi ales Dumnezeu tocmai ,,șarpele de aramă“?

Aparent, hotărârea lui Dumnezeu n-a avut sens: Șerpii i-au mușcat și șarpele i-a vindecat! Trebuie să existe un alt rațional în spatele acestei alegeri. Altfel, putem cădea foarte ușor în eroarea evreilor de pe vremea lui Ezechia, care făcuseră din șarpele de aramă un obiect de cult idolatru:

,,Ezechia … A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteile şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.” (II Împăraţi 18:4)

f43d7d7dbcc3c3ea4af17b604958eb58Înprima mea vizită în Israel am privit cu uimire în lifturile de acolo simbolul șarpelui care însoțea numele companiei constructoare, ,,Nehushtan Schindler Elevator Ltd.“ Același șarpe și-a făcut locul și pe sigiliul simbolic al medicinii, sub numele de ,,șarpele lui esculap“, zeul medicinii în mitologia greacă.

Prima dată când apare în Biblie, ,,șarpele“ este exponentul lui Satan în ispitirea primilor oameni (Gen. 3:1-6). A doua apariție în textul Bibliei este cu ocazia ridicării turnului Babel. Turnul acela este numit după forma lui ,,șarpele inelat“. De altfel, permanența conflictului dintre Dumnezeu și Satan este simbolizată în Biblie de lupta dintre Ierusalim și Babilon. Pe vremea împăraților, când locuitorii Ierusalimului au păcătuit, Dumnezeu i-a dus în Babilon. Cărțile profeților Isaia, Ieremia, Daniel și Ezechiel vorbesc din belșug despre aceasta. Înfruntarea dintre Dumnezeu și Satan va culmina în vremea sfârșitului. Apocalipsa vorbește despre ,,Căderea Babilonului“ (Apoc. 18 – 20) și despre așezarea Noului Ierusalim pe pământ (Apoc. 21). Iată ce scrie Ioan în Apocalipsa despre pedepsirea lui Satan:

,,El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani“ (Apocalipsa 20:2).

Punând împreună elementele de mai sus, putem spune că Domnul i-a spus lui Nicodim că ,,șarpele din pustie“ a reprezentat mult mai mult decât un mijloc de izbăvire a celor loviți de mușcătura mortală a șerpilor înfocați. Prin ceea ce a făcut, Moise a pervestit înfrângerea finală a ,,șarpelui cel vechi“, singura victimă rămasă pironită etern la Calvar. Fără s-o știe, răstignindu-L pe Christos, Satan s-a pedepsit pe sine, stârnind bucuria tuturor făpturilor cerești și ajungând de batjocora lor:

,,A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce“ (Gol. 2:15).

Îmi închipui că Nicodim n-a pătruns sensul adânc al vorbelor Domnului Isus decât în ziua răstignirii, când ,,învățătorul lui Israel“ L-a văzut pe ,,Învățătorul venit de la Dumnezeu“ înălțat pe un lemn, ca să poată fi privit de toți, după cum spusese.

c. Un destin primit de sus (Ioan 3:22-36). Ioan Botezătorul a fost rânduit de Dumnezeu să aducă o mărturie publică despre mesianitatea lui Isus din Nazaret.

Continue reading barzilaiendan.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s