TRAIAN DORZ: Cea mai fericită zi (MĂRTURIA)

traian-dorz

 Fiecare om are şi zile fericite pe pământ, nu numai zile triste şi rele. Şi unele zile rele în viaţă, zile în care ni se întâmplă cele mai dureroase lucruri şi despre care păstrăm apoi pe totdeauna cele mai dureroase amintiri. Nici n-am dori să ni le mai aducem aminte niciodată.

Dar sunt şi zile atât de bune în care am trăit clipe atât de minunate şi în care am fost atât de fericiţi încât lumina lor ne însoţeşte tot drumul vieţii, încălzindu-ne sufletul ori de câte ori ne întoarcem faţa lui spre ele. Mai ales în colţurile întunecate ale vieţii noastre.

Vorbind despre aceste lucruri stăteam odată departe cu prietenul meu de singurătate, Cristian. Gândind la cele vorbite el mă întrebă deodată:

– Spune-mi, ai avut multe zile fericite în viaţa ta?
– O, am avut multe zile fericite, Cristian.
– Dar care ţi-a fost ziua cea mai fericită în viaţa ta?
– Ziua când am aflat pe Hristos ca Mântuitor al meu.
– Spune-mi cum a fost asta?
– Terminasem primele clase primare, când la sfârşitul anului fiind lăudat pentru silinţa mea la învăţătură am luat ca premiu o frumoasă carte “Corabia lui Noe”, scrisă de părintele Iosif Trifa, acel preot al lui Hristos care a făcut o lucrare unică în ţara noastră spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului nostru. Pe măsură ce citeam cartea aceasta în sufletul meu s-a făcut o mare schimbare.

Se istorisea în cartea aceasta despre potopul pe care Dumnezeu l-a trimis peste tot pământul din pricina păcătoşeniei şi necredinţei oamenilor din vremea din vechime. Cum Noe era singurul om credincios din lume, împreună cu familia lui, Dumnezeu a vrut să-l scape pentru a scăpa sămânţa vieţii omeneşti pe noul pământ rămas după potop. Iar împreună cu el să scape şi sămânţa animalelor şi păsărilor care fuseseră create de Dumnezeu pentru bucuria vieţii pe pământ. Să nu se piardă sămânţa nici uneia. Astfel Dumnezeu S-a îndurat de Noe şi i-a poruncit să facă o corabie în care să se salveze el, familia lui şi câte o pereche din toate animalele şi păsările care erau pe pământ, căci va veni un potop de ape care va acoperi tot pământul în aşa fel încât orice viaţă de pe el va fi nimicită. Noe a făcut întocmai după porunca lui Dumnezeu. Astfel a lucrat el la pregătirea corăbiei lui o sută douăzeci de ani, căci atunci lungimea vieţii omului pe pământ era de sute de ani. Şi tot timpul cât a lucrat la corabie, omul lui Dumnezeu a vestit mereu oamenilor că va veni un potop nimicitor şi îi îndemna cu stăruinţă să se întoarcă la Dumnezeu ca să fie salvaţi. Dar nici unii n-au voit, ci toţi îşi băteau joc de el. Atunci la vremea hotărâtă a venit potopul peste toţi.

Când au văzut oamenii că numai în corabie era singura salvare, o mare mulţime a alergat la Noe zicând:

– Noe, Noe, deschide-ne uşa corăbiei să scăpăm şi noi căci iată valurile morţii ne cuprind şi pierim… Dar Noe le-a zis:
– Dumnezeu Însuşi cu Mâna Lui a închis uşa corăbiei pe dinafară, iar eu n-o mai pot deschide. Aţi avut vreme să vă mântuiţi, dar n-aţi vrut. V-am spus că va veni potopul, dar aţi râs de mine şi m-aţi numit nebun. Acum chiar dacă aş vrea să vă ajut nu mai pot. Sunteţi pierduţi pe veci.

Astfel au pierit toţi. N-au scăpat de la pierzare decât cei care erau la adăpost în corabie, ascultând de Dumnezeu.

Mai departe se spunea cum Domnul nostru Iisus Hristos a spus că în vremile din urmă va fi tot aşa ca în zilele lui Noe când oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau şi secerau, clădeau şi zideau fără să ştie nimic până în clipa când Noe a intrat în corabie. Atunci a venit pe neaşteptate peste ei potopul şi i-a luat pe toţi. Că trăim astăzi pe pământ zile asemănătoare cu acelea despre care a spus Mântuitorul, iar Crucea şi Jertfa Domnului Iisus este şi acum în mijlocul omenirii, mijlocul mântuitor prin care oricine doreşte, poate să-şi salveze sufletul de la pierzare.

Dar acela care voieşte să se mântuiască trebuie să nu mai stea în nepăsare faţă de acest mijloc de mântuire pe care ni l-a rânduit Dumnezeu, ci astăzi dacă aude această veste bună, să asculte şi să se hotărască pentru Hristos, intrând în Lucrarea Lui, în ascultarea Lui, în vestea Lui.

Intrarea aceasta înseamnă hotărârea de a te preda în slujba Domnului, rupând-o cu felul de viaţă necredincios şi neînfrânat dinainte şi începând o viaţă nouă de împlinire cu fapta şi cu trăirea întregii vieţi a Cuvântului Dumnezeiesc lăsat nouă în Biblie, în Sfânta Scriptură şi învăţăturile sănătoase ale bisericii strămoşilor noştri, după cum ni le-a lăsat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi. La sfârşit cartea mă întreba:

– Tu fiule, cum eşti şi unde te afli? Eşti în corabie sau eşti afară? Eşti între cei care au ascultat pe Dumnezeu şi au ieşit din felul lor păcătos de viaţă, intrând în ascultarea Domnului, sau nici nu-ţi pasă de chemarea lui Hristos şi trăieşti încă în toate păcatele şi minciunile în care umblă lumea desfrânată şi necredincioasă căreia nici nu-i pasă de voia lui Dumnezeu? Eşti între cei care înjură, mint, lăcomesc, lenevesc, se îmbată şi fac toate celelalte păcate asemănătoare cu acestea, sau ai rupt-o cu aceştia şi te-ai unit cu cei care se roagă, cântă şi slăvesc pe Dumnezeu trăind o viaţă cinstită, înfrânată şi evlavioasă? Dacă eşti între cei răi să ştii că te aşteaptă focul iadului. Dar dacă ai ieşit dintre ei şi umbli credincios, vei vedea cu bucurie Împărăţia cerurilor.

Şi încheie chemându-mă cu o stăruitoare duioşie:

– Fiule, dacă încă n-ai intrat în corabia mântuirii, în biserica cea trăitoare cu fapta a voii lui Hristos, dacă nu eşti încă în Oastea Domnului Iisus care luptă contra păcatelor, nu mai sta nici o clipă afară, ci vino îndată şi intră înăuntru. Începe chiar de acum, din clipa aceasta o viaţă nouă cu Hristos. Hotărăşte-te şi te predă Lui, ca să fii al Său pe totdeauna. Apoi rămâi până la moarte în această sfântă şi dulce siguranţă, în braţele Lui şi la picioarele Crucii Lui. În clipa întoarcerii tale, Hristos îţi va ierta şi îţi va şterge toate păcatele trecutului tău, iar aceasta îţi va fi uşurarea, despovărarea sufletului tău ca de sarcina cea mai grea şi mai apăsătoare.

Hristos te va împăca prin Sângele Crucii Lui cu Tatăl Ceresc şi îţi va trimite pe Sfântul Duh, iar Acesta îţi va umplea sufletul de cea mai fericită şi negrăită bucurie: bucuria lui Dumnezeu, bucuria mântuirii, – vino şi vezi.

– Şi tu ce-ai făcut?
– Am ascultat! Era într-o duminică după masă, cea mai frumoasă zi din primăvara aceea şi din toate primăverile mele.

Cu sufletul plin de o înfierbântată frământare care îmi răscolise toată fiinţa, tot adâncul vieţii răsturnându-mi-l şi zgândurându-mi-l ca un cutremur de pământ, ca un vârtej ameţitor, ca o furtună nimicitoare. Am căutat locul cel mai sigur ca pentru o moarte sau ca pentru o naştere. Ca pentru amândouă. N-am găsit decât podul grajdului şi acolo m-am aruncat în genunchi, prăbuşindu-mă cu toată greutatea trecutului meu şi agăţându-mă cu toată nădejdea mântuirii mele de picioarele Crucii lui Hristos.

Mi-am vărsat acolo într-o sfântă descărcare tot sufletul meu înaintea Domnului cerându-I iertare, cerându-I putere, cerându-I lumina, cerându-I mântuirea, cerându-I totul şi predându-I totul, cerându-L pe El în întregime şi dăruindu-mă pe mine în totul. Pe faţă îmi şiroiau râuri de lacrimi, când amare, când dulci, iar sufletul meu tulburat până în toate profunzimile lui, apele începură să se limpezească de jos în sus. Hristos S-a revărsat TOT odată în mine, cum toată lumina soarelui plin mi-ar fi inundat dintr-o dată întreaga fiinţă înnoindu-mi-o printr-o ardere şi o înviere în acelaşi timp. Printr-o moarte şi o naştere, în acelaşi timp durere. Printr-o prăbuşire şi o înălţare în aceeaşi minune.

Nu ştiu cum a fost, nu pot spune altfel, dar tot ce s-a întâmplat a fost ceresc. Un eu murise şi un alt Eu înviase. O viaţă cunoscută se sfârşea şi o nouă şi necunoscută viaţă simţeam că am început. Dintr-o lume neagră ieşisem pe veşnicie şi într-o nouă lume de o strălucită iubire, de o dulce pace, de o fericită minune intrasem pe veci. Eram eu dar nu mai fusesem niciodată aşa. Eram ca un pui nou născut care părusem găoace spartă pe totdeauna.

Nu ştiu cum am coborât… Nu ştiu cum arătam la faţă.
Nu ştiu cum voi fi părut celor ce mă vedeau, dar ştiu că toţi priveau la mine nedumeriţi.

Am trăit atunci cea mai fericită zi din viaţa mea. Dar numind-o numai fericită, spun prea puţin. Fericite au fost celelalte toate după ea. Dar aceasta a fost de o mie de ori mai mult. Nu cunosc cuvântul care să poată arăta cum a fost ziua aceea. De aceea îi las numai numele acesta: cea mai fericită zi din viaţa mea…

Am tăcut, eram adânc mişcat, cum sunt totdeauna când vorbesc despre ziua aceea cuiva. Am privit la Cristian, prietenul meu…

Nu ştiu cum voi fi arătat eu la faţă, dar ochii lui străluceau şi peste toată faţa lui parcă plutea o lumină cerească. L-am întrebat:

– Dar în viaţa ta, care a fost cea mai fericită zi?
– În viaţa mea, zise el oftând, cea mai fericită zi a fost – …ziua de astăzi.
– N-ai vrea şi tu să faci din ziua aceasta o zi mult mai mult decât fericită, hotărându-te pentru Hristos şi începând viaţa ta veşnic fericită cu El chiar acum?
– Ba da, vreau chiar în clipa aceasta şi chiar aici. Vino şi să te rogi împreună cu mine şi pentru mine. Vreau să mă predau Domnului acum şi eu cum ai făcut tu atunci.

Am îngenuncheat amândoi acolo unde ne găseam. Iar Cristian cu glasul adânc cutremurat şi întretăiat de suspine începu:

– Preadulcele şi Scumpul meu Mântuitor Iisuse Doamne, care în locul meu şi pentru păcatele mele Ţi-ai vărsat Sângele Tău Cel Sfânt pe Cruce ca să mă mântuieşti. Îţi mulţumesc din toată inima pentru chemarea pe care mi-ai făcut-o şi mie. Îmi pare rău din tot sufletul pentru păcatele pe care le-am făcut şi pentru viaţa neascultătoare pe care am trăit-o departe de Tine până acum.

Te rog Iisuse Doamne primeşte-mi lacrimile şi curăţeşte-mi sufletul, spălându-l de toate păcatele pe care le-am făcut, înnoindu-mă ca să trăiesc o altă viaţă de azi înainte după sfântă voia Ta, până la moarte.

Mă predau Ţie Doamne Iisuse şi mă hotărăsc pentru Tine pe totdeauna. Vreau s-o rup cu orice păcat şi cu orice neascultare, trăind de acum până la sfârşitul zilelor mele numai după sfântă voia Ta, pe care ne-ai spus-o în Cartea Ta şi în conştiinţa noastră. Împacă-mă Doamne Iisuse cu Tatăl Ceresc şi trimite-mi Duhul Sfânt care să mă înveţe şi să mă călăuzească totdeauna spre a trăi cu totul sfântă voia Ta.

Primeşte-mă Doamne Iisuse în sfântă Oastea Ta şi scrie numele meu în Cartea Vieţii împreună cu toate sufletele credincioase Ţie care luptă, lucrează şi sufere pentru Numele Tău şi pentru înaintarea sfintei Tale Evanghelii.

Ca să pot ajuta şi eu cu tot ce am şi cu tot ce pot la grăbirea venirii sfintei Tale Împărăţii în care Te rog să-mi faci şi mie şi tuturor celor preaiubiţi ai mei, un loc fericit pe veci, că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh. Amin.

Cristian tăcu… Mă rugai şi eu din toată inima sprijinindu-l şi cerând Domnului binecuvântarea cerească asupra hotărârii şi viitorului său. Eram atât de mişcat încât abia mă puteam ruga de lacrimi.

În clipa când am sfârşit rugăciunea, am privit la faţa lui Cristian. Nu voi uita niciodată faţa aceea…
Parcă o lumină Dumnezeiască se revărsase peste chipul lui strălucindu-l. Din ochii lui străluciţi, două şiroaie de lacrimi curgeau pe faţă, unindu-se sub barbă şi picurând în iarbă, jos între genunchii noştri.

M-am sculat şi căzând pe grumazul lui l-am cuprins cu tot focul nemărginitei mele iubiri la pieptul meu şi cu ochii scăldaţi în lacrimi l-am sărutat fierbinte pe amândoi obrajii spunându-i fericit, ca unui înger:

– Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos.
– Acum, i-am zis eu privindu-l în ochii aceia neuitat de limpezi, de curaţi şi de albaştri, mai doreşti ceva pe lumea aceasta?
– Un singur lucru îmi mai doresc: să mai ajung odată acasă şi s-o aflu în viaţă pe măicuţa mea bătrână… S-o iau de mână şi să mergem ca atunci când eu aveam şapte ani, în bisericuţa aceea în care n-am intrat de atunci şi îngenunchind împreună să mă rog… Să mă rog aşa cum abia acuma simt. Lui Dumnezeu pe care abia acuma L-am aflat. Mulţumindu-I pentru fericirea pe care abia acum o cunosc.

Apoi să văd pe măicuţa mea hotărându-se şi ea pentru Hristos. Pentru că atunci aş fi încredinţat că nu ne vom mai despărţi niciodată. N-am pe lumea aceasta nici o fiinţă pe lângă sufletul meu aşa ca mama mea. Şi nimic n-aş vrea mai mult, decât s-o văd fericită, căci a suferit nespus de greu în viaţa ei.

O, dacă mai trăieşte mama mea, n-am altă dorinţă decât să aibă şi ea în viaţa ei o astfel de zi cum am avut eu azi. Iar după ea, aş vrea să aibă câte o astfel de zi fiecare suflet de om, căci lumina unei astfel de zile face cât o mie de vieţi.

Apoi am fost nedespărţiţi, ne-am făgăduit să ne căutăm după aceea, dar el nu s-a mai întors unde vorbisem.

Numai Singur Domnul ştie dacă a ajuns să-şi mai vadă împlinită ultima dorinţă de a-şi mai vedea odată pe măicuţa sa bătrână. Sunt încredinţat însă că acum sunt amândoi în cer, lângă Domnul şi Mântuitorul lui Cel Iubit.

Iisuse Doamne îmi înalţ şi acuma ochii şi mâinile şi inima cu lacrimi spre Tine în amintirea zilei aceleia neuitate. Binecuvântează-l şi pe Cristian, prietenul şi fratele meu, împreună cu dulcea lui măicuţă bătrână de care a fost atât de adânc alipit sufletul lui, dar de care a fost atât de despărţit în viaţa aceasta. Fă ca în cerul Tău fericit să fie despăgubiţi pe veci de ceea ce au fost lipsiţi în viaţa aceasta.

O, sfântă zi neuitată, cu câte lacrimi şi minuni ai umplut viaţa mea. Slavă veşnică Aceluia care te-a dat. Amin.

 *

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
de toate eu m-am lepădat
eram în sfânta-mi sărăcie
Dumnezeieşte de bogat.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
al primăverii vis era
dar ca-ntr-un mijloc greu de iarnă
atât belşug de flori ningea.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
nici nu simţeam că merg pe jos
părea că zbor prin întuneric
aşa era de luminos.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
tot sufletu-mi era vrăjit
plângeam ca-n cea mai grea durere
atât eram de fericit.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
eram atât de vinovat
dar ca pe cel mai fără vină
aşa cu drag m-ai sărutat.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
o zi aşa de rând era
dar n-am de-atuncea sărbătoare
mai fericită decât ea.

Când Te-am aflat pe Tine Doamne
eu am simţit că sunt bogat
– dar nici atunci, nici azi, Iisuse –
nu ştiu cât sunt cu-adevărat…

Traian Dorz

Cea mai fericită zi –  Ascultați-l pe Traian Dorz

Sursa: http://www.danielpintilei.tk/2015/03/cea-mai-fericita-zi.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s