Un crez libertin la “Harvest-Metanoia”?

proconsul2Mătăniile metanoice – nici mintea înoită, nici inima tăiată împrejur

by Daniel Chiu

Dacă numele ar descrie fidel realitatea, am fi îndreptățiți să căutăm și să găsim în bisericile numite Metanoia o pocăință care să justifice folosirea acestui termen biblic în auto-desemnarea lor. Dar pretențiile sunt departe de realitate, precum este răsăritul de apus. În cea mai mare parte congregațiile Metanoia nu oferă o experiență înnoitoare legată de schimbarea minții, ci una apetizantă firii pământești care justifică trăirea în acord cu dispozițiile păcătoase ca libertate a harului și adoptarea sortimentului de distracții lumești ca o metodă potrivită de a aduce închinare lui Dumnezeu, prin care, chipurile, se ating și scopuri evanghelistice.

La baza acestei orientări eronate stă o teologie la fel de eronată precum și o ființare în fire care datorită mândriei inerente ce o caracterizează nu e capabilă să înțeleagă lucrurile minunate ale lui Dumnezeu de care vorbește cu emfază, cum sunt harul, libertatea Duhului, bucuria ecstatică a mântuirii, etc.

Argumentele invocate pentru justificarea experimentului de tip metanoia nu sunt nici teologice, nici raționale, ci țin de domeniul sofismelor. Astfel, pentru a da aparența unor fundamente biblice pentru noua orientare, se recurge la caricaturizarea poziției fundamentaliste cu care este în opoziție și apoi se trece la demolarea acelei caricaturi. În final metanoiștii sunt convinși că au demonstrat validitatea poziției lor, când în definitiv au dat jos o paiață. Iată câteva din înțelegerile defectuoase ale celor ce au optat pentru experimentul metanoia.

Harul înțeles ca libertinism

Mișcarea metanoia crede că aduce un serviciu lucrării evanghelice din România prin condamnarea așa zisului legalism ce, după „explicația” lor peremptorie, s-a întronat în bisericile evanghelice. Mai întâi trebuie să arătăm că metanoiștii nu înțeleg ce este legalismul. Legalismul nu este observarea de către credincioși a unor reguli, care pot fi logice sau mai puțin logice. Orice grupare religioasă își are reguli pe care le consideră importante pentru o propice funcționare. Legalismul nu are nimic de a face cu regulile de conviețuire ale comunităților religioase, ci are de-a face cu concepția că, pentru a ajunge mântuit nu este suficientă credința, ci trebuie să observi și anumite cerințe, fără de care nu există mântuire. De pildă, în secolul întâi creștin, legaliștii susțineau că nu poți fi mântuit, deși crezi în Domnul Isus, dacă nu te tai împrejur, și dacă nu observi legea lui Moise. Conciliul de la Ierusalim a respins această poziție a iudaizatorilor, arătând că toți oamenii sunt mântuiți prin credință, și pentru a nu afecta conținutul evangheliei au reiterat doctrina mântuirii prin credință, și numai prin credință. Dar, scrisoarea prin care se aducea la cunoștință bisericilor dintre neamuri această precizare, le formula și câteva reguli prin care se intenționa să se elimine posibilele dispute dintre creștinii evrei și cei proveniți dintre păgâni, și acele reguli cereau creștinilor să se ferească de sânge, de dobitoacele zugrumate, de lucrurile ce aveau legătură cu imoralitatea și idolatria. Au fost apostolii legaliști pentru că au formulat aceste reguli pentru credincioși? După înțelegerea metanoiștilor au fost, deoarece au subscris la anumite reguli! În realitate apostolii nu au fost legaliști, dimpotrivă, au propovăduit mântuirea prin credință, dar conștienți de necesitatea unor reguli prin care să elimine posibilele dispute dintre credincioși și prin care să îi asiste să ofere lumii o mărturie impecabilă, nu s-au sfiit să le formuleze. Aici se vede înțelepciunea credincioșilor din prima Biserică, ce călăuziți de Duhul Sfânt au stabilit regulile ce trebuiau să reglementeze trăirea credincioșilor în societate și în comunitatea răscumpăraților. Așa că metanoiștii ar face bine să înceteze cu etichetarea ca legaliști a celor care au anumite standarde și reguli de comportament care s-au dovedit eficiente în menținerea sănătății spirituale, cât și a mărturiei credincioșilor de-a lungul multor generații.

Mai degrabă să ia seama la ei înșiși, deoarece se încadrează foarte bine în rândurile celor ce se numesc libertiniști, care transformă harul lui Domnezeu în desfrânare. În concepția metanoiștilor, a pretinde ca femeile să se îmbrace în conformitate cu anumite cerințe și reguli, este legalism. Prin urmare în bisericile metanoiste femeile pot veni îmbrăcate indecent, că nimeni nu le mustră, din moment ce a impune reguli felului de îmbrăcare este legalism. Așa se face că „serviciile de închinare” sunt saturate de senzualitate. Acolo vin femei cu ținută ce incită la imoralitate, și de aceea, acolo vin unii bărbați cărora le scapără ochii din pricina poftelor. Am putea continua cu exemplele. De fapt, metanoiștii nu fac altceva decât să copieze felul de distracție a congregațiilor americane ce au adoptat muzica contemporană lascivă, care în final a dus la umplerea sanctuarelor cu desfrânați și pervertiți. Lupta metanoiștilor cu „legalismul” care există mai mult în închipuirea lor îi duce de fapt pe panta libertinismului. Ei nu știu că harul lui Dumnezeu ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare și evlavie.

O să exemplific ceea ce spun cu o exemplu sugestiv. Prin anul 2005, mi se pare, am vizitat în România o biserică dintr-un centru studențesc, unde se adoptase stilul de închinare numit contemporan. Păstorii eliminaseră ora de rugăciune a bisericii, pe motiv că nu este mobilizatore pentru tineri, eliminaseră imnele ce induc la reverență și atenție în închinare, punând în fața mulțimii niște șlagăre intonate de câțiva tineri cu o ținută ce repugna oamenilor ce mai țineau la bunul simț. De sub cămașa celui ce zdrângănea chitara, de exemplu, ieșea lenjeria de corp. Predica o fost un discurs ridicol, în care vorbitorul ținea să impresioneze pe ascultători cu informație scoasă din comentarii și articole de internet, discurs prezentat în stil power point. Mi s-a dat și mie cuvântul la terminarea serviciului și le-am spus celor prezenți că procedura lor nu este originală, ci doar o copie a „închinării” ce se practică deja de câteva decenii în Apus. I-am întrebat dacă sunt dispuși să suporte nota de plată care vine curând ca urmare a acestor „reforme,” notă care se va plăti în monedă grea: imoralitate, divorț, sinucideri, etc. la fel ca în bisericile „deschizătoare de drumuri” din Apus. Nu o să uit rugăciunea obraznică a unui tânăr care, la încheiere, mi-a dat riposta, spunându-I lui Dumnezeu și informându-mă și pe mine că există mai multe stiluri de închinare perfect egale, și că Dumnezeu ar face bine să deschidă ochii celor orbi, care nu pot accepta și vedea pozitiv modul alternativ de închinare adoptat de biserica lor!

Au trecut probabil doi ani de la profeția ce am făcut-o și unul din păstorii bisericii, cel care se ocupa de educația familiilor tinere, a fost depistat că trăia în imoralitate. Ca urmare a dezvăluirii nelegiuirilor în care trăia, nu s-a mai sfiit de lume, ci a divorțat repede de soția lui lăsând-o să se ocupe ea de creșterea copiilor săi, iar el a „fugit cu artista!” Câtă perversiune! În fruntea acelei congregații a stat un stricat care se erija în învățătorul familiilor tinere! Nu știu câți au făcut conecția dintre abandonarea felului tradițional de închinare și apariția imoralității în Biserică! De fapt se recolta ceea ce se semănase de câtăva vreme, în biserica ce se „eliberase” de legalism! Ulterior mi-au parvenit știri din România despre tineri care fac nunta cu dans și băuturi alcoolice cu buna știință și cu participarea și binecuvântarea păstorilor (dacă nu mă înșel, și Metanoia din Arad a avut așa ceva), despre imoralitatea care se practică în taberele de tineri, despre revolta față de părinți a adolescenților ce sunt atrași în mrejele libertinismului prin închinarea de tip metanoia, despre tineri creștini ce au căzut pradă depresiei ajungând la sinucidere, etc., etc. Și acesta nu este decât începutul.

Stilul de închinare prin distracție înțeles ca un mod alternativ de închinare

Metanoiștii sunt ferm convinși că modalitatea lor de închinare prin muzică contemporană (în esență rock) și prin echipele de „fraudă și întinare” (ca să folosesc formula perifană a fratelui Marius Cruceru) este un mod de închinare la fel de valid ca și cel tradițional, crezând că toată problema se reduce la preferințe. Le amintim celor ce refuză să își încingă coapsele minții, că același tip de argumentare este invocat și folosit și de homosexuali (la întrebarea: ce legătură este între metanoiști și homosexuali?, răspunsul este că folosesc același mod de argumentare viciat pentru a-și justifica abaterile de la Cuvântul lui Dumnezeu). Felul lor de viață, se pretinde în privința homosexualilor, este o alternativă la cel tradițional, și are tot atâta legitimitate cât și acesta din urmă. Nu ne-ar surprinde dacă am afla că bisericile de tip metanoia acceptă homosexualii ca membri, sub pretenția că aceștia se deosebesc de ceilalți oameni doar printr-o orientare sexuală diferită de a majorității. La urma urmei, fratele Bărbosu are admirație pentru Bill Hybels, a cărui adunătură, ce se declară biserică, a decis de curând să accepte și pe homosexuali printre membri, ca să nu mai vorbim despre un alt păstor admirat de fratele Bărbosu, Rick Warren, care nu mai crede că Isus este singura cale, și refuză să mai numească sodomia păcat!

Metanoiștii nu cunosc nimic din istoria artelor în general, și a muzicii în particular, ca să poată purta un dialog pertinent cu privire la muzica potrivită pentru închinare. Tot ce știu este că uneori în dezvoltarea istorică inovațiile artistice (inclusiv în domeniul muzicii) au fost privite cu suspiciune și neacceptate de unii critici, deși ulterior acele inovații au ajuns să fie acceptate și apreciate. Metanoiștii consideră că muzica lor de închinare este tot atât de valoroasă ca a lui Bach, care a fost și el contestat de unii contemporani. Și din moment ce marele Bach a fost contestat, nu este de mirare că și muzica metanoistă e contestată!

Să îi învățăm să gîndească puțin? Este absolut necesar, dar nu suntem siguri că vor să se lase învățați! După logica lor, faptul că Bach a avut detractori ai muzicii sale, și aceia au fost evident greșiți, le oferă dreptul să concluzioneze în mod paralel, că detractorii muzicii folosite de metanoiști sunt greșiți. Acum, să aplicăm logica lor la cealaltă problematică ce este foarte controversată în vremea noastră, și anume a homosexualității. Se știe faptul că în secolul XIX, când practica sclaviei era în floare, au existat predicatori și politicieni care au condamnat vehement pe aboliționiști, dar ulterior s-a dovedit că critica lor a fost greșită! Biblia și istoria au dat dreptate aboliționiștilor, și nu detractorilor acestora. Pervertiții folosesc tocmai acest argument pentru a pretinde că acei detractori contemporani ai homosexualilor sunt la fel de greșiți ca și cei care în trecut susțineau sclavia și luptau împotriva aboliționiștilor. Oare gânditorii metanoiști consideră validă inferența sodomiților? Și dacă această paralelă este total deplasată, de ce ar crede că paralela pe care ei o fac între muzica lui Bach și cea promovată de ei ar fi mai concludentă?

A compara emanciparea din sclavie cu „emanciparea” homosexualilor, și a găsi justificare pentru aceasta din urmă este o aberație. La fel, a compara muzica bisericească a lui Bach cu muzica păcătoasă și degenerată a metanoiștilor și a încerca să oferi legitimitate acesteia din urmă, este o aberație la fel de mare. Muzica rock este încărcată de senzualitate, rebeliune, ireverență, etc., și este folosită în cultura ce promovează imoralitatea, drogurile, revolta față de autoritate, cultura morții prin ucidere și sinucidere, etc. Nu poți justifica și nu poți folosi acest gen de muzică în închinarea adusă Dumnezeului sfânt care condamnă imoralitatea, rebeliunea, impietatea, drogurile, etc., decât dacă ești metanoist!

Eliberarea de „legalism” include și eliberarea de integritate

Am fost șocat să constat că fratele Cristian Bărbosu în loc să ducă un dialog civilizat cu cei care i-au criticat teologia și orientarea, a trecut la atacarea caracterului acestora. Nu îmi face plăcere să spun unele lucruri, dar zicala „doctore, vindecă-te pe tine însuți!” i se potrivește în această circumstanță fratelui Bărbosu. Ar fi bine ca să se abțină de la condamnarea altora pe motiv că au probleme de caracter, din moment ce el a dovedit de-a lungul anilor o lipsă pregnantă de integritate. Știu că mi se va cere să aduc dovezi, de aceea ofer câteva, dar mă rețin de la altele mai incriminatorii.

În timpul când a fost student la Moody fratele Cristian Bărbosu a publicat în limba engleză o mărturie despre felul în care a ajuns student în America (From the Customs of Romania to Moody Bible Institute), mărturie ce urma să fie folosită de Institutul Moody pentru strângerea de fonduri. Ei bine, după spusele fratelui Bărbosu, când a sosit în Chicago, nu l-a așteptat nimeni și nu a fost ajutat de nimeni decât de cei de la Institut. Mai mult, a aflat că și cheltielile sale de școlarizare au fost achitate de Institutul Moody! Fratele Bărbăsu a știut foarte bine că Biserica Logos a acționat pentru primirea vizei și venirea lui în SUA, a știut că cheltuielile sale pentru primul an au fost achitate integral de Biserica Logos, și a știut bine că a fost așteptat la aeroport de păstorul Bisericii Logos, etc., etc. Cum a putut da o asemenea declarație în care să nege ajutorul care i s-a oferit de Biserica Logos? Nu pot să îmi explic, decât prin faptul că pentru el o declarație neadevărată nu este problematică din moment ce slujește un scop nobil, cum este acela de a strânge fonduri pentru Institutul în care studia.

În urmă cu câțiva ani a predicat despre legalismul celorlalți predicatori baptiști din România, și printre altele a menționat că predicatorii români consideră consumul de alcool un păcat, în opoziție cu cei din Franța, care te servesc cu vin la masă. Concluzia fratelui Bărbosu? Predicatorii români, tributari unei culturi înapoiate, sunt legaliști când proclamă consumul de alcool un păcat, pe când cei din Franța s-au eliberat de această manifestare legalistă, datorită culturii lor superioare. Prezent la acea întrunire a fost fratele păstor Tony Mic din Arad, care la terminarea ședinței metanoiste l-a confruntat cu cele spuse și i-a arătat inconsecvența. „Aplicând raționamentul precedent – i-a arătat fratele Tony – poți concluziona că homosexualitatea nu este păcat, deși unii păstori „legaliști” din România încă mai stau pe această poziție tributară culturii lor.”

Conform argumentului fratelui Bărbosu, este suficient să știm că „păstorii” din Franța nu mai consideră sodomia o urâciune și astfel putem să ne mai eliberăm de încă o formă de legalism. De asemenea, fratele Mic l-a întrebat dacă obiectivul său este să facă Bisericile Baptiste din România tot atât de spirituale ca și cele din Franța. În acest caz pledoaria lui Cristian Bărbosu pentru libertatea folosirii alcoolului este de înțeles. De neînțeles este însă pretenția lui recentă că el condamnă folosirea alcoolului și disciplinează pe cei care nu practică abstinența. E necesar să ne amintim din nou că integritatea nu este un cuvânt metanoist.

Cu mai mulți ani în urmă am lucrat împreună cu fratele Nicu Avram (membru în Biserica Maranata pe care fratele Bărbosu tocmai o rupsese), la construirea unui locaș de închinare pentru credincioșii din comuna Plosca, Oltenia. Acolo avea loc o trezire spirituală prin lucrarea făcută de fratele Avram. Aflând de această trezire din comuna Plosca, păstorul bisericii Metanoia a găsit că ar fi bine să acționeze pentru a trece lucrarea de la Plosca în palmaresul său. A încercat prin promisiuni „irezistibile” să îl atragă pe fratele Avram să devină membru la Metanoia, dar fără rezultat; i-a trimis acolo grupuri de tineri de la Metanoia și un lucrător care să „împartă” sarcinile cu fratele Avram; s-a propus susținerea cu fonduri a construcției de către Metanoia și renunțarea la ajutorul financiar venit prin Biserica Maranata, ca în final meritul lucrării de la Plosca să revină Bisericii Metanoia; s-a trecut la amenințarea că în cazul în care fratele Avram nu acceptă condițiile puse de Metanoia, echipa aceasteia va construi în comuna alăturată un alt locaș de închinare și va atrage pe toți membrii din Plosca acolo, etc., etc. Lucrătorul pe care Metanoia l-a strecurat pe lângă fratele Avram fusese disciplinat de Biserica Maranata cu ani în urmă, drept urmare păstorii Bisericii Maranata au avut o întâlnire cu acel lucrător și i-au propus să își rezolve problema disciplinei cu Biserica Maranata și apoi să lucreze fără probleme împreună cu fratele Avram. Deși inițial acel frate a acceptat propunerea păstorilor de la Maranata, ulterior a refuzat să își rezolve problema disciplinei. În ciuda acestui fapt, păstorul Cristian Bărbosu l-a susținut și l-a mandatat să lucreze în Plosca, ceea ce dovedește că în Biserica Metanoia nu există integritate în privința verificării lucrătorilor și nici considerație pentru disciplina altor biserici. (În paranteză spun, că în Biserica Logos nu sunt primiți ca membri cei disciplinați în alte biserici, decât dacă își rezolvă problemele în biserica unde au fost disciplinați). Curând fratele Avram a aflat că acel lucrător metanoist ducea o acțiune de subminare a lucrării sale în Plosca și urma să sustragă Biserica Baptistă din Plosca de sub autoritatea Bisericii Maranata pentru a o duce în staulul bisericii Metanoia. Iată metodele de lucru „creștinești” la care se pretează biserica novatoare Metanoia.

Nu vreau să mai continui cu înșirarea problemelor de integritate ce îl caracterizează pe Cristian Bărbosu. Mai adaug faptul că l-am confruntat personal imputându-i anumite practici care sunt de condamnat și care incită la imoralitate pe membrii congregației pe care ar trebui să o supravegheze și să o călăuzească în sfințenie, dar pe care el o antrenează în distracție păcătoasă. Printre altele, fratele Cristian Bărbosu este foarte creativ când alege activități recreative pentru tinerii și familiile bisericii sale. Astfel, într-o vreme, tinerilor li s-a creat un cadru propice de „închinare” pentru întâlnirea lor de peste săptămână. S-au schimbat decorurile spațiului destinat activității celor tineri și li s-a promis surpriză peste surpriză. Ajunși la biserică tinerii au constatat că acolo îi așteaptă saloane care le oferă asistență și destindere specifică, după nevoile fiecăruia. Și ce de nevoi au fost prevăzute de organizatorii întâlnirii! Participanții puteau să își manifeste preferința pentru un salon oarecare, sau puteau să treacă de la un salon la altul experimentând astfel mai multe „slujiri” oferite de tinerii mai vechi în credință (unii erau cocliți de-a binelea de atâta vechime!). În ce consta slujirea? Printre altele, într-un salon li se oferea manichiură fetelor, în altul li se oferea coafură nouă, și totodată schimbarea mentalității cu privire la podoaba capilară care devenea o expresie a identității lor noi și a libertății în Christos, în altul fetele ofereau un masaj băieților ce veniseră obosiți la întrunire, și in alt salon băieții ofereau masaj fetelor stresate de greul vieții. Câtă creativitate în organizarea activităților pentru tineret! Și ce bucurie să te oferi să slujești, sau să accepți slujirea ce ți se oferea! Să mai spună cineva că Biserica Metanoia nu este deschizătoare de drumuri, sau că închinarea este o activitate plictisitoare la Metanoia! Este de înțeles de ce tinerii refuză să rămână în bisericile moarte, lipsite de creativitate, legaliste, și migrează masiv spre Metanoia unde pot să guste din plin viața piperată a acesteia!

Dar nu numai tinerii necăsătoriți au parte de surprize la Metanoia! Familiștii sunt și ei convocați la ședințe de destindere. Bunăoară, bărbații sunt legați la ochi și sunt împinși între femeile care stau mute (bucuriile mari nu au cuvinte!) și nemișcate, să fie pipăite până fiecare bărbat ghicește pe orbecăite care îi este consoarta! Apoi lucrurile se schimbă, femeile sunt legate la ochi și lăsate libere să circule printre bărbați și să îi pipăie până când fiecare nevastă ghicește conturul fizic al bărbatului ce încă îi aparține! Acestea nu sunt rumori malițioase, ci lucruri care s-au petrecut la Metanoia și cu care l-am confruntat pe fratele Cristian Bărbosu și pe care nu le-a negat, deși nu i-a convenit că le-am dat în vileag atunci când am făcut o prezentare în Statele Unite a situației bisericilor din România.

O teologie umanistă în care efortul omului este definitoriu pentru mântuire și menținere în mântuire

Cu ani în urmă, când fratele Cristian Bărbosu a intrat în contact cu biserici americane, el a adoptat pe lângă modul de închinare senzual și teologia degenerată a acelor biserici. Ca fapt divers, am vizitat cu membri din Congregația Logos biserica ce îl sponsoriza pe fratele Cristian la studii post-universitare. Acolo, în timpul predicii am arătat că noi, credincioșii baptiști români datorăm mult celor din America, deoarece credința baptistă a ajuns în multe părți din România prin românii care venind din motive economice în America la începutul secolului XX, prin providența divină au primit credința, și apoi, prețuind-o așa cum au primit-o, au dus-o cu ei în România la întoarcere. Cu o precizare: noi, românii, am păstrat credința așa cum ne-au oferit-o credincioșii din America în urmă cu 100 de ani, spre deosebire de congregațiile americane care au pierdut câteva lucruri esențiale din cele pe care ni le-au oferit. Apoi, am arătat că este rândul nostru să dăm înapoi bisericilor americane acele lucruri pe care ei ni le-au oferit cu 100 de ani în urmă, dar pe care pe parcurs le-au pierdut. Care sunt acele lucruri? Am menționat că în bisericile americane s-a pierdut rugăciunea. Nu mai există o oră de rugăciune cu toată congregația, deși noi românii am deprins practica orei de rugăciune de la ei. Un alt lucru pierdut în bisericile americane este deosebirea care a existat între credincioși și cei din lume. Acea deosebire a fost foarte evidentă în toate domeniile, pornind de la etică și ajungând la modul de destindere și îmbrăcare. În sfârșit, un alt lucru ce s-a pierdut este reverența pentru Casa Domnului, locaș unde toți știm că trebuie să I se aducă închinare lui Dumnezeu. Sanctuarul închinării a devenit însă un loc de distracție în bisericile americane, deoarece distracția s-a substituit închinării. Participanților li se spune că se închină, atunci când de fapt se distrează.

Mesajul meu cu îndemnul să ne întoarcem la izvor a fost receptat cu atenție și deschidere de bisericile fundamentaliste pe care le-am vizitat în America de-a lungul anilor, dar a fost primit cu multă mânie de biserica ce îl sponsoriza pe Cristian Bărbosu. În loc să accepte darul pe care noi voiam să îl oferim, păstorul bisericii și membrii săi ne-au tratat cu ostilitate deschisă. Nu am înțeles prea bine motivul, dar ulterior am înțeles că teologia acelei biserici era de esență umanistă, accentul fiind deplasat de la suveranitatea divină la meritul omului, poziție pe care am sesizat-o, din păcate și în cazul lui Cristian Bărbosu. Astfel, gloria ce i se cuvine lui Dumnezeu în mântuire este oferită omului, care se mântuiește și se menține în mântuire. De asemenea, nu rugăciunea adresată unui Dumnezeu suveran face lucrurile, ci activitatea și iscusința omului. Într-o biserică cu o astfel de concepție teologică nu există loc pentru rugăciune, nu există rațiune pentru sfințenie și separarea de lume, nici pentru păstrarea reverenței în închinare. Când în locul glorificării lui Dumnezeu este căutată slăvirea omului, acolo implicit închinarea cu reverență este înlocuită cu distracția. Ca urmare a contactului prelungit cu biserici americane neo-evanghelice, Cristian Bărbosu a adoptat o teologie care slăvește pe om, desemnându-l pe acesta ca factor responsabil pentru mântuire și pentru menținerea în mântuire, în dauna teologiei care slăvește pe Dumnezeu ca autor integral al mântuirii.

Impregnat cu noua lui înțelegere teologică, Cristian Bărbăsu a făcut o vizită Bisericii Logos când oferindu-i-se ocazia să predice, ne-a ținut o disertație prin care ne-a dojenit aspru cu cuvintele: „Ce este această încredere naivă în securitatea mântuirii? Cum puteți crede că mântuirea ne este garantată pentru totdeauna? O să vă demonstrez că această încredere este lipsită de temei, și se cuvine să o abandonați!” Astfel, în loc să recunoască faptul că Dumnezeu l-a pus în mod providențial în relație cu Biserica Logos și să înțeleagă că era datoria lui să adopte lucrurile sănătoase ale acestei congregații, Cristian Bărbosu s-a orientat spre biserici cu teologie neo-evanghelică, teologie care știm că se face vinovată de modificarea evangheliei și a doctrinelor biblice pentru a le face pe placul închinătorului contemporan neinteresat de suveranitatea divină, dar înamorat de ideologia umanistă ce slăvește omul. Bisericile de tip Metanoia jefuiesc pe Dumnezeu de slava ce i se cuvine și o atribuie omului care este văzut ca factorul decisiv în obținerea și menținerea mântuirii.

Sunt consternat și amărât pentru situația în care se complace fratele Cristian Bărbosu și mă rog ca Dumnezeu să îi ofere înțelegere ca să vadă în sfârșit multele atitudini și acțiuni prin care întristează pe Duhul Adevărului, să se lase zdrobit într-o reală metanoia, care să îi schimbe pentru totdeauna gândirea și trăirea și slujirea ca predicator. În felul acesta cei pe care îi slujește vor avea șansa reală să experimenteze înnoirea minții și tăierea împrejur a inimii. În caz contrar nu ne așteptăm de la Metanoia decât la continuarea mătăniilor în fața duhului de distracție al lumii.

*

Sursa  foto: http://perspectiveeterne.ro/home/ .  http://saltmin.com/2013/12/30

text: https://ioan8.files.wordpress.com/2012/06/mc483tc483niile-metanoice.pdf

(Textul a fost scris cel mai târziu în 2012)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.