Cum să trăim dacă ne însoțesc neîncetat greșeli și lipsuri?

Wilhelm Busch, Isus detinul nostru

by Wilhelm Busch
(1897-1966)

În Wurttemberg se aude uneori zicându-se: „Acum e serioasă treaba!” Astfel aș vrea să spun și la tema noastră: „Acum e serioasă treaba! Acum treaba devine serioasă!

Cum să trăim dacă ne însoțesc neîncetat greșeli și lipsuri?Mai întâi trebuie să vă spun că întrebarea este rău pusă: „…dacă ne însoțesc neîncetat greșeli și lipsuri”. De fapt noi tragem întotdeauna această povară după noi. Greșelile și lipsurile noastre ne urmează pretutindeni unde mergem. De aceea sunt foarte fericit că pot să vorbesc de un lucru atât de minunat, de un cadou care îl copleșește pe om cu bogăție și fericire. Acest lucru nu se poate cumpăra în nici o țară din lume. Chiar dacă ai fi miliardar și, pentru a-l dobândi, ai fi gata să-ți vinzi toată averea, nu l-ai putea cumpăra. Nu ți l-ai putea cumpăra prin relații – chiar dacă de atâtea ori în zilele noastre se poate obține prin relații ceea ce nu se poate căpăta cu bani. Acest lucru minunat, despre care vreau să vorbesc, nu poate fi obținut nici prin relații. Nu există posibilități pentru procurarea lui. El poate fi primit numai în dar. Și acest lucru mare, minunat și slăvit, despre care vreau să vă vorbesc, care nu se poate nici cumpăra, nici procura prin relații, se numește iertarea păcatelor.

Știu că mulți sunt acum dezamăgiți și gândesc: „Iertarea păcatelor ?” Și atunci se naște imediat întrebarea:

1. Am într-adevăr nevoie de aceasta?

Sunt convins că jumătate dintre voi veți spune: „Iertarea păcatelor ? Nu e nevoie!” Recent, un tânăr mi-a explicat aceasta în felul următor: „Noi trăim într-o epocă în care se creează nevoia prin publicitate. Strămoșii noștri n-au cunoscut nici guma de mestecat, nici țigările. Printr-o publicitate neobosită, la radio, TV și pe afișe, am fost aduși treptat la starea de-a nu mai putea trăi fără țigări, de pildă. Se trezește o nevoie, apoi începe vânzarea!” Și el a urmat: ”La fel face și biserica. Ea spune oamenilor: ‘Voi aveți nevoie de iertare’ și pe urmă ea le-o vinde. De fapt noi n-avem deloc nevoie de ea, ci voi creați nevoia pentru a vă putea vinde marfa.Așa este? Să presupunem că un trecător te-ar întreba pe stradă: „Bună ziua. Cum vă numiți?” „Mă numesc Maier.” „Domnule Miar, aveți nevoie de iertarea păcatelor ?” „Nu!! Aș avea nevoie de două mii de mărci (acum ar zice euro.N.red.). Dar nu de iertarea păcatelor!” Este exact? Este mai întâi trezită o nevoie care la început nu există, pentru ca apoi să i se răspundă cu Biblia?

Eu vă spun: Este o mare eroare, o eroare capitală. Noi n-avem o nevoie mai acută ca iertarea păcatelor! Cine socotește că nu are nevoie de iertarea păcatelor, acela nu cunoaște pe Dumnezeul sfânt și de temut. S-a vorbit atâta de Dumnezeul dragostei, încât nu mai știm că Dumnezeu – așa scrie în Biblie – este un Dumnezeu de temut! Ceea ce m-a trezit din viața mea de păcat a fost gândul care mi-a trecut brusc prin minte: Ai de ce să-ți fie teamă de Dumnezeu! Cine zice: „Eu n-am nevoie de iertarea păcatelor” nu cunoște pe Dumnezeul cel viu, care poate nimici trupul și sufletul în iad. Da, într-adevăr: poți fi pe veci pierdut! Asta spune Isus, care trebuie s-o știe. Și chiar dacă toată lumea ar spune: „Nu credem asta!”, tot ar fi pierdută.! Isus știe ce ne așteaptă dincolo. Și El ne avertizează insistent împotriva pierzării! Iar noi săm aici cu păcatele noastre și îndrăznim să spunem: „Noi n-avem nevoie de iertarea păcatelor! Biserica trezește numai o nevoie care nu există deloc!” Ce prostie! De nimic nu avem mai multă nevoie ca de iertarea pcatelor.

Trebuie să vă povestesc aici o experiență. Aveam odată o adunare în frumosul oraș Zurich, în palatul Congresului, în fața unui auditoriu foarte numeros. Deși multe persoane au trebuit să rămână în picioare, am remarcat doi domni care se întrețineau vesel și al căror comportament arta clar că ei veniseră din pură curiozitate. Unul din ei avea un barbișon drăguț – asta mă frapase și-mi zisesem: „Păcat că nu pot purta și eu unul ca a lui!” Începându-mi conferința, mi-am propus să captez interesul acestor doi domni. Și efectiv, ei au fost foarte atenți până în clipa când am rostit pentru prima oară cuvintele „iertarea păcatelor”. Atunci am văzut fluturând pe buzele celui cu barbișon un zâmbet batjocoritor care a șoptit celuilalt ceva la ureche. Sala era foarte mare, și cum cei doi se aflau chiar în spate, n-am putut să aud ce-i spunea, dar am putut să ghicec după expresia feței. Trebuie că a fost ceva de genul: „Iertarea păcatelor?! – pălăvrăgeală tipică a pastorilor! Cerule!” Și trebuie că s-a gândit: „Eu nu sunt deloc un criminal. Eu nu am nevoie de iertarea păcatelor!” – Așa spui tu, nu-i așa? În orice caz, văzând reacția acelui om, m-a cuprins mânia. Știu că mânia nu e bună înaintea lui Dumnezeu, dar nu am putut-o opri. „O clipă!” am spus eu. „Vreau să fac acum o pauză de treizeci de secunde, în care fiecare va putea să răspundă prin DA sau NU la întrebarea aceasta: Vrei să renunți la iertarea păcatelor pentru toată veșnicia, doar pentru că crezi că nu ai nevoie de ea?” Și vreme de o jumătate de minut o liniște profundă a planat peste miile acelea de oameni. Și deodată am văzut pe omul cu barbișon pălind și sprijinindu-se de perete, așa de speriat era! Trebuie că-și zisese: „Acum spun că nu sunt criminal, dar pe patul de moarte, când lucrurile vor fi foarte serioase, atunci voi vrea totuși să am iertarea păcatelor. N-aș vrea să renunț la ea pentru toată veșnicia.” Nici tu, nu- așa?

Există un dicton pe care l-am auzit de nenumărate ori în viața mea.: „Fac ce este bine și nu-mi pasă ce zic alții!” Dar închipuiți-vă că nu l-am auzit niciodată din gura oamenilor de mai puțin de patruzeci de ani! Cei mai tineri știu foarte bine că viața lor are multe greșeli. Doar când ne-am înăbușit conștiința ajungem, ajungem să spunem o minciună așa de mare. Iar când spune cineva: „Eu fac ce este bine și nu-mi pasă ce zic alții”, atunci ripostez : „Tu ai mai mult de patruzeci de ani. Dacă vorbești așa, înseamnă că te-ai sclerozat. Ți-ai înăbușit conștiința.!” Într-adevăr, câtă vreme conștiința nu e înăbușită, știm fosrte bine că lucrul de care avem cea mai mare nevoie este iertarea păcatelor noastre.

Acum câțiva ani Bill Halley a dat un spectacol în Essen El face parte din acei muzicieni moderni pe care i-aș numi „mișcă-șolduri”. Mii de tineri se strânseeră la „Grugahalle” ca să-l asculte, pe el și orchestra lui. De la prima bucată spectatorii au început s demoleze sala. Pagubele s-au ridicat la 60.000 de mărci germane. Un tânăr polițist mi-a spus după aceea: „Eram așezat chiar în față și a trebuit să mă prind de scaun cu mâinile, ca să nu fac la fel!” A doua zi după spectacol, traversând centrul orașului, am văzut trei tineri care păreau să fi participat la seara respectivă. M-am îndreptat spre ei și le-am spus: „Bună ziua! Pariez că și voi aseră ați fost la spectacolul lui Halley!” „Binențeles, domnule pastor!” „O”, am răspuns eu, „cunoașteți? Ce frumos! Dar spuneți-mi: Nu înțeleg în fond de ce ați demolat astfel sala?” Și drept răspuns am primit: „Ah, pastore Busch, totul e numai deznădejde!” „Ce?” am întrebat eu, „deznădejde? – în legătură cu ce?” Atunci el a răspuns: „Asta n-o știm nici noi!”

Un mare teolog și filosof danez, Soren Kierkegard, povestește că, copil fiind, se ducea deseori la plimbare cu tatăl lui. Uneori, acesta se oprea și, privindu-și fiul cu un aer gânditor, îi zicea: „Copile dragă, tu porți în tine o deznădejde tăcută.” Citind aceasta, m-am gândit: Când cineva a fost patruzeci de ani pastor într-o metropolă, știe la ce se referă asta.

Și acum te întreb: Cunoști tu aceast deznădejde lăuntrică a vieții? Vreau să-ți spun de unde vine. Pentru acesta să facem o călătorie de explorare în propria noastră inimă. Vreau să mă folosesc de o ilustrație. Ca pastor în regiunea Ruhr am coborât adesea în fundul minei. Este ceva interesant. Primești un costum de lucru și o cască, apoi ești coborât cu bena, să zicem până la al optulea nivel. Se poate merge mai jos? Fără îndoială, dar nu se merge, căci acolo e porțiunea de colectare a apelor de infiltrație din puțul minei. De când sunt la Essen, cablul s-a rupt o singură dată. În ziua aceea, bena a căzut în jos fără oprire, până în mlaștină. Groaznic!

Mâna și mlaștina ei mă duc cu gândul la un om. Cum știe oricine, există mai multe nivele în viața noastră. În exterior, cineva poate părea vesel, pe când în interior este cu totul altfel. Astfel că cineva poate să zâmbească, dar în suflet să fie moarte. Uneori dăm impresia că facem un joc din viață, pe când în trăfundul ființei noastre, în taina inimii noastre, se ascunde o deznodejde întunecată. Așa spun medicii, așa spun filosofii, așa spun psihologii, așa spun psihiatrii. Despre asta vorbesc filme și romne. Este neliniștitor să vedem modul în care deznădejdea sau spaima se arată uneori la suprafață. Un psihiatru îmi spunea într-o zi: „Nu vă puteți închipui câți tineri vin la consultații!” Totuși cei mai mulți oameni nu întreabă deloc de unde vine deznădejdea, ci încearcă să scape de ea – prin droguri sau alcool. Dar n-ar fi mai înțelept să vezi realitatea așa cum este?

Că deznădejdea se află în locul cel mai adânc din inima omului se pare că e o descoperire a epocii noastre. Cel mai umitor este faptul că Biblia a constatat deja aceasta de trei mii de ani mai înainte. Ea spune: „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea.” Și vedeți: Biblia ne spune și de ce este așa. Ea numește mai multe motive: că prin căderea în păcat ne-am depărtat de Dumnezeu, că de atunci trăim în afara adevăratului nostru element – știți, Dumnezeu e elementul nostru! – , că în fond ne temem de judecată Dumnezeului celui viu asupra vieții noastre. Dar cel mai important motiv pentru adânca deznădejde a inimii noastre e vina noatră înaintea lui Dumnezeu!aceasta e cea mai mare problemă a vieții noastre, pe care noi înșinen-o putem rezolva.! Ne dăm seama de asta. Și de aceea există o atât de mare deznădejde în inimile noastre.

Avem nevoie de iertarea păcatelor? Bineînțeles! Da, de nimic nu avem mai mare nevoie ca de iertarea păcatelor noastre!

Ce-i atunci păcatul? Păcatul e orice ne desparte de Dumnezeu. Noi ne-am născut deja păcătoși. Dați-mi voie să folosesc un exemplu: Un copil născut în Anglia în timpul războiului, cu siguranță că n-ar avea nimic împotriva noastră a nemților, dar noi aparținem poporului dușman. La fel, de la natură ne-am născut în tabăra dușmană lui Dumnezeu: în această lume. Astfel că din natură suntem deja despăriți de Dumnezeu. Și acum ne despărțim tot mai mult de Dumnezeu, prin aceea că înălțăm un zid de vinovăție. Fiecare încălcare a poruncii lui Dumnezeu e ca o piatră pe care o adăugăm acestui zid. Astfel că păcatul este o realitate înspăimântătoare.

Trebuie să vă povestesc aici cum mi-am dat seama pentru prima oară de realitatea teribilă a păcatului și de faptul că el este ireversibil. Am avut un tată extraordinar de care mă lega ceva deosebit. Într-o zi, pe când stăteam la mansardă ca să mă pregătesc pentru examen, m-am auzit strigat de jos: „Wilhelm!” Așa mă numesc eu. Scot capul pe fereastră și-l întreb pe tatăl meu care mă strigase: „Ce s-a întâmplat? Arde ceva?” Atunci el îmi spune: „Trebuie să merg în oraș. Vrei să mă însoțești? În doi e mai frumos!” „Ah, tăticule!”, strig eu în jos, „tovmai acum am ceva important de pregătit pentru examen, și nu pot să vin.” „Atunci mă duc singur.”, spune el. Două săpămâni mai târziu era mort. Obiceiul la noi era ca odată truoul pus în sicriu, fiii celui defunct să facă cu schimbul pentru a-l veghea. E noapte liniștită. Toată lumea doarme, numai eu stau singur lângă sicriul deschis. Dintr-odată îmi trece prin minte cum mă rugase tatăl meu cu două săptămâni mai înainteca să-l însoțesc în oraș. Dar eu spusesem nu! Mă uit la el și spun: „Ah, tată, mai roagă-mă odată! Și dacă vrei ca să merg cu tine o sută de km, o să merg!” Dar gura lui rămâne mută. Și am înțeles în clipa aceea că lipsa mea de politețe era o realitate groaznică asupra căreia nu mai puteam reveni, chiar dacă aș fi avut o veșnicie înaintea mea.

Ce credeți, câtă vină e în viața noastră, câte greșeli și păcate există în ea? Cum să trăim dacă ne însoțește povara greșelilor și păcatelor? Fără iertarea păcatelor, n-o vom putea scoate la capăt!

Iar la moarte? Cum este aceasta? Vrei să-ți duci cu tine în veșnicie toată vina? Mi-am imaginat adesea cum ese asta. La vârsta mea este normal, nu-i așa? Mă văd deci ținând mâna unei ființe dragi. Apoi vine clipa când trebuie s-o las, și ea pe mine. Iar barca vieții mele alunecă în tăcere până în prezența lui Dumnezeu. Da, crede-mă. Într-o zi vei sta în fața Lui! Cu toată vina ta, cu toate greșelile și păcatele tale vei sta atunci înaintea Dumnezeului viu și sfânt! Ce groază vei simți când vei descoperi că ai luat cu tine toată grămada de greșeli și păcate.

Avem nevoie de iertarea păcatelor? De nimic n-avem mai mare nevoie ca de iertarea păcatelor, mai mult ca de pâinea zilnică!

2. Dar unde există așa ceva?

Este cu putință oare ștergerea trecutului? Și dacă da, unde se află iertarea păcatelor noastre?

Tocmai v-am povestit ce s-a întâmplat între tatăl meu și mine. Niciodată nu mi-am mai putut repara greșeala. Înțelegeți? În fond nu putem repara nimic din ce-am greșit! Efectele rămân înaintea lui Dumnezeu! Se încasează polița! A fost un om cu numele Iuda, care-și trădase Mântuitorul cu treizeci de arginți. Și într-o zi și-a dat seama că a greșit. S-a dus la cei în mâna cărora Îl dăduse pe Isus, le-a dat banii înapoi și le-a spus: „Am comis o nedreptate! Luați-vă banii înapoi! Vreau s-o repar!” Atunci ei au dat din umeri și i-au spus: „Ce ne pasă nouă? Asta te privește pe tine!” Tu poți să te adresezi cui vrei, fiecare îți va răspunde: „Asta te privește pe tine!”

Există oare cu toate acestea o posibilitate ca greșelile și păcatele să fie șterse și lichidate? Unde se află ea? Unde există iertarea păcatelor?

Prietenii mei, bărbații din Biblie răspund într-un cor unanim, plini de bucurie. De la început până la sfârșit, din Vechiul până în Noul Testament, refrenul Bibliei este: Există iertarea păcatelor!

Unde? Ieșiți cu mine în fața porților Ierusalimului spre Dealul Golgotei. Nu vom da nici o atenție mulțimii de oameni, nici celor doi răufăcători de la dreapta și stânga, nici soldatului roman, ci Omului care este răstignit pe crucea din mijloc. Cine e Omul din mijloc? Nu e unul dintre noi. Într-o zi El S-a prezentat mulțimii și a spus: „Cine Mă poate dovedi că am păcat?” Și nimeni n-a putut. Apoi a fost implicat într-un proces, când a fost interogat de autoritățile romane și de sanhedrinul iudaic. Nici ei n-au găsit nimic împotriva Lui. El nu este unul dintre noi. El nnu are nevoie de iertarea păcatelor. Dar atunci de ce este pe cruce?! Cine este Omul? El nu este originar din lumea oamenilor, ci a venit spre noi dintr-o altă dimensiune, din lumea lui Dumnezeu. Eu vorbesc aici despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, și El atârnă pe cruce? De ce? Cum așa? Prietenii mei, Dumnezeu e drept: El trebuie să pedepsească păcatul. Și atunci [Dumnezeu] a aruncat păcatele noastre asupra Fiului Său, care le-a ispășit în locul nostru. „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut asupra Lui.” Acesta e marele mesaj al Bibliei: Judecată lui Dumnezeu stă pe acest Isus, ca noi să avem pace! Deci aici putem căpăta iertarea păcatelor!

Unde pot să scap de vina mea? Unde capăt pacea cu Dumnezeu? La piciorul crucii lui Isus! „Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat.” Să o apucăm!

Un american cu numele de William L. Hull a publicat o care interesantă. El a fost păstorul care l-a vizita pe Adolf Eichmann, ucigașul a miioane de evrei, de treisprezece ori în timpul detenției lui, a avut lungi discuții cu el, a auzit ultimele lui cuvinte, l-a însoțit până la locul execuției și a fost prezent când cenușa i-a fost împrăștiată în Marea Mediterană. El a publicat conținutul discuțiilor lui cu Eichmann sub titlul: „Luptă pentru un suflet”. La început, el relatează: „Obiectivul meu a fost să-l salvez pe acest păcătos groaznic[să-l îndrume către Dumnezeu care are milă; să-i prezinte Evanghelia, vestea bună că există (nevoia) iertarea păcatelor... N.ed.]penru ca să nu meargă în iad. Dar a fost tulburător să constat că acest om, care din biroul lui a asasinat milioane de persoane și a afundat lumea în atâtea suferințe groaznice, a îndrăznit să zică până în ultima clipă: „Nu am nevoie de nimeni care să fi murit pentru mine. Nu am nevoie de iertarea pcatelor. Nici n-o vreau.

vrei să mergi pe urmele lui Eichmann și să mori ca el? Nu? Dacă nu vrei asta, atunci întoarce-te din toată inima la Isus, Fiul lui Dumnezeu, ca singurul din lume care ne poate ierta păcatele, pentru că a murit ca să le plătească.

Când păstorul Hull discuta cu Eichmann, aproape că îi era teamă să îi ofere unui om ca el posibilitatea iertării păcatelor prin credință în sângele lui Isus. Era oare cu putință ca un asemenea criminal să poată fi iertat? Da! Da! „Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat.” Dar eu trebuie să-i mărturisesc păcatele, apoi să-i spun cu privirile ridicate: „Și pentru mine a curs, sângele sfânt/ O cred și o apuc/ El șterge toată vina mea/ Căci Isus muri în locul meu.”

Biblia folosește imagini mereu noi ca să ne facă să înțelegem cum iartă păcatele Isus, cel răstignit și înviat – Isus nu a rămas doar în moarte, ci a înviat a treia zi, sper că știți că El e viu.

Ea folosește de exemplu imaginea garantului. Un garant se obligă să intervină pentru mine, dacă nu pot să plătesc. Cineva trebuie să plătească! Totdeauna se întâmplă așa în viață! Cineva trebuie să plătească! Și prin fiecare păcat din viața noastrănia ființă o îndatirire înaintea lui Dumnezeu. Biblia spune: „Plata păcatului e moartea.” Dumnezeu cere, ca plata pentru păcatelor noastre, moartea noastră. Și acum vine Isus și merge pentru păcatul nostru în moarte, ca noi să avem viață. El devine garantul nostru înaintea lui Dumnezeu. Și acum e valabil faptul: Fie plătești pentru păcatul tău în iad – fie vii la Isus și spui: „Doamne Isuse, vreau să cred că Tu ai plătit pentru mine!” Ernst Gottlieb Woltersdorf mărturisește într-un cântec: „Nu știu altceva s spun/ Decât că un garant veni/ Să poarte păcatul meu/ A luat asupra-Și contul meu/ Și l-a plătit complet/ Încât din toată suma/ Nu a lipsit nici un bănuț.”

A doua ilustrație din Biblie e cea a răscumpărării. Un om a căzut în mâinile unui negustor de sclavi. El nu se poate răscumpăra singur. Atunci vine un domn prietenos la piața de sclavi și întreabă: „Cât costă omul acela? Îl răscumpăr.” Din care moment este sclavul liber? Din clipa în care a plătit pentru tine la Golgota ultimul bănuț! Tu poți să crezi și să spui: „Doamn Isuse, acum îți aduc păcatele mele și cred că Tu le-ai șters.” Isus răscumpără! Isus eliberează pe robii păcatului! Phillip Friedrich Hiller cântă: „Păcatele sunt iertate,/ O, ce cuvânt de viață/ Pentru duhul chinuit/ În Numele scump al lui Isus…”

Biblia aduce mereu imagini noi. Ea folosește imaginea împăcării. Așa o știe cel mai întunecat păgân c are nevoie de împăcare. De aceea există în toate religiile o armată de preoți care aduc jertfa împăcării: Dumnezeu recunoaște însă numai o singură jertfă de ispășire: „Iată Mielul lui Dumnezeu care rdică pcatul lumii!” – Ioan 1:29. Mulți preoți au adus multe jertfe. Dar Isus Însuși e Preotul care ne împacă cu Dumnezeu! Și El Însuși jertfa care ne împacă cu Dumnezeu! Numai El ne poate împăca cu Dumnezeu. Albert Knapp spune într-un cântec: „Veșnic Să-L privesc în față/ Cum a stat ca și un miel/ Așa de-nsângerat și palid/ Pe lemnul crucii de ocară/ Și la mine S-a gândit/ Când a strigat: S-a săvârșit!”

O altă imagine biblică e cea a spălării. Un creștin a scris fraților săi: „El ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.” Cunoașteți istoria cu fiul risipitor care a ajuns la porci? Vai, cât de mulți au ajuns la porci! Și nu poi să spui decât „Ce păcat de ei!” Dar apoi fiul risipitor își vine în fire și aleargă, așa cum este, spre casă și se aruncă în brațele tatălui. El nu s-a curățit mai întâi, nu și-a cumpărat un costum și pantofi noi. El a venit așa cum era. Apoi tatăl l-a splat și l-a îmbrăcat cu haine noi. Mulți oameni cred că ar trebui mai întâi să devină buni, și apoi să fie creștini. Este o eroare catastrofală. Noi putem veni la Isus așa cum suntem, murdari și ticăloși. Și cât de murdărită și de pângărită e viața noastră! Vino la Isus așa cum ești! El te face curat! El face totul nou! „Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat.” Așa mărturisește apostolul Ioan. Și la rândul nostru noi putem mărturisi la fel.

Nu vă pot arăta acum toate imaginile din Biblie. Dar sper că veți începe și voi să citiți Biblia, ca să cunoașteți tot mai mult acest minunat mesaj despre iertarea păcatelor.

Cum să trăim când ne însoțesc permanent greșelile și păcatele? Nu pot s-o scot la capăt! Dar reușesc atunci când L-am găsit pe Isus și am aflat prin El iertarea păcatelor! Atunci încetează adânca teamă și deznădejde. A te da lui Isus nu e o chestiune întunecată și tristă, dimpotrivă, înseamnă să ieși din noaptea spaimei la lumina soarelui primăvăratec al harului lui Dumnezeu. Și asta îți doresc din toată inima.

Deci: Avem nevoie de iertarea păcatelor? Da! Unde o găsim? La Isus, Mântuitorul răstignit și înviat!

3. Cum ajung la aceasta?

Poate că acum crede cineva – să sperăm: „Asta-i grozav! Trebuie să fie ceva minunat să ai iertarea păcatelor! Dar cum ajung la ea? Niciun ziar nu scrie despre asta, nici un romn modern nu trateaă subiectul, nici un film nu mi-o spune. Cum ajung la ea?” Da, cum ajung la ea?

Aici nu te prea poate ajuta altcineva. Cel mai bun lucru ar fi să cauți încă astăzi un loc liniștit și acolo să-L chemi pe Isus. El a înviat și este viu! În Biblie cei care au venit la credință sunt descriși astfel: „toți cei ce cheamă Numele lui Isus.” Acum fă și tu pur și simplu același lucru.

Știi ce înseamnă să faci un apel? Tot ce ai pe inimă! Spune:„Doamne Isuse, am o legătură tulbure cu cineva. Nu mai reușesc să o rup. Știu însă c e păcat. Doamne Isuse, ajută-mă!” – „Doamne Isuse! În afacerile mele ceva nu-i în ordine. De ani de zile fac declarații false de impozit. Dar dacă fac altfel, risc să dau faliment. Doamne, ajută-mă!” – „Doamne Isuse, îmi înșel soția. Și nu pot să ies din asta. Doamne Isuse, ajută-mă!” Înțelegi, ceea ce nu poți spune nimănui, lui Isus poi să-i încredințezi totul. El te aude. Golește-i inima înaintea Lui! Așa te va elibera. Mărturisește-ți toat vina.

Întreabă-L: „Doamne Isuse, păstorul Busch a spus că prin sângele Tău totul se aranjează. E adevărat?” Spune-i asta. Cheamă-L încă astăzi. Începe să vorbești cu Isus pe firul care a fost atâta vreme nefolosit. Prelungește convorbirea cât timp vrei. Tu poți vorbi cu El! Da, vino alături de „cei ce cheamă Numele lui Isus.”

De acord” , spui tu, „dar când Îi voi spune tot, El nu-mi va răspunde nimic!” Ba da, ascultă-mă bine! Acum vreau s-ți arăt linia pe care vorbește El cu tine. Ia un Nou Testament. Citește mai târziuVechiul Testament. Dar nu fă începutul cu Vechiul Testament, căci e mai dificil. Începe în Noul Testament cu Evanghelia după Ioan, apoi citește Evanghelia după Luca. Citește-le așa cum ai citi un articol dintr-un ziar. Și atunci vei observa că prin acele texte îți vorbește El! Asta deosebește Biblia de toate celelalte cărți, deoarece prin acest fir Domnul cel viu vorbește cu mine.

Cineva îmi spunea: „Dacă vreau să-L ascult pe Dumnezeu, mă duc în pădure.” Atunci i-am răspuns: „E absurd! Dacă mă duc în pădure, atunci aud foșnetul copacilor, cântecul păsărelelor și murmurul izvoarelor. Este foarte frumos. Dar pădurea nu-mi spune dacă păcatele îmi sunt iertate sau nu, nici cum pot s primesc o inimă nouă și să găsesc har la Dumnezeu. Asta mi-o spune Dumnezeu numai prin Biblie.”

Pune-ți deoparte în fiecare zi un sfert de oră liniștit pentru Isus. Cheamă-L atunci pe Domnul Isus și spune-i totul: „ Doamne Isuse, am atâtea de făcut astăzi și nu le pot termina singur.” Înțelegi? Spun-i totul! Apoi deschide Noul Testament și citește jumătate de capitol. „Doamne Isuse! Acum vorbește Tu!” Și dintr-odată este acolo un cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine. Îți vei spune: „Asta mi-o spune mie.” Subliniaz-o și scrie eventual și data pe margine.

Când am fost tânăr, am intrat odată într-o casă. Pe pian era o Biblie. Când am luat-o în mână am constatat că are multe pasaje erau subliniate cu verde sau cu roșu, și date erau scrise pe margine. Cum familia era numeroasă, am vrut să știu cui îi aparține Biblia. „Este Biblia lui Emi a noastră.” M-am uitat la Emi mai îndeaproape – și m-am căsătorit cu ea. O așa fată doream să am, care să fi înțeles că Isus vorbește cu noi pe firul acesta și nu pe altul.

Când oamenii au controverse cu privire la Biblie, mi se face rău. Ei spun: „Biblia a fost scrisă numai de oameni” și alte prostii de felul acesa. Asta mă plictisește!

În timpul Primului război mondial am fost o vreme telefonist. Pe atunci nu se cunoșteatelegrafia fără fir. Noi aveam niște aparate mici la care se racordau fire. Într-o zi a trebuit să mă duc la un post de observație aflat pe o înălțime. Încă nu a fost o lucrare terminat, de aceea stăteam culcat în iarbă și încercam să stabilesc legătura cu bateria. Deodată, văd sosind pe înălțime un infanterist ușor rănit. Îl strig:„Hei, aruncă-te pe burtă! Suntem reperați. În curând o să primim foc!” El se aruncă pe burtă, se târăște până la mine și spune: „Am primit un glonte care îmi va aduce o permisie. Pot să mă întorc acasă. Auzi, da-i vechi rău aparatul tău!” „Da”, spun eu cu jumătate de glas, „e un model vechi”. „Și bornele sunt slăbite!” „Da”, confirm eu, „așa e”. „Și uite, aici s-a spart o bucată din el!” Atunci am izbucnit: „Auzi, acum tacă-ți gura. N-am vreme să-ți ascult criticile! Eu trebuie să mă concentrez asupra legăturii!” La fel e și cu Biblia. Eu vreau să ascult glasul lui Isus – și atunci vin oamenii și spun: „Biblia e scrisă numai de oameni!” Atunci pot numai să răspund: „Ah, țineți-vă gura! Eu aud aici glasul lui Isus!”

Înțelegi? Nu te lăsa păcălit! El vorbește pe firul acesta! Și caută părtășie cu oamenii care vor să meargă pe același drum!

Vedeți, în discuțiile mele cu oamenii, spun când și când așa ceva, iar ei îmi răspund totdeauna: „A, asta-i pentru bunică-mea. În biserică sunt numai oameni bătrâni.” Iată de ce mă bucur că am fost pastor de tineri de peste treizeci de ani și am făcut cunoștință cu așa de muli tineri care ar putea să confirme ce am spus, anume că există iertarea păcatelor, că se poate vorbi cu Isus și că El răspunde.

Caută o asemenea părtășie cu oameni care au și ei experiențe cu Isus. Da, se pot găsi oameni care vor și ei să meargă cu Isus calea către cer.

Și acum Isus stă înaintea voastră și spune: „Veniți la Mine voi toți cei trudiți și împovărați pentru că vă însoțesc permanent greșeli și păcate. Și Eu vă voi da odihnă! Eu pot să vă dau iertare de păcate!”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.