Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici?

Bible-Verses-On-Faith-Romans-8-28-Spring-HD-WallpaperŞtim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El ştie, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli. Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine. Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?

Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;

Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate

Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Meditații pentru 5 August

Seara

Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici?

Numeri 32:6

Relaţiile de familie presupun şi obligaţii. Rubeniţii şi Gadiţii s-ar fi dovedit fraţi răi dacă ar fi cerut ţara deja cucerită, dar au lăsat restul poporului să lupte pentru pământul propriu (Iosua 1:12-16). Noi am primit multe în biserică prin eforturile şi suferinţele sfinţilor din vechime. Dacă nu răsplătim biserica lui Christos oferindu-i toate puterile noastre, suntem nevrednici să ne înrolăm în rândurile ei. Alţii se luptă cu erorile secolului din toate puterile sau sapă printre ruinele Căderii după cei care mor. Dacă noi ne cufundăm în lenevie, trebuie să fim avertizaţi, ca să nu cadă peste noi blestemul lui Meroza (vezi Judecători 5:32). Stăpânul viei spune: „de ce staţi aici toată %iua fără lucru?” (Matei 20:6). Care este scuza leneşului? Serviciul personal pentru Isus devine datoria fiecăruia fiindcă este oferit tuturor, fără zăbavă. Eforturile misionarilor devotaţi şi ale pastorilor înflăcăraţi ne fac de ruşine lenevia. Frica de necaz este ispita celor care „trăiesc fără grijă în Sion” (Amos 6:1). Ei ar fi fericiţi să scape de cruce, dar să poarte coroana. Pentru ei, întrebarea meditaţiei din seara aceasta este potrivită. Dacă cei mai preţioşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt trecuţi prin foc, noi de ce ne aşteptăm să scăpăm de încercare? Dacă un diamant trebuie să sufere curăţare, tăiere şi şlefuire, cum am putea fi făcuţi desăvârşiţi fară suferinţe? Aşteptăm să se oprească vântul doar pentru că vasul nostru este pe mare? De ce să fim trataţi mai bine decât Domnul nostru? Dacă Primul Născut a suferit biciul, de ce să scape fraţii şi surorile Sale? Numai laşitatea mândriei poate alege un pat moale pentru un soldat al crucii. Mult mai înţeleaptă este persoana care se supune voinţei divine şi apoi suferă răbdător operaţiile harului. El va învăţa să culeagă crini la piciorul crucii şi, ca Samson, să găsească miere în trupul leului (vezi Judecători 14:1-9). (CHARLES H. SPURGEON MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI Dimineaţa şi Seara)

 *

 CALENDAR BIBLIC: DOMNUL ESTE APROAPE

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos.

Coloseni 2.5

Fraţi sfinţi şi credincioşi” îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti” cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge…” aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

O, Doamne, Dumnezeul meu, în ce mod minunat şi plin de putere m-ai făcut să cunosc cu o cunoaştere ce întrece orice cunoştinţă că Răscumpărarea este marea Realitate descoperită.

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându‑ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru.                                                                 1 Tesaloniceni 1.2,3

Este remarcabil să vedem cât de des vorbeşte apostolul despre faptul că‑i purta pe credincioşi în rugăciunile sale. El era un om cu o activitate intensă şi cu o lucrare extinsă: predica, făcea vizite în case şi adesea era nevoit să confecţioneze corturi, pentru hrana zilnică. Totuşi găsea timp să mijlocească la Dumnezeu pentru toate adunările şi să‑i amintească în rugăciunile sale pe toţi aceia despre care auzise, chiar dacă nu le văzuse încă faţa, aşa cum era cazul colosenilor. El leagă împreună trei haruri despre care avea mai târziu să le scrie corintenilor: credinţa, speranţa şi dragostea. Aici însă ordinea lor este diferită, iar el vorbeşte nu numai despre aceste haruri, ci şi despre realităţile spirituale legate de ele: lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi răbdarea speranţei.Pentru a fi reală, dragostea trebuie să se jertfească pe sine. Prin urmare, citim aici despre osteneala dragostei. Una este să vorbeşti despre dragostea pentru fraţi, pentru Israel şi pentru sufletele pierdute şi cu totul alta este să manifeşti o dragoste veritabilă, printr‑o osteneală pentru binecuvântarea celor de care mărturisim că suntem interesaţi.Speranţa credinciosului este venirea Domnului nostru Isus, însă aici apostolul vorbeşte despre răbdarea speranţei. Adesea tânjim după ziua când necazurile şi încercările se vor sfârşi şi când Hristos ne va lua la Sine. Însă nu trebuie să fim lipsiţi de răbdare, în timp ce aşteptăm acest eveniment fericit. El Însuşi este Omul răbdării, care aşteaptă cu răbdare sfârşitul perioadei de mărturie a Adunării. Atunci, Domnul va veni şi îi va lui pe cei ai Săi, pentru a fi cu El. Bucuria noastră va fi să fim pentru totdeauna cu El, iar plăcerea Lui va fi să ne aibă cu Sine în casa Tatălui.

H. A. Ironside

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri. 

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod ex­plicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: ..Dc ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. „Există o divinitate care ne modelează ţintele Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu

*

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

“Si acolo era o femeie stăpânită de optspre­zece ani de un duh de neputinţă ; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spa­tele”.

Luca 13:11.

Oare câţi oameni sunt pe acest pământ gârbovi şi nu pot să se uite în sus, pe plan spiritual. Pentrucă ochii lor sunt îndreptaţi spre cele pământeşti. Pe mulţi îi atrage la pământ poftele firii de care sunt stăpâniţi zi şi noapte. Pe alţii îi atrage la pământ gândurile lu­meşti, fiind legaţi de Mamona şi sunt egoişti; n-au nici timp, dar nici dorinţa să se uite în sus. Alţii sunt le­gaţi de îngrijorările acestei lumi sau de ură şi neînţele­gere. Mulţi sunt legaţi de pofte, dorinţe. Câte nenoro­ciri s-au produs în urma acestora; tâlhării, divorţuri şi atâtea altele. Există alţii care sunt legaţi enorm de mult de acest pământ; dar în greutăţi şi necazuri îşi dau silinţa să-şi ridice capul. In acest text, mă bucură un lucru: “Când a văzut-o Isus a chemat-o …” Oh, da, El cheamă pe cei legaţi la El şi mai ales pe aceia care doresc să-şi ridice capul şi nu pot. Si această femeie dorea să-şi ridice capul, dar nu putea. Salvatorul a observat acest lucru şi i-a spus: “Fe­meie eşti dezlegată de neputinţa ta”. Si-a pus mâinile peste ea şi îndată ea s-a îndreptat şi slăvea pe Dumne­zeu. Da, dacă Salvatorul spune celor înlănţuiţi: “Eşti dezlegat”, atunci putem să ne ridicăm capul şi să ne gândim la lucrurile de sus. El ne leagă de lucrurile cereşti. Astfel putem slăvi pe Dumnezeu. Dar şi astăzi este la fel, după ce oamenii sunt dezlegaţi, vin “cei mai înţelepţi” şi fac reclamaţii chiar şi excluderi, în loc să se bucure de faptele măreţe ale Lui Dumne­zeu. Dar Isus îi numeşte pe aceşti oameni şi astăzi, oameni făţarnici. Oh, ce fericiţi ar putea fi aceştia, dacă s-ar bucura împreună cu cel dezlegat şi i-ar da Lui cinste şi ar mări faptele lui Dumnezeu.

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.»

1Ioan 5:4

Creştinul născut din nou este deja biruitor în ciuda atacurilor diavolului şi a păcatului. Da, victoria este rezultatul divin al jertfei lui Isus Cristos pe crucea Golgotei. Gând Domnul a strigat: «S-a isprăvit» (loan 19,30), El i-a biruit definitiv pe Satan, păcatul şi moartea. Toţi cei ce sunt în Cristos, adică toţi credincioşii născuţi din nou sunt biruitori în Isus. Chiar atuaci când un copil al lui Dumnezeu este ispitit, iar slăbiciunea şi neputinţa se fac simţite, el Ii poate mulţumi lui Isus Cristos în rugăciune pentru biruinţa din viaţa sa. Este oare un creştin născut din nou aşa de puternic? O, nu, el este chiar mai slab dar Isus domneşte în viaţa lui. «Cristos în noi» este garanţia victoriei în viaţa de zi cu zi. Naşterea din nou nu este o invenţie pur teoretică, un concept filozofic, ci o realitate care produce o puternică schimbare în inima şi în viaţa unui om. Isus Cristos, Dumnezeu însuşi locuieşte într-o asemenea persoană şi biruieşte prin cel născut din nou; de aceea cel care vine la cruce poate să se bucure: «dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, … care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului» (Rom. 8,1-4).

*

IZVOARE IN DEŞERT

Harul Meu îţi este de ajuns.

2 Corinteni 12:9

Dumnezeu a găsit cu cale“ (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.

Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns“ era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns“.Cuvântul „este“ era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu“ şi „îţi“ erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine“. Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta“.Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi de ajuns“. Cuvintele „Meu“, „este“ şi „îţi“ au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment. Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

El sporeşte harul când poverile cresc,

El trimite mai multă putere când muncile se măresc;

La necazuri mai multe, adaugă îndurările Lui,

La încercări mai multe, înmulţeşte pacea Lui.

Când ni se epuizează stocul de rezistenţă,

Când ne pierdem puterea înainte de jumătatea zilei,

Când ajungem la capătul resurselor noastre acumulate,

Dăruirea deplină a Tatălui nostru abia începe.

Dragostea Lui e nelimitată, harul Lui e nemăsurat,

Puterea Lui nu are hotare cunoscute de om;

Căci din infinitele Lui bogăţii în Isus

El dăruieşte şi dăruieşte şi dăruieşte din nou.

Annie Johnson Flint

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină, pe cărarea mea”.

PSALMUL 119:105

Cât de adevărată este această afirmaţie a psalmistului. Ea ne dezvăluie două lucruri: Întunericul care domneşte în lume şi greutăţile pe calea creştinului. Trăim într-o vreme în care credinciosul trebuie să înveţe să înainteze cu băgare de seamă. Dar aceasta nu este de ajuns, el trebuie deasemenea să înveţe de a fi sigur că locul unde îşi pune piciorul este sigur. Pericolul unui pas greşit din pricina întunericului în ce priveşte cunoaşterea clară a voii lui Dumnezeu şi pericolul unei opriri pe calc sunt atât de mari încât singura soluţie de a evita aceste pericole, este lumina. Un singur pas greşit este de ajuns ca să-l facă pe un credincios să cadă, şi o singură oprire, o întrerupere a mersului pe calea lui Dumnezeu îl poate face să-şi compromită chemarea. Fără-ndoială, nu este vorba aici de a-şi pierde mântuirea, care nu este rezultatul paşilor noştri pe cale ci este efectul lucrării de răscumpărare pentru care a curs sângele scump al Domnului Isus.Paşi greşiţi! Câţi n-au apărut în calea noastră de-alungul vieţii: o căsătorie nepotrivită, o învăţătură atrăgătoare dar falsă, pornirea la un drum fără călăuzirea de sus, alianţa cu lumea şi câţi alţi paşi greşiţi care au ruinat pe mulţi! Nu putem fi destul de recunoscători lui Dumnezeu că ne-a dat Cuvântul Său ca o “lampă pentru picioarele noastre” şi care ne-a luminat drumul pas cu pas, în aşa fel ca să ştim întotdeauna unde ne găsim. Această “lampă” ne întreţine părtăşia cu El în orice vreme; ea este ca stâlpul de nor şi de foc care ne dirijează paşii şi îi protejează. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină care împrăştie orice întuneric, orice îndoială şi nesiguranţă dinaintea paşilor noştri. El ne arată drumul cel mai sigur în mijlocul împrejurărilor schimbătoare şi a situaţiilor noi şi dificile în care nu ştim încotro s-o apucăm. Lumina pe cărarea noastră, Cuvântul Său, ne aminteşte mereu de pericolele drumului şi ne dă secretul biruinţei, dar în acelaşi timp ne aruncă raze de lumină şi asupra viitorului care este atât de apropiat. în felul acesta, cel credincios ştie să deosebească vremurile. Avertismentele solemne ale Iui Dumnezeu nu sunt în nimic exagerate, iar făgăduinţele Lui sunt garantate în Domnul Isus. Dar pentru a înţelege şi crede Biblia, trebuie să-I cunoaştem Autorul. Şi nu o cunoaştere superficială, ci aceea care se naşte în suflet dintr-o adevărată şi personală părtăşie cu El. Astfel drumul nostru nu va fi niciodată luminat de o lumină falsă şi atrăgătoare, ci numai de Cuvântul Lui care este ADEVĂRUL.

întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău” Ps. 119:133.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LEGEA ÎN INIMĂ

Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

Psalmul 37.31

Puneţi legea în inima unui om şi acesta va umbla cu dreptate. Iată unde trebuie scrisă legea: în inimă; atunci este în locul potrivit, aşa cum sunt pietrele într-o boltă. În minte legea este o piedică, pe spate este o povară, dar în inimă este un sprijin. Ce frumoase sunt cuvintele acestea: „Legea Dumnezeului său”! Când îl cunoaştem pe Domnul ca pe Dumnezeul nostru, legea Lui înseamnă pentru noi slobozenie. Dumnezeu care a făcut cu noi acest legământ ne dă şi dorinţa de a asculta sfaturile Lui şi a umbla după poruncile Lui. A urma învăţăturile Tatălui meu va fi pentru mine o desfătare.Omul a cărui inimă este supusă, va fi sprijinit în toţi paşii lui. El va face ce este bine, va face ce este înţelept. O lucrare sfântă este întotdeauna cea mai înţeleaptă lucrare, oricum ar părea ea la un moment dat. Când umblăm după poruncile Sale, suntem pe calea împărătească a Dumnezeului nostru. Cuvântul lui Dumnezeu n-a înşelat niciodată nici un suflet. Ţinta sa este lămurită: să umblăm smeriţi şi drept în dragostea şi temerea de Dumnezeu. Pe această cale sunt învăţături înţelepte şi rânduieli sfinte, ca să ne păzească de întinare. Cel ce umblă drept, umblă pe un drum sigur.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Împăraţi 18.26-37

Mai-marele paharnicilor îşi desfăşoară discursul uzând rând pe rând de ameninţări, de ironii şi de minciuni. Pretinde în mod fals că a primit poruncă de la Domnul să se ridice împotriva lui Iuda şi să-l nimicească (v. 25). Pentru moment încearcă seducţia. Împrumutând limbajul poporului (după cum Satan ştie să-l folosească pe al nostru), descrie în culori strălucitoare bogăţiile Asiriei în care propune să-i ducă: grâu, pâine, vii etc. Pe scurt – îi asigură el – este „o ţară ca ţara voastră”, într-adevăr, dacă comparăm aceste resurse ale Asiriei cu cele ale Canaanului, aparent nu sunt diferenţe. Totuşi există una! şi esenţială: Ţara vrăjmaşului nu este ca cea a Domnului, „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu ape adânci care ţâşnesc în văi şi munţi” (Deuteronom 8.7, 8), O ţară ca ţara voastră? Cu siguranţă nu! Isus nu dă „cum dă lumea” (Ioan 14.27). Dacă vrăjmaşul nu reuşeşte să-l determine pe credincios să-i accepte resursele sale înşelătoare, va căuta să-l îndepărteze de Resursa supremă de Atotputernicul său Dumnezeu (vezi v. 33-35). Ce răspuns trebuie să dea cel credincios? Pur şi simplu să tacă. Nu discutaţi deloc cu diavolul! Fugiţi de el!

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 4:7-16

DRAGOSTEA SA, NU A NOASTRĂ

Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.

Ioan 11:3

Când un creştin evlavios s-a îmbolnăvit grav, câţiva prieteni apropiaţi s-au adunat în jurul patului său de suferinţă cerân- du-I lui Dumnezeu să-l facă bine din nou. Ultimul care s-a rugat a amintit despre lucrarea plină de credincioşie a acestui om, şi şi-a încheiat rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, Tu ştii cât de mult Te iubeşte acest om”. După un moment de linişte, credinciosul bolnav i-a spus: „Ştiu că ai avut intenţii bune, dar te rog nu mai pleda pentru însănătoşirea mea de pe această poziţie. Când Lazăr a fost
bolnav, Maria şi Marta au trimis după Isus, dar motivul n-a fost afecţiunea acestuia pentru Isus. Ele au spus: „acela pe care-l iubeşti este bolnav”. Nu ataşamentul meu slab şi oscilant îi atrage atenţia ci dragostea Sa desăvârşită pentru mine este puterea mea constantă şi speranţa mea”.

Acelaşi gând i-a fost imprimat puternic compozitorului de imnuri creştine Philip Bliss, într-o zi după ce a terminat de cântat: „O, îl iubesc pe Isus”. „Aceste cuvinte sunt adevărate, a spus el. Cu toate acestea mă simt vinovat că am cântat atât de mult despre săraca mea dragoste pentru Cristos şi atât de puţin despre dragostea Sa fără margini faţă de mine”. Drept rezultat, a scris o cântare care este foarte cunoscută azi. Ea spune aşa: „Sunt atât de bucuros că Tatăl ceresc/Ne spune de iubirea-I în Cartea ce ne-a dăruit /
Lucruri măreţe eu în Biblie le citesc/Dar cel mai măreţ e că Isus m-a iubit”.

Da, cea mai mare mângâiere în viaţă ori în moarte nu este că noi
îl iubim pe El, ci că „El ne-a iubit”‘(l Ioan 4:10).
H.G.B.

O, iubirea lui Isus, bogată şi pură

îndelung răbdătoare, pentru vecie,

Ce puternică eşti şi fără măsură –

Sfinţi şi îngeri cântă cu bucurie. – Lehman

Dumnezeu îşi iubeşte copiii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce este EL

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi

 CUM SĂ FII FERICIT (2)

Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese

(Iov 42:10)

Ajutarea altora aduce fericirea, dar egoismul nu poate face asta niciodată. Un copil al străzii foarte zdrenţăros stătea şi se uita la vitrina unui magazin de dulciuri. Un om a observat scena, l-a dus înăuntru şi i-a spus vânzătoarei: „Umpleţi o pungă cu toate dulciurile pe care şi le doreşte”. Băiatului nu i-a venit să creadă ce noroc are. În timp ce-şi umplea gura cu bunătăţile dulci, binefăcătorul său l-a întrebat: „Îţi plac, fiule?” A dat din cap aprobator: „Îhî!”. Apoi omul l-a întrebat: „Îmi dai şi mie?” Numaidecât, privirea bucuroasă a băiatului s-a umplut de frică şi strângându-şi punga, a fugit strigând: „E a mea, e a mea!” Fericirea nu vine din ceea ce obţii; ea vine în urma uitării de sine şi a unei vieţi trăite pentru alţii. Iov, unul dintre cei mai bogaţi oameni din vremea lui, şi-a pierdut sănătatea, averea şi familia. E greu de imaginat, nu? Apoi s-a întâmplat ceva uimitor: „Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi” (v. 10). De fapt, Iov a primit înapoi de două ori mai mult decât a pierdut. Cum? Evanghelizându-i pe alţii în loc să se frământe cu propriile lui probleme. Şi acest principiu funcţionează şi astăzi. Domnul Isus ne-a avertizat: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dumnezeu te binecuvântează cu un motiv: pentru a te face o binecuvântare pentru alţii. Tu nu trebuie să fii un depozit – ci un birou de decontări. Pentru fiecare verset din Biblie care promite succes material există un altul care vorbeşte despre pericolul de a fi strângător. Aşadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: ajutarea altora aduce fericire, dar egoismul nu o poate face niciodată.

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa …!“

Geneza 47.25

Tu ne-ai scăpat viaţa!“

Poporul nu numai că a fost salvat de Iosif, dar a şi prosperat sub conducerea lui Iosif. Acest adevăr îl vedem subliniat în istoria lui Israel şi a fiilor lui. Ei au recunoscut că îi datorau totul lui Iosif.Într-o împrejurare, zece leproşi au cerut lui Isus să-i vindece. Dumnezeu singur putea vindeca această boală îngrozitoare – simbol al păcatului –, iar preoţii puteau numai să constate vindecarea. Isus a trimis pe cei zece leproşi să se arate preoţilor. Constatând pe drum vindecarea lor, unul dintre ei, un samaritean, s-a întors slăvind pe Dumnezeu. Harul a înlocuit Legea şi a adus o mare schimbare. Persoana Domnului este izvorul harului. Cei nouă leproşi, care erau iudei vindecaţi ca şi samariteanul, nu s-au lăsat călăuziţi de har, ci au rămas alipiţi de sistemul legalist, care era doar umbra a ceea ce Mântuitorul urma să aducă. Deşi au fost vindecaţi, cei nouă au mers mai departe.Cine a fost vindecat de „lepra“ păcatului prin acţiunea harului Mântuitorului nu poate merge indiferent mai departe pe calea vieţii. Un astfel de om devine o persoană conştientă, care vine în faţa Mântuitorului pentru a mulţumi pentru vindecarea sufletului său. El va spune ca mulţi alţii în faţa Mântuitorului: „Tu mi-ai scăpat viaţa!“.

Sursa: Meditații primite prin Email

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.