Mircea Levi – Puncte de vedere despre Crislam

Biblia

1. Stafia închipuită a crislamului nu e chiar stafie închipuită așa cum o numesc unii foarte luminați care au bătut “de ani de zile pietrele pe la colocvii, simpozioane și conferințe din Europa …la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris”.

Asta o dovedeste cel care a scris: “Nu am de gând să discut despre „crislamul” de care s-ar face vinovat Miroslav Volf. E un subiect delicat, asta-i cert, dar care nu cred că poate fi tranșat în trei sentințe dezlânate și pline de sfânt năduf.

Deci, acum să-mi fie permis acest prim deci, nu e chiar stafie închipuită crislamul. Mă intreb la ce folos aceste drumuri bătute? Poate voi afla odată răspunsul.

2. Oricine are dreptul, libertatea sa se exprime chiar daca este si de peste ocean si a colectat fonduri si pentru organizatii nepenticostale ca doar George cel Bărbos aparand dezbaterea intre Luther și Eck a spus „Dezbaterile au fost permise din vremuri străvechi, inclusiv cu privire la Sfânta Treime. La ce bun un soldat, dacă nu i se îngăduie să meargă la luptă, un câine, dacă nu i se îngăduie să latre, sau un teolog, dacă nu i se îngăduie să poarte dezbateri? Mai bine să cheltuim bani pentru a susține babe care să împletească decât teologi cărora nu li se dă voie să discute!”.  http://vaisamar.wordpress.com/

3. Că pastorul de pe ocean are dreptate că implicatiile acestei invitatii sunt foarte grave e cu atat mai evident cu cat unii care au batut “de ani de zile pietrele pe la colocvii, simpozioane și conferințe din Europa …la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris” considera cristamul o stafie inchipuita.

4. Hristos a umblat printre păcătoși, femei stricate, farisei dar nu a denaturat imaginea lui Dumnezeu asa cum fac cei care promoveaza crislamul.

5. Nu, cu siguranță că corpul profesoral de la ITP nu o să meargă la Crângași la moschee –  dar probabil ca unul, doi studenti vor considera că Dumnezeul Biblic este asemănător cu Allah  – că au mai fost studenti care si-au postat prin camere portrete cu fete bisericesti ortodoxe si mai mai ca isi faceau semnul crucii, unul chiar a trecut de la penticostalism la ortodoxie si il cunosc foarte foarte bine.

6. Boicotul ITP-ului. Asta este chiar urâtă. Cine boicotează ITP-ul? ITP-ul este o institutie de care are nevoie foarte mare Cultul Penticostal dar un ITP matur. Daca eu spun ca un spital este insalubru asta inseamna ca boicotez si cer desfiintarea tuturor spitalelor din tara? De unde atata logica? Sunt surprins. ITP-ul trebuie sustinut cu toate puterile dar asta nu inseamna ca daca se comit greseli si se persita in ele nu trebuie luata atitudine pentru indreptare. Pana la boicot mai este foarte foarte mult.

7. Scriptura vorbeste mult despre prostie și surate de-ale ei. Doua exemple: “Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?” “…Dar cunoştinţa îngâmfă…” etc. Nu inteleg de unde si pana unde concluzia ca impotriva studiului si a ierarhiilor academice este ranchiuna? Ranchiuna si un fel de venin palid emana cei care se considera plimbati pe la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris peste cei pe care ii considera niste lichele doar pentru ca nu au fost si ei pe la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris. De parca Petru a mers mai intai pe la Münster, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Cairo, Londra, Leuven, Osijek, Praga și Paris si apoi a vorbit cu Marele Preot.

8. “Discursul inchizitorial și alarmisit”. Hmmm …. acum stau și mă întreb. Oare profetul vorbeste despre sine sau chiar despre un altul? E bună și o oglindă în fiecare birou.

9. 13 doctori. Stau si mă întreb daca titlul de doctor te face un fel de dumnezeu fara gresala?Adica daca esti doctor in teologie vorbesti ca papa ex cathedra? Unde ajungem oameni buni? Cati doctori nu spun azi ca homosexuali pot sa fie hirotoniti? Cati doctori nu promoveaza azi telologia prosperitatii? Cati doctori nu spun ca darurile Duhului Sfant au incetat? 13? Nu! Mult mai multi. Nu credeam ca exista o regula cum ca doctorii intra in categoria celor fara gresala si ca ei nu trebuie verificati. Eu credeam ca numai Dumnezeu este fara gresala!

10. Pneumatologia baptistă și cea penticostală. E bună concluzia de final. Una este biblică, pneumatologia penticostală, si cealaltă este nebiblică. Una este reală, adevărată alta este ireală, falsă. La fel este si cu Dumnezeul Bibliei și Allah. Dumnezeu ESTE și nu mai trebuie să spunem nimic pentru a argumenta existenta Lui. El nu poate să fie comparat cu nimeni. Allah nu este, nu există sau dacă totusi admitem că există putem spune că exista la nivelul imaginarului. Deci nu putem lua imaginarul unor oameni si să-l comparăm cu Dumnezeul infinit.

Sursa: Mircea Levi Bradeanu –  Comentariu la Un sistem defensiv care ridica mai multe intrebari decat clarificari

2 thoughts on “Mircea Levi – Puncte de vedere despre Crislam

  1. Pingback: Allah este dumnezeul care s-a descoperit prin Sfânta Scriptură? | „A venit Învăţătorul şi te cheamă.”

  2. Mircea Levi sintetizează și limpezește lucruri teologice sau nedumeriri ale multor creștini (pastori, profesori, simpatizanți sau critici) pe care nu oricine a avut darul s-o facă atât de succint și clar. Dacă nu ar fi de maximă importană pentru creștinii evanghelici, ci doar ar deranja pe unii, nu am fi postat intervenția de față. Nu abordăm problema despre Crislam, decât pentru a atenționa turma Domnului Isus.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.