Ei erau olari, si locuiau în livezi şi în lunci; locuiau acolo lângă împărat, şi lucrau pentru El.

1 Cronici 4:23

Olarii erau muncitori foarte apreciaţi, iar regele avea nevoie de ei; de aceea, erau în slujba regală, deşi materialul cu care lucrau nu era decât lut. Şi noi putem fi angajaţi într-o lucrare însemnată a Domnului, dar trebuie să privim ca un mare privilegiu orice lucrare pe care o facem pentru El; de aceea, ne vom îndeplini chemarea, sperând că „pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele lui sunt de un galben auriu” (Psalmi 68:13).

Textul ne spune că cei care „locuiau în livezi şi lunci” aveau condiţii grele de trai şi multă muncă. Poate că şi-ar fi dorit să locuiască în oraş, să aibă parte de viaţa, societatea şi rafinamentul lui, dar şi-au păstrat locurile stabilite, fiindcă trebuiau să lucreze pentru împărat.

Locul în care locuim este fixat, şi nu trebuie să-l părăsim dintr-o toană sau un capriciu, ci să căutăm să-I slujim Domnului, fiind o binecuvântare pentru cei printre care trăim. Aceşti olari şi grădinari aveau companie regală, fiindcă „locuiau acolo lângă împărat“. Deşi trăiau în livezi şi lunci, locuiau acolo cu regele. Nici un loc şi nici o ocupaţie, oricât de josnică şi neplăcută, nu ne pot despărţi de comuniunea cu Domnul nostru.

Atunci când vizităm cocioabe, spaţii aglomerate, ateliere sau închisori, putem merge cu Regele. În toate lucrările credinţei, putem conta pe comuniunea cu Isus. Când ne aflăm în lucrarea Sa, depindem de zâmbetul Lui. Voi, lucrători necunoscuţi care munciţi pentru Domnul vostru în mijlocul mizeriei şi josniciei, înveseliţi-vă, fiindcă în grămezile de bălegar s-au găsit nestemate, oalele de lut au fost umplute cu comori cereşti, şi buruienile au fost transformate în flori preţioase.

Locuiţi cu Regele pentru a face lucrarea Sa, şi atunci când El îşi scrie cronicile, numele vostru va fi amintit.
***

S-a smerit.

Filipeni 2:8

Isus este marele învăţător al adevăratei smeriri. Avem nevoie să învăţăm zilnic de la El. Priviţi-L pe învăţător luând un prosop şi spălând picioarele ucenicilor Săi! Urmaşi ai lui Christos, nu vreţi să vă umiliţi? Priviţi-L ca Slujitor al slujitorilor, şi n-o să mai puteţi fi mândri! Nu este propoziţia aceasta sumarul biografiei Sale: „s-a smerit”? In timpul vieţii Sale pe pământ, nu s-a dezbrăcat El de hainele măririi una după alta, până în momentul în care, gol, a fost răstignit pe cruce? Nu s-a lepădat El de Sine, vărsându-Şi sângele, renunţând la toate pentru noi, până în momentul în care, sărac şi lipsit, a fost îngropat într-un mormânt? Cât de jos a ajuns Mântuitorul nostru! Cum mai putem fi mândri? Aşează-te la picioarele crucii, şi numără picăturile purpurii care te-au curăţat. Poartă coroana de spini. Priveşte-I umerii biciuiţi, scăldaţi încă în sânge. Priveşte-i mâinile şi picioarele străpunse de piroane, şi întreaga-I făptură supusă batjocurii şi invidiei. Observă amărăciunea, neliniştea şi durerea care se oglindesc pe faţa Lui. Ascultă strigătul cutremurător „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Şi dacă nu te arunci la pământ în faţa crucii, înseamnă că n-ai văzut-o. Dacă nu te umileşti în prezenţa lui Isus, nu îl cunoşti. Ai fost atât de pierdut, încât numai sacrificiul singurului Fiu al Lui Dumnezeu te putea salva, Gândeşte-te la asta, şi aşa cum a făcut Isus, pleacă-te şi tu în umilinţă la picioarele Sale. Simţământul iubirii uimitoare a lui Christos pentru noi ne umileşte mai mult decât propria noastră vină. Fie ca Domnul să ne aducă în meditaţie la Calvar. Atunci poziţia noastră nu va mai fi cea a celui mândru, ci a celui umil, care iubeşte mult pentru că i s-a iertat mult. Mândria nu poate trăi lângă cruce. Să ne aşezăm acolo şi să ne învăţăm lecţia, apoi să ne ridicăm şi să o punem în practică. (Meditații de Dimineaţa şi Seara de C.H. SPURGEON )
***

“Nu încape îndoială că şi tu eşti unul dintre ei, căci şi vorbirea te face cunoscut.“

MATEI 26:73

Cînd au fost spuse cuvintele acestea despre Petru, el nu era unde trebuia să fie. Un credincios este totdeauna în primejdie cînd este în afară de voia lui Dumnezeu şi de calea Lui; în situaţia aceasta, prin exemplul lui, el este un pericol şi pentru alţii. Fiecare credincios îşi are locul lui stabilit de Dumnezeu şi acolo trebuie să răfnînă, ca martor al Lui în tot ce face cu cuvîntul şi cu fapta. şi sîntem cu siguranţă binecuvîntaţi în măsura în care împlinim voia lui Dumnezeu acolo unde ne vrea El şi în felul în care ne vrea.

Dar mai avem ceva de învăţat din textul acesta: “şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Omul din lume are un instinct foarte precis despre ceea ce trebuie să fie un credincios, despre ce trebuie să facă şi de ce trebuie să se ferească. şi aceasta nu pentru că omul lumesc cunoaşte Cuvîntul lui Dumnezeu, ci pentru că este instruit de Satan să dezonoreze pe Domnul Hristos şi să arunce ocară asupra Evangheliei.

În toate împrejurările vieţii, în toate păturile sociale, lumea este adesea mai conştientă de adevăratul nivel de viaţă creştină decît creştinul însuşi. Noi aparţinem Aceluia al cărui Nume îl purtăm. Să veghem deci asupra mărturiei vieţii noastre şi asupra faptelor care sînt mai importante decît vorbele.”Vorbirea ta te face cunoscut.” Fraza aceasta are şi un sens pozitiv. Un credincios se poate face cunoscut chiar fără sa-şi dea seama şi să recomande astfel pe Domnul Său.

Se spune despre Moise că nu ştia că pielea feţei lui strălucea. Cei mai răi vrăşmaşi ai ucenicilor de la începutul Bisericii au trebuit să recunoască că aceştia au fost cu Domnul Isus. Ce bine ar fi dacă şi noi în mod cu totul natural şi simplu, am da o mărturie care să-i facă pe oameni să spună despre noi “că am umblat cu Domnul Isus” şi aceasta fără ca noi să ne dăm seama că oamenii văd în noi ceva deosebit, arătînd astfel că îl iubim şi preţuim pe Mîntuitorul nostru. Acesta este parfumul de mare preţ din vasul de alabastru al inimilor noastre, care se răspîndeşte în jurul nostru. Este mireasma unei adevărate vieţi devotate pentru Domnul nostru şi care duce “de la viaţă la viaţă.”

Fiecare copil al lui Dumnezeu are privilegiul şi puterea de a da o mărturie vie despre Mîntuitorul. Numele pe care îl purtăm degajă un parfum. Prezenţa Domnului Hristos în noi vorbeşte prin faptele şi gesturile noastre, prin viaţa noastră cu totul umană dar sfîntă. Să veghem deci ca să rămînem în El şi să rămînă în noi cuvintele Lui. Să fim naturali în viaţa noastră de credincioşi, să evităm orice vorbărie religioasă, dar să-L prezentăm pe Domnul Isus în orice facem.

***

«Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi ace­leaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Cristos Isus.»

Romani 15,5

Cuvântul scris al lui Dumnezeu ne vorbeşte despre răb­darea şi mângâierea pe care le avem în El, adevăr care ne umple inimile de speranţă. Dacă lăsăm Cuvântul să acţio­neze în inima noastră în acest fel, vom experimenta mi­nunea îndurării — care ne dăruieşte tuturor extraordinarul har al unităţii şi al înţelegerii între semeni. Dacă citim acest verset cu atenţie realizăm că Dumnezeu este Acela care, prin Isus Cristos ne dăruieşte «mângâiere veşnică» (2 Tes. 2,16). Este impresionant modul în care Domnul Isus îşi asigură ucenicii de faptul că Tatăl Său le va da «un alt Mângâietor» (Ioan 14,16) după ce El Se va înălţa Ia cer. Acest «alt Mângâietor» este Duhul Sfânt. În legătură cu minunata promisiune făcută, Domnul Isus ne vorbeşte indirect şi despre timpul când Se va reîntoarce în glorie, pe norii cerului pentru a ne răpi la El. Atât timp cât «un alt Mângâietor», adică Duhul Sfânt, este încă pe pământ, Domnul nu poate reveni. Imediat însă ce acest Mângâie­tor Se va înălţa spre cer împreună cu Biserica, Domnul Isus ne va întâmpina pe norii cerului. (MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO)
***

Secretul Domnului

„Secretul  Domnului este pentru cei ce se tem de El.” Psalmul 25:14

Care este semnul că cineva îţi este prieten? Faptul că îţi spune întristările lui secrete? Nu, ci acela care-ţi spune bucuriile lui se­crete. Mulţi îţi vor împărtăşi întristările lor secrete, dar semnul decisiv al intimităţii este împărtăşirea bucuriilor secrete. L-am lăsat vreodată pe Dumnezeu să ne spună vreuna dintre bucuriile Lui sau noi îi spunem mereu despre secretele noastre, astfel încât nu-I lăsăm şi Lui loc să ne vorbească?

L-a începutul vieţii noastre creştine suntem plini de cereri către Dumnezeu; apoi descoperim că El vrea să stabilească o relaţie între noi şi El însuşi, să ne ajute să cunoaştem planurile Lui. Suntem noi atât de prinşi de ideea lui Isus Cristos despre rugăciune –„..Facă-se voia Ta” (Matei 6:10) – încât înţelegem secretele lui Dumnezeu? Lucrurile care fac ca Dumnezeu să ne fie atât de drag nu sunt în primul rând marile Lui binecuvântări, ci lucrurile mici, deoarece ele arată intimitatea Lui uimitoare cu noi; El cunoaşte fiecare detaliu al vieţii noastre personale. „… Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă” (Psalmul 25:12).

La început vrem să fim conştienţi că Dumnezeu ne conduce: apoi, pe măsură ce înaintăm pe cale, trăim atât de mult cu conştiinţa prezenţei Lui, încât nu mai avem nevoie să-L întrebăm care este voia Lui, deoarece nu ne trece niciodată prin gând să alegem o altă cale.

Dacă suntem mântuiţi şi sfinţiţi, Dumnezeu ne călăuzeşte prin alegerile noastre obişnuite; iar dacă vom alege ceva ce El nu vrea, Dumnezeu va interveni, dându-ne un sentiment de îndoială sau reţinere, la care noi trebuie să fim atenţi.

Când apare îndoiala, opreşte-te imediat. Nu sta niciodată pe gânduri spunând: „Mă întreb de ce nu pot…?” Dumnezeu ne învaţă ce să alegem, adică El ne călăuzeşte judecata sănătoasă şi atunci noi nu mai stăm în calea Duhului Său întrebând mereu: „Acum, Doamne, care este voia Ta?” (Din TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)
***

“Si să fiţi nişte oameni care aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă”.

Luca 12:36.

Noi să-L aşteptăm ca şi acei robi care-l aşteptau pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă. Isus vine în curînd să-şi ia mireasa la nuntă. El ia la nuntă sau duce la nuntă şi pe oaspeţii nunţii. Iar pe pămînt va începe o perioadă groaznică şi mulţi din cei care n-au putut merge la nuntă se vor pocăi şi o să-L aştepte pe Isus pentrucă ştiu că nu durează mult pînă cînd El se va întoarce de la nuntă şi va veni iarăşi.

Noi citim în Cuvînt că El va serba nunta trei ani şi jumătate. Dar la Dumnezeu o mie de ani sînt ca o zi. Iar cînd citim ca să ne asemănăm cu oamenii aceia care-L aşteaptă pe stăpînul lor, cînd se va întoarce de la nuntă, astfel să stăm şi noi pregătiţi. Noi nu putem fi aşa ca şi cum am fi numi în pregătire. Noi trebuie odată să ştim că sîntem pregătiţi.

După un cutremur un predicator a trimis o slujitoare ca să vadă dacă eu mai sînt acolo. El s-a gîndit la răpire. Aceasta mi-a dat curaj pentrucă acel predicator m-a criticat foarte mult. Dar lucrul principal este ca să fim gata, pregă­tiţi pentru ziua Domnului Isus Hristos. Ziua Domnului va veni ca şi un hoţ noaptea. Cuvîntul spune: “Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.” Dacă Isus este comoara noastră cea mai preţioasă, atunci Îl primim cu drag, oricînd va veni El. Si ne vom bucura cînd vom auzi strigătul:”Vine Mirele. Mergeţi înaintea Lui“. Iar Duhul şi Mirea­sa spun: “Vino“! Si cel care aude să spună: “Vino”! Si cel care este însetat să ia apa vieţii fără plată.” (Apoc.22:17).

Sursa: Grupaj de Meditații  din 3 iunie, primite prin Email

Sursa foto:damnthematrix.wordpress.com