Încercarea credinciosului e la fel de sigură precum mișcarea stelelor

acts14-22-1024x576În împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Faptele Apostolilor 14:22

Poporul lui Dumnezeu are încercările lui. Când și-a ales poporul, Dumnezeu nu a spus că nu vor fi încercati. Ei au fost lămuriți în „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10). Ei nu au fost aleși pentru pace lumească și bucurii pământești. Libertatea de boală și de durerile morții nu li s-a făgăduit niciodată. Când Domnul a privit spre cei aleși, a inclus pedepse printre lucrurile care urmau să vină peste ei în mod inevitabil.

Încercările sunt o parte a sorții noastre; ele au fost predestinate pentru noi în testamentul lui Christos. La fel de sigure ca mișcarea stelelor în orbita creată de mâna Lui, încercările ne lovesc la timpul potrivit. Dumnezeu le-a rânduit vremea și locul, intensitatea și efectul pe care îl vor avea asupra noastră. Oamenii buni nu trebuie să se aștepte niciodată să scape de încercări. Daca fac asta, vor fi dezamagiți, fiindcă nici unul din predecesorii lor nu le-a putut ocoli.

Amintiți-vă de răbdarea lui Iov. Gândiți-vă la Avraam, care a avut încercări dar le-a biruit, si a devenit prin aceasta „tatăl celor credincioși”. Amintiti-vă de biografiile tuturor patriarhilor, profeților, apostolilor și martirilor, și veți vedea că nici unul din cei aleși de Dumnezeu ca instrumente ale îndurării nu a fost scutit de focul încercărilor. S-a stabilit din vechime ca plasele îndurării să poarte însemnul crucii încercărilor, ca simbol regal prin care se disting vasele Regelui.

Dar deși necazul este partea copiilor lui Dumnezeu, ei au mângâierea să stie că Învățătorul le-a îndurat înaintea lor. Ei au prezența si simpatia Lui ca să-i bucure harul Lui ca să-i sprijine si exemplul Său ca Să-i învete cum sa îndure. Si când vor ajunge în împărăție, necazurile prin care au trecut ca să intre acolo se vor schimba în motive de bucurie.

(DIMINEATA)

*

Ea i-apus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei).

Genesa 35:18

Fiecare lucru are o parte întunecata si una stralucitoare. Rahela a fost coplesita de durerea nasterii, care a adus-o în pragul mortii; Iacov, desi plângea moartea sotiei sale, a vazut ca nasterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleste încercarile, sa triumfam în credinta prin statornicie divina. Leul lui Samson s-a transformat în miere, si la fel se va întâmpla si cu necazurile noastre daca le privim cum se cuvine.

Marea furtunoasa hraneste o multime de pesti; pădurea sălbatica ascunde frumusetea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilențiale si înghețul amarnic afâneaza solul. Norii întunecați picura stropi de lumină, si pamântul negru dă viata florilor viu colorate. In fiecare mină a răului se afla un filon al binelui.

Inimile triste au o neobisnuită abilitate de a descoperi cele mai neplăcute fatete ale unei încercări. Dacă ar fi o singură groapă în toata lumea, ei si-ar frânge gâtul în ea; dacă ar fi un singur leu în deșert, ei i-ar  auzi răgetul. Cu toții avem tendința să acționăm în felul acesta. Suntem gata  uneori să strigăm ca Iacov: „Toate acestea pe mine mă lovesc!” (Genesa 42:36).

Cel credincios îi încredințează Domnului toate grijile lui și apoi asteaptă cele mai bune rezultate în urma celor mai rele calamități. Ca și oamenii lui Ghedeon, cei credincioși nu se uită la ulciorul spart, ci se bucură că lumina strălucește mai tare fără el.

Din scoicile aspre ale greutăților, credința extrage perlele onoarei; din adâncimile oceanului nefericirii, ea ridică barierele de coral ale experienței. Când se retrage valul bunăstării, credința găsește comori ascunse în nisip; când apune soarele desfătărilor, credința își întoarce telescopul spre stelele făgăduințelor cerești. Când însăși moartea își face apariția, credința arată spre lumina învierii de dincolo de mormânt, și îl transformă pe muribundul Ben-Oni în veșnic viul Beniamin.

(SEARA)

_________________________

C.H. Spurgeon – Meditatii de Dimineața și Seara, primite prin Email

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.