by aurelgh
Acestea erau cele trei posibilităţi de a fi ale unui creştin din Biserica din Laodicea, la sfârşitul primului secol creştin şi acestea sunt alternativele noastre azi. Nu este nevoie să facem o analiză a fiecărui termen în parte: cugetul nostru ne poate da calificativul imediat, dacă vom fi oneşti cu noi înşine. Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este faptul că, potrivit Scripturii, niciun creştin “căldicel” nu va fi acceptat de Domnul în slava Sa.
Nu este de ajuns să fi un creştin activ, să ai fapte ale credinţei, ceea ce priveşte Domnul este motivaţia pentru care o faci: “Este un foc aprins prin Duhul Său? Un foc care să te mistuie pe dinăuntru din dragoste pentru El? Facem lucrarea Sa din dragoste sau din datorie?”
Cazul prezentat în următorul material video, deşi ajunge mai târziu la noi, este semnificativ pentru ceea ce înseamnă a avea multe lucrări, dar puţină pasiune. Ap. Pavel ne îndemnă “să cercetăm toate lucrurile şi să păstrăm ce este bun” (1Tes.5:21).
Fără a pretinde că înţeleg întreaga mărturie a lui Howard Pittman, cred că sunt multe lucruri care ar putea să ne cerceteze. În ce priveşte credibilitatea acesteia, autorul se declară conştient de avertizarea Domnului în legătură cu prorocii falşi şi îşi asumă responsabilitatea celor relatate; aşa că putem fi ascultători de cuvântul care ne îndeamnă: “Nu dispreţuiţi prorociile!” (1Tes. 5:20)
Reblogged this on Hickory Romanian Baptist Church est. in 1988 – Celebrating GOD'S GRACE.