Prefăcătoria, canon al vietii neduhovnicesti

right-way-wrong-wayBlândețea și Iertarea

reguli de aur ale creștinului

.

Nu mai este demult o noutate faptul că americanii sunt și cei mai buni actori. Ei se comportă natural în orice împrejurare. Dar mai ales atunci când trebuie să zâmbească îndatoritor. Ei spun cu nonșalanță, cu câtă ușurință, cu deosebită naturalețe “I’m sorry!” 

Pe de o parte este lăudabilă atitudinea lor politicoasă, până la un punct. E ok pentru exprimarea unei politeți de moment, instantanee, sau tardive… Dar, pe de altă parte, trebuie să existe o concordanță între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce simți cu adevărat:

  “Am greșit; îmi pare rău – iartă-mă!” 

Căci majoritatea dintre noi neglijăm a folosi și rugămintea de a  cere iertarea de la cel pe care l-am ofensat prin purtarea noastră neglijentă.

Cineva a spus că  “Uneori ne este greu să facem acest pas, dar acest lucru clădeşte de fapt respectul.” (Laurențiu Nica)

Apoi, simpla folosire, deși cât de rar, nesinceră și stângace  a comunicării necesare,  (Îmi pare rău – iartă-mă), fără a  simți din inimă că trebuie să avem o bună relație cu apropiații noștri, sinceră, cu iubire și  respect,  nu aduce schimbarea și înnoirea de care avem nevoie.

Ceea ce încerc să spun este că  e nevoie de încă unul sau doi pași în relațiile noastre, atunci când apar tensiuni, nemulțumiri, ofense, dezamăgiri, fie de o parte, fie de cealaltă.

În relațiile de divergențe, îndată se ajunge în situația că nimeni nu-l mai privește pe celălalt mai presus de el însuși.

Dimpotrivă, fiecare caută să se situeze  printr-un punct de sprijin pe un jilț de autoritate vis-a-vis de celălalt, și să  poruncească, între frate și frate, soră și soră, frate și pastor, copil și părinte, înălțarea personală și a zidului dintre ei.

În Matei 18,  Domnul Isus i-a învățat pe apostoli câteva principii, fiecare să citească și să înțeleagă:

Adevarat va spun că, dacă nu vă veti intoarce la Dumnezeu si nu vă veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. 

 De aceea, oricine se va smeri ca acest copilas va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor.   Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu Mă primeste pe Mine.   Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară si să fie inecat in adâncul mării. 

Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

 […] Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta si i-a zis: “Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat.  Oare nu se cădea să ai si tu milă de tovarăsul tău cum am avut eu milă de tine?” (Maiei, 18.3-7; 32-33)

oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;   şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.” (Matei, 20.26-27)

Și apostolii Domnului i-au învățat pe ucenici la fel:

să fie gata de orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.” (Tit 3:1-2  și 1 Timotei 3:2-3)

Închei această sumară lecțiune practică de viață, amintind cuvintele apostolului din cartea Evrei, 12.12-15:

Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;  croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.”

Doamne, Te rog ajută-mă să fiu blând și smerit, să privesc pe aproapele meu mai presus decât mine și să nu mai am o atitudine care să-i aducă ofensă!

One thought on “Prefăcătoria, canon al vietii neduhovnicesti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.