“Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Evanghelia lui Ioan, 20.31)
.
“Mie mi-a trebuit o viață ca să mă conving că în afară de Biblie, nu e nici un adevăr.“ (Petre Țuțea)
.
.
Crezând, să aveți viața în Numele Lui Isus!
.
- Credința este baza tuturor miracolelor și misterelor care nu pot fi analizate de legile științei. (Napoleon Hill)
- Credința face ceea ce omul și legea nu pot face. (Ioan Gură de Aur)
- Credința este ca o rădăcină pe care cresc tulpinile, florile și fructele faptelor bune. (Origene)
- Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu. (O. Paler)
- Credința te scoate din starea de faliment. (George Danciu)
- Credința, în Isus Hristos, este Arca care te poate duce în cer. (G. Danciu)
- E lesne să te sprijini pe credință. Frumos și greu e să te sprijini pe picioarele tale. (Imre Madach)
- Credința și știința se află între ele în același raport ca cele două talgere ale unei balanțe, în măsura în care una se ridică, cealaltă coboară. (Arthur Schopenhauer)
- Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă. (R. Tagore)
- Credința e suprema armă secretă, care anihilează toate necesitățile, împrejurările și pulverizează hazardul. (Nicolae Steinhardt)
- Crezul zilelor noastre nu mai începe cu conștientul cred, nici cu scepticul nu cred, ci cu tragicul vreau să cred. (Lucian Blaga)
- Credințele și hotărârile se macină dacă le cântărești mult. (Liviu Rebreanu)
- Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm. (Voltaire)
- Sunt lucruri în care trebuie să crezi pentru a le vedea. (Miguel de Cervantes)
- Vei avea parte de un lucru atunci când vei crede în el. (Wayne Dyer)
- După cum aurul cel galben se cunoaște în foc, tot așa credința trebuie văzută în vremuri grele. (Publius Ovidius Naso)
- Ceea ce trebuie să lumineze trebuie să îndure arsura. (Viktor Emil Frankl)
- Oricare ar fi credinta noastră, toți simțim că orice faptă bună trebuie răsplătită și orice faptă rea trebuie pedepsită. (Orison Swtt Marden)
- Credinţa nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă lui Dumnezeu. (A.W. Tozer)
- Credinţa constă în acceptarea afirmaţiilor sufletului. (Ralph Waldo Emerson)
- Credinţa este imaginaţie spiritualizată. (Henry Ward Beecher)
- Credinţa înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara. (Martin Luther King)
- Credința este îndoiala. (Emily Dickinson)
- Credinţa este moartea inteligenţei. De îndată ce cineva crede o doctrină de orice fel, ori presupune certitudinea, nu se mai gândeşte la acel aspect al existenţei. (Robert Anton Wilson)
- Credinţa este refuzul de a intra în panică. (David Martyn Lloyd-Jones)