Ce face diferența, dintre om și animal?

.

Dumnezeu tace, ca un bun Învățător, după ce ne-a înzestrat cu cuget și cu liberul arbitru

Petre Țuțea

.

Pentru Petre Țuțea, a fi român,  înseamnă  a avea bun simț și pudoare!

Un parlamentar tânăr, de altfel foarte simpatic, cu pregătire  universitară …”dreptul”, a făcut o mare gafă politică, o ofensă poporului evreu, culturii,  creștinismului și chiar bunului simț – spunând lucruri care dovedeau un gol important de informare vis a vis de anii de prigoană a evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial (despre pogromuri și holocaust). Însă, tânărul nostru legiuitor, lămurindu-se treptat și numai  la insistențele altora, a adus ca scuză programa de școlarizare, sărăcăcioasă,  și  viziunea materialistă a societății românești care i-a influiențat neînțelegerea realității istorice, trecute și prezente. Cu alte cuvinte, accesul la informație i-a fost îngrădit!?

La fel se întâmplă cu majoritatea celor din parlament sau din alte structuri ale societății românești, europene sau mondiale. De ce? Oamenii sunt comozi sau iresponsabili  si  nu mai țin pasul cu informația strict necesară omului pentru a putea discerne în cunoștință de cauză asupra celor ce se întâmplă în lume. Numai așa se explică  de ce sunt admise lucruri care în urmă  cu 50 … 100 de ani nu puteau găsi  aprobarea în forurile legislative ale unor țări ca Statele Unite, România, Germania sau Franța.

Ar putea cineva de bun simț să-și închipuie un gest de incest în familie? Nici măcar a fi pomenite de alții astfel de aberatii,  în propriile familii! Ei bine,  așa cum s-a întâmplat cu homosexualii, care nu doar că fac lucruri abominabile și că au ajuns să se laude cu ele, să le popularizeze în mas-media, apoi  le-au înalțat prin legi inumane alături de lucrurile naturale lăsate și binecuvântate de Dumnezeu…  Așa vor să facă și cu acest lucru atât de grosolan inuman, cum e incestul. E vorba de ceva strigător la Cer!

Mulți dintre oameni, nu (re)cunosc că omul e creat de Dumnezeu și că el trebuie să aibă conștiința trează care să-l ghideze și să-l strunească  în această viață tumultoasă.

Marele român Petre Țuțea afirma că:

nu e nici o diferență între om și animal, când, prin “adormirea” conștiinței, îl scoatem din ecuația vieții pe Dumnezeu!

  • Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving ca in afară de Biblie, nu e nici un adevar.
  • Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.
  • Eu când discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu ușa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legătura. Ala e mort, sufleteste mort. Iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.
  • Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramâne asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Când, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se întreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa îi reveleze data începutului, înseamna ca omul ramâne un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
  • Pudoarea crestină e atât de pură, încât carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pâna la crestini nu a realizat nimeni.
  • La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de râs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte.
  • Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, “titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni.
  • Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci când se screme sa faca singur ordine, adica când practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el.

Din 2013,  și în Romania,  incestul să nu mai fie pedepsit de lege!

Incestul, adică actul sexual dintre rude de gradul I, dintre părinţi şi copii sau fraţi, nu va mai fi pedepsit din anul 2013 în România! Asta în condiţiile în care anual, peste 30.000 de minore sunt violate şi abuzate de părinţi sau fraţi!

Incestul reprezină o degradare a instituţiei familiei, având drept consecinţe grave tulburări genetice si psihice, precum si dificultăţi în relaţiile sociale si în recuperarea ca persoană umană cu demnitate. În prezent el se pedepseşte în România cu închisoare între 2 şi 7 ani. (Vezi AICI pe România TV)

Totuşi, Parlamentul României a modificat Codul Penal în această direcţie (încă de acum 6 luni!), dorind o afiliere la legislaţia Europeană. Europă   unde incestul este ceva normal și  legal (Portugalia, Franţa, Spania), dar și o  Europă care a interzis trecerea în buletine a numelui părinţilor (vezi Franţa), care promovează căsătoriile între persoane de acelaşi sex (în special Olanda), care îşi ucide bătrânii în spitale (eutanasieri fără a cere acordul nimănui, numai la latitudinea medicului –  Olanda şi scandinavii) şi copiii în spitale (un avort la fiecare 27 de secunde)… O Europă avidă de pornografie, care liberalizează prostituţia şi drogurile uşoare (Olanda), care favorizează gay şi lesbienele, care l-a scos afară pe Dumnezeu din şcoli, din autobuze, din parcuri.  Și din biserici chiar!

Orice, dar fără Dumnezeu!Nu numai că Europa e o nouă Sodomă şi Gomoră, dar e de așteptat (deci) că  într-o zi, noi,  normalii,  vom intra în ilegalitate! Iar puşcăriile construite pentru abuzurile morale vor fi pline cu oamenii care vor să rămână morali.

Dacă Parlamentul acţionează anormal, aşa cum dictează comenduirea Uniunii Europene, e posibil – Doamne apără și păzește! –  ca  incestul să nu mai fie pedepsit în România din anul 2013!

Dar Biserica cum (nu) reacţionează? Iar majoritatea parlamentarilor români se declară creștini ortodocși!

Advertisements

3 thoughts on “Ce face diferența, dintre om și animal?

  1. Pingback: Între om si animal, ce anume face diferenta? | Revista ARMONIA

  2. Pingback: Întunericul, la loc de cinste, în Legile țărilor avansate! « ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.