Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

 Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, aș vrea să vă pun o contraîntrebare: Gândiți-vă la o monedă de 5 mărci. Ce se află imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândouă! Moneda are două fețe. La fel este și cu întrebarea: „Este creștinismul o chestiune personală?” Răspuns: Ambele! Și Da și Nu!

O poziție creștină corectă, vie, are două laturi: una strict personală și alta strict publică. Unde lipsește una din cele două fețe, ceva nu e în ordine!

Aș vrea să vă arăt acum ambele fațete ale unei poziții creștine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

1.Pozitia creștină are o latură strict personală

Ca să vă explic aceasta, vreau să încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odată că aș fi un povestitor. Atunci i-am răspuns: „Nu e nimic rușinos în asta. Totdeauna mi-e tare teamă să n-adoarmă oamenii în biserică. Dar dacă le povestesc din când în când câte o istorioară, asta îi ține treji!“ În afară de asta, întreaga noastră viață e țesută din istorii – și nu din teorii.

În regiunea Ravenberg trăia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice mișcări de trezire, și tot ținutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat. Acest Volkening a fost chemat într-o seară la un bogat țăran. El avea o gospodărie mare și era un om harnic și cinstit. Dar ura profund adunările de evanghelizare – știti, el nega că e păcătos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine și nu-mi pasă ce zic alții!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru că țăranul era bolnav de moarte și dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai cărui ochi albaștri strălucitori rețineau atenția în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl privește îndelung fără să spună nimic și apoi zice:

„Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat până aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce și pleacă. Țăranul cel bogat, roșu de mânie, urlă: „Ăsta-i pastor? Asta-i dragostea creștină?“ Apoi vine noaptea. Țăranul, grav bolnav, stă treaz. Conștiința îl chinuiește: „Tu nu ești în drum sprecer, ci spre iad… Dacă ar fi adevărat!?“ În memorie îi vin mai multe păcate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenită. Iar ocazional a știut să înșele pe alții într-un mod foarte viclean. În nopțile următoare îl cuprinde spaima. El nu mai e liniștit. Deodată, știe cât de multă vină este în viața lui și că n-are nici un drept să se socotească un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevărat să se întoarcă. După trei zile își trimite din nou nevasta la Volkening ca să-l aducă. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Țăranul ăi spune cu o voce foarte neliniștită: „Pastore, cred că trebuie să mă întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se înțelepțește. Dar, pocăințe grăbite – pocăințe moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce și pleacă. Țăranul e cuprins de o mânie și mai mare. Asta v-ar înfuria și pe voi, nu-i așa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening să se arate puțin mai drăguț, cu țăranul? Căci omul acesta era la doi pași de moarte. Dar Volkening trăia în intimitate cu Dumnezeu. El știa ce spune. După trei zile, pe țăran îl cuprinde o disperare copleșitoare. El știe că va muri. Și se întreabă: „Ce loc a avut în viața mea dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor?” El disprețuise toată viața pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare dată pe Acela care, în dragostea Lui, i Se arătase. El stă, la marginea iadului și e un om complet deznădăjduit. „Nevastă!” o roagă el, „adu-l pe pastor!” Ea răspunde: „Nu, nu mă mai duc. N-are nici un rost!” „Nevastă, adu-l! O să ajung în iad!” Atunci femeia se duce. Când vine Volkening, găsește un om care a înțeles versetul: „Nu vă înșelați. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va și secera.” Volkening se așează pe un scaun lângă pat și întreabă: „Nu-i așa că mergi drept în iad?” „Da, în iad mă duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai să mergem la Golgota! Isus a murit și pentru tine!“ Iar acu îi spune pe un ton binevoitor și prietenos cum salvează Isus pe păcătoși. Și pentru aceasta, trebuie ca ma întâi să ne dăm seama de propria stare de păcat, să nu mai tot repetăm:„Fac ce este bine și nu-mi pasă ce zic alții!”, și apoi să ne ținem numai de devăr. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodată țăranul înțelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!” El a plătit pentru păcatele mele! El poate să-mi dea singura justificare valabilă în ochii lui Dumnezeu!” Și pentru prima oară țăranul se roagă cu adevărat: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul! Doamne Isuse, salvează-mă de iad!” Volkening pleacă în tăcere. El lasă în urmă un om care cheamă pe Isus. Volkening e liniștit, pentru că în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!” Când vine iarrăși ziua următoare, află un om care a găsit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e,Hinrich?” Și Hinrich, răspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeți, așa și-a trăit nașterea din nou un țăran din Germania noastră!

VA URMA!

http://youtu.be/b4WdXunAc8Q