Tags

, , , , , , , , , ,

Dan Bercian

Material preluat din radiounison.ro

Lauda si închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice

Nu îl avem din Scriptura ci a aparut odata cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credinciosilor. Aparitia instrumentelor electronice (chitara, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare si amplificare, a posibilitatilor de înregistrare si multiplicare, a favorizat larga raspândire a acestui fel de închinare. Daca suntem foarte atenti realizam ca fara contributia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „lauda si închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii si, la prima vedere, s-ar parea ca este un lucru bun si de apreciat.
Adeptii acestui mod de închinare spun ca trebuie sa folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu si ca în acest scop avem voie sa apelam la tot ce ne sta la îndemâna. Totusi, având în vedere faptul ca mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel si ca Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite conditiile cerute de El si ca nu sesizam nicaieri în Biblie o nemultumire a lui Dumnezeu în sensul ca, din punct de vedere muzical, al performantelor artistice, El ar vrea mai mult de la credinciosi, cred ca nu este gresit sa ne întrebam daca Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmpla sau cel putin aproba acest nou mod de închinare.

Ca sa putem face cât de cât lumina în aceasta privinta în ceea ce priveste lauda si închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie sa ne întoarcem în timp si sa cautam sa întelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urma în cer.

Sa începem cu întrebarea: Ce înseamna lauda si închinarea, dupa modelul cerului?

Din tot ceea ce gasim în Scripturi si din tot ceea ce putem întelege din contextul ei, chiar daca nu este afirmat explicit, realizam si suntem cu totii de acord ca centrul închinarii, Obiectul închinarii daca putem spune asa, era si este Dumnezeu. Îngerii si toate fapturile ceresti au adus si aduc glorie lui Dumnezeu pentru ceea ce este El. Sunt coplesiti de maretia Lui, de frumusetea Lui, de puterea Lui, de stralucirea Lui, de întelepciunea Lui, de tot ceea ce este El si cunostinta aceasta a Lui aduce fapturile ceresti în situatia sa se prabuseasca înaintea Lui si sa-I cânte cele mai frumoase cântari de lauda care pot exista. Nu Îi cânta ca sa-L multumeasca si sa-L faca pe Dumnezeu sa se bucure, sa fie fericit, ci ca sa recunoasca uimiti prin cântare cât este El de minunat! Cântarea si tot ceea ce înseamna închinare sunt de fapt o recunoastere a gloriei si maretiei Lui. În prezenta Lui fapturile ceresti nu pot face altceva decât sa-L laude. Fapturile ceresti nu-L lauda pentru un anumit interes pentru-ca nu este nici un interes. Nici ca aceste fapturi sa fie salvate pentru-ca nu au de la ce sa fie salvate si nici pentru a obtine aprecierea si bunavointa lui Dumnezeu pentru-ca ele au deja bunavointa si aprecierea Lui si nu le paste pericolul despartirii de El. Deci nu se închina ca ar avea un interes ci doar pentru ca sunt coplesite de splendoarea lui Dumnezeu. Probabil ca în prezenta lui Dumnezeu nu rezisti sa nu te închini, ai exploda sa nu te închini. Ceea ce emana din El aduce fapturile ceresti în starea normala de închinare. Deci tot ce fac fapturile ceresti fac pentru gloria lui Dumnezeu, fara de nici un interes. Apocalipsa capitolul 4:
8 „ Fiecare din aceste patru fapturi vii avea câte sase aripi, si erau pline cu ochi de jur împrejur si pe dinauntru. Zi si noapte, ziceau fara încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9  Când aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multumiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si care este viu în vecii vecilor,
10  cei douazeci si patru de batrâni cadeau înaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îsi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, si ziceau:
11  „Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau în fiinta si au fost facute!”

Apocalipsa 4 este un model de închinare si ne arata ce se întâmpla acum în cer, cum se închina înaintea lui Dumnezeu fapturile ceresti.

Dar sa aruncam o privire spre noi si spre ceea ce se întâmpla astazi.
Paris Reidhead, în urma cu circa 50 de ani a avut o predica memorabila: „Zece sicli si o camasa”. În aceasta predica el insista supra faptului ca umanismul s-a infiltrat atât de adânc în bisericile evanghelice încât am ajuns ca tot ce facem sa facem pentru binele si fericirea omului si nu pentru gloria lui Dumnezeu. Mesajele si chemarea la pocainta sunt construite pentru fericirea omului. Se spune: „Vino la Hristos ca sa-ti fie bine. Ca sa ai sanatate, ca sa ai prieteni, ca sa ai pace si fericire, ca sa ai liniste, si chiar ca sa ai mântuire”. Aceasta însa este umanism. Adica binele si fericirea omului. Dumnezeu doreste ca totul sa se faca pentru gloria Lui. Cu alte cuvinte îndemnul pentru om ar fi: „Vino la Hristos pentru-ca asa vrea Dumnezeu si în felul acesta Numele Lui este glorificat!”. Si acest îndemn este în concordanta cu Biblia si cu atitudinea oamenilor care L-au cunoscut pe Dumnezeu cu adevarat. Apostolul Pavel spunea lamurit ca el nu mai traieste ci Hristos traieste în el. Ca el a murit pentru el si lume. Ca propovaduieste Evanghelia pentru gloria lui Dumnezeu si ca chiar convertirea pacatosilor este o lucrare care are ca scop glorificarea lui Dumnezeu, nu fericirea oamenilor. Dar umanismul a patruns în învatatura noastra si ne-am îndepartat de mult de la adevaratul scop al vietii noastre: glorificarea lui Dumnezeu.

Daca ne întoarcem la muzica de „lauda si închinare” va trebui sa recunoastem (ma adresez oamenilor sinceri care doresc sa se analizeze în lumina adevarului lui Dumnezeu) ca muzica din aceste zile este mai mult pentru bucuria noastra. Felul în care este gândita, posibilitatile tehnice care o fac deosebit de atractiva, elementele preluate din muzica lumii, etc., ne-au pus în fata un idol caruia nu putem sa rezistam sa nu i ne închinam. Nu spun ca asa este în totalitate dar cred ca în proportie covârsitoare crestinii se închina muzicii nu lui Dumnezeu. Muzica este obiectul bucuriei lor. Chiar daca spunem ca „toata gloria i se cuvine numai lui Dumnezeu” în realitate toata bucuria ni se cuvine noua, celor ce ne închinam. Dovada este si faptul ca am inventat cântari noi si mod nou de închinare, care seamana tot mai mult cu cele din lume, si ca ceea ce a fost valabil si bun înaintea lui Dumnezeu sute sau mii de ani, nu mai este bun pentru noi. Ne-am abatut atentia de la Dumnezeu spre închinare. Închinarea este importanta, forma ei, nu Dumnezeu. Daca veti cauta sa aflati veti putea descoperi ca marii scriitori de imnuri din timpul trezirilor care au avut loc în istoria lumii, aduceau glorie lui Dumnezeu exact asa cum se aduce glorie Lui în cer. Erau transformati de cunoasterea Lui, erau transformati prin Duhul Sfânt în fapturi ceresti care se prabuseau la picioarele lui Dumnezeu si din a caror inimi au tâsnit imnuri care si azi ating inimile adevaratilor închinatori. Sfintenia pe care au primit-o prin cunoasterea lui Hristos, înnoirea fapturilor lor, viata noua si umblarea în ascultare de Dumnezeu, tânjirea inimilor lor dupa o viata mai profunda cu Dumnezeu i-au transformat în închinatori adevarati. Nu muzica a facul lucrul acesta, ci viata noua din Dumnezeu. Muzica a venit ca o consecinta a vietilor schimbate. Pur si simplu nu puteau sta în prezenta lui Dumnezeu fara se se închine. Si închinarea nu înseamna doar muzica, dar acesta este un alt subiect.

Sa ne oprim putin si sa ne întoarcem din nou la începuturi, dupa ce Dumnezeu a creat fapturile ceresti. Cine s-a închinat lui Dumnezeu? Toate fapturile ceresti care erau în ascultare de Dumnezeu, cele sfinte. Sfintenia cerului si prezenta în cer erau conditii pentru închinare.

Dar a intervenit ceva la un moment dat. Lucifer s-a razvratit si a reusit sa însele multe alte fapturi ceresti si s-a pornit o revolta în cer. Imediat Dumnezeu a intervenit si toti razvratitii au fost alungati din locul prezentei lui Dumnezeu. Ce credeti ca s-a întâmplat atunci? Pe lânga alte consecinte, cu efecte dintre dele mai dezastruoase pentru acele fapturi, ele nu s-au mai închinat lui Dumnezeu. Nu se mai puteau închina lui Dumnezeu pentru-ca au fost izgonite din locul prezentei Lui. Înca o dovada a faptului ca adevarata închinare i se poate aduce lui Dumnezeu doar în prezenta Lui. Ca nu poate fi o închinare autentica fara sfintenie, fara o cunostinta reala a lui Dumnezeu, fara umblarea în ascultare de El, în supunere fata de El. Când toate acestea se întâmpla atunci închinarea vine spontan si nu muzica este bucuria omului ci Hristos, Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos a venit pe acest pamânt pentru a-l pune pe om într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Ne-a sfintit prin sângele Lui si în legatura cu acest aspect toti suntem de acord, dar a venit si ca sa fim schimbati si transformati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, aspect în care nu mai suntem cu totii de acord, pentru-ca viata pe care o traim nu dovedeste ca suntem fapturi noi. Prin urmare Domnul Isus a venit pentru a ne reda demnitatea de închinatori. Dar aceasta este doar pentru cei sfintiti de sângele Sau si pentru cei ce se lasa schimbati si transformati dupa chipul Lui. Atât timp cât chipul lumii este în noi nu putem fi închinatori adevarati pentru-ca nu suntem în prezenta lui Dumnezeu si închinarea numai aici poate avea loc: în prezenta Lui.

Este clar si evident ca traim vremurile din urma. Credinta celor mai multi se raceste. Bisericile sunt tot mai goale si credinciosii tot mai firesti. La fel cu cei ce le conduc. Si totusi niciodata nu a fost mai multa „lauda si închinare”, mai multa cântare la adresa lui Dumnezeu. Constatam ca azi se închina oricine si este primit oricine sa se închine, ba chiar sa conduca aceasta închinare, chiar daca în acele persoane nu sunt cunoscute semnele lucrarii lui Dumnezeu. Îi chemam pe toti sa cânte si sa se bucure pentru-ca Domnul este bun. Dar nu îi chemam la adevarata pocainta si transformare prin Duhul Sfânt, singura care poate da unui om statutul de închinator.

Satan este înselatorul. El nu se mai închina lui Dumnezeu si vrea închinarea pentru el. Totusi putini i-o aduc din convingere. Asa ca se multumeste sa-i faca pe oameni sa creada ca se închina cu adevarat. Si le da un surogat de închinare. Le atinge simturile si emotiile si le spune: „Este prezent Dumnezeu”. Dar Dumnezeu nu poate fi prezent decât în anumite conditii, am vorbit depre aceasta. El nu se schimba si nu este impresionat de muzica noastra. Dimpotriva. Iata ce le spunea celor din vremea prorocului Isaia:
Isaia 1:10 „ Ascultati cuvântul Domnului, capetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11  „Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt satul de arderile-de-tot ale berbecilor, si de grasimea viteilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor si tapilor.
12  Când veniti sa va înfatisati înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile?
13  Nu mai aduceti daruri de mâncare nefolositoare, caci Mi-e scârba de tamâie! Nu vreau luni noi, sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea!
14  Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi.
15  Când va întindeti mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; si ori cât de mult v-ati ruga, n-ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!”
16  „Spalati-va, deci, si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Încetati sa mai faceti raul!”

Poporului Sau chemat la sfintenie Dumnezeu i se adreseaza cu aceste cuvinte deosebit de aspre. Si în loc sa se bucure de cântecele lor Domnul este scârbit.

Adeptii noului mod de închinare sunt bucurosi sa citeze din Vechiul Testament atunci când nu gasesc acoperire în Noul Testament pentru felul în care se închina, desi noi suntem credinciosi ai Noului Legamânt. Vorbesc despre cântarea noua si toate instrumentele la care se face referinta în psalmi. Despre podoabele pe care sa ni le punem când venim înaintea Domnului si despre strigatele de bucurie. Dar nu am auzit niciodata sa citeze din Isaia capitolul 1. Si anume ca închinarea pe care o aducem Domnului în lipsa sfinteniei este o batjocura la adresa Numelui Sau si îi produce Domnului scârba.

O caracteristica a modului nou de închinare a vremurilor în care traim este tocmai aceasta: Se poate închina oricine si oricum. Adevarata închinare se masoara dupa decibeli si galagie, dupa dezmat si nu dupa sfintenie.

Ne amagim cu citatul din Matei 18:20 „ Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu în mijlocul lor.” Dar nu ne-am gândit niciodata ca într-o adunare de mii de oameni s-ar putea ca sa nu fie doi sau trei cu adevarat adunati în Numele Lui. Ca a chema Numele Lui de pe buze nesfinte si din inimi murdare nu are nici o valoare. Sau chiar daca sunt doi sau trei nu ne-am întrebat ce face Dumnezeu daca restul sunt uniti într-un duh firesc sau dracesc de închinare? Mai vine El si atunci? Sau le cere celor doi sau trei sa se desparta de un loc unde se aduce pe altar foc strain? Prea putin ne aducem aminte de cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni capitolul 5:
9  „V-am scris în epistola mea sa n-aveti nici o legatura cu curvarii.
10  Însa n-am înteles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei hrapareti sau cu cei ce se închina la idoli, fiindca atunci ar trebui sa iesiti din lume.
11  Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care, macar ca îsi zice „frate” totusi este
curvar sau lacom de bani sau închinator la idoli sau defaimator sau betiv sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mâncati.
12  În adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru?
13  cât despre cei de afara, îi judeca Dumnezeu. Dati afara, deci, din mijlocul vostru pe raul acela.”

Apostolul Pavel spune lamurit ca nu putem sta în partasie cu oricine si ca în anumite circumstante trebuie sa fie o despartire. Dar noi am batut atît de multa moneda pe principiul dragostei si diavolul a reusit sa se foloseasca si de acest lucru bun ca sa ne însele, încât am înteles dragostea ca pe o acceptare a tuturor, indiferent cum sunt si cum traiesc. Ceea ce este gresit si deosebit de daunator.

Sunt apoi unele adunari în care acest mod nou de închinare nu este acceptat. Credinciosii din aceste adunari au hotarât ca ei se vor închina în felul în care s-au închinat bunicii si parintii lor. Ca vor cânta cântarile din „Harfa”. Ma aflam odata la o adunare unde erau credinciosi din mai multe confesiuni si un credincios de orientare carismatica, dupa ce am vorbit cu el despre lauda si închinare, ma întreaba contrariat: „Dar voi cântati cântarile din Harfa?”. Pentru el acest lucru era de neimaginat în vremurile noastre.

Îmi plac cântarile vechi, tot mai mult cu fiecare zi care trece, dar nu aceasta este problema sau nu aici se afla raspunsul.

Asa cum spuneam sunt unii conservatori care vor sa mearga doar pe directia aceasta, mai veche ca forma a închinarii, si chiar se considera superiori celorlalti si mai sfinti, pentru-ca nu accepta modul nou de închinare. Dar si pentru ei ca închinatori regulile sunt aceleasi pe care le-am enumerat. O fata posomorâta si o îmbracaminte cernita, un stil de a cânta care te trimite cu gândul mai degraba la o liturghie decât la prezenta lui Dumnezeu nu înseamna ca vor fi benefice pentru cei ce au hotarât sa se închine în felul acesta. Dumnezeu nu coboara în adunare doar pentru-ca se cânta fara instrumente sau numai cu anumite instrumente, sau pentru orice alt motiv exterior. Dumnezeu coboara doar daca gaseste inimi de închinatori autentici.

Daca în anumite adunari prezenta lui Dumnezeu este înlocuita cu mult zgomot si unii care nu au discernamânt chiar cred ca zgomotul si dezmatul indica prezenta lui Dumnezeu, în alte adunari linistea totala si lipsa oricarei emotii, liniste care merge pâna la somnolenta si apatie, îi face si pe acei credinciosi sa creada ca Dumnezeu este cu ei. Si unii si altii se înseala.

Am cunoscut ambele fatete de-a lungul umblarii mele pe calea credintei. Am vazut cum cântari vechi aduc lacrimi de bucurie si de pocainta atunci când sunt cântate de inimi noi. Si de asemenea am vazut ca atunci când inimile se împietresc si devin tot mai rezistente la cercetarea Duhului Sfânt, cântarile vechi nu mai ajuta la nimic si atunci apelam la cântari noi, care sa ne provoace emotii si în felul acesta sa ajungem sa credem ca ne închinam.

De fapt cred ca tocmai de aceea este explozia aceasta de muzica noua în vremurile noastre. Pentru-ca am renuntat la calea sfinteniei, nu mai suntem în prezenta lui Dumnezeu, nu Îl mai cunoastem pe El si nu mai primim de la El harul închinarii în duh si în adevar. Si solutia pe care o gasim este sa ne coasem haine din frunze de pom ca sa ne acoperim goliciunea: muzica de lauda si închinare. Cu cât mai mult pacat cu atât mai multa închinare falsa. Diavolul îsi ofera nemijlocit suportul pentru-ca stie ca în felul acesta îi va însela pe oameni si-i va trimite în iad. Îmi spunea zilele acestea un om al lui Dumnezeu urmatoarele: „Oamenii nu merg în iad doar datorita necredintei ci si datorita credintelor false. Tot mai prezente astazi în asa numita lume crestina”.

Este clar si evident ca azi Dumnezeu nu este centrul închinarii ci este doar un pretext pentru ca noi sa ne simtim bine. Tineri si nu numai, alearga ca bezmetici pe la tot felul de întâlniri ca sa se simta bine, sa asculte o muzica „tare”, dar viata lor fireasca dovedeste de fapt carui domn apartin si cui se închina cu adevarat. Trebuie sa ajungem în prezenta lui Dumnezeu dar în prezenta Lui nu se poate ajunge oricum, cântând o cântare, rostind o fraza sau o rugaciune tip, nici macar invocând Numele lui Isus, pentru-ca El cunoaste inima omului care este nespus de rea si înselatoare si nu raspunde oricarui apel. Isus nu este o servitoare care vine la mofturile stapânului sau si pleaca când stapânul are ceva mai bun de facut. El este Stapânul! Si totusi multi dintre credinciosi se comporta cu El ca si cu o servitoare: îl cheama când au nevoie dar apoi Îl neglijeaza complet. Toata saptamâna pot fara El, se bucura de lucrurile lumesti si duminica, subit, nu mai pot de bucurie sfânta si Îl cheama sa fie prezent la închinare. Îi cânta pentru-ca El sa coboare în adunare nu Îi cânta pentru-ca El este în adunare. Cântarile si rugaciunile devin mijloace de constrângere a lui Dumnezeu de a coborâ în mijlocul poporului Sau. La fel ca incantatiile proorocilor lui Baal care au cântat si s-au rugat pâna au aiurit dar fara de folos. Dumnezeul nostru nu este surd si nu asteapta sa Îi cântam zece cântari ca sa coboare între noi. El nu se lasa rugat de adevaratii închinatori pentru-ca El este în acesti închinatori care Îl poarta tot timpul cu ei. Este un nonsens sa spui: „Coboara Doamne Isuse!” daca Isus este deja în inima ta. Sau daca nu este pentru-ca nu ai vrut sa umbli cu El nu are rost sa Îi cânti si sa Îl chemi la bucurie ci trebuie sa te pocaiesti de necredinta ta si aceasta nu o poti face batând din palme si dansând ci pe genunchi si cu lacrimi.

Nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu daca nu-L cauta din toata inima, daca nu-L cunoaste cu adevarat si daca nu sta tot timpul în prezenta Lui. Doar o constientizare a ceea ce înseamna El, locuirea în prezenta Lui, ne va transforma în închinatori adevarati.

Noi nu trebuie sa cautam închinarea, asa cum se întâmpla azi, ci trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu. Aceasta face toata diferenta. Lauda si închinare nu înseamna muzica, ci a fi în prezenta lui Dumnezeu.

Din felul în care Domnul Isus si-a învatat ucenicii sa se roage, daca suntem atenti, putem întelege cum doreste El sa fie închinarea pe care i-o aducem. Luca 11:2  „El le-a zis: „Când va rugati, sa ziceti: Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer, asa si pe pamânt.

Închinare „precum în cer”. Dar nu te poti închina „precum în cer” decât daca esti în locurile ceresti, cu Hristos. Nicidecum daca te afli în locurile de jos ale pacatului si firii pamântesti.
Efeseni 2:6  „El ne-a înviat împreuna, si ne-a pus sa sedem împreuna în locurile ceresti, în Hristos Isus.” Dumnezeu nu doar ne-a înviat asa cum ne place noua sa spunem ci apoi ne-a pus sa sedem în locurile ceresti, cu Hristos, adica sa locuim acolo tot timpul. Acestia sunt adevaratii închinatori.

Foarte multi credinciosi sunt ca si Satan din cartea Iov. Satan se mai înfatiseaza din când în când înaintea lui Dumnezeu si mai discuta cu Dumnezeu. Dar locul lui nu este în cer si nu se mai bucura de cer, nu se mai închina, ci are cu totul alte treburi prin cer, treburi care nu au nimic de-a face cu sfintenia. Ocupatia lui principala este acum pamântul pe care a fost alungat. Dar despre aceasta nu se prea vorbeste astazi prin adunari. Suntem foarte ocupati cu „lauda si închinarea”. Si ne folosim de cuvintele Domnului Isus din Ioan 4:23 „ Dar vine ceasul, si acum a si venit, când închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal.” Foarte mult se vorbeste azi despre închinarea prin Duhul Sfânt si adeptii felului modern de închinare confunda emotiile sufletesti cu bucuria prin Duhul, dar despre adevar si ramânerea în el, prin ascultarea de Dumnezeu si sfintenie nu se mai aminteste aproape deloc. Ori fara adevar, fara sfintenie, fara smerenie, fara ascultare de Dumnezeu, nu este Dumnezeu si prin urmare nu ai la ce sa te închini. Numai daca nu îti construiesti un idol si apoi te scoli sa cânti si sa joci în jurul lui.

About these ads