“Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.“
Eclesiastul, 2:24
Joia aceasta, frățietatea românească a creștinilor din comunitatea Hickory-NC, care se strâng împreună la părtășie, ca o “familie a Domnului Isus”, am avut o masă agape, îmbelșugată. A fost un timp extraordinar, de Thanksgiving, cu mărturii, în rugăciune, în cuvânt și în cântare, când am mulțumit cu toții Domnului Dumnezeu pentru avalanșa de binecuvântări primite. După 4 ore de părtășie, am plecat de la Casa Domnului, în alte locuri, cu inimile pline de bucurie.
Dar ce am observat? Într-adevăr bucatele au fost Continue reading “Invitatie la Ospăț!”