dr. Henry Cloud & dr. John Townsend: LIMITE

În loc de o recenzie a cărții de față voi transcrie ce au spus alții despre ea în urma lecturării și chiar a aplicării unor principii luate de pe paginile acestei lucrări importante în domeniul limitelor care, în final, le-au și schimbat stilul de viață în bine.

Cartea aceasta va deschide poarta înțelepciunii și libertății, pentru aceia dintre noi care ne-am lăsat îngropați în neputința de a spune nu.Henry și John, vă mulțumim din nou pentru că m-ați ajutat să ne eliberăm.- Rich Buhler, autor, New Choices, New Boundaries

“Lecturând această carte, mă tot luptam cu sentimentul care mă rodea, că întreaga traiectorie a vieții mele ar fi fost diferită și mult mai ascendentă dacă aș fi citit-o cu 20 de ani în urmă.” – BILL HYBLES, Principal Reverend, Willow Creek Community Church Continue reading “dr. Henry Cloud & dr. John Townsend: LIMITE”

Advertisements

Ce este respingerea?

Poți învăța atât de multe urmărindu-i pe copiii ce se joacă în parc. Într-o zi mă uitam la niște copii de vreo 5 ani care fugeau unii după alții prin iarbă. Duăî o vreme, un băiețel care stătuse până atunci pe o bancă din apropiere s-a ridicat să intre și el în joc. În timp ce se apropia, una dintre fetele din grup s-a oprit, și, uitându-se la el direct în ochi, i-a spus răspicat: “…”Pleacă – nu ne jucăm cu tine!” Fără nici un comentariu, băiatul s-a întors trist la locul lui, iar fata a reintrat în joc. El a acceptat verdictul ei – era respins.

*

Nu suntem străini de problema respingerii; experiențele personale în acest sens și-au lăsat o amprentă puternică asupra multora dintre noi. Trăim într-o lume care pretinde foarte mult din partea noastră: ne cere să fim “suficient de buni” pentru a fi apreciați sau să fim vrednici de a fi “băgați în seamă”. Continue reading “Ce este respingerea?”

Peter Horrobin – Despre “rugăciunea cu credință”

Nu numai că am absorbit importanța rugăciunii în familie, ci copilăria mea a fost impregnată cu povestiri uimitoare despre modul cum răspundea Dumnezeu la rugăciunile misionarilor sfinți, din țările îndepărtate. Fratele bunicului meu și-a luat angajamentul pe viață de a susține în rugăciune lucrarea China Inland Mission (CIM) (Misiunea din Interiorul Chinei), fondată de Hudson Taylor. Mulți misionari au plecat în China, inspirați fiind de rugăciunile și dedicarea unchiului Will. Cu o astfel de ocazie, o doamnă misionară,  care venise acasă în concediu, povestea cum i-a protejat Dumnezeu când transportau niște bani primiți în dar pentru misiune. Trebuiau să traverseze un lanț de dealuri pentru a depune banii la bancă. Continue reading “Peter Horrobin – Despre “rugăciunea cu credință””