Nu e cu totul o surpriza – mersul lumii, spre regretul nostru si al multora – directia in care se indreapta omenirea, in general.
Majoritatea gresesc tinta spre care ar trebui sa se indrepte.
Isus a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea. „(Luca, 17.22)
„Pentru prima oara în istorie, cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA.
Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%. Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.
Institutia casatorie se zdruncina puternic în SUA. Potrivit New York Times, pentru prima oara în istorie cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare.
Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%. Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.
Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan, 14.6)
Tendinta este ca femeile cu studii superioare sa se casatoreasca mai târziu si sa formeze cupluri trainice, în timp ce femeile care au doar liceul prefera sa nu se casatoreasca, chiar daca au copii. Femeile invoca faptul ca institutia casatoriei le-ar crea obligatii, iar criza financiara nu ajuta deloc acest lucru. Se pare ca rationaeza în felul urmator: “;a pot întretine pe mine si copilul, dar nu îl pot întretine si pe el”.
La scaderea procentului cuplurilor casatorite si cu copii contribuie si faptul ca speranta de viata a crescut, multi oameni traind singuri la batrânete. Si imgratia a crescut, imigrantii, de obicei, facându-si familii mai târziu.
Cel mai mult, potrivit statisticilor, a crescut numarul femeilor care îsi cresc singure copiii si a cuplurilor care traiesc în concubinaj.”
Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …
de George Danciu
“Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)
Se stie ca, daca o tanara famile astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in aerul curat de afara.
E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu, de-a lungul existentei umane – a istoriei, intr-un cuvant – a avut aceeasi grija parinteasca!
La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!
In consecinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.
Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!
„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 38)
“Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7: 46)
Aproape întotdeauna Isus si-a surprins ascultatorii prin afirmatiile Sale extraordinare si nemaipomenite. El venea cu o noua învatatura coborâta din Cer de la Dumnezeu- Creatorul universului, o învatatura de dincolo de timp – atemporala – din vesnicie, si care e mai presus de judecata umana.
Se stie, nu numai ca se zice, dar asa si e- Adevarul îl supara pe om, desi normal ar fi sa nu-l supere, deoarece adevarul îl ajuta sa se îndrepte în directia buna.
Intr-o imprejurare, Isus a spus: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi.”
Numai adevarul ne poate elibera de orice superstitie, de orice minciuna si de multe alte lucruri asemanatoare. Când ai acces intelectual la informatiile exacte si complete dintr-un domeniu cum ar fi astronomia, pentru exemplificare, atunci vei li liber de toate dogmele existente care aduc atingere intr-un fel sau altul domeniului de care vorbim, care altfel iti pot incorseta si altera cugetul si gândirea.
In fapt, Isus le spunea intotdeauna adevarul. E drept, adesea le vorbea folosind comparatia si parabola sau alte metode eficiente.
Oamenilor le vorbea despre Dumnezeu Tatal si le marturisea despre El Insusi. Le spunea ca pentru a ajunge cineva in Imparatia Cerurilor, acel om, trebuie sa se nasca din nou, trebuie sa devina o creatie noua. Ce e vechi, e carne, e doar fire veche neputincioasa. Ei trebuie sa renasca din Dumnezeu, trebuie sa moara omul vechi si pacatos si sa fie o creatie noua. In oameni, asadar, trebuie sa lucreze Duhul Sfânt pentru a fi schimbati în oameni duhovnicesti. Trebuie ca Isus sa traiasca în inima lor, ei trebuie sa fie altoiti cu Christos, singurul nascut din Tatal.
“Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan, 5.24)
“Astfel, credina vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos.” (Romani, 10.17)
Care e acel miracol dorit de Dumnezeu pentru oameni ?
“Isus a plecat de acolo si S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El. Când a venit ziua Sabatului, a început sa învete pe norod în sinagoga. Multi, când Îl auzeau, se mirau si ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de întelepciune este aceasta care I-a fost data? Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El. ” (Marcu, 6.1-3)
Marcu – contemporan cu Domnul Isus, un apropiat al apostolului Pavel, varul apostolului Petru -, a cunoscut foarte bine lucrarea exceptionala si supranaturala pe care a facuta ISUS in mijlocul oamenilor. Mântuitorul Isus s-a interesat de aproape si in permanenta de cei aflati in nevoie. El i-a invatat pe ucenicii Sai despre Dumnezeu Tatal si le-a marturisit cauza mareata pentru care a venit in lume: sa caute si sa mantuiasca pe cel ce este pierdut.
Pretutindeni pe unde umbla Isus, oamenii erau uimiti de invatatura si minunile pe care le facea El. I se dusese peste tot vestea. Aflasera ca El e acela care vindeca bolile bolnavilor; e Acela care a inmultit pâinea si pestii si a saturat multimea flamânda; e Acela care a prefacut apa in vin la nunta din Cana; e acela care a curatit leprosii de boala aceea urâta si ingrozitoare; e acela care a scos demonii din cei napastiti si a indreptat pe cei incovoiati; e acela care si-a aratat mila si bunatatea fata de de cei oropsiti si aflati in nevoi, pâna acolo incât a inviat din morti copilul unei mame indurerate. Continue reading “Ce asteapta Isus sa vada la tine”→
„Cum puteti crede voi, care umblati dupa gloria, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati gloria care vine de la singurul Dumnezeu?“ (Ioan, 5.44)
Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)
Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine. (Marcel Proust)
Dorinta de prestigiu –
Intra în fibrele fiintei umane din vremuri stravechi, odata cu savârsirea pacatului originar, din Gradina Eden, odata cu neascultarea de pretentiile îndreptatite ale lui Dumnezeu, care i-a creat si i-a asezat într-un loc mirific, purtându-le de grija îndeaproape. Curând, aceasta stare contaminata, a condus la înfaptuirea primei crime din istoria omenirii. Cain, plin de gelozie si ura, si-a omorât fratele, pe Abel, si pentru ce? Pentru ca Dumnezeu a privit cu placere la jertfa adusa de Abel, iar jertfa lui Cain n-a fost primita din pricina mândriei de care era stapânit. Atitudinea si caracterul lui Cain nu au placut deloc lui Dumnezeu, iar Cain s-a întunecat de furie în loc sa se schimbe si sa se smereasca înaintea lui Dumnezeu pentru a fi si el primit. Cain s-a înaltat în ochii lui, însa mândria îl coboara pe om.
Nu întâmplator oda a fost printre primele specii literare foarte raspandita, în care autorul îsi exprima elogiul sau admiratia fata de anumite persoane sau fapte eroice, împlinind pornirile si dorintele imediate de satisfacere a dorintei omului firesc de a fi adulat.
Slava, gloria, renumele, lauda, preamarire, proslavirea, reputatia, popularitatea, aprecierea publica, autoritatea, prestigiul – sunt câteva sinonime pentru cuvântul care exprima ideea înaltarii de care vorbim. Continue reading “Faima cea mult râvnita”→
„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)
„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)
“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)
“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)
„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)
“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)
Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!
Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.
Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!
De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?
Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:
“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”
“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”
Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:
«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)
«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)
Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!
Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:
“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “
Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.
Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:
“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”
Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.
In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!
Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !
Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16
Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.
Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.
« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18
Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »
“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)
Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.
El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.
Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.
Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.
Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat: “Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)
«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke
“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo
“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel
“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore
“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan
“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez
« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery
“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire
“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran
“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan
“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare
“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler
« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal
“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos
“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo
Motto. „Sa-Mi ridici un altar de pamânt, pe care sa-ti aduci arderile-de-tot si jertfele de multumire”- Exod 20.24
In VT, in cartea Levitic , Moise, care fusese pe munte cu Dumnezeu, când ii vorbise acestuia fata in fata, el primeste de sus invatatura si indemnuri: „Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfa de multumire (…) din cireada, fie parte barbateasca, fie parte femeiasca, s-o aduca fara cusur, inaintea Domnului „
Multumirea, ca jertfa, ne costa un pret, ne doare deseori, cum se zice, la buzunar sau la contul din banca, ne afecteaza mândria caci trebuie sa ne aplecam cu multumire pentru darurile primite in viata noastra de la Cel care da cu mâna larga, de Dumnezeu, si lui nu-i pare rau.
David, ca nimeni altul, a vazut cât de mult a primit si cât de mult rebuia sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
David l-a identificat pe Dumnezeu ca fiind Pastorul cel bun, cel care il poarta la pasuni de verdeata si la ape de odihna, Cel care-i intinde masa cu bunatati in fiecare dimineata si-i inveseleste sufletul. De aceea, el l-a facut pe Dumnezeu obiectul laudelor sale.
Daca privin la Psalmul 103, ne putem alatura privirii lui David, care vorbeste sufletului, si sa conchidem la fel, ca si noi avem o multime de motive sa-i aducem slava, sa zicem ALELUIA! privind la viata noastra care a fost ocrotita si impodobita de binefacerile purtarii de grija parinteasca a Domnului Dumnezeu.
“Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant! Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita nici una din binefacerile Lui! El iti iarta toate faradelegile tale El iti vindeca toate bolile tale; El iti izbaveste viata din groapa, El te incununeaza cu bunatate si indurare; El iti satura de bunatati batranetea, si te face sa intineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. (…) Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul. “
David fost sensibil la felul de a se implica Dumnezeu in viata sa si a poporului. El a fost miscat si a pretuit Legea lui Dumnezeu, scrisa de degetul Sau pe cele doua table de piatra, si date lui Moise si puse in acea vreme de preoti in chivotul lui Dumnezeu.
“Au venit si au spus imparatului David: Domnul a binecuvantat casa lui Obed-Edom si tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu. Atunci David a pornit, si a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom in cetatea lui David, in mijlocul veseliei. Cand cei ce duceau chivotul Domnului au facut sase pasi, au jertfit un bou si un vitel gras. Astfel au suit David si toata casa lui Israel chivotul Domnului, in strigate de bucurie si in sunet de trambite. “
David a vazut ca cine pretuieste chivotul lui Dumnezeu, Cuvântul si Prezenta Sa Divina, este binecuvântat si rasplatit din Cer.
Sfântul apostol Pavel, sumarizeaza aceasta idee, invatându-i pe cei din Efes sa aduca multumiri lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
“ Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos.“
Scriitorul Philip Yancey, in cartea sa DARUL DURERII, scrisa impreuna cu dr. Paul Brand, medic chirurg renumit, cu multa dibacie insereaza episoade din viata si experienta medicului.
Intr-o zi, o tânara mama aduce la dr. Paul Brand pentru consult pe fiica ei, Tanya, o fetita de numai 4 anisori. Avea mânutele si labele picioarelor ranite.
“ Când am desfacut si ultimul bandaj, am gasit ambele talpi napadite de ulceratii infectate. Cu cea mai mare delicatete, am examinat ranile, cautând reactii de orice fel pe fata Tanyei. Dar ea nu manifesta nici una. Sonda a strabatut cu usurinta tesutul moale si necrozat si puteam chiar sa vad luciul alb al osului dezgolit; in tot acest rastimp, fetita tot nu avea nici un fel de reactie. (…) Putem sa-i vindecam ranile astea, am spus, dar Tanya s-a nascut cu insensibilitate la durere. In lipsa durerii, nimic n-o poate apara de accidentari. Nimic nu se va ameliora, pâna ce nu va intelege ea insasi problema si nu va incepe in mod constient sa se protejeze. “
Intelegem oadata in plus ca exceptia intareste regula. Suntem fapturi si creaturi atât de minunat plamadite de mesterul Creator.
Multumiri fie-i aduse de noi toti singurului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.
Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile!
Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10
Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.
(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti- Ioan 8.
„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „
Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “
(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient- Ioan 3.
“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “
(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient- Ioan 4.
“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “
De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!
Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!
Nu numai la Conferința din România (Cluj, 25-28.X 2010), dar și în cărțile sale, scriitorul Philip Yancey spune ca pentru a scrie, abordeaza subiecte pe care nu le cunoaste prea bine, dar se documenteaza mai multi ani pentru a scrie despre acele subiecte. Trece la documentare, isi chestioneaza cunoscutii despre modul cum inteleg ei problema respectiva, edificându-se treptat aspura acelui subiect.
Philip Yancey are un unchi Jack. Viata acestuia a ajuns să-l lămurească asupra unor intrebări ivite in timp. Jack e atipic sau in orice caz problematic. Acesta e o persoană care nu se simte confortabil in orice biserica, căci el e mult prea legalist și … corect! Continue reading “Philip Yancey – Creșterea în har”→
DESPRE CE ESTE VORBA? 
Motto. „Sa-Mi ridici un altar de pamânt, pe care sa-ti aduci arderile-de-tot si jertfele de multumire”- Exod 20.24
ARMONIA MAGAZINE - USA 