CUM RĂMÂNEM TARI, CÂND NIMIC NU MERGE BINE?

Vi s-a întâmplat când credeați că sunteți bine din punct de vedere spiritual, să nu treacă mult până să alunecați pe panta deznădejdii și a descurajării? Vi s-a întâmplat să ascultați o predică sau muzică de închinare, când erați la volan și să simțiți prezența Domnului, iar când cineva v-a deranjat în trafic să vă pierdeți imediat calmul și să reacționați cum nu v-ați așteptat?  Ați avut vreodată o zi minunată, până când ați ajuns acasă, și cei dragi au reușit să vă enerveze imediat, fără ca măcar să își dea seama că au  făcut-o? Cred că toți am avut momente în viață, când am crezut că suntem unde ar trebui să fim în relația cu Domnul, și când ne așteptam mai puțin, am păcătuit și ne-am pierdut pacea și bucuria!

Continue reading “CUM RĂMÂNEM TARI, CÂND NIMIC NU MERGE BINE?”

Mecanismul ispitirii Evei se regăsește și în cazul căderii celor mai titrați creștini

B I N E 

s a u

DUMNEZEIESC ?

De ce binele fără Dumnezeu nu este îndeajuns de bine

de John Bevere

CUM S-A ÎNTÂMPLAT?

Nu vă înșelați preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor…

—Iacov 1:16–17

[Creștinul] nu crede că Dumnezeu ne va iubi pentru că suntem buni,
ci că Dumnezeu ne va face buni, tocmai pentru că ne iubește…
—C.S. Lewis

În acea zi, petrecută în Suedia, am rămas în camera de hotel, uluit, cu emoțiile răvășite. Eram plin de reverență în fața răspunsului divin, cu privire la suferința resimțită de mine pentru moartea celebrei femei, însă eram, totodată, tulburat. Rămăsesem confuz și aveam încă multe întrebări. După ani în care fusesem implicat în slujire, în care scrisesem cărți și predicasem creștinilor de pe toate continentele (mai puțin Antarctica), neștiința mea cu privire la ce este, cu adevărat, binele, tocmai fusese expusă. Continue reading “Mecanismul ispitirii Evei se regăsește și în cazul căderii celor mai titrați creștini”

Trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă

10780e5fee090687e5cd451ae821a8c5CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI 
Dimineaţa şi Seara

18 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea Lui Christos”. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă! Continue reading “Trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă”