Întoarcearea la Dumnezeu (preot Teodor Popescu)

Experienţele de care are parte un om în perioada când ajunge să-L cunoască personal pe Dumnezeu sunt un pământ sfânt: numai Dumnezeu şi omul care vine la El sunt martori la toată desfăşurarea acestui eveniment, în amănunte, nimeni nu poate să-şi mărturisească minunea întoarcerii la Dumnezeu; cuvintele sunt prea sărace ca să dea o descriere fidelă, completă. De fapt, o relatare fidelă trebuie să arate totdeauna că nu omul s-a întors la Dumnezeu, ci că Dumnezeu a binevoit să Se apropie de om, să-l schimbe şi să-l întoarcă la El.

În Noua Revistă Bisericească din august 1923, într-un capitol intitulat „O mărturisire care poate fi unora de folos”, Teodor Popescu a istorisit cum s-a întors la Dumnezeu. Continue reading “Întoarcearea la Dumnezeu (preot Teodor Popescu)”

Teodor Popescu – Preot ortodox în Bucureşti

Avea vreo 24 de ani când s-a căsătorit cu Atena Ionescu, fiica preotului Constantin Ionescu de la biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti. Au avut în scurt timp trei copii: pe Paul, băiatul cel mare, apoi două fete, Eugenia şi Ileana.

După ce a terminat teologia, Teodor Popescu a fost numit în anul 1912 preot la biserica Cărămidarii de Jos din Bucureşti, în cartierul Grant, cu concursul socrului său. Nu după mult timp a murit socrul lui, iar Teodor Popescu a fost mutat în locul lui Constantin Ionescu la biserica Sfântul Ştefan, Cuibul cu Barză de pe strada Ştirbei Vodă.

Ca preot, se bucura de un nume bun, foarte bun chiar. Prin viaţa morală pe care se străduia să o ducă şi prin activitatea pe care o desfăşura, era cunoscut ca un om temător de Dumnezeu, cu preocupări şi gânduri serioase, te atrăgea cu blândeţea lui firească şi cu atenţia pe care o acorda necazurilor şi întrebărilor fiecăruia. În  adâncul inimii lui era un om mândru, totuşi mândria nu se manifesta ca  înfumurare, de aceea, era amabil şi cu cei de rând şi astfel era iubit de enoriaşi. Continue reading “Teodor Popescu – Preot ortodox în Bucureşti”

Teodor Popescu (preot) – Copilăria și anii de școală

de Horia Azimioară

Tudor PopescuDumbrava

Nu ne-am ales singuri nici când, nici unde să vedem lumina zilei şi totuşi locurile şi întâmplările din vremea copilăriei se întipăresc atât de adânc în memoria oamenilor! „Locul naşterii”, „casa părintească” sunt cuvinte care exprimă puternica impresie pe care începutul de viaţă o lasă în fiinţele noastre.

Despre satul Dumbrava din judeţul Prahova, din punct de vedere istoric nu se pot spune prea multe lucruri: în secolul trecut, această comună neînsemnată se numea Netoţi. Prezenţa vegetaţiei de dumbravă din lunca largă şi bogată în umezeală dintre Teleajen şi Cricovul Sărat a dat însă sătenilor ideea să schimbe, după un timp, numele satului: Dumbrava. Satul e situat la vest de pârâul Rădila, un afluent al Ialomiţei. În timpul verii este o căldură excesivă, iar iarna crivăţul abate peste sat valuri de frig şi zăpadă, troienind uliţele şi reţinând pe săteni prin casele lor mici, pe lângă foc, câteva luni pe an. Continue reading “Teodor Popescu (preot) – Copilăria și anii de școală”

Teodor Popescu și doctrinele harului

Despre lucrarea harului în omul credincios 

Tudor PopescuDin viața și lucrarea lui T. Popescu, de Horia Azimioară 

Cuvântul har se întâlnea mai în toate predicile lui Teodor Popescu, chiar şi atunci când predica avea cu totul alt subiect. Uneori însă întreaga predică avea acest cuprins, harul lui Dumnezeu, atât pentru mântuire cât şi pentru viaţa pe care o duce cel credincios.

Omul firesc înţelege pe a face, nu înţelege însă pe a crede. Cere-i să facă ceva pentru Dumnezeu şi găseşte că este bine aşa; cere-i însă să creadă şi să ia, şi vei vedea că nu pricepe cum vine asta. Şi de n-ar lucra Dumnezeu însuşi prin harul Lui, nimeni n-ar ajunge la credinţă”. Continue reading “Teodor Popescu și doctrinele harului”