Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică

95d69-phariseeScriitorul rus Leonid Andreev, celebrul lider al mişcării expresioniste în literatura rusă, ne-a lăsat o nuvelă intitulată “La fereastră”. Personajul acesteia împărtăşeşte cititorului impresiile sale, privind viaţa de la fereastra casei sale. Asemenea lui Andreev, Petru Lascău remarcă în cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale existenţei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul ce îi poartă semnătura ne invită să privim lucrurile dintr-o perspectivă provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent povestitor. Continue reading “Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică”

Somnul care te desparte de Cer

Cerul si PamantulCerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii…

Psalm 19

by Alexandru Fintoiu

Ieri am învăţat încă o dată că somnul raţiunii naşte monştri şi că, dacă venim cu pernele de acasă la slujbele din biserică e cât se poate de posibil să nu mai rămână nici fulgii din noi, mai degrabă din ele.

Diavolul are o gură mai mare decât balena lui Iona, ştie să vorbească bine, iar în jurul intrării n-are dinţi ci firme strălucitoare şi atrăgătoare, iar când înghite nu îţi mai dă drumul pentru că are nevoie de oameni care să facă focul la cazan Continue reading “Somnul care te desparte de Cer”