Daniel Branzei: Pocăiți sau sfinți? De ce se făcea botezul pocăinței doar o singură dată?

N-am mai scris de mult ceva inflamabil! O fac azi „din necesitate“. Spre deosebire de alte neamuri, la românii neoprotestanți s-a împământenit o „virtute“ neîntâlnită frecvent la alte neamuri: „pocăința“. O pomenim adesea și o recomandăm la nesfârșit. Nu cred că este nici biblic și nici recomandabil. Iată de ce:

Privesc cu mare simpatie declarația unei persoane care a declarat recent public: „Vreau să fiu din ce în ce mai pocăită!“, dar am unele lămuriri de adăugat.

Nu poți fi „pocăit din ce în ce mai mult!“

Pocăința este o „cale“ către un scop: sfințenia. Nimeni nu vrea să stea într-o tranziție nesfârșită. Pocăința este o ușă prin care trebuie să trecem ca să intrăm în lumea oamenilor sfinți. Vă doresc din toată inima să terminați calea cu bine!

N-ar trebui să ne numim biserici de oameni pocăiți decât în măsura în care aceasta definește pe cei care s-au pocăit și au fost botezați ca adulți. Bisericile din Noul Testament nu au fost adunări de pocăiți, ci adunări de sfinți !!! Continue reading “Daniel Branzei: Pocăiți sau sfinți? De ce se făcea botezul pocăinței doar o singură dată?”